ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6595/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 257 din 6

aprilie 2005, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta H.V. împotriva pârâtului primarul municipiului Deva, a

modificat parțial dispoziția nr. 1093/2004 emisă de acesta, în sensul că a

dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoarea reală a

imobilului alcătuit din construcții și teren, la data acordării acestora și a

respins astfel acțiunea față de pârâții Consiliul local Deva și Primarul

municipiului Deva, pentru restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul situat în Deva, cu

suprafață totală construită de 1175,91 mp, înscris în C.F. nr. 989 Deva, a fost

expropriat prin Decretul nr. 559/1967 și fost folosit ca sediu al Tribunalului

Județean Hunedoara; ulterior construcțiile au fost demolate, iar în prezent

suprafața este ocupată de o serie de detalii de sistematizare.

Prin dispoziția atacată, primarul

municipiului Deva a respins cererea de restituire în natură a unei părți din

teren și a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în limita

valorii de 6.001.783.000 lei.

Reclamanta este asociată împreună cu

fiul său H.A. la SC P.C. SRL și deține în concesiune de la Primăria Deva, o

suprafață de 211 mp, despre care solicită a-i fi atribuită în schimb pentru

suprafața ocupată de blocurile de locuințe.

Tribunalul a reținut că, în ceea ce

privește imobilul preluat de la reclamantă, acesta a fost utilizat în scopul

exproprierii, motiv pentru care terenul nu-i poate fi restituit în natură.

În ceea ce privește schimbul

solicitat de reclamantă, acesta nu poate fi realizat, întrucât pârâții nu au

acceptat efectuarea lui, iar instanța nu poate lua din proprietatea pârâților

imobilul solicitat.

Prin decizia civilă nr. 378 din 30

noiembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamanta H.V. și de pârâtul primarul

municipiului Deva împotriva sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a avut în vedere următoarele:

Este adevărat că inițial, prin

concluziile exprimate în primul raport de expertiză efectuat în cauză, s-a

arătat că ar fi posibilă restituirea unei suprafețe de 196 mp teren, ocupat de

stradă betonată și zonă verde, dar s-a dovedit cu certitudine că această

suprafață face parte din domeniul public al municipiului Deva, iar, pe de altă

parte, că este posibilă existența în subteranul acestui teren a unor conducte

de termoficare.

În atare situație, nu este posibilă

restituirea în natură a terenului, avându-se în vedere și dispozițiile anexei 1

pct. III din Legea nr. 213/1998 și art. 11 din același act normativ.

Nici schimbul solicitat de

reclamantă nu este posibil, deoarece ar însemna a se lipsi de efecte juridice

actul de concesiune și, totodată, a se aduce atingere dreptului de proprietate

al celeilalte părți, un astfel de schimb neavând suport legal.

În ceea ce privește critica

formulată de pârât în sensul că dispozitivul sentinței este ambiguu, aceasta a

fost înlăturată cu motivarea că valoarea reală a imobilului este stabilită la

momentul executării.

Împotriva acestei decizii a declarat

apel reclamanta H.V., susținând că decizia este netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, reclamanta

a susținut că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a

suprafeței de teren de 196 mp despre care expertul a afirmat cu certitudine că

are profil de parcare betonată și zonă verde, iar retrocedarea lui nu afectează

drumul de acces dintre blocuri care ar rămâne și după restituire cu o lățime de

6,5 m.

Fără temei, instanța de apel a

stabilit că terenul aparține domeniului public, interpretând în acest sens în

mod greșit dispozițiile Legii nr. 213/1998 și concluziile expertizei.

În ceea ce privește terenul de 882

mp, pe care reclamanta l-a cerut în schimbul suprafeței de 1115 mp imposibil de

restituit în natură, greșit s-a considerat că schimbul solicitat de reclamantă

este imposibil de realizat, raportat la contractul de concesiune.

În acest sens, situația este

contrară celei reținute, în sensul că pe suprafața concesionată, care este de

211 mp, societatea comercială la care este asociată împreună cu fiul său a

ridicat cu autorizarea primăriei o clădire cu 2 etaje, care ocupă funcțional

99% din teren, așa încât societatea are deja un drept de superficie asupra

terenului.

Mai mult decât atât, pârâții nu au

invocat în apărare inadmisibilitatea acordării terenului la schimb, așa încât

soluția propusă de reclamantă este întemeiată avându-se în vedere dispozițiile

art. 26 alin. (4) din Legea 10/2001.

Recurenta solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și obligarea pârâtului

primarul municipiului Deva la emiterea unei dispoziții prin care să i se

restituie în natură terenul liber în suprafață de 169 mp și să i se acorde în

schimbul terenului ocupat de construcții și imposibil de restituit în natură

terenul în suprafață de 882 mp, urmând ca pentru construcțiile demolate să se

propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Intimatul Consiliul Local al

municipiului Deva, a depus la dosar întâmpinare, susținând că nu are calitate

procesuală pasivă și solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă.

Intimatul primarul municipiului Deva

a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, susținând că

decizia atacată este temeinică și legală și că pentru diferența de teren

solicitată la schimb de reclamantă există deja formulate notificări de către

alte persoane.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente:

Apartenența sau neapartenența imobilului expropriat la domeniul public

al unității administrativ-teritoriale nu prezintă nicio relevanță în

soluționarea cauzei, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 fiind greșit

invocate de către curtea de apel.

Astfel, câtă vreme imobilul a intrat

abuziv în proprietatea statului și, pe cale de consecință, în domeniul public

al municipiului, el intră în câmpul de aplicare al legii speciale de reparație,

Legea nr. 10/2001.

Or, pentru ca în temeiul acestui act

normativ imobilul să poată fi restituit în natură trebuie să întrunească

condițiile prevăzute în art. 11 din lege, care reglementează situația

imobilelor expropriate.

Reclamanta a susținut că suprafața

de 169 mp, identificată de expertul L. întrunește aceste condiții, în sensul că

nu este ocupată de construcții sau de detalii de sistematizare care să fie

absolut necesare bunei utilizări a blocurilor din vecinătate.

Aceste aspecte nu au fost analizate

de curtea de apel, care nu a lămurit situația de fapt, limitându-se să rețină

că terenul face parte din domeniul public și că ar putea fi traversat subteran

de conducte de termoficare.

Și în ceea ce privește posibilitatea

acordării unui alt teren în schimbul restului suprafeței expropriate, care nu

mai poate fi restituită în natură, curtea de apel a reținut inadmisibilitatea

unei astfel de solicitări în lipsa acordului pârâților.

În realitate, o astfel de formă de

despăgubire este prevăzută chiar de art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În situația în care persoana

îndreptățită la măsuri reparatorii susține că există posibilitatea oferirii

unui alt bun în compensare și că unitatea deținătoare refuză în mod

nejustificat acordarea acestuia, refuzul poate și trebuie să fie cenzurat de

instanță.

În speță, reclamanta a susținut că

terenul pe care-l solicită în schimb este deținut în baza unui contract de

concesiune chiar de societatea comercială la care ea este asociată împreună cu

fiul său, neexistând practic niciun impediment din partea acestei societăți

comerciale.

Pârâtul a învederat în recurs că

pentru acest teren s-au formulat deja alte notificări de către persoane care se

consideră îndreptățite la măsuri reparatorii.

Acestea aspecte trebuie de asemenea

lămurite pe deplin, pentru a se verifica dacă sunt sau nu aplicabile

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Pentru considerentele arătate, în

baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită

recursul reclamantei, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la

aceeași curte de apel care urmează a lămuri pe deplin situația de fapt, atât în

ceea ce privește existența unei suprafețe de teren neocupate în sensul art. 11

din Legea nr. 10/2001, susceptibilă de restituire în natură, cât și a

posibilității reale de oferire a suprafeței propuse de reclamantă în schimbul

celei imposibil de restituit în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta H.V. împotriva deciziei nr. 378 A din 30 noiembrie 2006 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie

2007.