ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6595/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 257 din 6 aprilie 2005, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H.V. împotriva pârâtului primarul municipiului Deva, a modificat parțial dispoziția nr. 1093/2004 emisă de acesta, în sensul că a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoarea reală a imobilului alcătuit din construcții și teren, la data acordării acestora și a respins astfel acțiunea față de pârâții Consiliul local Deva și Primarul municipiului Deva, pentru restul pretențiilor. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Imobilul situat în Deva, cu suprafață totală construită de 1175,91 mp, înscris în C.F.

nr. 989 Deva, a fost expropriat prin Decretul nr. 559/1967 și fost folosit ca sediu al Tribunalului Județean Hunedoara; ulterior construcțiile au fost demolate, iar în prezent suprafața este ocupată de o serie de detalii de sistematizare. Prin dispoziția atacată, primarul municipiului Deva a respins cererea de restituire în natură a unei părți din teren și a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în limita valorii de 6.001.783.000 lei. Reclamanta este asociată împreună cu fiul său H.A. la SC P.C. SRL și deține în concesiune de la Primăria Deva, o suprafață de 211 mp, despre care solicită a-i fi atribuită în schimb pentru suprafața ocupată de blocurile de locuințe. Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește imobilul preluat de la reclamantă, acesta a fost utilizat în scopul exproprierii, motiv pentru care terenul nu-i poate fi restituit în natură.

În ceea ce privește schimbul solicitat de reclamantă, acesta nu poate fi realizat, întrucât pârâții nu au acceptat efectuarea lui, iar instanța nu poate lua din proprietatea pârâților imobilul solicitat. Prin decizia civilă nr. 378 din 30 noiembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta H.V. și de pârâtul primarul municipiului Deva împotriva sentinței. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele: Este adevărat că inițial, prin concluziile exprimate în primul raport de expertiză efectuat în cauză, s-a arătat că ar fi posibilă restituirea unei suprafețe de 196 mp teren, ocupat de stradă betonată și zonă verde, dar s-a dovedit cu certitudine că această suprafață face parte din domeniul public al municipiului Deva, iar, pe de altă parte, că este posibilă existența în subteranul acestui teren a unor conducte de termoficare.

În atare situație, nu este posibilă restituirea în natură a terenului, avându-se în vedere și dispozițiile anexei 1 pct. III din Legea nr. 213/1998 și art. 11 din același act normativ. Nici schimbul solicitat de reclamantă nu este posibil, deoarece ar însemna a se lipsi de efecte juridice actul de concesiune și, totodată, a se aduce atingere dreptului de proprietate al celeilalte părți, un astfel de schimb neavând suport legal. În ceea ce privește critica formulată de pârât în sensul că dispozitivul sentinței este ambiguu, aceasta a fost înlăturată cu motivarea că valoarea reală a imobilului este stabilită la momentul executării. Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta H.V., susținând că decizia este netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a suprafeței de teren de 196 mp despre care expertul a afirmat cu certitudine că are profil de parcare betonată și zonă verde, iar retrocedarea lui nu afectează drumul de acces dintre blocuri care ar rămâne și după restituire cu o lățime de 6,5 m. Fără temei, instanța de apel a stabilit că terenul aparține domeniului public, interpretând în acest sens în mod greșit dispozițiile Legii nr. 213/1998 și concluziile expertizei. În ceea ce privește terenul de 882 mp, pe care reclamanta l-a cerut în schimbul suprafeței de 1115 mp imposibil de restituit în natură, greșit s-a considerat că schimbul solicitat de reclamantă este imposibil de realizat, raportat la contractul de concesiune.

În acest sens, situația este contrară celei reținute, în sensul că pe suprafața concesionată, care este de 211 mp, societatea comercială la care este asociată împreună cu fiul său a ridicat cu autorizarea primăriei o clădire cu 2 etaje, care ocupă funcțional 99% din teren, așa încât societatea are deja un drept de superficie asupra terenului. Mai mult decât atât, pârâții nu au invocat în apărare inadmisibilitatea acordării terenului la schimb, așa încât soluția propusă de reclamantă este întemeiată avându-se în vedere dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea 10/2001.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și obligarea pârâtului primarul municipiului Deva la emiterea unei dispoziții prin care să i se restituie în natură terenul liber în suprafață de 169 mp și să i se acorde în schimbul terenului ocupat de construcții și imposibil de restituit în natură terenul în suprafață de 882 mp, urmând ca pentru construcțiile demolate să se propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Intimatul Consiliul Local al municipiului Deva, a depus la dosar întâmpinare, susținând că nu are calitate procesuală pasivă și solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă.

Intimatul primarul municipiului Deva a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, susținând că decizia atacată este temeinică și legală și că pentru diferența de teren solicitată la schimb de reclamantă există deja formulate notificări de către alte persoane. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Apartenența sau neapartenența imobilului expropriat la domeniul public al unității administrativ-teritoriale nu prezintă nicio relevanță în soluționarea cauzei, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 fiind greșit invocate de către curtea de apel. Astfel, câtă vreme imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului și, pe cale de consecință, în domeniul public al municipiului, el intră în câmpul de aplicare al legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001.

Or, pentru ca în temeiul acestui act normativ imobilul să poată fi restituit în natură trebuie să întrunească condițiile prevăzute în art. 11 din lege, care reglementează situația imobilelor expropriate. Reclamanta a susținut că suprafața de 169 mp, identificată de expertul L. întrunește aceste condiții, în sensul că nu este ocupată de construcții sau de detalii de sistematizare care să fie absolut necesare bunei utilizări a blocurilor din vecinătate. Aceste aspecte nu au fost analizate de curtea de apel, care nu a lămurit situația de fapt, limitându-se să rețină că terenul face parte din domeniul public și că ar putea fi traversat subteran de conducte de termoficare. Și în ceea ce privește posibilitatea acordării unui alt teren în schimbul restului suprafeței expropriate, care nu mai poate fi restituită în natură, curtea de apel a reținut inadmisibilitatea unei astfel de solicitări în lipsa acordului pârâților.

În realitate, o astfel de formă de despăgubire este prevăzută chiar de art. 26 din Legea nr. 10/2001. În situația în care persoana îndreptățită la măsuri reparatorii susține că există posibilitatea oferirii unui alt bun în compensare și că unitatea deținătoare refuză în mod nejustificat acordarea acestuia, refuzul poate și trebuie să fie cenzurat de instanță. În speță, reclamanta a susținut că terenul pe care-l solicită în schimb este deținut în baza unui contract de concesiune chiar de societatea comercială la care ea este asociată împreună cu fiul său, neexistând practic niciun impediment din partea acestei societăți comerciale. Pârâtul a învederat în recurs că pentru acest teren s-au formulat deja alte notificări de către persoane care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii.

Acestea aspecte trebuie de asemenea lămurite pe deplin, pentru a se verifica dacă sunt sau nu aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. Pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel care urmează a lămuri pe deplin situația de fapt, atât în ceea ce privește existența unei suprafețe de teren neocupate în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001, susceptibilă de restituire în natură, cât și a posibilității reale de oferire a suprafeței propuse de reclamantă în schimbul celei imposibil de restituit în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta H.V. împotriva deciziei nr. 378 A din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.