ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 876,

pronunțată la data de 12 decembrie 2005, în dosarul nr. 1026/2003, Tribunalul

Vaslui a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC S.I. SA în

contradictoriu cu pârâta SC V. SA pe care a obligat-o să plătească reclamantei

suma de 2.323.752533 lei, reprezentând contravaloare investiții și suma de

51.382,525 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, prima

instanță, evocând incidența art. 1444 - 1447 C. civ., a reținut, în principal,

că lucrările de investiții efectuate de către reclamanta-locatar au adus un

spor de valoare spațiului închiriat așa încât pârâta-locator datorează acesteia

prețul lucrărilor edificate, stabilit în funcție de valoarea tehnică a

investițiilor din care vor fi scăzute cheltuielile de întreținere, cheltuielile

voluptorii și valoarea de investiție amortizată pe perioada de rămânere în

spațiu a reclamantei, și a respins excepțiile invocate de pârâtă, prin

încheierea din 26 ianuarie 2004, excepția inadmisibilității cererii de chemare

în judecată pentru neîndeplinirea prevederilor art. 720

1

C. proc.

civ., cu motivarea că reclamanta a făcut dovada încercării de conciliere

directă cu pârâta prin actele depuse la dosar, iar, prin încheierea din 8

martie 2004, excepția lipsei calității procesuale pasive, în considerarea faptului

că dreptul locatarului de a pretinde valoarea investițiilor este operabil,

potrivit art. 1444 C. civ., atât locatorului cât și proprietarului care a

dobândit ulterior imobilul.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția

comercială a Curții de Apel Iași, prin decizia nr. 29, pronunțată la data de 13

martie 2006 în dosarul nr. 471/2006.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de control judiciar a reținut că, față de raportul juridic de

natură comercială dedus judecății și dispozițiile art. 3 și art. 4 C. com.,

soluționarea cauzei în primă instanță de Secția comercială a Tribunalului

Vaslui s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale privind competența; că

prima instanță s-a pronunțat, corect, asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive; că nu subzistă criticile nerespectării procedurii de

conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., față de

înscrisurile doveditoare depuse la dosar; că din conținutul cererii de chemare

în judecată rezultă că aceasta îndeplinește cerințele art. 112 pct. 4 C. proc.

civ., iar, pe fond, s-a avut în vedere acordul proprietarului la efectuarea

investițiilor de către locatar în imobilul închiriat și s-a apreciat că valoarea

reală a acestora a fost stabilită prin concluziile experților, în considerarea

normelor de evaluare în vigoare și înscrisurilor depuse de părți, neputându-se

face o raportare a valorii despăgubirilor la contractul de vânzare-cumpărare,

deoarece prețul vânzării este rezultatul negocierii dintre părțile

contractante.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 3, pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a arătat că litigiul a fost

soluționat de o instanță necompetentă, dat fiind că acesta aparține

jurisdicției civile; în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 s-a

arătat că instanța a acordat mai mult decât  s-a cerut, cu referire la cuantumul

despăgubirilor, iar în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 a

arătat că instanța de apel a încălcat art. 112 pct. 4 considerând că acțiunea

introductivă este motivată în fapt; a încălcat art. 720

1

C. proc.

civ., față de neîndeplinirea cerințelor acestui text; a aplicat, greșit, art. 1444

C. civ., în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar, pe

fond, în stabilirea despăgubirilor, a încălcat dispozițiile contractuale și

legea - recurenta neprecizând relevanța pe care o au susținerile și afirmațiile

vizând fondul cauzei și criticile aduse expertizelor efectuate și interpretării

dată acestor probe din perspectiva cerințelor art. 304 pct. 1 - 9 raportat la art.

299 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Având în vedere prezumția de

comercialitate, instituită de art. 4 C. com., incidentă în speță, față de

calitatea de comercianți a părților și de faptul că obiectul cererii dedusă

judecății îl reprezintă contravaloarea investițiilor destinate a servi

exercițiului și utilității comerțului se constată că litigiul aparține

jurisdicției comerciale, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ., referitoare la competență, respectate, în cauză, de

Tribunalul Vaslui astfel cum, corect, a considerat instanța de apel, așa încât

critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu

poate fi primită.

Cum, în conformitate cu

prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., reclamanta și-a mărit câtimea

obiectului cererii dedusă judecății la suma de 3.900.000.000 lei, astfel cum

rezultă și din concluziile cuprinse în încheierea din 28 noiembrie 2005,

instanța de fond, prin acordarea sumei de 2.323.752.533 lei, nu a încălcat

principiul disponibilității cu privire la obiect, iar motivul prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi invocat decât în măsura în care instanța de

control judiciar, găsind întemeiat apelul, ar schimba sentința primei instanțe

ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat, astfel că acesta nu-și găsește aplicare în

speță.

Având în vedere criticile

întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de

observat că nici cerințele acestui text nu sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, față de caracterul

relativ al normei prevăzute de art. 112 alin. (1) pct. 4 și de sesizarea

neregularității motivării în fapt a cererii de chemare în judecată pentru prima

dată în apel, instanța de control judiciar nu avea a examina această critică,

de altfel nejustificată cum, corect, s-a reținut, așa încât nu poate fi primită

susținerea încălcării acestor dispoziții prin decizia atacată, nici cea referitoare

la încălcarea art. 720

1

, față de dovezile îndeplinirii procedurii de

conciliere directă depuse la dosar, cum, cu justețe, s-a apreciat, sau cea

privind încălcarea art. 1444 C. civ., în soluționarea excepției lipsei

calității procesuale pasive, dată fiind calitatea de locator a pârâtei și sursa

pretențiilor reclamate.

În ceea ce privește

încălcarea dispozițiilor contractuale în soluționarea cauzei pe fond, este de

remarcat că temeiul acțiunii introductive nu îl constituie răspunderea

contractuală, ci îmbogățirea fără justă cauză, aspect ce înlătură, ca

nejustificată, critica astfel formulată, iar critica generică a încălcării

legii nu respectă cerințele art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., și nu

permite a fi examinată.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC V. SA Vaslui împotriva deciziei nr. 29 din 13 martie 2006 a Curții

de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2006.