ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2336/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 iunie 2006 reclamantul I.C. cheamă în judecată pe pârâta SC P. SA Iași solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 296.768 lei ce reprezintă cuantumul creanței pe care o are față de SC E.D. SRL Iași conform sentinței nr. 141 din 25 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași în cauza nr. 8698/2002, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 7743 din 14 decembrie 2006 Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, respinge acțiunea oblică introdusă de reclamant, cu 1.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina acestuia, reținând, în acest sens, că potrivit art. 7 din contractul de locațiune nr. 205 din 23 iunie 1999, încheiat între pârâtă ca proprietar locator și SC C. SRL ca locatar, acesta din urmă cedând prin contractul de cesiune nr. 427 din 17 iulie 2000 către cesionarul SC E.D.

SRL calitatea de locatar, cu toate drepturile și obligațiile aferente, care l-a cedat apoi la 31 din 1 noiembrie 2004, cesionarului SC K.L.F. S. SRL Iași, investițiile făcute în spațiul închiriat sunt proprietatea locatarului și, în măsura acceptării de către proprietar, vor fi preluate de către acesta prin răscumpărare la expirarea termenului de 15 ani prevăzut pentru închirierea spațiului, precum și că modalitățile și condițiile de încetare a locațiunii sunt expres și limitativ prevăzute la cap. 9 din contract, între care nu se regăsește și situația invocată de reclamant, care este creditor chirografar al SC E.D. SRL.

Prin decizia nr. 78 din 6 septembrie 2007 Curtea de Apel Iași, secția comercială, admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în tot și admite acțiunea reclamantului obligând pe pârâtă la plata sumei de 296.768,070 lei creanță reprezentând modificări, îmbunătățiri și adăugiri la imobilul proprietate din Iași, cu 17.568 lei cheltuieli de judecată în fond și apel în sarcina pârâtei. Pentru a decide astfel instanța reține că raporturile juridice dintre SC P. SA și SC E.D. SRL derivate din contractul de locațiune nr. 205 din 23 iunie 1999 și actele adiționale ulterioare s-au stins mai devreme de data stipulată în contract, respectiv la 1 noiembrie 2004, dată la care s-a născut dreptul SC E.D.

SRL la recuperarea investițiilor făcute la imobilul închiriat, investiții evaluate la suma de 797.344,5 lei, astfel că atât creanța apelantului reclamant asupra SC E.D. SRL derivând din titlul executoriu, sentința civilă nr. 141/E din 24 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași cât și creanța SC E.D. SRL asupra SC P. SA Iași, derivând din contractul de locațiune nr. 205/1999 și actul adițional la acesta sunt certe, lichide și exigibile, acțiunea oblică fiind deci fondată. Împotriva deciziei de mai sus recurenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate și respingerea apelului reclamantului ca nefondat, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe.

În susținerea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita interpretare a prevederilor contractului de închiriere și ale actelor adiționale la acesta, ignorând că, potrivit art. 7 din cap. IV al contractului, investițiile făcute la spațiul închiriat vor fi preluate de proprietar prin răscumpărare la expirarea termenului de 15 ani prevăzut pentru închirierea spațiului și că nici o clauză a contractului nu prevede că succesiunea cesiunilor dreptului de folosință asupra spațiului închiriat și a investițiilor făcute asupra acestuia ar atrage încetarea contractului de închiriere în cauză la momentul realizării cesiunii, cedentul recuperându-și creanța prin plata făcută de cesionar.

Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita interpretare a contractului de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004 intervenit între SC E.D. SRL și SC K.L.F. S. SRL, încheiat în temeiul art. 5 din contractul de locație, contract prin care cesionarul s-a obligat să cumpere investiția făcută de cedent până la 31 decembrie 2004 dar nu mai târziu de luna iunie 2004, plata urmând să fie făcută și prin compensare cu servicii sau mărfuri livrate între părți, instanța calificându-l greșit ca o promisiune de vânzare cumpărare neonorată de părți. Apreciază recurenta că și sentința civilă prin care SC E.D.

SRL a fost obligată să plătească intimatei suma de 296.768,0700 lei reprezentând ⅓ din patrimoniul social, ca venit pentru părțile sociale deținute de intimat în respectiva societate, a fost greșit interpretată de instanța de apel care a considerat că dreptul de creanță al intimatului ar reprezenta contravaloarea modificărilor îmbunătățirilor și adăugirilor la imobilul închiriat. Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a legii sau încălcarea acesteia, respectiv a dispozițiilor art. 974 C. civ., admițând o acțiune oblică fără a fi îndeplinite condițiile legii, instanța considerând greșit și fără temei și că recurenta ar avea vreo obligație directă față de intimată și opunându-i efectele unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cauză în care nu a fost parte.

La 27 februarie 2008 SC K.L.F. S. SRL Iași formulează, în temeiul art. 51 C. proc. civ., cerere de intervenție în interesul recurentei solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerii sentinței primei instanțe, justificându-și interesul legitim și actual prin calitatea de cesionar al contractului de închiriere dintre SC P. SA și SC E.D. SRL și a calității de proprietar al îmbunătățirilor efectuate și, ca atare, viitor beneficiar al răscumpărării acestora, și criticând instanța de apel pentru greșita aplicare a legii prin ignorarea finalității acțiunii oblice menite să aducă în patrimoniul debitorului inactiv a valorii urmărite și nu să atribuie direct către creditor respectiva valoare prin obligarea terțului direct către creditor, creanța în cauză nefiind nici certă, lichidă și exigibilă.

Recursul recurentei pârâte este întemeiat. Potrivit art. 974 C. civ. creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, posibilitate recunoscută în virtutea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului debitorului lor, efectul acțiunii oblice profitând tuturor creditorilor chirografari prin sporirea activului patrimonial al debitorului lor inactiv. Făcând o greșită aplicare a legii, instanța de apel a admis apelul reclamantului împotriva soluției instanței de fond și admițând acțiunea oblică a obligat pe pârâta recurentă să plătească direct reclamantului intimat suma pretins datorată de recurenta către SC E.D.

SRL, debitor inactiv al reclamantului. Greșit a stabilit instanța de apel, cu ignorarea prevederilor din contractul de închiriere în cauză, și că recurenta pârâtă ar datora suma de 296.768,0700 lei către SC E.D.

SRL în baza menționatului contract, în condițiile în care potrivit art. 5 din cap. 6 locatarul are drept de subînchiriere a spațiului fără a avea nevoie de acordul expres al proprietarului, iar potrivit art. 7 din cap. 4 investițiile făcute în spațiul închiriat sunt proprietatea locatarului și, în măsura acceptării de către proprietar, vor fi preluate de acesta prin răscumpărare la expirarea termenului de 15 ani prevăzut pentru închirierea spațiului, proprietarul neputând fi obligat la răscumpărarea investițiilor ce depășesc trei miliarde lei (vechi), neacceptate prin acte adiționale, conform art. 14 cap. 4, iar subînchirierea spațiului de către locatar către un terț nereprezentând cauză de încetare a contractului înainte de 15 ani de la semnare, respectiv de la 23 iunie 1999, potrivit cap. 9 (filele 12-27 dosar de fond).

Greșit a reținut instanța de apel că a încetat contractul de locațiune nr. 205 din 23 iunie 1999 la data de 1 noiembrie 2004, ignorând că la acea dată, în temeiul art. 5 din cap. 6 din contract, locatarul de la acel moment, respectiv SC E.D. SRL, a cesionat contractul către SC K.L.F. S. SRL prin contractul de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004, contractul de locație nr. 205 din 23 iunie 1999 continuând între recurenta pârâtă în calitate de locator și cesionara SC K.L.F. S. SRL în calitate de locatar, care cumpără prin contractul de cesiune și investiția făcută de cedent la spațiul închiriat, împreună cu celelalte bunuri mobile instalate de cedent, transferul drepturilor și obligațiilor realizându-se la data încheierii contractului de cesiune, respectiv la 1 noiembrie 2004, cesionarea contractului de închiriere fiind comunicată recurentei pârâte locator la 8 noiembrie 2004 (fila 45 dosar de recurs).

De altfel, instanța de apel a calificat greșit și menționatul contract de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004 ca fiind doar o promisiune de vânzare, față de contractul de vânzare cumpărare încheiat între SC E.D. SRL și SC K.L.F. S. SRL la 1 decembrie 2004 (filele 41-44 dosar de recurs). Față de cele de mai sus, contractul de închiriere a spațiului nr. 205 din 23 iunie 1999 fiind în derulare, acesta continuând între locator, recurenta de față, și locatarul SC K.L.F. S. SRL care, în baza contractului de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004 a preluat de la SC E.D. SRL, cedent, și investițiile făcute la spațiul închiriat, obligația recurentei proprietară a spațiului de răscumpărare a investițiilor făcute la acesta nefiind născută, întrucât nu s-a împlinit termenul de 15 ani, ea urmând a ființa față de noul locatar și nu față de SC E.D.

SRL, care a fost plătită de cesionar, intimatul-creditor chirografar al SC E.D. SRL, nu are nici un drept față de recurenta pârâtă, întrucât nici debitoarea sa nu are nici ea nici vreo creanță certă, lichidă și exigibilă față de recurenta pârâtă pe care intimatul reclamant să o poată fructifica pe calea acțiunii oblice, în ipoteza pasivității debitoarei. Cum susținerile intervenientei în interesul recurentei sunt similare cu criticile acesteia din urmă, care au fost analizate dovedindu-se întemeiate, urmează a fi admisă și cererea de intervenție accesorie formulată de SC K.L.F. S. SRL. Astfel fiind, decizia recurată fiind nelegală și netemeinică, recursul recurentei pârâte împotriva acesteia urmează a fi admis și, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi respins apelul reclamantului împotriva sentinței primei instanțe, care va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA Iași împotriva deciziei nr. 78 din 6 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția comercială, și cererea de intervenție formulată de intervenienta SC K.L.F. S. SRL Iași. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul I.C. împotriva sentinței comerciale nr. 7743 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Iași. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.