ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2424/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 5067 din 26 septembrie 2007, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC L. SRL BUCUREȘTI și pârâta SC S.L. SA IAȘI în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, cu motivarea că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 547 din 26 iulie 2008, a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC L. SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta SC S.L.

SA Iași și a respins în totalitate cererea reconvențională a pârâtei. A fost dispusă evacuarea pârâtei reclamante din spațiile comerciale proprietatea reclamantei pârâte, respectiv spațiul comercial în suprafață de 148 m.p. situat în municipiul Buzău, strada Unirii și spațiul comercial în suprafață de 62,74 m.p. situat în municipiul Buzău str. Cuza Vodă. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei reclamante la daune privind lipsa de folosință a spațiilor. În final a fost obligată pârâta reclamantă la 7373 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în principal că prin contractul nr. 7 din 24 octombrie 2000, încheiat între reclamanta pârâtă SC L. SRL BUCUREȘTI și pârâta reclamantă SC S.L.

SA IAȘI a fost închiriat acesteia din urmă spațiul comercial situat în Buzău, strada Unirii, în suprafață de 148 m.p., pentru o perioadă de 3 ani. Contractul a fost modificat succesiv prin acte adiționale, iar prin actul adițional nr. 3/2006 s-a convenit ca durata contractului să fie prelungită până la 31 decembrie 2006. De asemenea, prin contractul de închiriere nr. 6329 din 20 decembrie 2005, încheiat între reclamanta-pârâtă SC L. SRL și pârâta reclamantă SC S.L. SA Iași, pârâtei reclamante i s-a închiriat suprafața de 103,50 m.p.

spațiu comercial situat în Buzău, strada Cuza Vodă pe o perioadă de 7 ani începând cu data de 1 ianuarie 2006, până la data de 13 decembrie 2013. Ulterior, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 2455 din 6 mai 2005 a Judecătoriei Buzău și a deciziei nr. 806 din 6 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, prin care o parte din spațiul situat în Buzău, strada Cuza Vodă a fost retrocedat foștilor proprietari, s-a încheiat actul adițional nr. 1/2006 prin care a fost modificat art. 2 din contractul inițial în sensul că SC L. SRL închiriază SC S.L. SA 62,84 m.p. din spațiul comercial, conform schiței anexate, precum și art. nr. 4 în sensul că termenul de închiriere este de un an începând de la 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2006 și că acesta poate fi prelungit cu acordul ambelor părți.

Începând cu adresa nr. 23 din 12 octombrie 2006, emisă de către reclamanta pârâtă SC L. SRL București, între părți a fost purtată corespondența în vederea prelungirii celor două contracte de închiriere vizând spațiile din Buzău, strada Cuza Vodă și respectiv Buzău, strada Unirii, finalizată prin solicitarea reclamantei-pârâte de evacuare a pârâtei-reclamante formulată prin adresele nr. 3 din 13 ianuarie 2007 și nr. 4 din 26 februarie 2007 din spațiile ocupate ca urmare a expirării contractelor de închiriere pe anul 2006 și a refuzului pârâtei de închiriere a unor noi contracte pentru anul 2007 la prețurile solicitate de SC L. SRL București.

Nu a intervenit tacit relocațiunea potrivit art. 1437 C. civ., așa cum susține pârâta reclamantă deoarece prin adresele nr. 3 din 31 ianuarie 2007, nr. 4 din 21 februarie 2007 și nr. 5 din 8 martie 2007 reclamanta pârâtă a cerut eliberarea spațiilor, iar textul legal expus anterior precizează că atunci când s-a notificat concediul, locatarul chiar daca ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat nu poate opune relocațiunea făcută. Al doilea capăt de cerere al reclamantei pârâte nu a fost dovedit, astfel că s-a dispus respingerea lui. Referitor la cererea reconvențională, s-a reținut că pârâta-reclamantă ocupă spațiile în litigiu, începând cu 1 ianuarie 2007 fără nici un drept, ca urmare a încetării contractelor de închiriere.

Reînnoirea locațiunii și practicarea unui anumit nivel al chiriei nu constituie o obligație pentru proprietar, iar în cauză nu a intervenit tacita relocațiune. Nu poate fi obligată reclamanta-pârâtă la plata contravalorii actualizate a unor lucrări de îmbunătățire deoarece în contractul de închiriere s-a menționat că toate acestea se fac numai cu acordul SC L. SRL și rămân bunuri câștigate spațiului închiriat. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 233 din 9 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC S.L. SA IAȘI împotriva sentinței nr. 547 din 26 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, fiind preluate, în esență, argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei nr. 213 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta SC S.L. SA IAȘI care a criticat această hotărâre pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și admiterea apelului cu consecința modificării în parte a sentinței fondului, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta pârâtă SC L. SRL BUCUREȘTI. În subsidiar se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, s-au adus critici și încheierii de ședință din 7 octombrie 2008, fiind încălcată regula repartizării aleatorie a dosarului, repartizarea inițială fiind la un complet care soluționa recursuri, precum și încheierii de ședință din 2 decembrie 2008 prin care au fost respinse probele propuse de SC S.L.

SA IAȘI, încălcându-se dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a evocat faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat, în considerentele reținute, cu privire la motivele de apel care privesc în parte soluția dată pe cererea introductivă a reclamantei și anume evacuarea. Greșit s-a apreciat că nu operează tacita relocațiune, nu au fost analizate motivele de apel în legătură cu cererea reconvențională, nu a fost suplimentat probatoriul și nu au fost examinate condițiile dobândirii proprietății celor 2 spații de către SC L. SRL BUCUREȘTI. De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la valoarea cheltuielilor de judecată în raport cu pretențiile admise, greșit fiind obligată pârâta la valoarea totală a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.373 lei.

Mai mult nu s-a pronunțat nici cu privire încheierea de ședință a instanței de fond, prin care au fost respinse excepțiile invocate și nici a încheierii prin care s-a respins suspendarea judecății în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Intimata reclamantă SC L. SRL BUCUREȘTI, a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.L. SA Iași pentru următoarele considerente. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare, au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor așa cum se regăsesc stipulate în contractele de închiriere nr. 7/2000 și nr. 6329/2000, cu modificările aduse prin actele adiționale corespunzătoare.

În faza procesuală a apelului, dosarul a fost repartizat aleatoriu informatizat, fiind soluționat de un complet de judecată competent, iar prin procesul verbal din 3 noiembrie 2008 a fost schimbată componența completului de judecată cu respectarea art. 98 alin. (4) din Regulamentul de Organizare a Instanțelor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea C.S.M. nr. 614/2008 (Dosar nr. 5776/114/2007 Curtea de Apel Ploiești). Astfel, prin cererea de apel motivată cât și prin cererea de probe depusă la termenul din 14 noiembrie 2008 pârâta SC S.L. SA IAȘI a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică în construcții având ca obiectiv determinarea contravalorii cheltuielilor efectuate pentru realizarea lucrărilor de separare și aducere a spațiului comercial la stadiul propriu de utilizare și a realizării unei căi de acces în acest spațiu.

S-a mai cerut și proba cu interogatoriu și expertiza contabilă în scopul determinării perioadei pentru care operează dreptul de retenție. Corect s-a apreciat că probele descrise anterior nu sunt concludente, pertinente și utila cauzei, ele fiind respinse cu această motivare. De remarcat că alăturat cererii de probatorii, pârâta a depus mai mult înscrisuri, iar la termenul din 2 decembrie 2008 când s-a pus în vedere apelantei să individualizeze înscrisurile precum și ce se dovedesc cu ele, reprezentantul legal al SC S.L. SA IAȘI a precizat că înscrisurile sunt numeroase și nu pot fi indicate. În principiu, admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanței și ele pot fi încuviințate numai dacă pot duce la dezlegarea pricinii.

Ori în speță, instanța a dat dovadă de rol activ și a administrat suficiente probe care au condus la stabilirea unei corecte situații de fapt și de drept. Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate cât și al egalității armelor în procesul civil.

Dreptul la apărare a fost respectat în egală măsură ambelor părți, care au formulat cereri, întâmpinări, răspunsuri la acestea, amânări justificate și acordate amânări de pronunțare pentru depunerea de note scrise. Amplu documentat și bine argumentat a fost respinsă teza acreditată de pârâtă vizând tacita relocațiune, iar dispozițiile din art. 8 al contractului de închiriere au precizat că orice îmbunătățire efectuată de locatar devine un bun câștigat spațiului închiriat, toate aceste împrejurări conducând la respingerea cererii reconvenționale. Și cuantumul cheltuielilor de judecată a fost just reținut, prin aceea că potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.L. SA IAȘI împotriva deciziei nr. 233 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S.L. SA IAȘI, împotriva deciziei nr. 233 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.