ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 921/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința

civilă nr. 6057 din 26 octombrie 2006 a admis excepția necompetenței materiale,

invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței soluționării cererii

având ca obiect evacuarea și pretenții formulată de reclamanta A.F.I. București

împotriva pârâtei SC P.C.S. SA București, cu motivarea că în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., litigiul de

natură comercială având un obiect neevaluabil în bani.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 6091 din 7 mai 2008 a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta A.F.I. București în contradictoriu cu pârâta SC

P.C.S. SA București, în sensul că a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat

în București, sector 4, și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma

de 10.553,57 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință.

De asemenea s-a respins

restul pretențiilor ca nefondate, iar în final pârâta a fost obligată să

plătească reclamantei suma de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

că pârâta ocupă spațiul în litigiu prin dobândirea dreptului de folosință

gratuită pentru o perioadă de 10 ani, conform H.G. nr. 391/1995.

Pârâta a încheiat cu SC L.M.I.

SRL contractul din 4 iulie 2002 prin care a transmis dreptul de folosință

dobândit prin actul normativ mai sus menționat pe o perioadă de 6 luni,

începând cu data de 1 iulie 2002. Anterior pârâta încheiase cu aceeași

societate comercială contractul din 24 ianuarie 2000 intitulat contract de

prestări servicii prin care transmisese acestei societăți folosința spațiului

situat în București.

Prin încălcarea de către

pârâtă a interdicției impusă de dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 391/1995

dreptul de folosință gratuită al acesteia a încetat de drept la data

transmiterii folosinței către terț, astfel încât a constatat că începând cu

acea dată pârâta a ocupat fără titlu spațiul în litigiu, context în care s-a

dispus evacuarea pârâtei.

Pe cale de consecință și

cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.553,57 lei cu titlu de

contravaloare lipsa de folosință pentru perioada 1 iulie 2003 – 31 martie 2005

a fost apreciată ca întemeiată, întrucât prin ocuparea fără titlu a spațiului,

pârâta a produs reclamantei un prejudiciu constând în echivalentul chiriei pe

care ar fi putut-o obține prin închirierea imobilului, prejudiciu pe care

reclamanta îl poate solicita în temeiul dispozițiilor art. 998 – art. 999 C.

civ.

Cererea privind obligarea

pârâtei la plata T.V.A. aferent sumei de 10.553,57 lei a fost apreciată ca

neîntemeiată, dispozițiile legale invocate de reclamantă în cuprinsul

precizărilor la cererea de chemare în judecată fiind aplicabile doar în cazul

existenței unor raporturi contractuale de închiriere între părți.

De asemenea, s-a apreciat ca

fiind neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor și

penalităților de întârziere aferente debitului principal în temeiul

dispozițiilor O.G. nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanțelor

bugetare locale, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și H.G. nr.

1050/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

Dispozițiile art. 12 din O.G.

nr. 39/2003 (act ce și-a produs efectele până la intrarea în vigoare a Codului

de procedură fiscală la data de 1 aprilie 2004), precum și dispozițiile art. 108

C. proc. fisc. care prevăd că pentru neachitarea la termenul scadent a

obligațiilor de plată debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere

sunt aplicabile creanțelor bugetelor locale și respectiv creanțelor fiscale –

astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 39/2003 și de

dispozițiile art. 19 C. proc. fisc. – creanțe constând în impozite, taxe

locale, chirii, redevențe, amenzi.

Suma de 10.553,57 lei

constând în contravaloarea lipsei de folosință nu poate face parte din

categoria creanțelor bugetare locale sau a creanțelor fiscale, astfel încât

neplata acestei sume nu generează și obligația de plată a dobânzii și

penalităților de întârziere prevăzute de aceste dispoziții legale.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 412 din 24 septembrie 2008 a

respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta A.F.I. București și

pârâta SC P.C.S. SA București împotriva sentinței nr. 6091 din 7 mai 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în

esență toate argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei nr. 412

din 24 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

au promovat recurs atât reclamanta A.F.I. București cât și pârâta SC P.C.S. SA

București care au criticat pentru nelegalitate aceiași hotărâre judecătorească,

după cum urmează.

Recurenta - reclamantă a

solicitat în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate în sensul obligării societății pârâte la plata

dobânzilor și a T.V.A.-ului, așa cum au fost cerute prin cererea de chemare în

judecată.

Recurenta - pârâtă, la

rândul ei a solicitat admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii

reclamantei ca fiind inadmisibilă, deoarece contractul din 20 decembrie 1968 nu

a putut fi probat, el lipsind din arhive, iar fișa de folosință aferentă anului

1970 și cea din 1993 nu au puterea de a fi considerate convenții. Astfel,

inexistența raporturilor juridice locative care să izvorască dintr-o convenție

de închiriere legal încheiată între părți atrage inadmisibilitatea acțiunii în

evacuare.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse

prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a

respinge ca nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente.

Conform cererii de chemare

în judecată, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei SC P.C.S. SA din spațiul

pe care îl ocupă, situat în București, sector 4, precum și obligarea acesteia

la plata sumei de 14.771,64 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință,

aferentă perioadei 1 iulie 2003 – 31 martie 2005, T.V.A.-ul corespunzător,

daune și dobânzi calculate pentru perioada expusă anterior.

Este de necontestat că prin H.G.

nr. 391 din 6 iunie 1995 s-a aprobat transmiterea fără plată, pe o perioadă de

10 ani, a unor spații comerciale în patrimoniul societăților comerciale având

activitate de producție din domeniile morărit și panificație, carne și produse

din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește.

Așa cum susține pârâta în

întâmpinarea depusă la instanța de fond, prin H.G. nr. 391/1995 i s-a aprobat

transmiterea în folosință gratuită a spațiului comercial situat în sector 4.

Actul normativ în materie, a

menționat expres că se interzice schimbarea destinației spațiilor dobândite cu

titlu de folosință gratuită. Mai mult, la art. 2 s-a precizat că dreptul de

folosință încetează de drept înainte de expirarea termenului de 10 ani, dacă se

constată că societatea beneficiară a închiriat spațiul unor persoane fizice sau

juridice sau dacă au transmis activitatea respectivă în locație de gestiune.

Reclamanta A.F.I. a făcut pe

deplin dovada că au fost încălcate condițiile privitoare la utilizarea

spațiului comercial în litigiu.

Semnificative sunt notele de

constatare din 17 septembrie 2003 și 21 aprilie 2005, urmare a verificărilor

întreprinse în teren de inspectorii de specialitate ai reclamantei și care au

evidențiat că spațiul situat în sectorul 4 este utilizat de o altă societate

comercială, respectiv SC L.M.I. SRL.

Între SC P.C.S. SA și SC

L.M.I. SRL a fost încheiat contractul de prestări servicii din 24 ianuarie 2000

având ca obiect atribuirea unui spațiu aflat în sectorul 4, pentru depozitarea

și desfacerea produselor alimentare, perioada fiind de 3 ani.

Ulterior, între aceleași

părți a fost încheiat contractul de închiriere din 4 iulie 2002, pentru același

spațiu, stabilindu-se că prețul chiriei este 7 $ mp/lună + T.V.A. pentru

suprafața de 48 mp și 2 $ mp/lună + T.V.A. pentru suprafața de 47 mp.

În acest context corect au

apreciat instanțele judecătorești anterioare că se impune evacuarea pârâtei cu

obligarea la plata către reclamantă a sumei de 10.553,57 lei contravaloare

lipsă de folosință.

Potrivit Hotărârii nr. 35

din 6 martie 1997 a Consiliului General al Municipiului București, începând cu

anul 1997 activitatea de administrare directă și curentă a patrimoniului

imobiliar al Consiliului General al Municipiului București a fost preluată de D.A.F.I.

din cadrul D.P.I., incluzând și spațiile comerciale cu altă destinație decât

aceea de locuință.

Cadrul legal instituit de O.G.

nr. 39/2003 și Codul de procedură fiscală, fundamentat pe împrejurarea că între

părți nu există o clauză contractuală care să stipuleze expres plata dobânzilor

și a T.V.A.-ului, conduc la înlăturarea criticilor aduse de recurenta - reclamantă.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.F.I. București

și SC P.C.S. SA București împotriva deciziei nr. 412 din 24 februarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind

îndeplinită nici o condiție prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.F.I. București, împotriva deciziei nr. 412 din 24 februarie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâta SC P.C.S. SA București, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi19 martie 2009.