ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2837/2005

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 3

februarie 2003, reclamanta SC F. SA, a chemat în judecată pe pârâtul I.L.,

solicitând instanței să se dispună evacuarea pârâtului din spațiul comercial în

suprafață de 40,76 mp. situat în București, pentru lipsă de titlu și pentru

neplata contravalorii lipsei de folosință, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a

încheiat la data de 25 august 2000, contractul de închiriere, pentru spațiul

menționat pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2000 și 31 august 2001,

iar deși termenul a expirat pârâtul refuză să elibereze spațiul.

Pârâtul, prin întâmpinarea

formulată, a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că între

părți a mai existat un litigiu care a făcut obiectul dosarului soluționat prin

sentința civilă 3453 din 11 martie 2002, irevocabilă prin sentința civilă

1153/2002 a Curții de Apel București, prin care s-a respins acțiunea

reclamantei având ca obiect evacuarea pârâtului din același spațiu comercial.

Pârâtul a mai invocat excepția

lipsei calității procesuale active, reclamanta nefăcând dovada calității de

proprietar, imobilul fiind retrocedat fostului proprietar.

Excepțiile au fost respinse prin

încheierea din 9 iunie 2003.

Prin sentința comercială nr. 1771

din 5 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, în esență,

prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada spațiului comercial în

litigiu, din actele dosarului rezultând faptul că a avut în administrare

spațiul conform contractului de prestări servicii încheiat cu D.G.A.F.I. până

la 31 decembrie 2001, iar prin dispoziția nr. 863 din 10 martie 2003, emisă de

P.G.M. București, imobilul a fost restituit în natură fostului proprietar,

menționându-se că toate contractele de închiriere dintre chiriași și SC F. SA

încetează de drept pe data punerii în posesie a proprietarilor.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta SC F. SA.

Prin decizia comercială 291 din 11

iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul

formulat, a schimbat în tot sentința comercială nr. 1771/2004 a Tribunalului

București, secția comercială, în sensul că a admis acțiunea și a dispus

evacuarea pârâtului pentru lipsă de titlu.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că prin încheierea interlocutorie din 9 iunie 2003

prima instanță a respins și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, reținând că aceasta are calitate de proprietar asupra spațiului

comercial.

S-a mai reținut că oricum contractul

de închiriere a încetat prin denunțare unilaterală, pârâtul ne mai putând

folosi imobilul în lipsa unui titlu, iar de altfel pârâtul nu a făcut dovada că

ar avea un titlu în acest sens.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs pârâtul I.L., criticile formulate vizând următoarele

aspecte:

- excepția autorității de lucru

judecat invocată de recurent în apel nu a fost motivată de instanță; prin

decizia civilă nr. 1153/2002 a Curții de Apel București a fost respinsă

irevocabil, acțiunea în evacuare formulată de SC F. SA, iar în raport de

această soluție se apreciază că există tripla identitate de părți, obiect

(evacuare) și cauză (calitatea de proprietar a reclamantei și lipsa titlului

pârâtului);

- în cauză, greșit s-a reținut că

reclamanta are calitate procesuală activă, având în vedere că prin dispoziția

nr. 863 din 10 martie 2003 a P.G.M. s-a retrocedat imobilul în speță fostului

proprietar, proprietar care la 1 iunie 2004 a încheiat un contract de

închiriere cu recurentul pârât asupra spațiului.

Se mai susține că instanța de apel

și-a argumentat soluția pe lipsa unui titlu al pârâtului.

În drept, recurentul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând

în esență că, în urma punerii în executare a deciziei recurate, la 10 noiembrie

2004, pârâtul a eliberat spațiul ocupat abuziv, după cum rezultă din procesul

verbal întocmit de executorul judecătoresc.

De asemenea, se susține că a dovedit

legitimitatea calității sale procesuale active, prin hotărârile judecătorești

aflate la dosarul cauzei, iar prin sentința civilă nr. 575 din 10 iunie 2004 a

Tribunalului București, s-a constatat nulitatea absolută parțială a

dispozițiilor P.G.M. nr. 863/2003, fiind exceptate de la restituirea în natură

spațiile comerciale de la imobilul și parterul imobilului din cauză.

Examinând decizia prin prisma

motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat

nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică.

Astfel, cu privire la excepția

autorității de lucru judecat se constată că instanța de apel a motivat soluția

de respingere a acestei excepții, pronunțându-se și în practica și în

considerente.

Corect a respins instanța de apel în

temeiul art. 1201 C. civ., excepția invocată, constatând că nu există tripla

identitate de părți, obiect și cauză.

Potrivit art. 1201 C. civ., este

lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor în aceeași calitate.

Tripla identitate de obiect, cauză

și părți este o condiție a existenței autorității de lucru judecat.

Obiectul îl constituie protecția

unui drept sau a unui interes, adică însăși pretenția formulată prin cererea de

chemare în judecată.

Cauza reprezintă temeiul juridic al

dreptului pretins și nu se confundă cu scopul urmărit prin acțiune și nici cu

motivele cererii. Astfel, există identitate de cauză numai dacă fundamentul dreptului

pretins este același.

În ceea ce privește părțile, textul

se referă la calitatea lor juridică.

În speță, cum bine s-a constatat de

cele două instanțe, nu există tripla identitate.

Astfel, susținerea recurentului că

între aceleași părți a mai existat un proces care a avut același obiect și

aceeași cauză, proces care s-a soluționat prin decizia civilă nr. 3453/2002 a

Tribunalului București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1153/2002

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, este adevărată doar în

parte, în ceea ce privește identitatea de părți din cele două dosare.

În ceea ce privește cauza și

obiectul celor două dosare nu există identitate.

În primul proces, obiectul l-a

constituit rezilierea contractului de închiriere, încheiat între părți,

evacuarea pârâtului I.L. ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere

și obligarea acestuia la plata de daune interese (acțiune care de altfel a fost

respinsă).

Obiectul prezentului proces îl

constituie evacuarea pârâtului din același spațiu comercial pentru lipsă de

titlu și neplata contravalorii lipsei de folosință.

Cu privire la cauză, se observă că

în primul caz temeiul juridic l-a constituit dispozițiile art. 1439 alin. (2) C.

civ., art. 1453 C. civ., iar în speța de față, temeiul juridic îl constituie

dispozițiile contractului (legea părților) și art. 480 C. civ.

Se observă că practic, declanșarea

prezentului litigiu a fost determinat de considerentele instanțelor care s-au

pronunțat în primul proces, respectiv necesitatea ca SC F. SA să clarifice

situația privind calitatea acesteia de proprietară a spațiului în litigiu.

Cu privire la cel de al doilea motiv

de recurs referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei, se

constată că instanța de apel nu a făcut o greșită apreciere a calității de

proprietar a intimatei.

Se constată că în mod corect s-a

reținut că intimata reclamantă are calitate procesuală activă, interpretându-se

corect probele administrate în cauză.

În speță, se apreciază că derularea

procesului s-a făcut cu verificarea sintagmei „probatio diabolica” a dreptului

de proprietate.

Cererea de chemare în judecată

formulată de intimata SC F. SA are ca obiect acțiunea în evacuare, întemeiată

pe dispozițiile art. 480 C. civ., invocându-se calitatea de proprietară asupra

spațiului din București și lipsa de titlu a recurentului asupra acestui spațiu.

Între părți s-a desfășurat și se

desfășoară o întreagă serie de procese care privesc direct sau indirect dreptul

de proprietate a spațiului în litigiu și titularul acestui drept.

Calitatea procesuală activă a

reclamantei a fost reținută corect atât prin încheierea interlocutorie din 9

iunie 2003 a primei instanțe cât și prin decizia recurată.

Din actele dosarului rezultă că

spațiul comercial situat la parterul și subsolul imobilului este inclus în

capitalul social al reclamantei, după cum rezultă din contractul de vânzare

cumpărare acțiuni, transcris la Judecătoria sector 2, contract în care este

menționat și imobilul în litigiu.

De asemenea, potrivit art. 20 alin.

(2) din Legea 15/1990, dreptul de administrare directă asupra terenurilor și

celelalte active ale fostelor întreprinderi de stat, la momentul transformării

acestora ca societăți comerciale cu capital de stat, s-a transformat în drept

de proprietate asupra terenurilor și activelor avute în patrimoniu la data

înființării.

La momentul înființării reclamanta

ca societate comercială cu capital integral de stat dreptul de administrare

asupra spațiului în litigiu s-a transformat în drept de proprietate.

Într-adevăr, prin dispoziția nr. 863

din 10 martie 2003 a P.G.M. s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat

în B-dul Pache Protopopescu, fostului proprietar, cu excepția apartamentelor vândute

în baza Legii 112/1995.

Totodată, se menționează că pe data

punerii în posesie a proprietarilor, contractul de închiriere dintre chiriași

și SC F. SA încetează de drept.

Dar, pe de o parte, prin sentința

civilă 575 din 10 iunie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis cererea formulată de SC F. SA în contradictoriu cu P.M.B. prin P.G., cu P.G.

și cu H.S.H. și s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.

863/2003, cu privire la imobilul situat în București, B-dul Pache Protopopescu,

urmând a fi exclus de la restituirea în natură spațiul comercial de la subsol

și parter deținut de reclamantă în baza contractului de vânzare cumpărare

acțiuni, cu o suprafață utilă de 109,07 mp., reținându-se în esență că s-a

încălcat dreptul de proprietate al acesteia, decizia fiind emisă prin fraudarea

legii și având o cauză ilicită.

Sentința nu este definitivă, însă

până la rămânerea irevocabilă și a acestei hotărâri se constată legitimitatea

procesuală activă a reclamantei în acest proces, odată în plus.

Împrejurarea că pârâtul la 15 iunie

2004 a încheiat un contract de închiriere cu numitul H.H.S. asupra imobilului

în speță (a cărui viabilitate, cel puțin în prezent, este discutabilă în raport

de hotărârea anterior menționată), nu înlătură calitatea procesuală activă a

reclamantei.

Mai mult decât atât, pârâtul s-a

autoevacuat din spațiul în litigiu, situație constatată la 10 noiembrie 2004 de

executorul judecătoresc (într-adevăr prin decizia nr. 5268 din 23 martie 2005 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, au fost anulate formele de

executare).

Totodată se constată că la dosarul

cauzei nu există dovada punerii în posesie a fostului proprietar, care ar fi

avut ca efect încetarea de drept a contractelor de închiriere.

De altfel, cum bine a reținut și

instanța de apel a încetat prin denunțare unilaterală, astfel că pârâtul nu

deține un titlu legal pentru folosirea acestuia, în raport cu reclamanta.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul formulat de pârâtul I.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul I.L., împotriva deciziei nr. 291 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 mai 2005.