ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2837/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 3 februarie 2003, reclamanta SC F. SA, a chemat în judecată pe pârâtul I.L., solicitând instanței să se dispună evacuarea pârâtului din spațiul comercial în suprafață de 40,76 mp. situat în București, pentru lipsă de titlu și pentru neplata contravalorii lipsei de folosință, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a încheiat la data de 25 august 2000, contractul de închiriere, pentru spațiul menționat pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2000 și 31 august 2001, iar deși termenul a expirat pârâtul refuză să elibereze spațiul.

Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că între părți a mai existat un litigiu care a făcut obiectul dosarului soluționat prin sentința civilă 3453 din 11 martie 2002, irevocabilă prin sentința civilă 1153/2002 a Curții de Apel București, prin care s-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect evacuarea pârâtului din același spațiu comercial. Pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active, reclamanta nefăcând dovada calității de proprietar, imobilul fiind retrocedat fostului proprietar. Excepțiile au fost respinse prin încheierea din 9 iunie 2003. Prin sentința comercială nr. 1771 din 5 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, în esență, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada spațiului comercial în litigiu, din actele dosarului rezultând faptul că a avut în administrare spațiul conform contractului de prestări servicii încheiat cu D.G.A.F.I. până la 31 decembrie 2001, iar prin dispoziția nr. 863 din 10 martie 2003, emisă de P.G.M. București, imobilul a fost restituit în natură fostului proprietar, menționându-se că toate contractele de închiriere dintre chiriași și SC F. SA încetează de drept pe data punerii în posesie a proprietarilor. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC F. SA. Prin decizia comercială 291 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentința comercială nr. 1771/2004 a Tribunalului București, secția comercială, în sensul că a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului pentru lipsă de titlu.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin încheierea interlocutorie din 9 iunie 2003 prima instanță a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, reținând că aceasta are calitate de proprietar asupra spațiului comercial. S-a mai reținut că oricum contractul de închiriere a încetat prin denunțare unilaterală, pârâtul ne mai putând folosi imobilul în lipsa unui titlu, iar de altfel pârâtul nu a făcut dovada că ar avea un titlu în acest sens.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs pârâtul I.L., criticile formulate vizând următoarele aspecte: - excepția autorității de lucru judecat invocată de recurent în apel nu a fost motivată de instanță; prin decizia civilă nr. 1153/2002 a Curții de Apel București a fost respinsă irevocabil, acțiunea în evacuare formulată de SC F. SA, iar în raport de această soluție se apreciază că există tripla identitate de părți, obiect (evacuare) și cauză (calitatea de proprietar a reclamantei și lipsa titlului pârâtului); - în cauză, greșit s-a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă, având în vedere că prin dispoziția nr. 863 din 10 martie 2003 a P.G.M. s-a retrocedat imobilul în speță fostului proprietar, proprietar care la 1 iunie 2004 a încheiat un contract de închiriere cu recurentul pârât asupra spațiului.

Se mai susține că instanța de apel și-a argumentat soluția pe lipsa unui titlu al pârâtului. În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că, în urma punerii în executare a deciziei recurate, la 10 noiembrie 2004, pârâtul a eliberat spațiul ocupat abuziv, după cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc. De asemenea, se susține că a dovedit legitimitatea calității sale procesuale active, prin hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei, iar prin sentința civilă nr. 575 din 10 iunie 2004 a Tribunalului București, s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispozițiilor P.G.M.

nr. 863/2003, fiind exceptate de la restituirea în natură spațiile comerciale de la imobilul și parterul imobilului din cauză. Examinând decizia prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică. Astfel, cu privire la excepția autorității de lucru judecat se constată că instanța de apel a motivat soluția de respingere a acestei excepții, pronunțându-se și în practica și în considerente. Corect a respins instanța de apel în temeiul art. 1201 C. civ., excepția invocată, constatând că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Tripla identitate de obiect, cauză și părți este o condiție a existenței autorității de lucru judecat. Obiectul îl constituie protecția unui drept sau a unui interes, adică însăși pretenția formulată prin cererea de chemare în judecată. Cauza reprezintă temeiul juridic al dreptului pretins și nu se confundă cu scopul urmărit prin acțiune și nici cu motivele cererii. Astfel, există identitate de cauză numai dacă fundamentul dreptului pretins este același. În ceea ce privește părțile, textul se referă la calitatea lor juridică. În speță, cum bine s-a constatat de cele două instanțe, nu există tripla identitate.

Astfel, susținerea recurentului că între aceleași părți a mai existat un proces care a avut același obiect și aceeași cauză, proces care s-a soluționat prin decizia civilă nr. 3453/2002 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1153/2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, este adevărată doar în parte, în ceea ce privește identitatea de părți din cele două dosare. În ceea ce privește cauza și obiectul celor două dosare nu există identitate. În primul proces, obiectul l-a constituit rezilierea contractului de închiriere, încheiat între părți, evacuarea pârâtului I.L. ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere și obligarea acestuia la plata de daune interese (acțiune care de altfel a fost respinsă).

Obiectul prezentului proces îl constituie evacuarea pârâtului din același spațiu comercial pentru lipsă de titlu și neplata contravalorii lipsei de folosință. Cu privire la cauză, se observă că în primul caz temeiul juridic l-a constituit dispozițiile art. 1439 alin. (2) C. civ., art. 1453 C. civ., iar în speța de față, temeiul juridic îl constituie dispozițiile contractului (legea părților) și art. 480 C. civ. Se observă că practic, declanșarea prezentului litigiu a fost determinat de considerentele instanțelor care s-au pronunțat în primul proces, respectiv necesitatea ca SC F. SA să clarifice situația privind calitatea acesteia de proprietară a spațiului în litigiu. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei, se constată că instanța de apel nu a făcut o greșită apreciere a calității de proprietar a intimatei.

Se constată că în mod corect s-a reținut că intimata reclamantă are calitate procesuală activă, interpretându-se corect probele administrate în cauză. În speță, se apreciază că derularea procesului s-a făcut cu verificarea sintagmei „probatio diabolica” a dreptului de proprietate. Cererea de chemare în judecată formulată de intimata SC F. SA are ca obiect acțiunea în evacuare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., invocându-se calitatea de proprietară asupra spațiului din București și lipsa de titlu a recurentului asupra acestui spațiu. Între părți s-a desfășurat și se desfășoară o întreagă serie de procese care privesc direct sau indirect dreptul de proprietate a spațiului în litigiu și titularul acestui drept.

Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost reținută corect atât prin încheierea interlocutorie din 9 iunie 2003 a primei instanțe cât și prin decizia recurată. Din actele dosarului rezultă că spațiul comercial situat la parterul și subsolul imobilului este inclus în capitalul social al reclamantei, după cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare acțiuni, transcris la Judecătoria sector 2, contract în care este menționat și imobilul în litigiu. De asemenea, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea 15/1990, dreptul de administrare directă asupra terenurilor și celelalte active ale fostelor întreprinderi de stat, la momentul transformării acestora ca societăți comerciale cu capital de stat, s-a transformat în drept de proprietate asupra terenurilor și activelor avute în patrimoniu la data înființării.

La momentul înființării reclamanta ca societate comercială cu capital integral de stat dreptul de administrare asupra spațiului în litigiu s-a transformat în drept de proprietate. Într-adevăr, prin dispoziția nr. 863 din 10 martie 2003 a P.G.M. s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în B-dul Pache Protopopescu, fostului proprietar, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii 112/1995. Totodată, se menționează că pe data punerii în posesie a proprietarilor, contractul de închiriere dintre chiriași și SC F. SA încetează de drept. Dar, pe de o parte, prin sentința civilă 575 din 10 iunie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de SC F. SA în contradictoriu cu P.M.B.

prin P.G., cu P.G. și cu H.S.H. și s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 863/2003, cu privire la imobilul situat în București, B-dul Pache Protopopescu, urmând a fi exclus de la restituirea în natură spațiul comercial de la subsol și parter deținut de reclamantă în baza contractului de vânzare cumpărare acțiuni, cu o suprafață utilă de 109,07 mp., reținându-se în esență că s-a încălcat dreptul de proprietate al acesteia, decizia fiind emisă prin fraudarea legii și având o cauză ilicită. Sentința nu este definitivă, însă până la rămânerea irevocabilă și a acestei hotărâri se constată legitimitatea procesuală activă a reclamantei în acest proces, odată în plus. Împrejurarea că pârâtul la 15 iunie 2004 a încheiat un contract de închiriere cu numitul H.H.S.

asupra imobilului în speță (a cărui viabilitate, cel puțin în prezent, este discutabilă în raport de hotărârea anterior menționată), nu înlătură calitatea procesuală activă a reclamantei. Mai mult decât atât, pârâtul s-a autoevacuat din spațiul în litigiu, situație constatată la 10 noiembrie 2004 de executorul judecătoresc (într-adevăr prin decizia nr. 5268 din 23 martie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, au fost anulate formele de executare). Totodată se constată că la dosarul cauzei nu există dovada punerii în posesie a fostului proprietar, care ar fi avut ca efect încetarea de drept a contractelor de închiriere. De altfel, cum bine a reținut și instanța de apel a încetat prin denunțare unilaterală, astfel că pârâtul nu deține un titlu legal pentru folosirea acestuia, în raport cu reclamanta.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul I.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul I.L., împotriva deciziei nr. 291 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.