ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2
București reclamanta A.F.I. București a solicitat obligarea pârâtei SC G.I. SRL
la plata sumei de 870,74 dolari S.U.A. și evacuarea sa din spațiul comercial pe
care îl deține în București.
Potrivit susținerilor reclamantei, pârâta
datorează suma solicitată cu titlu de chirie și daune - interse pentru spațiul
comercial deținut și deși somată în scris, în mai multe rânduri nu a înțeles
să-și îndeplinească obligația de plată a debitului restant.
Prin sentința civilă nr. 2223 din 26 martie
2004, Judecătoria Sector 2 București a respins acțiunea reclamantei pentru
lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei, sentința care a fost anulată
de Tribunalul București, secția comercială, prin Decizia comercială nr. 22/A
din 11 iunie 2007, pentru motivul de ordine publică vizând necompetența materială
a judecătoriei ca primă instanță în raport de obiectul litigiului.
Reținând cauza spre soluționare ca primă instanță,
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 10870
din 3 octombrie 2007 a respins acțiunea introductivă formulată de reclamanta ca
neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a
reținut că reclamanta nu a dovedit cu înscrisurile depuse, că pârâta ocupă spațiul
comercial în discuție, contractul de închiriere prezentat datând din 1993, cu
termen de închiriere de un an, nefăcând proba existenței unor raporturi
juridice pe perioada 2001 - 2003 invocate de reclamanta prin acțiune.
Prin Decizia comercială nr. 38 din 24
ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis
apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul respingerii
acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală
de folosință.
Instanța de apel, a invocat din oficiu, ca
motiv de ordine publică excepția lipsei capacității procesuale de folosință a
pârâtei, excepție pusă în dezbaterea părților la termenul din 24 ianuarie 2008.
Apreciind excepția ca întemeiată, Curtea a
reținut în motivarea soluției că pârâta, SC G.I. SRL, a fost dizolvată de drept
prin Încheierea nr. 7775 din 19 noiembrie 2001 a Judecătorului delegat din
cadrul O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, iar la data de 29 martie 2002
societatea a fost și radiată din Registrul Comerțului, ceea ce semnifică pierderea
capacității de folosință dobândite de societate prin înmatriculare, cu
consecința pierderii calității de subiect de drept potrivit art. 41 alin. (1) C.
proc. civ.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a
declarat recurs la data de 7 martie 2008 solicitând respingerea excepției lipsei
capacității procesuale de folosință a pârâtei și trimiterea cauzei pentru
rejudecarea apelului.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizând interpretarea greșită a
actului juridic dedus judecății și aplicarea greșită a legii.
În argumentarea criticilor formulate,
recurenta prezintă un istoric al derulării raporturilor legate de folosința
spațiului comercial în litigiu cu referire la reprezentantul pârâtei d-na T.M.,
susținând totodată că societatea pârâtă nu era radiată la data formulării
acțiunii 30 ianuarie 2004.
Recursul este nefondat.
Curtea amintește că, potrivit
dispozițiilor cuprinse în titlul V capitolul I C. proc. civ. cu privire la
reglementarea recursului, „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere
numai pentru motive de nelegalitate”, motive indicate expres și limitativ de art.
304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Deși recurenta, în cererea de recurs, se
întemeiază pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., argumentele
aduse în susținerea lor vizează chestiuni de fapt, fără nicio relevanță asupra soluției
pronunțate în apel, pe excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei
fundamentată pe înscrisurile emise de O.R.C. care atestă dizolvarea societății
pârâte și radierea ei din Registrul Comerțului la data de 29 martie 2002.
Susținerea recurentei în sensul că
ulterior radierii societății pârâte, asociații au înființat o altă societate,
cu aceiași denumire, înregistrată în Registrul Comerțului, cu scopul de a se sustrage
de la plata obligațiilor față de creditori, nu este de natură să impună o altă
concluzie sub aspectul excepției lipsei capacității de folosință a societății
pârâte chemate în judecată în baza raporturilor locative derulate începând cu
anul 1993, societate care la data introducerii acțiunii era radiată din registrul
Comerțului, ceea ce pe plan procesual semnifică lipsa aptitudinii persoanei
juridice de a avea drepturi și de a-și asuma obligații, cu alte cuvinte dispariția
„legitimatio ad processum” pentru pârâta - intimată.
Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.F.I.
București împotriva Deciziei nr. 38 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel
București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11
iunie 2008.