ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 830/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 2514 din 29 martie 2001 a

Tribunalului București, secția comercială, s-a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamanta SC F. SA, cu sediul în București, prin care a solicitat

obligarea pârâtei SC G.I. SRL la plata sumei de 36.921.193 lei, reprezentând

contravaloare diferență chirie restantă, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia civilă nr. 967 din 5 iunie 2001 a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta și-a

îndeplinit obligațiile ce-i reveneau din contractele de închiriere încheiate

între părți, fiind fără relevanță procesele verbale de licitație prin care s-a

stabilit o altă chirie decât cea prevăzută în convenția părților.

În termen legal, reclamanta SC F. SA, cu sediul în

București, a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct.

8 C. proc. civ., susținând că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că în mod greșit ambele instanțe

au reținut că pârâta a achitat chiria datorată, întrucât nu s-au avut în vedere

prevederile punctului 9 din procesele verbale nr. 10 și 16 din 28 aprilie 1994,

în care s-a menționat că cel care câștigă licitația se obligă să plătească

lunar o chirie egală cu echivalentul în lei a sumei de 669,91 dolari S.U.A., la

cursul oficial din data efectuării plății. Că, potrivit art. 13 din contractul

de închiriere, în caz de neplată a chiriei stabilite prin licitație și prin hotărâri

ale Guvernului, executarea silită se va face pe baza contractului de închiriere

și a extrasului de cont emis de SC F. SA.

Întrucât pârâta nu a respectat convenția încheiată,

aceasta datorează suma pretinsă în acțiune, reprezentând diferență de chirie.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Examinând recursul declarat de reclamantă, prin

prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat în sensul

celor ce urmează:

La data de 28 aprilie 1994, s-au adjudecat prin

licitație publică, organizată de reprezentanții Consiliului Local al Primăriei

Municipiului București, următoarele spații comerciale: spațiul comercial, în

suprafață de 100,40 mp, situat în București, str. V., și un alt spațiu de

573,56 mp, situat în B-dul G.O., proprietarul fiind Consiliul Local al

Municipiului București, iar administratorul fiind reclamanta SC F. SA.

Pârâta SC G.I. SRL, câștigătoarea celor două

licitații, s-au obligat, așa cum rezultă din procesele verbale de adjudecare,

să plătească lunar o chirie egală cu echivalentul în lei a 214,71 dolari S.U.A.

și, respectiv, 669,91 dolari S.U.A., la cursul oficial din data efectuării

plății, cu începere de la 1 iunie 1994.

Ulterior, părțile au încheiat cele două contracte de

închiriere nr. 171 din 25 mai 1994 și 172 din 25 mai 1994.

Este adevărat că părțile au prevăzut o chirie lunară

de 356.420 lei, plus T.V.A, pentru primul spațiu și de 1.853.104 lei, plus T.V.A,

pentru al doilea spațiu, potrivit art. 5 din ambele contracte.

Părțile au stipulat la art. 13 din contracte că „în

caz de neplată a chiriei stabilite prin licitație și hotărâri ale Guvernului,

hotărâri ale Primăriei Municipiului București, executarea silită se va face pe

baza contractului de închiriere și a extrasului de cont emis de SC F. SA,

contractul de închiriere având valoare de înscris autentic, constituind titlu

executoriu”.

Față de această clauză contractuală, în mod greșit

ambele instanțe au reținut că nu au relevanță procesele verbale de licitație,

cât timp părțile, de comun acord, au prevăzut drept cuantum al chiriei cel

stabilit prin licitație, conform proceselor verbale încheiate la 28 aprilie

1994.

În ceea ce privește suma datorată de pârâtă,

reprezentând diferență de chirie, în cauză, s-au efectuat două expertize

contabile.

Pe parcursul litigiului, recurenta nu a formulat

cerere de majorare a pretențiilor la suma stabilită de expertul contabil D.I.,

respectiv de 83.583.966 lei, ale cărei concluzii sunt însușite de instanță, iar

în cererea de recurs a solicitat obligarea intimatei la plata diferenței de

chirie restantă, așa cum a fost stabilită în acțiunea introductivă la instanța

de fond.

Față de toate aceste considerente, urmează ca,

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, ce se va modifica

în sensul că se va admite apelul declarat de reclamantă, se va schimba în tot

sentința tribunalului și, pe fond, se va admite acțiunea, iar pârâta va fi

obligată la 36.921.193 lei, reprezentând chirie.

Conform art. 274 C. proc. civ., intimata va fi

obligată la 1.430.136 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă

de timbru.

Potrivit art. 20 pct. 5 din Legea nr. 146/1997,

privind taxele de timbru, și art. 32 alin. (1) din Normele metodologice emise

pentru aplicarea acesteia, se va dispune darea în debit a reclamantei cu suma

de 4.920.272 lei taxă judiciară de timbru, care nu a fost achitată la fond și

în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta, SC F. SA București,

împotriva deciziei nr. 967 din 5 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, modifică decizia atacată în sensul că

admite apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 2514 din 29 martie 2001 a

Tribunalului București, pe care o schimbă în tot și admite acțiunea formulată

de reclamantă.

Obligă pârâta la plata sumei de 36.921.193 lei,

reprezentând chirie.

Obligă intimata la plata a 1.430.136 lei cheltuieli

de judecată în recurs.

Dă în debit recurenta cu 4.290.272 lei taxă judiciară

neachitată la fond și în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie

2003.