ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 18/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 decembrie 2000 reclamanta S.C. “G.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “M.” S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 221.159.864 lei cu titlu de chirie pentru lunile august – noiembrie 2000 plus penalități de întârziere – utilități pe perioada august-noiembrie 2000 și penalități pentru utilități, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr.1587 din 28 februarie 2001 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 117.431.595 lei cu titlu de chirie restantă și suma de 145.756.806 lei cu titlu de penalități pentru perioada octombrie 2000 – ianuarie 2001, 5.518.865 lei utilități pentru iunie – noiembrie 2000 plus 4.967.826 lei penalități pentru neplata utilităților.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între părți a intervenit un contract de locațiune privind spațiul comercial, chiria stipulată fiind de 1.061,68 dolari SUA/lunar și că pârâta, în mod nejustificat nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, fiind obligată la plata pretențiilor formulate de reclamantă. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială prin decizia nr.1311 din 18 octombrie 2001. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta S.C. “M.” S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că din contractul încheiat între cele două societăți nu rezultă existența unei clauze penale cu privire la calcularea penalităților și obligarea la plata acestora, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 C. proc.

civ., precum și că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.10 C. proc. civ., deoarece prin motivele de apel s-a solicitat instanței efectuarea unei expertize contabile care să stabilească valoarea reală a penalităților, instanța nepronunțându-se asupra acestei probe. În consecință, înt emeiul art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârilor atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanțe, în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând hotărâri temeinice și legale care nu pot fi reformate prin recursul declarat de pârâtă.

Astfel, cu privire la primul motiv de recurs al inexistenței unei clauze penale în contractul de locațiune încheiat între părți, din verificarea hotărârilor pronunțate în cauză prin care pârâta recurentă a fost obligată la plata penalităților de întârziere, rezultă că acest motiv de recurs este neîntemeiat, instanțele reținând în mod corect că prin art.6 și 10 ultimul alineat din contract, s-a stipulat clauza penală prin care „chiriașul va datora proprietarului penalități de întârziere de 1% din suma datorată pentru fiecare zi calendaristică de întârziere”.

De asemenea, nici motivul al doilea de recurs nu este admisibil, întrucât, așa cum rezultă din verificarea ambelor dosare, pârâta a dovedit multă pasivitate în apărarea intereselor societății, neprezentându-se la termenele de judecată stabilite de instanță, iar la termenul din 7 iunie 2001 la instanța de apel, apelanta prin consilier juridic a solicitat amânarea cauzei în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, ca la termenul acordat de instanță la 13 septembrie 2001 apelanta să solicite termen pentru lipsă de apărare, ca la ultimul termen din 18 octombrie 2001, apelanta prin consilier juridic a solicitat instanței să ia act că nu mai are probe de administrat. În consecință, pentru cele ce preced, în considerarea art.312 C. proc.

civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. “M.” S.R.L., împotriva deciziei nr.1311 din 18 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.