ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 515/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr.11.051/2001 la Tribunalul București, secția

comercială,  reclamanta S.C. M. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.

N.G.P.B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea acesteia la plata sumei de 52.377.169 lei, reprezentând 40.325.421

lei chirie, 8.382.070 lei, penalități pentru neplata chiriei și 3.669.678 lei

prestări servicii, cu cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr.320 din 18 ianuarie 2001, Tribunalul București a admis în

parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta la 10.114.639 lei, reprezentând

penalități de întârziere, a respins capătul de cerere privind plata chiriei ca

nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, s-a reținut că potrivit art.13 din contractul de închiriere,

penalitățile pentru plata cu întârziere a chiriei sunt datorate în procent de

0,4 % pe zi, ori în perioada de referință, mai – septembrie 2000, pârâta a

plătit cu întârziere chiria datorată pentru spațiul comercial închiriat, astfel

că aceasta va fi obligată la plata sumei de 10.114.639 lei,  cu acest titlu.

Cu

privire la plata chiriei, tribunalul a reținut că potrivit art.6 din același

contract, plata acesteia se face lunar, pe bază de facturi, însă reclamanta nu

a depus la dosar nici una din facturile neachitate, neexistând nici o dovadă în

acest sens. Ca atare, s-au respins capetele de cerere privind plata chiriei și

a prestărilor de serviciu.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea

de Apel București, secția VI-a comercială, prin decizia nr.758 din 16 mai 2001

a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că

a obligat pârâta și la plata sumei de 3.669.678 lei reprezentând contravaloare

servicii către reclamantă. S-au menținut celelalte dispoziții.

În

considerentele acestei decizii, Curtea de Apel București a reținut că, deși

reclamanta a indicat emiterea a două facturi pentru plata chiriei, nu le-a

depus la dosar astfel că în mod corect, instanța de fond a respins acest capăt

de cerere.

Referitor

la contravaloarea prestărilor de servicii, Curtea de Apel a reținut că,

potrivit art. 10 lit.e din contract, chiriașul (pârâta) se obligă să plătească

contravaloarea utilităților și că acestea vor fi facturate odată cu

contravaloarea chiriei. Examinând facturile depuse de reclamantă pentru aceste

utilități, instanța de apel a constatat că pârâta a recunoscut la plată două

dintre acestea în valoare de 1.380.750 lei iar pentru diferența de sumă

facturată, s-a reținut că fiind acceptate la plată prin semnarea de primire a

acestora, pârâta este obligată a le achita, proba raporturilor comerciale în

speță, fiind făcută, potrivit art.46 C. com.

La data de 30 iulie 2001,

reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu

respectarea termenelor prevăzute de art.301 și 303 C. proc. civ..

Recurenta

și-a întemeiat cererea pe prevederile pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.,

criticând soluția Curții de Apel București, sub aspectul respingerii capătului

de cerere privind plata chiriei, în cuantumul restrâns prin cererea de apel, de

la 40.325.421 lei la 29.446.023 lei, arătând că soluția s-a dat cu ignorarea

unei dovezi administrate, în speță, reclamanta indicând două facturi, din 19

septembrie 2000 și 2 octombrie 2000, ce constituie în opinia acesteia probe în

dovedirea pretențiilor.

Pentru

acest motiv, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind chiria,

astfel cum a fost restrâns prin cererea de apel. A despus, potrivit art. 305 C.

proc. civ., înscrisuri noi, constând în copii certificate după facturile

invocate, în susținerea cererii.

La

termenul din data de 28 ianuarie 2003, recurenta a făcut dovada că prin

reorganizare, calitatea procesuală activă a revenit S.C. D.I. S.A., succesoare

a S.C. M. S.A., potrivit actelor depuse ulterior.

Curtea,

examinând recursul declarat de reclamanta S.C. M. S.A. și continuat de S.C.

D.I. S.A., prin prisma criticii formulate, constată că acesta este nefondat și

urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art.6 din contractul de închiriere, înregistrat la 29 aprilie 1998, părțile au

stabilit că plata chiriei se face lunar, pe baza facturii emise de locatar.

Art.1169

C. civ. – prevede că cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o

dovedească.

În

speță, recurenta reclamantă nici în faza de judecată a fondului, nici în cea a

apelului, de altfel cu caracter devolutiv, nu a depus la dosarul cauzei

facturile care să facă dovada pretențiilor sale, în sumă introductivă

40.325.421 lei și restrânsă apoi, în apel la cuantumul de 29.446.023 lei, cu

titlu de chirie.

În

aceste condiții, în mod legal și corect, ambele instanțe au soluționat corect

acest capăt de cerere, ca fiind nedovedit.

Împrejurarea

că în faza de recurs reclamanta a depus așazisele „înscrisuri noi”, în temeiul

art. 305 C. proc. civ., astfel cum a indicat în cerere, nu poate conduce la

examinarea acestora, dat fiind pe de o parte că în această fază procesuală,

instanța este obligată a examina legalitatea și temeinicia hotărârii atacate,

ori, în speță s-a dovedit că aceste înscrisuri, nu au fost depuse nici cu

prilejul examinării fondului și nici în apel, deși emană de la însăși

reclamantă. Pe de altă parte, prevederea cuprinsă în art. 305 C. proc. civ.

este stipulată pe cale de excepție, accepțiunea de „Înscrisuri noi” făcând

trimitere la „probe noi”, ceea ce nu este cazul atâta timp cât aceste probe țin

de însăși substanța pretențiilor solicitate, încorporează în  ele însele

dreptul de creanță al locatorului (reclamanta), solicitat prin cererea

introductivă, la tribunal.

De

altfel, reclamanta avea la îndemână completarea probatoriului, așa cum a

făcut-o cu depunerea facturilor în dovedirea capătului de cerere privind

contravaloarea utilităților, în judecată în apel.

Pentru

aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ. urmează a

respinge recrusul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.C. D.I. S.A. (succesoarea S.C. M. S.A.)

împotriva, deciziei nr.758 din 16 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  10 februarie 2004.