ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3170/2007

Asupra recursului, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la nr. 1387 din 2 mai 2006 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta SC D.C. SRL

Buzău a chemat în judecată pe pârâta SC P.T.O. Buzău solicitând ca prin

sentință să se dispună:

- obligarea pârâtei la

predarea pe bază de proces verbal a spațiului comercial destinat desfacerii cu

amănuntul a produselor comerciale;

- modificarea termenului de

închiriere de 3 ani al contractului de închiriere, în sensul ca acesta să

înceapă de la data predării pe bază de proces verbal a spațiului;

- obligarea pârâtei la plata

unor daune, interese de 50 RON pe fiecare zi de întârziere calculate de la data

introducerii acțiunii la instanță și până la punerea efectivă în posesie;

- obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se

susține, în esență că pârâta a închiriat reclamantei suprafața de 4 m

2

în piața de mărfuri industriale din Buzău, potrivit contractului nr. 1294 din 07

august 2003, încheiat pentru perioada 01 august 2003, 31 decembrie 2006 la

prețul de 140.000 ROL/mp. Deși reclamanta a achitat chiria în avans, pentru

perioada august, noiembrie 2003, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a preda

spațiul.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii deoarece spațiul comercial nu mai

există fiind demolat în luna septembrie 2003 așa cum reiese din autorizația de

desființare nr. 59 din 08 septembrie 2003 și în consecință în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 1439 C. civ.

Prin sentința nr. 1501 din 21

septembrie 2006 s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC D.C.

SRL Buzău în contradictoriu cu pârâta SC P.T.O. SA.

A fost obligată pârâta să

predea reclamantei pe bază de proces verbal a spațiului comercial în suprafață

de 4 mp conform contractului de închiriere nr. 1294 din 07 august 2003.

S-a respins capătul de

cerere privind modificarea termenului de închiriere.

A fost obligată pârâta la

plata unor daune interese de 50 RON/zi de întârziere, calculate începând cu

data introducerii acțiunii și până la punerea efectivă în posesie.

A fost obligată pârâta la

8,30 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Apelul declarat de

reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia nr. 14 din 30

ianuarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, și în consecință a fost schimbată, în tot, sentința în

sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Pentru a pronunța această

sentință curtea a reținut, în esență, că contractul avea ca obiect închirierea unui

spațiu comercial identificat și localizat, pe o perioadă determinată de timp,

într-un imobil care s-a demolat așa încât nu mai există obiectul contractului

și în consecință în speță se aplică dispozițiile art. 1439 C. civ. Dacă

reclamanta ar fi pusă în posesie asupra unui spațiu comercial, ar însemna să se

aplice un nou contract de închiriere deoarece contractul nr. 1294/2003 are

valabilitate expirată la data de 31 decembrie 2006.

Se mai reține în decizie că

instanța de fond a acordat nejustificat despăgubiri bănești și daune

cominatorii, încălcând dispozițiile art. 1427 C. civ., art. 1084 – art. 1086 C.

civ. și fără a se efectua o evaluare judiciară pe bază de probă certă.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea

ei și respingerea apelului pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 1501/2006.

În motivarea recursului se

susține, în esență, că deși, în temeiul contractului de închiriere reclamanta a

achitat în avans chirie, pentru perioada august – noiembrie 2003, pârâta nu i-a

predat spațiul, iar instanța de apel a aplicat nelegal dispozițiile art. 1439 C.

civ., privind exonerarea proprietarului de a preda spațiul când lucrul a

pierit, deoarece spațiul comercial nu a pierit ci a fost supus unei

reconstrucții ca urmare a modernizării pieței în sensul că a fost demolat și

ulterior reconstruit. Astfel fiind, reclamanta consideră că obligația pârâtei

de a preda spațiul se referă la întreaga valabilitate a contractului respectiv

până la data de 31 decembrie 2006 și subzistă și după momentul modernizării

imobilului.

Reclamanta mai arată că în

mod nelegal curtea a reținut că este nejustificată cererea privind plata

daunelor interese întrucât această pretenție este legată evident de prejudiciul

cauzat de neremiterea spațiului comercial după momentul punerii efectiv în

întârziere prin înregistrarea cererii de chemare în judecată.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 1439 C. civ., cum în mod legal a reținut

curtea de apel, iar reclamanta nu a dovedit că ar fi suferit un prejudiciu.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de

susținerile din întâmpinare, constată că între părți s-a încheiat contractul de

închiriere nr. 1294 din 07 august 2003 având ca obiect suprafața de 4 mp,

spațiu comercial, pentru care s-a stabilit chirie în sumă de 140.000 lei lunar,

pentru perioada 1 august 2003 – 31 decembrie 2006.

În temeiul autorizației nr. 59

din 08 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Buzău construcțiile în

care funcționa fosta piață de păsări a Municipiului Buzău au fost demolate,

datorită programului de modernizare aprobat de C.L. Buzău.

Potrivit art. 1439 C. civ.,

contractul de locațiune se desființează când lucrul a pierit total sau s-a

făcut netrebnic spre obișnuita întrebuințare și în consecință având în vedere

demolarea imobilului, în mod legal curtea de apel a apreciat că în speță se

aplică aceste dispoziții.

Osebit de aceste considerente,

Înalta Curte constată că, la data de 31 decembrie 2006, contractul de

închiriere și-a încetat valabilitatea și în consecință pârâta nu mai are

obligația predării spațiului decât dacă părțile încheie un alt contract de

închiriere, iar modificarea contractului, pe cale judecătorească în sensul ca

perioada de 3 ani să înceapă de la data predării spațiului pe bază de proces –

verbal, nu are nici un temei legal (de altfel, de la data încheierii

contractului 7 august 2003, reclamanta nu a solicitat executarea obligației

pârâtei de a preda spațiul, până la 2 mai 2006 când a formulat acțiunea, adică un

an și 9 luni).

Susținerile reclamantei privind

plata în avans a chiriei sunt, de asemenea nefondate, deoarece din înscrisurile

depuse de reclamantă rezultă că a achitat:

- la data de 20 august 2003

suma de 12.500.000 lei cu titlu de A.M.P.P. 36 m

2”

(deci nu chirie

pentru suprafața de 4 m

2

din contract)

- suma de 565.000 lei de 3

ori, la 12 septembrie 2003; 28 octombrie 2003 și 26 noiembrie 2003, contravaloare

a unor facturi (18686; 18897 și 18447) însă la dosar nu s-au depus facturile

pentru a se proba că sumele s-au plătit cu titlu de chirie, urmare a facturilor

emise de pârâtă, astfel încât reclamanta are posibilitatea unei acțiuni

separate, pentru recuperarea acestor sume.

Părțile au stipulat în

contractul de închiriere (pct. 9), că pentru neexecutarea sau executarea

necorespunzătoare a unei obligații contractuale, excepând cazul de forță majoră

ori pieirea totală sau parțială a bunului închiriat, părțile datorează

despăgubiri și în consecință față de aceste prevederi reclamanta solicită

despăgubiri, în mod nelegal.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC D.C. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 14 din 30 ianuarie 2007

a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2007.