ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5255/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

13 noiembrie 2003 la Judecătoria Buzău, reclamanta SC G. SA Buzău a solicitat

în contradictoriu cu pârâtele P.B. și C.L.M.B., să se constate că este

proprietara suprafeței de 2.800 mp. teren situat în Buzău.

În motivarea cererii sale,

reclamanta susține că suprafața de 2.800 mp. teren de la adresa susmenționată

îi este strict necesară desfășurării activității sale comerciale, terenul

făcând parte din domeniul privat al M.B., respectiv din fondul special destinat

realizării de investiții conform H.G. nr. 843/1991 modificată și completată

prin H.G. nr. 486 din 11 august 1998. Mai arată reclamanta că nu a întocmit

actele necesare eliberării certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, datorită litigiilor purtate până în prezent cu SC T. SA, din care

s-a desprins prin divizare.

Judecătoria Buzău prin sentința

civilă nr. 1165, pronunțată la data de 5 martie 2004 respinge acțiunea

reclamantei, reținând în considerentele hotărârii că reclamanta care s-a

înființat ca societate comercială cu capital integral de stat în baza deciziei nr.

91 din 11 septembrie 1992 emisă de D.P.C.J.B., prin divizarea SC T. SA Buzău,

avea posibilitatea obținerii titlului de proprietate asupra terenului pe care

îl folosește în scopul desfășurării activității comerciale, printr-o acțiune în

realizarea dreptului, în contradictoriu cu SC T. SA Buzău, fie potrivit

dispozițiilor Legii nr. 99/1999, și nu pe calea unei acțiuni în constatare

întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a declarat apel, susținând în esență că prima instanță a interpretat

greșit raportul juridic dedus judecății, împrejurare care a determinat

aprecierea eronată a probelor.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 437 din 10 iunie

2004, respinge ca nefondat apelul reclamantei.

Confirmând sentința fondului, curtea

de apel constată că reclamanta avea posibilitatea obținerii titlului de

proprietate în temeiul H.G. nr. 834/1991, modificată și completată prin H.G. nr.

468/1998 sau pe calea unei acțiuni în realizare în contradictoriu cu SC T. SA

Buzău, în baza Legii nr. 99/1999.

În contra acestei decizii reclamanta

a declarat recurs, invocând ca motive de nelegalitate art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurenta

susține următoarele:

- cele două instanțe au apreciat

greșit raportul juridic dedus judecății referitor la dreptul de proprietate

asupra suprafeței de 3525 mp. folosită neîntrerupt de societate începând cu

anul 1992;

- anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1994 este lipsită de

relevanță, în condițiile în care prin contractul de vânzare cumpărare încheiat

cu fostul F.P.S. la data de 16 iunie 1994, dreptul de proprietate asupra terenului

s-a consolidat;

- conform raportului de expertiză

tehnică întocmit în cauză, rezultă că suprafața folosită în prezent de

societate de 3.525 mp., excede suprafața de teren pentru care s-a emis

certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru SC T. SA;

- invocarea uzucapiunii s-a făcut

numai pentru a demonstra buna credință și nu ca mod de dobândire a dreptului de

proprietate.

Recursul nu este fondat pentru

următoarele considerente:

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii, este invocat formal, din

dezvoltarea criticilor nu rezultă în ce constă nemotivarea sau caracterul

contradictoriu al argumentelor invocate de instanță, iar pe de altă parte

hotărârea curții de apel cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța

își fundamentează soluția.

juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) reținând că societatea

recurentă s-a înființat ca urmare a divizării SC T. SA Buzău, prin decizia nr. 91/1992

a C.J.B. și avea la dispoziție procedura specială prevăzută de H.G. nr.

834/1991, modificată și completată prin H.G. nr. 468 din 11 august 1998, pentru

obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

atestare a dreptului de proprietate emis la data de 11 februarie 1992 în

favoarea recurentei pentru suprafața de 9.405,59 mp. teren, aceasta avea

deschisă calea refacerii documentației prevăzute de H.G. 834/1991, pentru

obținerea unui nou certificat de atestare a dreptului de proprietate, procedură

pe care societatea nu a urmat-o așa cum recunoaște prin cererea de chemare în

judecată.

acțiuni din 16 iunie 1994, încheiat între F.P.S. și A.G.P.A.S., având ca obiect

vânzarea unui număr de 475 acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social al SC

G. SA nu a avut ca efect transmiterea sau consolidarea dreptului de proprietate

asupra terenului în suprafață de 9405,59 mp. către societate așa cum eronat

susține recurenta, obiectul contractului constituindu-l vânzarea acțiunilor.

Anularea ulterioară a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate putea pune în discuție incidența clauzei

prevăzută la art. 6.3 din contractul de vânzare cumpărare acțiuni privind

răspunderea vânzătorului față de cumpărător, dar sub aspectul dreptului de

proprietate asupra terenului, ea și-a produs pe deplin efectele.

fost dată cu respectarea dispozițiilor legale mai sus evocate, aplicabile

speței pentru rațiunile expuse anterior, astfel că motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primit.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC G. SA Buzău, prin reprezentant N.C., împotriva deciziei nr. 437

din 10 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.