ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2009, reclamanții P.V., P.A., C.P., T.V.

și P.O., au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea Deciziei nr. 103

din 31 martie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să propună acordarea

de măsuri reparatorii și pentru suprafața de 7.000 mp. teren - cu cheltuieli de

judecată.

În motivare s-a arătat că, urmare a

refuzului de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001,

reclamanții au obținut sentința civilă nr. 1413/2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 711 din 28 ianuarie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care

A.V.A.S. a fost obligată să emită o decizie de restituire în echivalent pentru

suprafața de 48.033 mp. teren, ce formează, în prezent, incinta Fabricii de

bere SC U. SA Buzău.

Prin Decizia emisă nr. 103 din 31

martie 2009 A.V.A.S. s-a conformat doar parțial sentinței sus menționate, doar

pentru terenul în suprafață de 41.033 mp., refuzând să propună acordarea de

măsuri reparatorii și pentru restul terenului de 7.000 mp. - declinându-se

competența în favoarea Primăriei Municipiului Buzău.

În acest fel pârâta a nesocotit o

hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv, sentința civilă nr. 1413/2007,

prin care a fost obligată să emită o decizie de restituire în echivalent,

referitor la imobilul teren și construcție, „ce au făcut obiectul cererii de

chemare în judecată".

Or, cum și terenul rămas de 7.000 mp.

se află tot în incinta SC U. SA Buzău, privatizată, inițial suprafața fiind

atribuită de Consiliul Local al Municipiului Buzău, fostei S. Buzău, care l-a

înstrăinat prin acte civile către fabrică, pârâta era obligată să propună

măsuri reparatorii și pentru acest teren, și nu să-și decline competența către

Primăria Buzău, decizia contestată fiind astfel parțial nelegală.

În precizarea acțiunii formulată la

data de 26 mai 2009, s-a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr. 20/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca instanța să acorde măsuri

reparatorii pentru suprafața de 7.000 mp.

La data de 10 iunie 2009, pârâta a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin

sentința nr. 1413/2007 aceasta a fost obligată doar să soluționeze notificarea

prin emiterea unei decizii, iar declinarea de competență către Primăria Buzău

pentru 7.000 mp., s-a făcut în baza adresei din 30 noiembrie 2005 emisă de SC U.

SA, care atestă că societatea privatizată de A.V.A.S. deține un teren de 41.033

mp. în Buzău, din totalul revendicat.

Prin sentința civilă nr. 1428 din 30

septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins

acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1413 din 05 noiembrie 12007

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă invocată de

reclamanți, s-a pronunțat o hotărâre cu privire la „obligația de a face",

respectiv, de obligare a pârâtei să emită decizie de soluționare a notificării

reclamanților, fără a intra pe fondul notificării ca atare, urmând ca decizia astfel

emisă, persoanele îndreptățite să o supună apoi, controlului judiciar de

legalitate, prin formularea unei contestații în termenul prevăzut de lege, ceea

ce reclamanții au și făcut, contestația la decizia emisă de A.V.A.S. nr. 103

din 31 martie 2009 constituind obiectul cauzei pendinte.

Tribunalul a constatat că, pentru a fi

primită contestația formulată, titularii ei ar fi trebuit mai întâi, să facă

dovada că cei 7.000 mp. teren se află în incinta SC U. SA, or, potrivit adresei

din 30 noiembrie 2005 emisă de U.B. suprafața de teren aflată în administrarea

fabricii este de 41.033 mp., care, potrivit Deciziei nr. 18 din 31 ianuarie 1996

emisă de Consiliul Popular al Județului Buzău, a trecut în administrarea

fabricii de bere și malț Buzău (aceeași suprafață), despre aceeași suprafață de

4 ha facându-se vorbire și în concluziile raportului de expertiză tehnică

efectuat în Dosarul nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău.

Înșiși reclamanții au solicitat prin

notificare doar 45.000 mp. pe care ar fi fost construită o fabrică de bere U.,

o autogara pentru transport călători, în prezent dezafectată și un cimitir - și

nu 48.033 mp, astfel încât susținerile acestora cu privire la existența, în

incinta și patrimoniul SC U. SA a unei suprafețe de 7000 mp, în plus față de cei

41.033 mp pentru care A.V.A.S. a acordat deja măsuri reparatorii, nu sunt

dovedite.

Instanța de fond a mai reținut că,

raportat la împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada că cei 7000 mp sunt

evidențiați în patrimoniul societății comerciale privatizate de A.V.A.S., la

faptul că aceștia au solicitat, identic ca în litigiul promovat anterior

împotriva dispoziției nr. 447 din 23 iulie 2009 (soluționat prin Decizia nr. 146

din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești în Dosar nr. 3286/114/2009), acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru cei 7000 mp, și la faptul că prin

sentința nr. 231 din 10 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 4187/114/2007

s-au acordat deja măsuri reparatorii pentru suprafața de 20,67 ha, cererea nu

poate fi primită.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel P.V., P.A., C.P., T.V. și P.O., formulând următoarele critici:

constatat că A.V.A.S. nu mai avea calitatea de a se pronunța asupra măsurilor

reparatorii pentru suprafața de 7.000 mp. teren ce nu mai putea fi restituit în

natură, greșit reținându-se că reclamanții ar fi învestit două instanțe cu

același obiect - terenul de 7.000 mp. în litigiu.

Aceasta, întrucât în executarea

sentinței civile nr. 1413/2007 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă,

pronunțată în Dosar nr. 33894/3/2006, A.V.A.S. a emis Decizia nr. 103 din 31

martie 2009, reclamanții fiind persoane îndreptățite să conteste această

decizie prin care s-a declinat competența de soluționare pentru terenul în

suprafață de 7.000 mp., în favoarea Primăriei Buzău, din care rezultă că SC U. deține

5,57 ha teren, care corespunde schiței aferente, instanța reținând doar rubrica

din raport „cca. 4 ha", deși la pct. 2 se consemnează că „Autogara Nord -

în prezent dezafectată – cca. 1 ha", adică fosta S. SA Buzău care deținea

cei 7.000 mp., terenul reclamanților.

Or, A.V.A.S. și-a declinat competența

pentru cei 7.000 mp. către Primăria Buzău care a refuzat să se pronunțe,

întrucât prin dispoziția primarului nr. 447/2009 s-au acordat drepturi

cesionarilor „mai puțin drepturile cedenților ce fac obiectul Dosarului civil nr.

33894/2006 - acesta fiind investit pentru suprafața întreagă de 48.033 mp.

teren".

dovada de către reclamanți, asupra existenței suprafeței de 7.000 mp.

În realitate, notificarea a purtat

asupra a 83.630 mp. și nu doar 45.000 mp. cât au apreciat ei, că s-ar afla în

incinta SC U. inițial.

Dovada existenței acestui teren în

incinta SC U. stă chiar în considerentele sentinței civile nr. 1413/2007 a

Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, în sensul că Prefectura a

transmis notificarea Primăriei Buzău, care a transmis-o la rândul său, către A.V.A.S.,

dar și în raportul de expertiză tehnică din Dosar nr. 4187/114/2007 al Tribunalului

Buzău, astfel cum s-a arătat.

constatat că situația juridică a celor 7.000 mp. a făcut obiectul unei

dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001, fără a se observa esențialul și

anume, că terenul de 7.000 mp, nu a fost inclus în dispoziția nr. 447 din 23

iulie 2009 a Primăriei Buzău și nici în dispoziția anterioară nr. 342 din 8 mai

2007 emisă de Primăria Buzău (întrucât notificările contestatorilor, în 2007,

au fost înaintate A.V.A.S.), și nu a făcut obiectul restituirii, nici către

cesionarii de drepturi litigioase, familiile L. și C., în contract

prevăzandu-se expres că nu fac obiectul cesiunii, terenurile care fac obiectul Dosarului

nr. 33894/2006 a Tribunalului București.

Nici Decizia civilă nr. 146 din 20 mai

2008 a Curții de Apel Ploiești care a modificat sentința civilă nr. 231 din 10

martie 2008 a Tribunalului Buzău, nu a clarificat situația celor 7.000 mp.,

deși a consemnat că această suprafață nu a făcut obiectul contractului de

cesiune.

Pe de altă parte, Primăria Buzău

acordă măsuri reparatorii pentru suprafața de 155.568 mp. (15,55 ha) deși

actele de proprietate ale reclamanților dovedesc 22 ha, astfel cum se

consemnează și în raportul de expertiză.

Prin Decizia civilă nr. 23 /A din 7

martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

Referitor la calitatea A.V.A.S. de a

se pronunța asupra măsurilor reparatorii pentru suprafața de 7000 mp, instanța

de apel a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14

februarie 2001, suprafața de teren de circa 7.000 mp. invocată (fosta autogara)

era încă deținută de SC S. SA, formând ulterior acestei date, obiectul unui

aport social și apoi al vânzării, bunul ajungând în patrimoniul SC U., perioadă

pentru care, pârâta A.V.A.S. nu mai avea calitatea de instituție publică în

sensul art. 29 din Legea nr. 10/2001, de a propune măsuri reparatorii pentru

terenul în cauză, legiuitorul abilitând instituția arătată în sensul menționat,

doar pentru actele derulate - de privatizare, înstrăinare - până la data de 14

februarie 2001.

Referitor la critica potrivit căreia

prin respingerea contestației împotriva dispoziției A.V.A.S. nr. 103 din 31

martie 2009 s-a pronunțat o soluție nelegală, cu încălcarea autorității de

lucru judecat decurgând din sentința civilă nr. 1413/2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în Dosar nr. 33894/3/2006 (prin

care se susține că A.V.A.S. ar fi fost obligată să emită decizia de acordare a

măsurilor reparatorii pentru întregul teren de 48.033 mp.), instanța de apel a

reținut că prin sentința arătată, Tribunalul București s-a pronunțat strict pe

„obligația de a face", în sensul ca A.V.A.S. să soluționeze notificarea cu

care a fost învestită, prin emiterea unei decizii motivate, autoritatea de

lucru judecat opunându-se în aceste limite, iar nu și cu privire la conținutul

drepturilor pe care decizia trebuia să o cuprindă, aceasta aparținând în

exclusivitate instituției abilitate - A.V.A.S., părțile nemulțumite urmând apoi

s-o supună controlului judiciar, sub aspectul legalității și temeiniciei,

atacând-o cu contestație în instanță, ceea ce reclamanții au și făcut.

Instanța de apel a mai reținut că, așa

cum s-a menționat și în sentința civilă nr. 352/2010 a Tribunalului Buzău (prin

care s-a anulat dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 și măsurile dispuse prin

aceasta), și cum a reținut și prima instanță, cu privire la cei 7.000 mp. teren

au fost învestite două instanțe de judecată, pentru care deja s-au acordat

măsuri reparatorii în echivalent cesionarilor de drepturi litigioase, cu

autoritate de lucru judecat, potrivit sentinței civile nr. 231/2008 pronunțată

de Tribunalul Buzău (definitivă prin Decizia nr. 146/2008 a Curții de Apel

Ploiești și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4268/2009 a Înaltei Curții de

Casație și Justiție în Dosar nr. 4187/114/2007), în care s-au valorificat și

constatările și concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză

și depuse la dosar, la solicitarea instanței.

Chemarea A.V.A.S. de către reclamanți,

în prezenta cauză, pentru același teren de 7.000 mp., pentru care s-a dat o

soluție irevocabilă prin hotărârile judecătorești sus - menționate, ar încălca

puterea lucrului judecat prin care s-a statuat cu privire la drepturile la

măsuri reparatorii și persoanele îndreptățite - cumpărătorii de drepturi

litigioase pentru restituirea în natură a terenului de 2.100 mp. - parcare

fabrica de bere și măsuri în echivalent pentru restul terenului până la 20,67 ha

și despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Tot astfel, s-ar încălca cele statuate

cu putere de lucru judecat și prin sentința civilă nr. 352/2010 a Tribunalului

Buzău, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor reclamanților și al

Municipiului Buzău prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, inclusiv cu privire la existența suprafeței de teren de 7.000, mp. în

incinta SC U. - pentru care nu s-ar fi dispus restituirea în natură ori,

propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

Instanța de apel a mai reținut că

neclarificarea situației juridice a terenului de 7.000 mp., nici de către

Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008, cu

referire la exceptarea drepturilor ce fac obiectul Dosarului nr. 33854/3/2006,

din contractul de cesiune de drepturi litigioase, nu poate face obiect de

analiză, decât în acea cauză și în căile de atac prevăzute de lege - și nu

într-o altă cauză, respectiv, litigiul pendinte.

Această critică însă, confirmă faptul

că reclamanții au invocat drepturile reparatorii cu privire la aceeași

suprafață de teren de 7.000 mp. și în cauza anterioară ce a fost soluționată

deja, prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău,

definitivă prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel

Ploiești și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4268 din 30 martie 2009 a Înaltei

Curții de Casație și Justiție.

Prin acele hotărâri judecătorești cu

privire la o suprafață de teren de 7.500 mp., și clădiri (conac), instanțele

judecătorești au statuat că acestea s-au aflat în altă zonă a municipiului, nu

în incinta SC U. SA, terenul fiind afectat în întregime de sistematizare,

pentru care, astfel, s-au propus măsuri în echivalent.

Referitor la suprafața de 2.100 mp. ce

este reprezentată în schița la raportul de expertiză din Dosarul nr. 4187/114/2007

- în zona parcare fabrică de bere, instanța de apel a reținut că aceasta a fost

restituită în natură în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase,

constatate ca fiind persoane îndreptățite, față de reclamanții din prezenta

cauză.

Referitor la faptul că notificările

formulate și precizate au purtat asupra unui teren în total de 86.630 mp.,

instanța de apel a constatat că aceasta nu este o împrejurare de natură să

conducă la o soluție de reformare a sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au formulat

recurs reclamanții P.V., P.A., T.V., P.O., C.P., formulând următoarele critici:

I. În mod greșit instanțele anterioare

au apreciat că intimata-pârâtă A.V.A.S. nu are calitatea de a se pronunța

asupra măsurilor reparatorii pentru suprafața de 7000 mp.

În acest sens, reclamanții arată că au

formulat acțiune în justiție de obligare A.V.A.S. să emită dispoziție de

restituire în echivalent cu privire la suprafața de 48.033 mp teren aflat în

incinta fabricii de bere U. Buzău, privatizată prin cumpărarea de acțiuni.

Prin dispoziția nr. 103 din 31 martie 2009

A.V.A.S. și-a declinat competența de soluționare a notificării pentru suprafața

de 7000 mp către Primăria municipiului Buzău, sens în care reclamanții au

formulat contestație, instituție care, prin dispoziția nr. 447 din 23 iunie 2009

nu s-a pronunțat cu privire la această suprafață, reclamanții formulând și de

această dată contestație.

Terenul de 48.033 mp se află în

incinta fabricii de bere care a preluat de la fosta SC T.A.C. S. Buzău și

terenul de 7000 mp, fiind fără relevanță în prezenta cauză ce a făcut cu

terenul în discuție unitatea privatizată ulterior apariției Legii nr. 10/2001.

Din adresa din 17 februarie 2011

rezultă că la data de 31 martie 2000 A.V.A.S. a încheiat cu fosta SC T.A.C. S. SA

Buzău contractul de vânzare acțiuni la care s-a atașat certificatul de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 iunie 1993 pentru

suprafața de 42.481 mp aflați în proprietatea exclusivă a SC S. SA.

Terenul de 7000 mp se afla în

proprietatea SC S. SA și a fost vândut fabricii de bere SC U. SA Buzău, singura

îndreptățită să propună măsuri reparatorii fiind A.V.A.S., care, la stabilirea

patrimoniului fostei SC A.A.C. S. SA în vederea privatizării, a ținut cont și

de suprafața de 7000 mp.

II. În mod greșit s-a stabilit că prin

obligarea A.V.A.S. la acordarea de măsuri reparatorii s-ar încălca autoritatea

de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din

municipiul Buzău.

În acest sens, reclamanții arată că

prin cele două dispoziții emise cu privire la notificările formulate în cauză,

Primăria municipiului Buzău nu s-a referit la suprafața de 7000 mp aflată în

incinta fabricii de bere, iar faptul că reclamanții au contestat Decizia nr. 447/2009

nu schimbă cu nimic îndreptățirea la măsuri reparatorii.

Hotărârile pronunțate în cauză nu

îndeplinesc condiția triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ.,

respectiv, nu există identitate de părți și cauză, întrucât la Buzău

reclamanții s-au judecat cu Primăria municipiului Buzău contestând Decizia nr. 447/2009,

iar la București cu A.V.A.S., contestând Decizia nr. 103 din 31 martie 2009 a

acestei instituții.

Recursul va fi admis pentru

următoarele argumente:

I. Înalta Curte constată că în mod

greșit instanța de apel a reținut că A.V.A.S. nu ar avea calitatea de a se

pronunța asupra măsurilor reparatorii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 în conținutul dat prin Decizia nr. 830 din 24 iulie 2008 a Curții

Constituționale, „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate", iar potrivit alin. (2)

"dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au

fost înstrăinate".

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (3)

din același act normativ, „în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile

reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care

efectuează, sau, după caz, a efectuat privatizarea".

Din adresa din 17 februarie 2011 emisă

de A.V.AS, aflată la fila 85 dosar apel, rezultă că privatizarea SC T.A.C. S. SA

Buzău .s-a realizat prin încheierea, de către Direcția Teritorială Buzău a F.P.S.

a contractului din 31 martie 2000 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui

pachet de 111.204 acțiuni reprezentând 59,696% din capitalul social al

societății, cumpărător unic fiind SC I.R.T. SRL.

De asemenea, există la dosar anexa la

contractul arătat mai sus, reprezentată de certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor din 17 iunie 1993, pentru suprafața de 42.481

mp, aflați în proprietatea SC S. SA.

Rezultă că anterior apariției Legii nr.

10/2001, A.V.A.S. privatizează fosta autogara de transport, care deținea o

suprafață de peste 4 ha teren, incluzând suprafața de 7000 mp.

Împrejurarea că ulterior privatizării,

SC S. SA realizează acte de dispoziție cu privire la terenul în discuție, nu

are nicio relevanță asupra competenței de emitere a dispoziției cu propunere de

acordare a măsurilor reparatorii, de către A.V.A.S., întrucât o asemenea

competență este determinată de alte criterii prevăzute de lege, îndeplinite în

cauză, iar nu de existența, la data solicitării de restituire, a bunului

litigios în patrimoniul societății privatizate deținătoare inițială a acestuia.

De asemenea, sub acest aspect nu

interesează dacă și de câte ori bunul în litigiu a făcut obiectul unor vânzări

succesive, important fiind ca la data privatizării acesta să se fi găsit, așa

cum s-a dovedit în cauză, în patrimoniul societății comerciale privatizate de A.V.A.S.,

situație față de care instituția arătată are calitatea de entitate îndreptățită

sa emită dispoziție de propunere a măsurilor reparatorii (în funcție de

situația concretă ce va rezulta în legătură cu regimul juridic al terenului

pretins).

II. Referitor la suprafața de 7000 mp

despre care recurenții-reclamanți susțin că nu le-a fost restituită prin

echivalent nici până în prezent, Înalta Curte constată că instanțele anterioare

nu au analizat și nu au stabilit în ce măsură această suprafață este inclusă

sau nu în suprafețele deja restituite și dacă s-au acordat măsuri reparatorii,

situație ce impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, pentru lămurirea aspectelor arătate.

Astfel, pe acest aspect, instanța de

apel reține că s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat conform sentinței nr.

352 din 03 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3286/114/2009 și a sentinței nr.

231 din 10 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4187/114/2007, dosare în

cadrul cărora reclamanții ar fi solicitat măsuri reparatorii pentru aceeași

suprafață de 7000 mp, concluzie care însă nu poate fi primită.

Este evident că demersurile judiciare

ale reclamanților, indiferent că s-au purtat în contradictoriu cu A.V.A.S. și

au vizat anularea dispoziției nr. 103 din 31 martie 2009 emisă de această

instituție (cum este cazul litigiului de față), ori s-au purtat în

contradictoriu cu Primăria municipiului Buzău și au vizat obligarea acesteia la

emiterea unei dispoziții de restituire, respectiv, anularea dispoziției nr. 447

din 23 iulie 2009, emisă în executarea obligației stabilită de instanță (cum

este cazul litigiului obiect al Dosarului nr. 3286/114/2009), tind către

obținerea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 7000 mp despre

care reclamanții susțin că se află în incinta fabricii de bere SC U. SA Buzău.

Hotărârile judecătorești

sus-menționate au fost însă casate, neputând fi opuse cu autoritate de lucru

judecat în prezenta cauză, situația juridică a suprafeței de 7000 mp solicitată

de reclamanți nefiind clarificată.

Pentru ca o hotărâre să fie înzestrată

cu putere de lucru judecat, astfel încât ceea ce a fost verificat

jurisdicțional să nu mai poată face obiect al disputei părților, este necesar

ca aceasta să fi dat dezlegare fondului raporturilor juridice dintre părți,

indiferent de soluția adoptată.

Dimpotrivă, o hotărâre care nu a

rezolvat diferendul, datorită unor împrejurări de ordin formal, care au

împiedicat instanța să ajungă la dezbaterea în fond a pricinii, nu va putea fi

opusă, ca regulă, într-o nouă instanță învestită cu soluționarea aceluiași

litigiu, cu valoarea autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 231 din 10

martie 2008 la care face referire instanța de apel, li s-au restituit

reclamanților, în natură, suprafețele de teren libere, respectiv, 4300 mp drum

canal centură, 2100 mp parcare F.B., 1637 mp centură pasaj, 3100 mp parcarea

pasaj, identificate conform raportului de expertiză, iar pentru restul

terenului până la 20,67 ha s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent.

Această hotărâre a fost modificată prin Decizia nr. 146 din 20 mai 2008 doar sub

aspectul suprafeței de 2100 mp care a fost considerată imposibil de restituit

în natură.

Sentința civilă nr. 352 din 03 martie 2010,

de asemenea menționată de instanța de apel în considerentele deciziei recurate,

a fost desființată prin Decizia nr. 4809 din 03 iunie 2011 a I.C.C.J., cauza

fiind în prezent în rejudecare pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 4454/114/2009,

judecata acesteia fiind suspendată până la soluționarea prezentului dosar.

Prin Decizia de casare nr. 4809 din 03

iunie 2011 a Înaltei Curți s-a reținut că nu s-a analizat dacă obiectul

hotărârilor judecătorești anterior menționate acoperă în totalitate pretențiile

reclamanților, evaluare ce ar fi trebuit să se realizeze prin compararea

suprafețelor de teren vizate de acele hotărâri cu cea care constituie obiectul

pretențiilor deduse judecății, respectiv, 7000 mp.

Întrucât o asemenea analiză nu a fost

efectuată, nu se poate considera că a fost soluționată în fond contestația

reclamanților, impunându-se rejudecarea cauzei pentru lămurirea aspectelor

anterior arătate, cu suplimentarea probatoriilor, dacă se va considera necesar.

Referitor la sentința civilă nr. 231

din 10 martie 2008, prin decizia de casare s-a reținut că deși instanța s-a

pronunțat în acea cauză pentru o suprafață de 20,67 ha, notificările

reclamanților nr. 8211 din 13 august 2001 și nr. 11054 din 31 octombrie 2001

privind o suprafață de 38.630 mp, iar notificările nr. 1089/2001, nr. 1090/2001,

nr. 168/2003, nr. 1091/2001 privind o suprafață de 83.630 mp (din care s-a

pretins că o suprafață de 45.000 mp s-ar afla în detenția SC U. SA) însumate,

vizează o suprafață mai mare de 20,67 ha teren, situație față de care, în

raport cu această hotărâre, nu se poate constata incidența autorității de lucru

judecat.

S-a mai reținut că nu s-a cercetat

motivul pentru care primarul, învestit pentru diferența de 7000 mp de către A.V.A.S.,

nu s-a pronunțat explicit asupra acestei suprafețe, și că nu este exclus ca

suprafața de 7000 mp să facă parte din cei 20,67 ha menționată în sentința

civilă sus-arătată, dar acest lucru nu este evidențiat în conținutul niciuneia

dintre hotărârile pronunțate în cauză până la acest moment, cauza nefiind

cercetată sub acest aspect de către instanțele anterioare.

Față de cele anterior învederate, în

rejudecare, instanța va compara suprafețele de teren față de care s-a

recunoscut reclamanților (cedenți și cesionari), prin hotărâri judecătorești,

dreptul la măsuri reparatorii, cu cele pentru care s-au formulat notificări în

baza Legii nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă suprafața de 7000 mp este

inclusă sau nu în vreuna din suprafețele pentru care s-au acordat deja măsuri

reparatorii, dacă este inclusă sau nu în suprafețele deja restituite în natură,

ori care este proveniența și localizarea acestei suprafețe, urmând a administra

toate probatoriile concludente, utile și pertinente în clarificarea acestei

situații.

În acest sens, în afara îndrumărilor

din prezenta decizie, instanța de rejudecare va administra orice alte

probatorii pe care la va considera utile clarificării aspectelor arătate.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) rap. la art. 313 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de 11 reclamanții P.V., P.A., T.V., P.O. și C.P.

împotriva Deciziei nr. 237/ A din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va casa,

trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții

P.V., P.A., T.V., P.O. și C.P. împotriva Deciziei nr. 237/ A din 7 martie 2011

a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 februarie 2012.