ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2009, reclamanții P.V., P.A., C.P., T.V. și P.O., au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea Deciziei nr. 103 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să propună acordarea de măsuri reparatorii și pentru suprafața de 7.000 mp. teren - cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că, urmare a refuzului de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au obținut sentința civilă nr. 1413/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 711 din 28 ianuarie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care A.V.A.S.

a fost obligată să emită o decizie de restituire în echivalent pentru suprafața de 48.033 mp. teren, ce formează, în prezent, incinta Fabricii de bere SC U. SA Buzău. Prin Decizia emisă nr. 103 din 31 martie 2009 A.V.A.S. s-a conformat doar parțial sentinței sus menționate, doar pentru terenul în suprafață de 41.033 mp., refuzând să propună acordarea de măsuri reparatorii și pentru restul terenului de 7.000 mp. - declinându-se competența în favoarea Primăriei Municipiului Buzău. În acest fel pârâta a nesocotit o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv, sentința civilă nr. 1413/2007, prin care a fost obligată să emită o decizie de restituire în echivalent, referitor la imobilul teren și construcție, „ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată". Or, cum și terenul rămas de 7.000 mp.

se află tot în incinta SC U. SA Buzău, privatizată, inițial suprafața fiind atribuită de Consiliul Local al Municipiului Buzău, fostei S. Buzău, care l-a înstrăinat prin acte civile către fabrică, pârâta era obligată să propună măsuri reparatorii și pentru acest teren, și nu să-și decline competența către Primăria Buzău, decizia contestată fiind astfel parțial nelegală. În precizarea acțiunii formulată la data de 26 mai 2009, s-a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca instanța să acorde măsuri reparatorii pentru suprafața de 7.000 mp.

La data de 10 iunie 2009, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin sentința nr. 1413/2007 aceasta a fost obligată doar să soluționeze notificarea prin emiterea unei decizii, iar declinarea de competență către Primăria Buzău pentru 7.000 mp., s-a făcut în baza adresei din 30 noiembrie 2005 emisă de SC U. SA, care atestă că societatea privatizată de A.V.A.S. deține un teren de 41.033 mp. în Buzău, din totalul revendicat. Prin sentința civilă nr. 1428 din 30 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1413 din 05 noiembrie 12007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă invocată de reclamanți, s-a pronunțat o hotărâre cu privire la „obligația de a face", respectiv, de obligare a pârâtei să emită decizie de soluționare a notificării reclamanților, fără a intra pe fondul notificării ca atare, urmând ca decizia astfel emisă, persoanele îndreptățite să o supună apoi, controlului judiciar de legalitate, prin formularea unei contestații în termenul prevăzut de lege, ceea ce reclamanții au și făcut, contestația la decizia emisă de A.V.A.S. nr. 103 din 31 martie 2009 constituind obiectul cauzei pendinte.

Tribunalul a constatat că, pentru a fi primită contestația formulată, titularii ei ar fi trebuit mai întâi, să facă dovada că cei 7.000 mp. teren se află în incinta SC U. SA, or, potrivit adresei din 30 noiembrie 2005 emisă de U.B. suprafața de teren aflată în administrarea fabricii este de 41.033 mp., care, potrivit Deciziei nr. 18 din 31 ianuarie 1996 emisă de Consiliul Popular al Județului Buzău, a trecut în administrarea fabricii de bere și malț Buzău (aceeași suprafață), despre aceeași suprafață de 4 ha facându-se vorbire și în concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în Dosarul nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău. Înșiși reclamanții au solicitat prin notificare doar 45.000 mp.

pe care ar fi fost construită o fabrică de bere U., o autogara pentru transport călători, în prezent dezafectată și un cimitir - și nu 48.033 mp, astfel încât susținerile acestora cu privire la existența, în incinta și patrimoniul SC U. SA a unei suprafețe de 7000 mp, în plus față de cei 41.033 mp pentru care A.V.A.S. a acordat deja măsuri reparatorii, nu sunt dovedite.

Instanța de fond a mai reținut că, raportat la împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada că cei 7000 mp sunt evidențiați în patrimoniul societății comerciale privatizate de A.V.A.S., la faptul că aceștia au solicitat, identic ca în litigiul promovat anterior împotriva dispoziției nr. 447 din 23 iulie 2009 (soluționat prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești în Dosar nr. 3286/114/2009), acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cei 7000 mp, și la faptul că prin sentința nr. 231 din 10 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 4187/114/2007 s-au acordat deja măsuri reparatorii pentru suprafața de 20,67 ha, cererea nu poate fi primită. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel P.V., P.A., C.P., T.V.

și P.O., formulând următoarele critici: 1. în mod nelegal prima instanță a constatat că A.V.A.S. nu mai avea calitatea de a se pronunța asupra măsurilor reparatorii pentru suprafața de 7.000 mp. teren ce nu mai putea fi restituit în natură, greșit reținându-se că reclamanții ar fi învestit două instanțe cu același obiect - terenul de 7.000 mp. în litigiu. Aceasta, întrucât în executarea sentinței civile nr. 1413/2007 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, pronunțată în Dosar nr. 33894/3/2006, A.V.A.S. a emis Decizia nr. 103 din 31 martie 2009, reclamanții fiind persoane îndreptățite să conteste această decizie prin care s-a declinat competența de soluționare pentru terenul în suprafață de 7.000 mp., în favoarea Primăriei Buzău, din care rezultă că SC U. deține 5,57 ha teren, care corespunde schiței aferente, instanța reținând doar rubrica din raport „cca.

4 ha", deși la pct. 2 se consemnează că „Autogara Nord - în prezent dezafectată – cca. 1 ha", adică fosta S. SA Buzău care deținea cei 7.000 mp., terenul reclamanților. Or, A.V.A.S. și-a declinat competența pentru cei 7.000 mp. către Primăria Buzău care a refuzat să se pronunțe, întrucât prin dispoziția primarului nr. 447/2009 s-au acordat drepturi cesionarilor „mai puțin drepturile cedenților ce fac obiectul Dosarului civil nr. 33894/2006 - acesta fiind investit pentru suprafața întreagă de 48.033 mp. teren". 2. Greșit s-a stabilit că nu s-a făcut dovada de către reclamanți, asupra existenței suprafeței de 7.000 mp. În realitate, notificarea a purtat asupra a 83.630 mp. și nu doar 45.000 mp.

cât au apreciat ei, că s-ar afla în incinta SC U. inițial. Dovada existenței acestui teren în incinta SC U. stă chiar în considerentele sentinței civile nr. 1413/2007 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, în sensul că Prefectura a transmis notificarea Primăriei Buzău, care a transmis-o la rândul său, către A.V.A.S., dar și în raportul de expertiză tehnică din Dosar nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău, astfel cum s-a arătat. 3. În mod nelegal, prima instanță a constatat că situația juridică a celor 7.000 mp.

a făcut obiectul unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001, fără a se observa esențialul și anume, că terenul de 7.000 mp, nu a fost inclus în dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 a Primăriei Buzău și nici în dispoziția anterioară nr. 342 din 8 mai 2007 emisă de Primăria Buzău (întrucât notificările contestatorilor, în 2007, au fost înaintate A.V.A.S.), și nu a făcut obiectul restituirii, nici către cesionarii de drepturi litigioase, familiile L. și C., în contract prevăzandu-se expres că nu fac obiectul cesiunii, terenurile care fac obiectul Dosarului nr. 33894/2006 a Tribunalului București. Nici Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești care a modificat sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, nu a clarificat situația celor 7.000 mp., deși a consemnat că această suprafață nu a făcut obiectul contractului de cesiune.

Pe de altă parte, Primăria Buzău acordă măsuri reparatorii pentru suprafața de 155.568 mp. (15,55 ha) deși actele de proprietate ale reclamanților dovedesc 22 ha, astfel cum se consemnează și în raportul de expertiză. Prin Decizia civilă nr. 23 /A din 7 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul. Referitor la calitatea A.V.A.S. de a se pronunța asupra măsurilor reparatorii pentru suprafața de 7000 mp, instanța de apel a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001, suprafața de teren de circa 7.000 mp. invocată (fosta autogara) era încă deținută de SC S. SA, formând ulterior acestei date, obiectul unui aport social și apoi al vânzării, bunul ajungând în patrimoniul SC U., perioadă pentru care, pârâta A.V.A.S.

nu mai avea calitatea de instituție publică în sensul art. 29 din Legea nr. 10/2001, de a propune măsuri reparatorii pentru terenul în cauză, legiuitorul abilitând instituția arătată în sensul menționat, doar pentru actele derulate - de privatizare, înstrăinare - până la data de 14 februarie 2001. Referitor la critica potrivit căreia prin respingerea contestației împotriva dispoziției A.V.A.S. nr. 103 din 31 martie 2009 s-a pronunțat o soluție nelegală, cu încălcarea autorității de lucru judecat decurgând din sentința civilă nr. 1413/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în Dosar nr. 33894/3/2006 (prin care se susține că A.V.A.S. ar fi fost obligată să emită decizia de acordare a măsurilor reparatorii pentru întregul teren de 48.033 mp.), instanța de apel a reținut că prin sentința arătată, Tribunalul București s-a pronunțat strict pe „obligația de a face", în sensul ca A.V.A.S.

să soluționeze notificarea cu care a fost învestită, prin emiterea unei decizii motivate, autoritatea de lucru judecat opunându-se în aceste limite, iar nu și cu privire la conținutul drepturilor pe care decizia trebuia să o cuprindă, aceasta aparținând în exclusivitate instituției abilitate - A.V.A.S., părțile nemulțumite urmând apoi s-o supună controlului judiciar, sub aspectul legalității și temeiniciei, atacând-o cu contestație în instanță, ceea ce reclamanții au și făcut. Instanța de apel a mai reținut că, așa cum s-a menționat și în sentința civilă nr. 352/2010 a Tribunalului Buzău (prin care s-a anulat dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 și măsurile dispuse prin aceasta), și cum a reținut și prima instanță, cu privire la cei 7.000 mp.

teren au fost învestite două instanțe de judecată, pentru care deja s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent cesionarilor de drepturi litigioase, cu autoritate de lucru judecat, potrivit sentinței civile nr. 231/2008 pronunțată de Tribunalul Buzău (definitivă prin Decizia nr. 146/2008 a Curții de Apel Ploiești și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4268/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție în Dosar nr. 4187/114/2007), în care s-au valorificat și constatările și concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză și depuse la dosar, la solicitarea instanței. Chemarea A.V.A.S.

de către reclamanți, în prezenta cauză, pentru același teren de 7.000 mp., pentru care s-a dat o soluție irevocabilă prin hotărârile judecătorești sus - menționate, ar încălca puterea lucrului judecat prin care s-a statuat cu privire la drepturile la măsuri reparatorii și persoanele îndreptățite - cumpărătorii de drepturi litigioase pentru restituirea în natură a terenului de 2.100 mp. - parcare fabrica de bere și măsuri în echivalent pentru restul terenului până la 20,67 ha și despăgubiri pentru construcțiile demolate. Tot astfel, s-ar încălca cele statuate cu putere de lucru judecat și prin sentința civilă nr. 352/2010 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor reclamanților și al Municipiului Buzău prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, inclusiv cu privire la existența suprafeței de teren de 7.000, mp.

în incinta SC U. - pentru care nu s-ar fi dispus restituirea în natură ori, propunerea de acordare de măsuri reparatorii. Instanța de apel a mai reținut că neclarificarea situației juridice a terenului de 7.000 mp., nici de către Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008, cu referire la exceptarea drepturilor ce fac obiectul Dosarului nr. 33854/3/2006, din contractul de cesiune de drepturi litigioase, nu poate face obiect de analiză, decât în acea cauză și în căile de atac prevăzute de lege - și nu într-o altă cauză, respectiv, litigiul pendinte. Această critică însă, confirmă faptul că reclamanții au invocat drepturile reparatorii cu privire la aceeași suprafață de teren de 7.000 mp.

și în cauza anterioară ce a fost soluționată deja, prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, definitivă prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4268 din 30 martie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Prin acele hotărâri judecătorești cu privire la o suprafață de teren de 7.500 mp., și clădiri (conac), instanțele judecătorești au statuat că acestea s-au aflat în altă zonă a municipiului, nu în incinta SC U. SA, terenul fiind afectat în întregime de sistematizare, pentru care, astfel, s-au propus măsuri în echivalent. Referitor la suprafața de 2.100 mp.

ce este reprezentată în schița la raportul de expertiză din Dosarul nr. 4187/114/2007 - în zona parcare fabrică de bere, instanța de apel a reținut că aceasta a fost restituită în natură în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase, constatate ca fiind persoane îndreptățite, față de reclamanții din prezenta cauză. Referitor la faptul că notificările formulate și precizate au purtat asupra unui teren în total de 86.630 mp., instanța de apel a constatat că aceasta nu este o împrejurare de natură să conducă la o soluție de reformare a sentinței apelate. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții P.V., P.A., T.V., P.O., C.P., formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanțele anterioare au apreciat că intimata-pârâtă A.V.A.S.

nu are calitatea de a se pronunța asupra măsurilor reparatorii pentru suprafața de 7000 mp. În acest sens, reclamanții arată că au formulat acțiune în justiție de obligare A.V.A.S. să emită dispoziție de restituire în echivalent cu privire la suprafața de 48.033 mp teren aflat în incinta fabricii de bere U. Buzău, privatizată prin cumpărarea de acțiuni. Prin dispoziția nr. 103 din 31 martie 2009 A.V.A.S. și-a declinat competența de soluționare a notificării pentru suprafața de 7000 mp către Primăria municipiului Buzău, sens în care reclamanții au formulat contestație, instituție care, prin dispoziția nr. 447 din 23 iunie 2009 nu s-a pronunțat cu privire la această suprafață, reclamanții formulând și de această dată contestație.

Terenul de 48.033 mp se află în incinta fabricii de bere care a preluat de la fosta SC T.A.C. S. Buzău și terenul de 7000 mp, fiind fără relevanță în prezenta cauză ce a făcut cu terenul în discuție unitatea privatizată ulterior apariției Legii nr. 10/2001. Din adresa din 17 februarie 2011 rezultă că la data de 31 martie 2000 A.V.A.S. a încheiat cu fosta SC T.A.C. S. SA Buzău contractul de vânzare acțiuni la care s-a atașat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 iunie 1993 pentru suprafața de 42.481 mp aflați în proprietatea exclusivă a SC S. SA. Terenul de 7000 mp se afla în proprietatea SC S. SA și a fost vândut fabricii de bere SC U. SA Buzău, singura îndreptățită să propună măsuri reparatorii fiind A.V.A.S., care, la stabilirea patrimoniului fostei SC A.A.C.

S. SA în vederea privatizării, a ținut cont și de suprafața de 7000 mp. II. În mod greșit s-a stabilit că prin obligarea A.V.A.S. la acordarea de măsuri reparatorii s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din municipiul Buzău. În acest sens, reclamanții arată că prin cele două dispoziții emise cu privire la notificările formulate în cauză, Primăria municipiului Buzău nu s-a referit la suprafața de 7000 mp aflată în incinta fabricii de bere, iar faptul că reclamanții au contestat Decizia nr. 447/2009 nu schimbă cu nimic îndreptățirea la măsuri reparatorii. Hotărârile pronunțate în cauză nu îndeplinesc condiția triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ., respectiv, nu există identitate de părți și cauză, întrucât la Buzău reclamanții s-au judecat cu Primăria municipiului Buzău contestând Decizia nr. 447/2009, iar la București cu A.V.A.S., contestând Decizia nr. 103 din 31 martie 2009 a acestei instituții.

Recursul va fi admis pentru următoarele argumente: I. Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a reținut că A.V.A.S. nu ar avea calitatea de a se pronunța asupra măsurilor reparatorii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în conținutul dat prin Decizia nr. 830 din 24 iulie 2008 a Curții Constituționale, „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate", iar potrivit alin. (2) "dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate". De asemenea, potrivit art. 29 alin. (3) din același act normativ, „în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează, sau, după caz, a efectuat privatizarea". Din adresa din 17 februarie 2011 emisă de A.V.AS, aflată la fila 85 dosar apel, rezultă că privatizarea SC T.A.C.

S. SA Buzău .s-a realizat prin încheierea, de către Direcția Teritorială Buzău a F.P.S. a contractului din 31 martie 2000 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui pachet de 111.204 acțiuni reprezentând 59,696% din capitalul social al societății, cumpărător unic fiind SC I.R.T. SRL. De asemenea, există la dosar anexa la contractul arătat mai sus, reprezentată de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 iunie 1993, pentru suprafața de 42.481 mp, aflați în proprietatea SC S. SA. Rezultă că anterior apariției Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. privatizează fosta autogara de transport, care deținea o suprafață de peste 4 ha teren, incluzând suprafața de 7000 mp.

Împrejurarea că ulterior privatizării, SC S. SA realizează acte de dispoziție cu privire la terenul în discuție, nu are nicio relevanță asupra competenței de emitere a dispoziției cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, de către A.V.A.S., întrucât o asemenea competență este determinată de alte criterii prevăzute de lege, îndeplinite în cauză, iar nu de existența, la data solicitării de restituire, a bunului litigios în patrimoniul societății privatizate deținătoare inițială a acestuia.

De asemenea, sub acest aspect nu interesează dacă și de câte ori bunul în litigiu a făcut obiectul unor vânzări succesive, important fiind ca la data privatizării acesta să se fi găsit, așa cum s-a dovedit în cauză, în patrimoniul societății comerciale privatizate de A.V.A.S., situație față de care instituția arătată are calitatea de entitate îndreptățită sa emită dispoziție de propunere a măsurilor reparatorii (în funcție de situația concretă ce va rezulta în legătură cu regimul juridic al terenului pretins). II.

Referitor la suprafața de 7000 mp despre care recurenții-reclamanți susțin că nu le-a fost restituită prin echivalent nici până în prezent, Înalta Curte constată că instanțele anterioare nu au analizat și nu au stabilit în ce măsură această suprafață este inclusă sau nu în suprafețele deja restituite și dacă s-au acordat măsuri reparatorii, situație ce impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru lămurirea aspectelor arătate. Astfel, pe acest aspect, instanța de apel reține că s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat conform sentinței nr. 352 din 03 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3286/114/2009 și a sentinței nr. 231 din 10 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4187/114/2007, dosare în cadrul cărora reclamanții ar fi solicitat măsuri reparatorii pentru aceeași suprafață de 7000 mp, concluzie care însă nu poate fi primită.

Este evident că demersurile judiciare ale reclamanților, indiferent că s-au purtat în contradictoriu cu A.V.A.S. și au vizat anularea dispoziției nr. 103 din 31 martie 2009 emisă de această instituție (cum este cazul litigiului de față), ori s-au purtat în contradictoriu cu Primăria municipiului Buzău și au vizat obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții de restituire, respectiv, anularea dispoziției nr. 447 din 23 iulie 2009, emisă în executarea obligației stabilită de instanță (cum este cazul litigiului obiect al Dosarului nr. 3286/114/2009), tind către obținerea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 7000 mp despre care reclamanții susțin că se află în incinta fabricii de bere SC U. SA Buzău.

Hotărârile judecătorești sus-menționate au fost însă casate, neputând fi opuse cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, situația juridică a suprafeței de 7000 mp solicitată de reclamanți nefiind clarificată. Pentru ca o hotărâre să fie înzestrată cu putere de lucru judecat, astfel încât ceea ce a fost verificat jurisdicțional să nu mai poată face obiect al disputei părților, este necesar ca aceasta să fi dat dezlegare fondului raporturilor juridice dintre părți, indiferent de soluția adoptată. Dimpotrivă, o hotărâre care nu a rezolvat diferendul, datorită unor împrejurări de ordin formal, care au împiedicat instanța să ajungă la dezbaterea în fond a pricinii, nu va putea fi opusă, ca regulă, într-o nouă instanță învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, cu valoarea autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 la care face referire instanța de apel, li s-au restituit reclamanților, în natură, suprafețele de teren libere, respectiv, 4300 mp drum canal centură, 2100 mp parcare F.B., 1637 mp centură pasaj, 3100 mp parcarea pasaj, identificate conform raportului de expertiză, iar pentru restul terenului până la 20,67 ha s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent. Această hotărâre a fost modificată prin Decizia nr. 146 din 20 mai 2008 doar sub aspectul suprafeței de 2100 mp care a fost considerată imposibil de restituit în natură. Sentința civilă nr. 352 din 03 martie 2010, de asemenea menționată de instanța de apel în considerentele deciziei recurate, a fost desființată prin Decizia nr. 4809 din 03 iunie 2011 a I.C.C.J., cauza fiind în prezent în rejudecare pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 4454/114/2009, judecata acesteia fiind suspendată până la soluționarea prezentului dosar.

Prin Decizia de casare nr. 4809 din 03 iunie 2011 a Înaltei Curți s-a reținut că nu s-a analizat dacă obiectul hotărârilor judecătorești anterior menționate acoperă în totalitate pretențiile reclamanților, evaluare ce ar fi trebuit să se realizeze prin compararea suprafețelor de teren vizate de acele hotărâri cu cea care constituie obiectul pretențiilor deduse judecății, respectiv, 7000 mp. Întrucât o asemenea analiză nu a fost efectuată, nu se poate considera că a fost soluționată în fond contestația reclamanților, impunându-se rejudecarea cauzei pentru lămurirea aspectelor anterior arătate, cu suplimentarea probatoriilor, dacă se va considera necesar.

Referitor la sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008, prin decizia de casare s-a reținut că deși instanța s-a pronunțat în acea cauză pentru o suprafață de 20,67 ha, notificările reclamanților nr. 8211 din 13 august 2001 și nr. 11054 din 31 octombrie 2001 privind o suprafață de 38.630 mp, iar notificările nr. 1089/2001, nr. 1090/2001, nr. 168/2003, nr. 1091/2001 privind o suprafață de 83.630 mp (din care s-a pretins că o suprafață de 45.000 mp s-ar afla în detenția SC U. SA) însumate, vizează o suprafață mai mare de 20,67 ha teren, situație față de care, în raport cu această hotărâre, nu se poate constata incidența autorității de lucru judecat.

S-a mai reținut că nu s-a cercetat motivul pentru care primarul, învestit pentru diferența de 7000 mp de către A.V.A.S., nu s-a pronunțat explicit asupra acestei suprafețe, și că nu este exclus ca suprafața de 7000 mp să facă parte din cei 20,67 ha menționată în sentința civilă sus-arătată, dar acest lucru nu este evidențiat în conținutul niciuneia dintre hotărârile pronunțate în cauză până la acest moment, cauza nefiind cercetată sub acest aspect de către instanțele anterioare.

Față de cele anterior învederate, în rejudecare, instanța va compara suprafețele de teren față de care s-a recunoscut reclamanților (cedenți și cesionari), prin hotărâri judecătorești, dreptul la măsuri reparatorii, cu cele pentru care s-au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă suprafața de 7000 mp este inclusă sau nu în vreuna din suprafețele pentru care s-au acordat deja măsuri reparatorii, dacă este inclusă sau nu în suprafețele deja restituite în natură, ori care este proveniența și localizarea acestei suprafețe, urmând a administra toate probatoriile concludente, utile și pertinente în clarificarea acestei situații. În acest sens, în afara îndrumărilor din prezenta decizie, instanța de rejudecare va administra orice alte probatorii pe care la va considera utile clarificării aspectelor arătate.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) rap. la art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de 11 reclamanții P.V., P.A., T.V., P.O. și C.P. împotriva Deciziei nr. 237/ A din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va casa, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.V., P.A., T.V., P.O. și C.P. împotriva Deciziei nr. 237/ A din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2012.