ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4809/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 352 din 3 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3286/114/2009, Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis contestația formulată de contestatorii L.I., L.G., C.A. și C.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău prin Primar, a respins contestația conexă formulată de contestatorii P.V., P.A., C.P., Ț.V. și P.O., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău, prin Primar și a dispus anularea dispoziției nr. 447 emise de Primarul Municipiului Buzău la data de 23 iulie 2009 și a măsurilor dispuse prin aceasta. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție în interesul Municipiului Buzău formulată de intervenienta SC U.B.

SA. În motivarea sentinței, s-a reținut că prin dispoziția contestată în cauză, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 887 mp parcare Fabrica de Bere situată în Buzău – Șoseaua de centură Buzău Nord și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile prevăzute de legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat în mod abuziv, pentru suprafața de 155.568 mp situată în municipiul Buzău, cart. Simileasca, limitrof șoselei de centură Buzău Nord, a construcțiilor demolate formate din casă de locuit și anexe gospodărești, precum și a împrejmuirii de scândură de fag. În art. 5 din dispoziție se menționează ca persoane îndreptățite contestatorii L.I., L.G., C.A.

și C.V., în calitate de cesionari ai drepturilor litigioase ce au făcut obiectul Dosarului civil nr. 4187/114/2007, soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, modificată prin Decizia civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești. Totodată, s-a constatat că cei patru cesionari nu sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 41.033 mp evidențiat în patrimoniul SC U. SA ca urmare a Deciziei nr. 103 din 31 martie 2009 emise de A.V.A.S. București și înregistrate la Primăria Buzău sub nr. 10313 din 27 mai 2009, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii notificatorilor cedenți P.V., P.A., C.P., T.V.

și P.O., în baza dispozițiilor sentinței civile nr. 1413 din 5 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă. În art. 6 din dispoziție se stipulează că notificatorii cedenți P.V., Ț.V., P.A., C.P. și P.O. nu mai au dreptul la măsuri reparatorii pentru construcțiile preluate de stat și demolate în totalitate, motivat de faptul că prin contractul de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3026 din 20 noiembrie 2007 cedenții și-au cesionat cu titlu oneros toate drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 4187/2007 al Tribunalului Buzău. S-a mai reținut că din hotărârile aflate la dosar, rezultă că, urmare a notificărilor formulate de reclamanții cedenți P.V., P.A., C.P., Ț.V.

și P.O., a fost emisă dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007 de către Primarul mun. Buzău, dispoziție ce a fost contestată de notificatori, iar pe perioada litigiului s-a încheiat contractul de vânzare drepturi litigioase nr. 3026 din 20 noiembrie 2007, prin care notificatorii – contestatori vând soților L.I. și G. și C.A. și V. toate drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului civil nr. 4187/114/2007 (mai puțin drepturile lor ce fac obiectul Dosarului civil nr. 33894/2006 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă în care au calitatea de reclamanți).

Asupra acelei contestații, Tribunalul Buzău s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008, în sensul admiterii în parte a acesteia, anulării în totalitate a dispoziției nr. 342 din 8 mai 2007 și constatării dreptului petiționarilor prin cesionare la restituirea în natură a suprafețelor de teren libere și care au făcut obiectul notificării și a obligat Municipiul Buzău, prin Primar, să retrocedeze petenților, în natură, aceste suprafețe, iar pentru restul terenului până la 20,67 ha, să acorde măsuri reparatorii în teren echivalent a 245 euro/mp potrivit zonei C și 441 euro/mp potrivit zonei A din completarea la raportul de expertiză, din domeniul public sau privat prin negociere directă cu primarul.

Sentința menționată a fost schimbată în parte prin Decizia nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, în urma admiterii apelului Municipiului Buzău, în sensul că s-a constatat dreptul petiționarilor la restituirea în natură a terenurilor libere, mai puțin suprafața de 2100 mp parcare Fabrica de bere. Prin aceeași sentință, s-a luat act de renunțarea la judecarea apelului de către contestatorii – cesionari. Recursul pârâtului împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 4628 din 30 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La cererea contestatorilor cesionari, la data de 14 iunie 2009, prin încheierea pronunțată, Judecătoria Buzău admite cererea de încuviințare a executării silite a hotărârii nr. 231/10 martie 2008, devenită irevocabilă, iar din procesul verbal încheiat la data de 11 mai 2009, rezultă că la data încheierii lui, Primarul mun.

Buzău procedează la punerea în posesie a soților L. și C., contestatori în prezenta cauză, cu suprafețele de 4300 mp – drum canal, 1637 mp – centură pasaj, 3100 mp parcare pasaj, dar și cu suprafața de 2100 mp parcare Fabrica de Bere, în condițiile în care această ultimă suprafață fusese exclusă de la restituirea în natură prin decizia Curții de Apel Ploiești, devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârât. La data de 22 iulie 2008, anterior soluționării recursului, au loc negocieri privind stingerea litigiului, consemnate în procesul-verbal nr. 14867 din 30 iulie 2008, ocazie cu care Primarul Municipiului Buzău este de acord cu restituirea celor 20,67 ha în natură, menționând că primăria deține aproximativ 50 ha, restituire ce urmează a se efectua după soluționarea irevocabilă a litigiului.

Din încheierile nr. 16180 din 11 iunie 2009 și 16183 din 11 iunie 2009 emise de O.C.P.I. Buzău – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, rezultă că pe numele contestatorilor s-a întabulat dreptul de proprietate pentru suprafața de 1637 mp teren. Cu privire la cererea conexă, tribunalul a reținut că notificatorii cedenți, pe lângă notificările adresate Primăriei Buzău, au notificat la data de 29 octombrie 2001 Fabrica de Bere Buzău, prin care solicitau acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de 4500 mp teren, ce o dețin, evaluată de ei la suma de 2.025.000.000 lei și pe care este edificată Fabrica de Bere. La art. 2 din notificare, notificatorii precizează că au evaluat numai terenul, fără construcții și instalațiile pentru care au formulat notificare separat la organele administrative ca urmare a faptului că societății nu i s-au transferat cu forme legale și acele investiții făcute de părinții lor pe terenul ce-l deține societatea.

La data de 17 septembrie 2003, notificatorii cedenți transmit către A.V.A.S. București, o notificare ce a fost înregistrată sub nr. 168/2003, prin care solicită măsuri reparatorii ca urmare a preluării abuzive pentru suprafața de 83.630 mp teren intravilan și pentru construcțiile și inventarul agricol ce au constituit conacul părinților, amplasat pe acest teren, menționându-se că pe acel teren s-a construit Fabrica de bere, o autogară dezafectată la momentul notificării și un cimitir. Imobilele notificate și inventarul aferent conacului, în notificarea adresată A.V.A.S., au fost evaluate de notificatori la suma de 337,260 euro, respectiv 12.478.620.000 lei. Și în această notificare se face mențiunea că pentru suprafața de 38.630 lei și construcțiile gospodărești și inventarul agricol au formulat notificare și la Prefectura Buzău și Primăria Buzău.

Cum A.V.A.S. București nu a emis o decizie motivată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, notificatorii au chemat în judecată această instituție, iar prin sentința civilă nr. 1413 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, a fost obligată persoana notificată – A.V.A.S.- să emită decizie de restituire în echivalent ca răspuns la notificarea formulată de reclamanți și înregistrată sub nr. 169/2003 referitor la imobilul teren și construcție ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată. Această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea apelului declarat de A.V.A.S. București prin Decizia civilă nr. 421 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București și respectiv respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 711 din 28 ianuarie 2009. Urmare pronunțării acestei hotărâri, la data de 31 martie 2009, A.V.A.S.

București a emis decizia nr. 103 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii notificatorilor pentru terenul în suprafață de 41033 mp evidențiat în patrimoniul SC U. SA și a declinat competența de soluționare a notificării către Primăria Municipiului Buzău pentru construcția revendicată ce a fost demolată și pentru restul suprafeței de teren revendicat.

Tribunalul a mai reținut că prin dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău, ce a fost contestată de notificatorii cedenți și care au făcut obiectul contestației înregistrate la Tribunalul Buzău sub nr. 4187/114/2007 și soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008, astfel cum a fost modificată prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 146 din 20 mai 2008, se propune acordarea de despăgubiri în echivalent conform legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru construcțiile demolate în totalitate formate din casă de locuit și anexe gospodărești, precum și pentru un gard de scândură cu țambre de fag, fiind respinsă doar cererea de acordare de despăgubiri pentru utilajele și instalațiile enumerate în notificările formulate.

În aceste condiții, instanța a apreciat că legalitatea acestei decizii a făcut obiectul controlului jurisdicțional al instanțelor prin hotărârile menționate, așa încât la data emiterii Deciziei nr. 103 din 31 martie 2009 de către A.V.A.S. București ele erau deja soluționate în mod irevocabil de către instanța de judecată. Mai mult, instanța a constatat că la momentul încheierii contractului de vânzare drepturi litigioase nr. 3026 din 20 noiembrie 2007, fusese deja emisă dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007 de către Primăria Buzău, așa încât primăria, în mod corect a respins cererea notificatorilor cedenți privind acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile notificate în condițiile în care această solicitare fusese deja soluționată anterior, astfel că s-ar fi ajuns la o dublă restituire.

În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de SC U.B. SA în interesul Municipiului Buzău prin Primar, tribunalul a reținut faptul că aceasta vizează suprafața de teren destinată accesului său la drumul public, suprafață inclusă în cei 2100 mp care însă, așa cum rezultă din hotărârile aflate la dosar, a fost exclusă de la retrocedare în natură către contestatorii din prezenta cauză. Instanța a apreciat că punerea în posesie și pentru suprafața de 2100 mp, contrar dispozițiilor instanțelor de judecată, nu este de natură a face dovada dreptului de proprietate a contestatorilor cesionari asupra acestei suprafețe de teren. Mai mult și noua dispoziție emisă de pârâtul Municipiul Buzău – prin Primar contravine dispozițiilor instanței referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a acesteia.

Simplul plan de amplasament și delimitare a imobilului nu este în măsură să facă dovada că terenul în suprafață de 887 mp cu destinația parcare Fabrica de bere a devenit restituibil în natură după pronunțarea instanței cu privire la acest aspect. Apelurile declarate de reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O., precum și de pârâtul Municipiul Buzău, împotriva sentinței menționate, au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 146 din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că problema de drept care constituie esența prezentului litigiu este aceea dacă unitatea deținătoare poate emite o nouă dispoziție prin care, sub pretextul punerii în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat o dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001, să anuleze acea dispoziție și să acorde măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație, sub o altă formă decât cea prevăzută în hotărârea judecătorească. S-a apreciat că acest lucru nu este posibil, în condițiile în care litigiul referitor la aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru imobilele litigioase, a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil, astfel cum rezultă din succesiunea actelor și hotărârilor judecătorești, prezentată de prima instanță și reluată pe larg prin decizia redată.

Instanța de apel a apreciat că punerea în executare de bunăvoie a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu nu poate implica o emitere a unei noi dispoziții sau act administrativ care să presupună o nouă anulare a dispoziției emise anterior și o nouă stabilire a măsurilor reparatorii cuvenite contestatorilor, cu atât mai mult cu cât, în speța de față, în noua dispoziție au fost stabilite alte măsuri decât cele acordate pe cale judecătorească. Astfel, în condițiile în care Dispoziția nr. 342/2007 a fost anulată prin cele două hotărâri judecătorești rămase irevocabile, aceste hotărâri produc efecte juridice în mod valabil, atât între părți, cât și față de terțe persoane fizice sau juridice, reprezentând, prin însăși natura lor, titluri executorii ce nu mai pot fi contestate, revocate sau anulate ulterior, intrând în puterea lucrului judecat.

Municipiul Buzău avea obligația să respecte aceste hotărâri judecătorești, care îi sunt opozabile în mod definitiv și irevocabil, neputând să procedeze la emiterea unei alte dispoziții cu privire la același imobil, prin care să modifice hotărârile judecătorești sus-menționate, recunoscând în favoarea contestatorilor, atât cedenți, cât și cesionari, a unor alte măsuri reparatorii prin echivalent, în condiții și modalități total diferite decât cele dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare.

În cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există nicio dispoziție care să instituie în favoarea unităților deținătoare sau a altor organe ale statului dreptul de a anula ori revoca o dispoziție emisă anterior, după expirarea termenului de 30 zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru contestarea acesteia pe cale administrativă, iar apărările intimaților conform cărora se impunea emiterea unei alte dispoziții care să țină seama de situația actuală a imobilului în litigiu și de hotărârile judecătorești, repun în discuție însăși legalitatea sau nelegalitatea emiterii Dispoziției nr. 342/2007, a sentinței civile nr. 231/2008 a Tribunalului Buzău și a Deciziei nr. 146/2008 a Curții de Apel Ploiești, a sentinței civile nr. 1413/2007 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 421 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București și respectiv respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 711 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind împrejurări ce puteau fi invocate numai cu ocazia soluționării litigiului anterior.

Pe de altă parte, dacă intimații considerau că nu sunt elemente descriptive suficiente în cuprinsul dispozitivului hotărârilor judecătorești sus-arătate, aveau la dispoziție calea lămuririi înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, potrivit art. 2811 C. proc. civ., a contestației la executare propriu – zisă ori a contestației la titlu. De asemenea, în cazul în care notificatorii cedenți de drepturi litigioase apreciau că hotărârile pronunțate de Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești, pe de o parte, și de Tribunalul București și Curtea de Apel București, pe de altă parte, sunt contradictorii sau conțin dispoziții ce nu se puteau concilia, aveau la dispoziție căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de codul de procedură civilă, pentru a-și apăra interesele.

În realitate, prin noua dispoziție emisă, s-a urmărit modificarea dispozițiilor instanțelor anterioare, fără a mai supune aceasta controlului judecătoresc, dispunându-se, pe cale administrativă, acordarea măsurilor reparatorii prin altă modalitate decât cea stabilită de către instanțele anterioare, ceea ce este inadmisibil. Pentru acest motiv, au fost înlăturate apărările apelantei Municipiul Buzău privind incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) teza I, art. 25 alin. (4), art. 26 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu mai pot fi analizate în condițiile în care litigiul a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil de către instanța judecătorească, caz în care dispozitivul hotărârilor pronunțate se pune în executare potrivit dreptului comun.

De aceea, printr-o nouă dispoziție, nu se putea stabili măsura acordării de despăgubiri pentru suprafața de 20,67 ha, în locul acordării terenului în compensare și nici reveni prin propria voință asupra unui act de executare deja încheiat, respectiv procesul-verbal din data de 11 mai 2009, prin care chiar intimata a dispus restituirea în natură, în compensare, și a suprafeței de 2100 mp teren parcare fabrica de bere, ce fusese exclusă de la restituirea în natură de către instanța de apel. Pentru aceleași considerente, intervenienta SC U. SA Buzău, își putea valorifica drepturile, în cazul în care era nemulțumită de restituirea în natură a întregii suprafețe de 2100 mp, reprezentând parcarea fabricii de bere, pe calea separată prevăzuta de legea civilă.

Instanța de apel a respins solicitarea apelanților-reclamanți de desființare a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță ar fi rezolvat procesul fără a intra în cercetarea integrală a fondului, respectiv fără a analiza convenția părților privind transmiterea drepturilor litigioase și limitele acestei convenții. Curtea de apel a constatat că acest contract a fost analizat de către tribunal, fiind interpretat atât prin prisma clauzelor sale, cât și a obiectului dosarelor la care făcea referire și modalitatea lor de soluționare. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al reclamanților P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O., instanța a constatat că, deși au calitatea de persoane îndreptățite, fiind moștenitorii proprietarilor imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, imobile care au aparținut autorilor lor, defuncții R.P.

și J.P., fiind dobândite de aceștia conform actelor autentice de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei, în copie certificată, aceștia au cedat drepturile litigioase ce formau obiectul Dosarului nr. 4187/114/2007, cesionarii L.I., L.G., C.A. și C.V. fiind trecuți în aceasta calitate în dispozitivul sentinței civile nr. 231/2008 și deciziilor pronunțate în căile de atac declarate împotriva acesteia. Chiar dacă s-ar primi argumentul că nu s-ar fi cesionat și drepturile litigioase privitoare la suprafața de 7000 mp și construcțiile demolate și că acestea nu au făcut obiectul contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat la Biroul Notarului Public V.V.

sub nr. 3026/20 noiembrie 2007, instanța nu poate trece peste autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 231/2008, prin care s-a dispus atât acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate, cât și restituirea în natură a terenurilor de 4300 mp, 1637 mp, 1637 mp și 3100 mp, precum și acordarea măsurilor reparatorii în teren echivalent pentru suprafața de 20,67 mp, către cesionari, eventual putându-se doar pe calea lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului acestei hotărâri sau o altă asemenea modalitate prevăzută de lege, să se stabilească în ce măsură beneficiază cedenții sau cesionarii de măsurile reparatorii acordate.

Împotriva deciziei menționate mai sus, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O., precum și pârâtul Municipiul Buzău, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, următoarele: I. Prin motivele de recurs, pârâtul Municipiul Buzău, prin Primar, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate. II. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O. au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. 1. Se impune casarea ambelor hotărâri de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., deoarece ambele instanțe au rezolvat procesul fără a analiza fondul cauzei sau l-au analizat doar parțial, în sensul că nu au cercetat convenția privind transmiterea drepturilor litigioase și limitele acestei convenții. Astfel, nu s-a avut în vedere că nu au fost înstrăinate drepturile recurenților – reclamanți care făceau, la momentul cesionării, obiectul Dosarului nr. civil nr. 33894/2006 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, după cum se menționează în mod expres prin contractul de vânzare de drepturi litigioase. Decizia urma să se refere la drepturile care nu au fost înstrăinate, acesta fiind motivul pentru care s-a formulat contestația de față.

Totodată, considerând că nu mai poate analiza substanța dreptului recurenților din perspectiva convenției de înstrăinare de drepturi litigioase, deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, instanța de apel a apreciat greșit că sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat prevăzute de art. 1201 C. civ., în condițiile în care cel puțin identitatea de părți nu se mai păstrează (în Dosarul nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău, recurenții de față, în urma cesiunii drepturilor litigioase, au devenit terți față de acel proces), astfel încât nu a mai cercetat fondul cauzei. Pe de altă parte, instanțele anterioare, în măsura în care ar fi constatat existența unei situații care ar fi presupus o autoritate de lucru judecat, fiind inutilă cercetarea fondului, aveau obligația să pună în discuția părților această situație de excepție, pentru a nu se încălca dreptul la apărare și la un proces echitabil.

2. Decizia recurată nu este motivată pe fondul pricinii, preluându-se, fără nicio justificare, motivația instanței de fond, în sensul că recurenții – reclamanți nu mai pot beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilele care au aparținut autorilor și care au fost confiscate în mod abuziv, astfel încât se impune casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, în raport de art. 304 pct. 5 cu referire la art. 261 alin. (1) C. proc. civ. ori modificarea deciziei, în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 3. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și, totodată, a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât reclamanții au învestit instanța cu o contestație în materia Legii nr. 10/2001, iar instanța a soluționat cauza în condițiile dreptului comun, neținând cont de legile restituirii proprietății pentru recunoașterea drepturilor lor, prin aprecierea că aceste drepturi ar fi fost preluate de alte persoane.

Astfel, nu s-a ținut cont de faptul că dispoziția nr. 342 din 08 mai 2007 a Primarului Municipiului Buzău, contestată de către recurenții din prezenta cauză într-un litigiu anterior, a fost emisă pe baza notificărilor inițiale ale recurenților, până la emiterea de către A.V.A.S. a deciziei la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 1413 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului București, de restituire în echivalent, ca răspuns la notificarea formulată de recurenți sub nr. 169/2003. Așadar, prin dispoziția primarului din 2007 s-a făcut referire doar la o parte din imobilele deținute de autorii părților, fără a fi soluționate și cererile privind restituirea terenului în suprafață de 48.033 mp și a conacului edificat pe acesta.

Drept urmare, contractul de vânzare de drepturi litigioase, intervenit în cadrul contestației împotriva dispoziției nr. 342 din 08 mai 2007, nu a vizat și terenul în suprafață de 48.033 mp și a conacului edificat pe acesta. La data de 31 martie 2009, A.V.A.S. a emis Decizia nr. 103, prin care a dispus acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, numai pentru imobilul - teren în suprafață de 41.033 mp, evidențiat în patrimoniul SC U. S.A., întrucât această societate comercială nu ocupă decât această suprafață. Pentru restul suprafeței de până la 48.033 mp, atât cât se solicitase inițial, respectiv pentru suprafața de 7.000 mp, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Primarului Municipiului Buzău, conform art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001 cu modificări și completări, motivat de faptul că această suprafață nu se află în patrimoniul SC U. SA.

De asemenea, a fost declinată competența de soluționare și a cererii privind acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, pentru imobilul conac, tot în favoarea Primarului Municipiului Buzău. În aceste condiții, prin dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului Buzău, care formează obiectul prezentei contestații, au fost respinse în mod nelegal și netemeinic cererile privind restituirea diferenței de 7.000 de mp, a conacului și a anexelor acestuia, naționalizate de la părinții reclamanților. Singurul motiv pentru care aceaste imobile nu au fost restituite de către A.V.A.S. a fost acela legat de competența de soluționare, însă existența dreptului de proprietate, precum și faptul preluării în mod abuziv a imobilelor de către stat, nu pot fi contestate, făcându-se dovada acestora.

Pe de altă parte, deși în dispoziția care face obiectul prezentei contestații se arată faptul că cesionarii nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru aceste imobile, nu se dispune restituirea acestora către cedenți, în natură sau în echivalent, s-a mai arătat în motivele de recurs. La termenul de judecată din 27 mai 2011, recurentul Primarul Municipiului Buzău a învederat faptul că renunță la judecarea recursului, solicitând instanței să țină cont de acest act de dispoziție, cu motivarea că a emis o nouă dispoziție cu nr. 647 din 16 decembrie 2010 în care este pusă în aplicare sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău. La același termen de judecată, intimații - reclamanți L.I., L.G., C.A.

și C.V. au invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului reclamanților P.V., P.A., P.V., C.P., Ț.V. și P.O. Înalta Curte a reținut spre soluționare ambele recursuri, urmând a se avea în vedere actul procesual de dispoziție arătat anterior, în ceea ce privește recursul pârâtului, precum și excepția procesuală invocată cu privire la recursul reclamanților, prioritar față de cercetarea motivelor de recurs. I. În ceea ce privește recursul pârâtului Primarul Municipiului Buzău, se apreciază că manifestarea de voință a părții explicit exprimată prin cererea depusă la dosar, semnată de către primar, echivalează cu o achiesare la decizia recurată, act procesual de dispoziție căruia urmează a i se da curs, în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, inclusiv în privința judecării căilor de atac declanșate.

În consecință, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea recursului, în temeiul art. 316 și 267 C. proc. civ. II. În ceea ce privește recursul reclamanților P.V., P.A., C.P., Ț.V. și P.O., analizându-se excepția invocată de intimații-reclamanți L.I., L.G., C.A. și C.V., se constată că nu este fondată și urmează a fi respinsă. Obiectul recursului declarat de către reclamanți îl reprezintă Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca atare, nu se poate constata că recursul a rămas fără obiect, cât timp decizia recurată există și este susceptibilă de control sub aspectul legalității.

Chiar dacă s-ar considera că excepția invocată vizează însăși contestația, în sensul că, emisă fiind dispoziția nr. 647 din 16 decembrie 2010 în locul celei contestate în prezenta cauză, cu nr. 447 din 23 iulie 2009, aceasta din urmă nu mai produce efecte juridice, excepția rămânerii fără obiect tot nu ar fi fondată. Deși Primarul Municipiului Buzău a emis dispoziția nr. 647 din 16 decembrie 2010 într-un moment la care dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 era anulată prin hotărâre definitivă, respectiv prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 recurată în cauză, eventuala admitere cel puțin a unuia dintre recursuri ar echivala cu absența unei hotărâri definitive de anulare a dispoziției contestate, însemnând că aceasta continuă să își producă efectele.

Așadar, emiterea noii dispoziții a primarului nu are relevanță în prezenta cauză din perspectiva obiectului contestației formulate de recurenți, cât timp instanța de judecată este învestită cu cercetarea legalității și temeiniciei primei dispoziții, ce nu a fost anulată în mod irevocabil și nici revocată prin dispoziția nr. 647 din 16 decembrie 2010. În consecință, Înalta Curte va respinge excepția ca neîntemeiată. În ceea ce privește motivele de recurs formulate de către reclamanții P.V., P.A., P.V., C.P., Ț.V. și P.O., examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse. Analiza lor urmărește, însă, raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția adoptată în recurs, pentru a se asigura o succesiune logică a argumentării, și nu ordinea cronologică a criticilor concepută de către recurenți.

În acest context, se constată, prin prisma celor ce se vor arăta prin prezentele considerente, că nu a fost cercetat însuși fondul contestației formulate de recurenții – reclamanți, iar situația de fapt nu a fost clarificată pe deplin. Astfel, în mod greșit instanța de apel a respins apelul reclamanților, menținând hotărârea primei instanțe pronunțate în aceste condiții, atare soluție echivalând cu o greșită aplicare a legii, pentru considerentele ce vor fi expuse. În contextul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recurenții au învestit instanța de judecată în cauză cu soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției nr. 447 din 23 iulie 2009 emise de Primarul Municipiului Buzău, susținând că, în mod greșit, prin dispoziția atacată, li s-a respins solicitarea de acordare de măsuri reparatorii constând în contravaloarea construcțiilor demolate reprezentate de un conac și anexe gospodărești situate pe un teren în suprafață de 7000 mp, precum de restituire în natură a acelui teren de 7000 mp situat în cartierul Simileasca. Soluționarea fondului contestației ar fi însemnat cercetarea temeiniciei susținerilor cu acest obiect ale reclamanților, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, niciuna dintre instanțele de fond nefăcând referire la aceste pretenții, la existența unei notificări și la modul în care unitatea deținătoare a înțeles să răspundă acesteia.

Referirea la hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în alte litigii nu este suficientă. Valorificarea unor hotărâri judecătorești administrate ca mijloace de probă în cauză echivalează nu cu invocarea autorității de lucru judecat presupuse de art. 1201 C. civ., după cum se menționează în motivele de recurs, deoarece este necontestat că tripla identitate de elemente nu este întrunită, cel puțin din perspectiva obiectului cererii, fiind vorba despre contestații împotriva unor dispoziții diferite, emise de entități diferite, în procedura Legii nr. 10/2001.

În fapt, ambele instanțe de fond au recunoscut și respectat efectul negativ pe care orice hotărâre irevocabilă îl produce asupra litigiilor viitoare în care se dezbate același drept subiectiv, cu aceeași cauză juridică, însă recurenții susțin, în mod corect, că nu s-a demonstrat, din punct de vedere juridic, concluzia de respingere a contestației lor, în virtutea efectului negativ al hotărârilor judecătorești anterioare. Astfel, nu s-a analizat dacă obiectul hotărârilor judecătorești acoperă în totalitate pretențiile din cauză ale recurenților – reclamanți, iar atare evaluare ar fi trebuit să se realizeze prin compararea suprafețelor de teren vizate de hotărârile anterioare și cea care constituie obiectul pretențiilor deduse judecății.

În acest context, ar fi trebuit să se rețină că recurenții – reclamanți au formulat mai multe notificări în baza Legii nr. 10/2001, pe care le-au adresat atât Primăriei Municipiului Buzău, A.V.A.S. și SC U. SA (intervenienta din prezenta cauză), care au fost soluționate prin dispoziții cenzurate de către instanțele de judecată prin hotărâri judecătorești irevocabile. Astfel, prin dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău au fost soluționate notificările nr. 8211 din 13 august 2001 și 11054 din 31 octombrie 2001, ce au fost depuse la Prefectură, respectiv la Primărie și care vizau o suprafață de 38.630 mp. Pe lângă acestea, recurenții – reclamanți au formulat alte notificări pentru o suprafață de 83.630 mp și contravaloarea construcțiilor de pe acesta, din care s-a pretins că o suprafață de 45.000 mp s-ar afla în detenția SC U. SA, notificări depuse la A.V.A.S.

(nr. 1089/2001, 1090/2001 și 168/2003) și chiar la Primărie (nr. 1091/2001). De asemenea, mai există două notificări formulate doar de către reclamantul P.V. – nr. 525 și 526 din 2001 – pentru două terenuri de 8,75 ha și contravaloarea construcțiilor de pe acesta. Prin sentința civilă nr. 231/10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 146/2008 a Curții de Apel Ploiești (menținută prin Decizia nr. 4628/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) – hotărâri judecătorești a căror putere de lucru judecat a fost valorificată de instanțele de fond în cauză - în soluționarea contestației împotriva dispoziției nr. 342 din 8 mai 2007 și ținându-se cont de cesiunea de drepturi litigioase intervenită pe parcursul procesului, s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o suprafață de 20,67 ha, direct în patrimoniul cesionarilor.

Este adevărat că, dată fiind puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, în prezenta cauză nu se poate reevalua suprafața de teren ce a făcut obiectul cesiunii de drepturi litigioase intervenite în Dosarul nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău, cât timp reclamanții P. și ceilalți nu au declarat apel împotriva sentinței pentru a contesta recunoașterea dreptului cesionarilor pentru 20,67 ha (din același motiv, fiind nerelevant că notificările nr. 8211/2001 și 11054/2001 se refereau la 38.630 mp, iar instanța de judecată s-a pronunțat asupra a 20,67 ha). În virtutea efectului negativ al puterii de lucru judecat, însă, nici nu se poate ignora faptul că instanța s-a pronunțat în acea cauză pentru 20,67 ha, în timp ce notificările anterior descrise, însumate, vizează o suprafață mai mare de 20,67 ha teren.

Tocmai acest lucru reproșează recurenții – reclamanți instanței de apel (care a confirmat hotărârea primei instanțe), respectiv faptul că nu s-au observat și analizat pretențiile vizând 7000 mp și contravaloarea construcțiilor demolate de pe acest teren, care nu ar fi intrat în suprafața de 20,67 ha menționată anterior. Recurenții pretind că acest imobil compus din 7000 mp teren și construcții reprezentate de conac și anexe gospodărești, demolate după naționalizare, face parte din suprafețele solicitate prin notificarea adresată A.V.A.S. În acest context, se reține că prin sentința civilă nr. 1413 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, irevocabilă, urmare a refuzului A.V.A.S.

de a răspunde notificării nr. 168/2003, aceasta a fost obligată să emită dispoziție motivată pentru măsuri reparatorii în echivalent în ceea ce privește o suprafață de teren de 48.033 mp și pentru construcții. Această dispoziție a fost emisă de A.V.A.S., ca entitate învestită cu soluționarea notificării, sub nr. 103 din 31 martie 2009, însă doar pentru 41.033 mp evidențiați în patrimoniul SC U.B. SA. Pentru diferența de 7000 mp teren și contravaloarea construcțiilor, A.V.A.S. s-a dezînvestit în favoarea Primarului Municipiului Buzău.

Rezultă că primarul avea obligația de a se pronunța, în favoarea recurenților – reclamanți, asupra suprafeței de 7000 mp și asupra contravalorii construcțiilor de pe acesta; or, o asemenea soluție nu se regăsește în cuprinsul dispoziției nr. 4427 din 23 iulie 2009 contestate în cauză, iar instanțele de fond nu au cercetat motivele pentru care primarul nu s-a pronunțat explicit asupra pretențiilor vizând cei 7000 mp și construcții, cu a căror soluționare fusese învestit de către A.V.A.S. Nu este exclus ca suprafața de 7000 mp să facă parte din cei 20,67 ha din sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008, dar acest lucru nu este evidențiat în conținutul niciuneia dintre hotărârile de fond pronunțate în cauză și nici nu rezultă cu certitudine din cuprinsul dispoziției contestate a primarului.

În mod similar, este posibil ca și pretențiile privind construcțiile să se regăsească printre cele vizate de aceeași sentință, însă respingerea pretențiilor cu acest obiect prin dispoziția contestată nu a fost motivată în acest fel și nici cercetată din această perspectivă de către instanțele de fond. Ca atare, pentru soluționarea contestației reclamanților ce au formulat recursul de față, ar fi trebuit ca instanțele să compare suprafețele de teren pentru care s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin hotărâri judecătorești irevocabile, fie în patrimoniul cesionarilor, fie direct în patrimoniul recurenților – reclamanți, cu cele pentru care aceștia au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, urmând să decidă asupra pretențiilor vizând cei 7000 mp teren și contravaloarea construcțiilor de pe acesta.

Întrucât atare analiză nu a fost efectuată, nu se poate considera că a fost soluționată în fond contestația recurenților, impunându-se în acest sens rejudecarea cauzei în primă instanță, pentru lămurirea situației de fapt pe aspectele anterior arătate, cu suplimentarea probatoriilor, dacă se va considera necesar. Este de reținut și faptul că, pentru suprafața de 7000 m teren, există o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a unei alte entități decât Primarul Municipiului Buzău la emiterea unei dispoziții motivate, respectiv a A.V.A.S., în timp ce primarul a fost învestit cu soluționarea pretențiilor prin declinarea competenței de către A.V.A.S.

În acest context, urmează a se aprecia, în raport de situația de fapt concretă, ce va fi lămurită pe baza probatoriului administrat, dacă se poate reține un refuz nejustificat al primarului de soluționare a pretențiilor pentru suprafața de 7000 mp, iar contestația recurenților – reclamanți, în acest caz, este îndreptată împotriva acestui refuz, astfel încât este admisibilă soluționarea în fond a pretențiilor, în aplicarea Deciziei nr. 20/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii. Urmează ca, în cadrul rejudecării de către prima instanță, să se țină cont și de următoarele aspecte: Spre deosebire de contestația formulată de reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O.

împotriva dispoziției nr. 4427 din 23 iulie 2009, care este întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestația formulată de reclamanții L.I., L.G., C.A. și C.V. împotriva aceleiași decizii nu poate avea același temei, întrucât, în ceea ce-i privește pe aceștia, procedura Legii nr. 10/2001 a fost finalizată, inclusiv prin soluționarea contestației de către instanța de judecată (acești reclamanți s-au subrogat în drepturile autorilor lor, reclamanții Pană și ceilalți, ce au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 342/2007, soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău). Din punctul lor de vedere, dispoziția nr. 4427 din 23 iulie 2009 reprezintă un act de executare benevolă a sentinței civile nr. 231 din 10 martie 2008, ce nu poate fi cenzurată din nou în condițiile Legii nr. 10/2001, ci exclusiv pe calea la executare, pentru verificarea conformității actului cu titlul executoriu.

Cu toate că atare cerere avea un regim de judecată distinct de cel al contestației reclamanților Pană și ceilalți, inclusiv sub aspectul competenței materiale de soluționare, tribunalul a procedat la conexarea celor două cereri, considerând că între acestea există o strânsă legătură, iar atare apreciere nu poate face obiect al controlului judiciar ierarhic, în absența vreunei critici a părților pe acest aspect. Așadar, cele două cereri trebuie soluționate împreună, cu atât mai mult cu cât clarificarea aspectelor arătate prin prezenta decizie interesează și modul de punere în aplicare a sentinței civile nr. 231 din 10 martie 2008 în ceea ce îi privește pe toți reclamanții, fiind necesară tranșarea în același proces a situației tuturor terenurilor.

În cazul în care s-ar considera că soluția asupra contestației reclamanților L.I., L.G., C.A. și C.V. a intrat în puterea lucrului judecat, ar însemna ca dispoziția nou emisă de către primar, cu nr. 647 din 16 decembrie 2010, să-și producă efectele, ceea ce nu poate fi acceptat, însemnând a se pepetua incertitudinile în privința punerii în aplicare a titlurilor executorii la care s-a făcut referire în prezenta decizie. În consecință, urmează a se admite recursul reclamanților P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O., a se dispune modificarea deciziei, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Impunându-se rejudecarea întregii cauze, această finalitate nu poate fi atinsă decât prin modificarea în tot a deciziei și admiterea atât a apelului declarat de reclamanți, cât și a celui declarat de pârâtul Municipiul Buzău împotriva sentinței civile nr. 352 din 3 martie 2010 a Tribunalului Buză, secția civilă.

În temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția rămânerii fără obiect a recursului formulată de intimații-reclamanți L.I., L.G., C.A. și C.V. Ia act de renunțarea pârâtului Municipiul Buzău, prin primar, la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O. împotriva aceleiași decizii. Modifică în tot decizia, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanți și de pârâtul Municipiul Buzău împotriva sentinței civile nr. 352 din 3 martie 2010 a Tribunalului Buzău, secția civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2011.