ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4809/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4809/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 352 din 3 martie 2010

pronunțată în Dosarul nr. 3286/114/2009, Tribunalul Buzău, secția civilă, a

admis contestația formulată de contestatorii L.I., L.G., C.A. și C.V. în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău prin Primar, a respins contestația

conexă formulată de contestatorii P.V., P.A., C.P., Ț.V. și P.O., în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău, prin Primar și a dispus anularea

dispoziției nr. 447 emise de Primarul Municipiului Buzău la data de 23 iulie 2009

și a măsurilor dispuse prin aceasta.

Prin aceeași sentință

s-a respins cererea de intervenție în interesul Municipiului Buzău formulată de

intervenienta SC U.B. SA.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că prin dispoziția contestată în cauză, s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 887 mp parcare Fabrica de Bere situată în

Buzău – Șoseaua de centură Buzău Nord și s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, în condițiile prevăzute de legea specială privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate de

stat în mod abuziv, pentru suprafața de 155.568 mp situată în municipiul Buzău,

cart. Simileasca, limitrof șoselei de centură Buzău Nord, a construcțiilor

demolate formate din casă de locuit și anexe gospodărești, precum și a

împrejmuirii de scândură de fag.

În art. 5 din

dispoziție se menționează ca persoane îndreptățite contestatorii L.I., L.G., C.A.

și C.V., în calitate de cesionari ai drepturilor litigioase ce au făcut

obiectul Dosarului civil nr. 4187/114/2007, soluționat irevocabil prin sentința

civilă nr. 231 din 10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, modificată prin Decizia

civilă nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată, s-a

constatat că cei patru cesionari nu sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri

reparatorii pentru terenul în suprafață de 41.033 mp evidențiat în patrimoniul

SC U. SA ca urmare a Deciziei nr. 103 din 31 martie 2009 emise de A.V.A.S.

București și înregistrate la Primăria Buzău sub nr. 10313 din 27 mai 2009, prin

care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii notificatorilor cedenți P.V., P.A.,

C.P., T.V. și P.O., în baza dispozițiilor sentinței civile nr. 1413 din 5

noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

definitivă și irevocabilă.

În art. 6 din

dispoziție se stipulează că notificatorii cedenți P.V., Ț.V., P.A., C.P. și P.O.

nu mai au dreptul la măsuri reparatorii pentru construcțiile preluate de stat

și demolate în totalitate, motivat de faptul că prin contractul de vânzare de

drepturi litigioase autentificat sub nr. 3026 din 20 noiembrie 2007 cedenții

și-au cesionat cu titlu oneros toate drepturile litigioase ce fac obiectul

Dosarului nr. 4187/2007 al Tribunalului Buzău.

S-a mai reținut că

din hotărârile aflate la dosar, rezultă că, urmare a notificărilor formulate de

reclamanții cedenți P.V., P.A., C.P., Ț.V. și P.O., a fost emisă dispoziția nr.

342 din 8 mai 2007 de către Primarul mun. Buzău, dispoziție ce a fost

contestată de notificatori, iar pe perioada litigiului s-a încheiat contractul

de vânzare drepturi litigioase nr. 3026 din 20 noiembrie 2007, prin care

notificatorii – contestatori vând soților L.I. și G. și C.A. și V. toate

drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului civil nr. 4187/114/2007 (mai

puțin drepturile lor ce fac obiectul Dosarului civil nr. 33894/2006 aflat pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a Civilă în care au calitatea de

reclamanți).

Asupra acelei

contestații, Tribunalul Buzău s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 231 din 10

martie 2008, în sensul admiterii în parte a acesteia, anulării în totalitate a

dispoziției nr. 342 din 8 mai 2007 și constatării dreptului petiționarilor prin

cesionare la restituirea în natură a suprafețelor de teren libere și care au

făcut obiectul notificării și a obligat Municipiul Buzău, prin Primar, să

retrocedeze petenților, în natură, aceste suprafețe, iar pentru restul

terenului până la 20,67 ha, să acorde măsuri reparatorii în teren echivalent a

245 euro/mp potrivit zonei C și 441 euro/mp potrivit zonei A din completarea la

raportul de expertiză, din domeniul public sau privat prin negociere directă cu

primarul.

Sentința menționată a

fost schimbată în parte prin Decizia nr. 146 din 20 mai 2008 a Curții de Apel

Ploiești, în urma admiterii apelului Municipiului Buzău, în sensul că s-a

constatat dreptul petiționarilor la restituirea în natură a terenurilor libere,

mai puțin suprafața de 2100 mp parcare Fabrica de bere. Prin aceeași sentință,

s-a luat act de renunțarea la judecarea apelului de către contestatorii –

cesionari. Recursul pârâtului împotriva acestei decizii a fost respins ca

nefondat prin Decizia nr. 4628 din 30 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

La cererea

contestatorilor cesionari, la data de 14 iunie 2009, prin încheierea

pronunțată, Judecătoria Buzău admite cererea de încuviințare a executării

silite a hotărârii nr. 231/10 martie 2008, devenită irevocabilă, iar din

procesul verbal încheiat la data de 11 mai 2009, rezultă că la data încheierii

lui, Primarul mun. Buzău procedează la punerea în posesie a soților L. și C., contestatori

în prezenta cauză, cu suprafețele de 4300 mp – drum canal, 1637 mp – centură

pasaj, 3100 mp parcare pasaj, dar și cu suprafața de 2100 mp parcare Fabrica de

Bere, în condițiile în care această ultimă suprafață fusese exclusă de la

restituirea în natură prin decizia Curții de Apel Ploiești, devenită

irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârât.

La data de 22 iulie 2008,

anterior soluționării recursului, au loc negocieri privind stingerea

litigiului, consemnate în procesul-verbal nr. 14867 din 30 iulie 2008, ocazie

cu care Primarul Municipiului Buzău este de acord cu restituirea celor 20,67 ha

în natură, menționând că primăria deține aproximativ 50 ha, restituire ce

urmează a se efectua după soluționarea irevocabilă a litigiului.

Din încheierile nr. 16180

din 11 iunie 2009 și 16183 din 11 iunie 2009 emise de O.C.P.I. Buzău – Biroul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară, rezultă că pe numele contestatorilor s-a

întabulat dreptul de proprietate pentru suprafața de 1637 mp teren.

Cu privire la cererea

conexă, tribunalul a reținut că notificatorii cedenți, pe lângă notificările

adresate Primăriei Buzău, au notificat la data de 29 octombrie 2001 Fabrica de

Bere Buzău, prin care solicitau acordarea de despăgubiri bănești pentru

suprafața de 4500 mp teren, ce o dețin, evaluată de ei la suma de 2.025.000.000

lei și pe care este edificată Fabrica de Bere.

La art. 2 din

notificare, notificatorii precizează că au evaluat numai terenul, fără

construcții și instalațiile pentru care au formulat notificare separat la

organele administrative ca urmare a faptului că societății nu i s-au transferat

cu forme legale și acele investiții făcute de părinții lor pe terenul ce-l

deține societatea.

La data de 17

septembrie 2003, notificatorii cedenți transmit către A.V.A.S. București, o

notificare ce a fost înregistrată sub nr. 168/2003, prin care solicită măsuri

reparatorii ca urmare a preluării abuzive pentru suprafața de 83.630 mp teren

intravilan și pentru construcțiile și inventarul agricol ce au constituit conacul

părinților, amplasat pe acest teren, menționându-se că pe acel teren s-a

construit Fabrica de bere, o autogară dezafectată la momentul notificării și un

cimitir.

Imobilele notificate

și inventarul aferent conacului, în notificarea adresată A.V.A.S., au fost

evaluate de notificatori la suma de 337,260 euro, respectiv 12.478.620.000 lei.

Și în această notificare se face mențiunea că pentru suprafața de 38.630 lei și

construcțiile gospodărești și inventarul agricol au formulat notificare și la

Prefectura Buzău și Primăria Buzău.

Cum A.V.A.S.

București nu a emis o decizie motivată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001,

notificatorii au chemat în judecată această instituție, iar prin sentința

civilă nr. 1413 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, a fost

obligată persoana notificată – A.V.A.S.- să emită decizie de restituire în

echivalent ca răspuns la notificarea formulată de reclamanți și înregistrată

sub nr. 169/2003 referitor la imobilul teren și construcție ce au făcut

obiectul cererii de chemare în judecată. Această sentință a devenit irevocabilă

prin respingerea apelului declarat de A.V.A.S. București prin Decizia civilă nr.

421 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București și respectiv respingerea

recursului prin Decizia civilă nr. 711 din 28 ianuarie 2009.

Urmare pronunțării

acestei hotărâri, la data de 31 martie 2009, A.V.A.S. București a emis decizia nr.

103 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii notificatorilor pentru

terenul în suprafață de 41033 mp evidențiat în patrimoniul SC U. SA și a

declinat competența de soluționare a notificării către Primăria Municipiului

Buzău pentru construcția revendicată ce a fost demolată și pentru restul

suprafeței de teren revendicat.

Tribunalul a mai

reținut că prin dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007 emisă de Primarul

Municipiului Buzău, ce a fost contestată de notificatorii cedenți și care au

făcut obiectul contestației înregistrate la Tribunalul Buzău sub nr. 4187/114/2007

și soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008,

astfel cum a fost modificată prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 146 din 20

mai 2008, se propune acordarea de despăgubiri în echivalent conform legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv pentru construcțiile demolate în totalitate

formate din casă de locuit și anexe gospodărești, precum și pentru un gard de

scândură cu țambre de fag, fiind respinsă doar cererea de acordare de

despăgubiri pentru utilajele și instalațiile enumerate în notificările

formulate.

În aceste condiții,

instanța a apreciat că legalitatea acestei decizii a făcut obiectul controlului

jurisdicțional al instanțelor prin hotărârile menționate, așa încât la data

emiterii Deciziei nr. 103 din 31 martie 2009 de către A.V.A.S. București ele

erau deja soluționate în mod irevocabil de către instanța de judecată.

Mai mult, instanța a

constatat că la momentul încheierii contractului de vânzare drepturi litigioase

nr. 3026 din 20 noiembrie 2007, fusese deja emisă dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007

de către Primăria Buzău, așa încât primăria, în mod corect a respins cererea

notificatorilor cedenți privind acordarea de măsuri reparatorii pentru

construcțiile notificate în condițiile în care această solicitare fusese deja

soluționată anterior, astfel că s-ar fi ajuns la o dublă restituire.

În ceea ce privește

cererea de intervenție formulată de SC U.B. SA în interesul Municipiului Buzău

prin Primar, tribunalul a reținut faptul că aceasta vizează suprafața de teren

destinată accesului său la drumul public, suprafață inclusă în cei 2100 mp care

însă, așa cum rezultă din hotărârile aflate la dosar, a fost exclusă de la

retrocedare în natură către contestatorii din prezenta cauză.

Instanța a apreciat

că punerea în posesie și pentru suprafața de 2100 mp, contrar dispozițiilor

instanțelor de judecată, nu este de natură a face dovada dreptului de

proprietate a contestatorilor cesionari asupra acestei suprafețe de teren.

Mai mult și noua

dispoziție emisă de pârâtul Municipiul Buzău – prin Primar contravine

dispozițiilor instanței referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a

acesteia. Simplul plan de amplasament și delimitare a imobilului nu este în

măsură să facă dovada că terenul în suprafață de 887 mp cu destinația parcare

Fabrica de bere a devenit restituibil în natură după pronunțarea instanței cu

privire la acest aspect.

Apelurile declarate

de reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O., precum și de pârâtul Municipiul

Buzău, împotriva sentinței menționate, au fost respinse ca nefondate prin Decizia

civilă nr. 146 din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a considerat că problema de drept care constituie esența

prezentului litigiu este aceea dacă unitatea deținătoare poate emite o nouă

dispoziție prin care, sub pretextul punerii în executare a unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat o dispoziție emisă

în baza Legii nr. 10/2001, să anuleze acea dispoziție și să acorde măsurile

reparatorii prevăzute de legea specială de reparație, sub o altă formă decât

cea prevăzută în hotărârea judecătorească.

S-a apreciat că acest

lucru nu este posibil, în condițiile în care litigiul referitor la aplicarea

Legii nr. 10/2001, pentru imobilele litigioase, a fost soluționat în mod

definitiv și irevocabil, astfel cum rezultă din succesiunea actelor și

hotărârilor judecătorești, prezentată de prima instanță și reluată pe larg prin

decizia redată.

Instanța de apel a

apreciat că punerea în executare de bunăvoie a unei hotărâri judecătorești ce

constituie titlu executoriu nu poate implica o emitere a unei noi dispoziții

sau act administrativ care să presupună o nouă anulare a dispoziției emise

anterior și o nouă stabilire a măsurilor reparatorii cuvenite contestatorilor,

cu atât mai mult cu cât, în speța de față, în noua dispoziție au fost stabilite

alte măsuri decât cele acordate pe cale judecătorească.

Astfel, în condițiile

în care Dispoziția nr. 342/2007 a fost anulată prin cele două hotărâri

judecătorești rămase irevocabile, aceste hotărâri produc efecte juridice în mod

valabil, atât între părți, cât și față de terțe persoane fizice sau juridice,

reprezentând, prin însăși natura lor, titluri executorii ce nu mai pot fi

contestate, revocate sau anulate ulterior, intrând în puterea lucrului judecat.

Municipiul Buzău avea obligația să respecte aceste hotărâri judecătorești, care

îi sunt opozabile în mod definitiv și irevocabil, neputând să procedeze la

emiterea unei alte dispoziții cu privire la același imobil, prin care să

modifice hotărârile judecătorești sus-menționate, recunoscând în favoarea

contestatorilor, atât cedenți, cât și cesionari, a unor alte măsuri reparatorii

prin echivalent, în condiții și modalități total diferite decât cele dispuse prin

hotărârile judecătorești anterioare.

În cuprinsul Legii nr.

10/2001 nu există nicio dispoziție care să instituie în favoarea unităților

deținătoare sau a altor organe ale statului dreptul de a anula ori revoca o

dispoziție emisă anterior, după expirarea termenului de 30 zile prevăzut de

Legea nr. 10/2001 pentru contestarea acesteia pe cale administrativă, iar

apărările intimaților conform cărora se impunea emiterea unei alte dispoziții

care să țină seama de situația actuală a imobilului în litigiu și de hotărârile

judecătorești, repun în discuție însăși legalitatea sau nelegalitatea emiterii

Dispoziției nr. 342/2007, a sentinței civile nr. 231/2008 a Tribunalului Buzău

și a Deciziei nr. 146/2008 a Curții de Apel Ploiești, a sentinței civile nr. 1413/2007

pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin

respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 421 din 20 mai 2008 a Curții de

Apel București și respectiv respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 711

din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind împrejurări

ce puteau fi invocate numai cu ocazia soluționării litigiului anterior.

Pe de altă parte,

dacă intimații considerau că nu sunt elemente descriptive suficiente în

cuprinsul dispozitivului hotărârilor judecătorești sus-arătate, aveau la

dispoziție calea lămuririi înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului

hotărârii, potrivit art. 2811 C. proc. civ., a contestației la executare

propriu – zisă ori a contestației la titlu.

De asemenea, în cazul

în care notificatorii cedenți de drepturi litigioase apreciau că hotărârile

pronunțate de Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești, pe de o parte, și de

Tribunalul București și Curtea de Apel București, pe de altă parte, sunt

contradictorii sau conțin dispoziții ce nu se puteau concilia, aveau la

dispoziție căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de codul de

procedură civilă, pentru a-și apăra interesele.

În realitate, prin

noua dispoziție emisă, s-a urmărit modificarea dispozițiilor instanțelor

anterioare, fără a mai supune aceasta controlului judecătoresc, dispunându-se,

pe cale administrativă, acordarea măsurilor reparatorii prin altă modalitate

decât cea stabilită de către instanțele anterioare, ceea ce este inadmisibil.

Pentru acest motiv,

au fost înlăturate apărările apelantei Municipiul Buzău privind incidența

dispozițiilor art. 1 alin. (3) teza I, art. 25 alin. (4), art. 26 din Legea nr.

10/2001, deoarece nu mai pot fi analizate în condițiile în care litigiul a fost

soluționat în mod definitiv și irevocabil de către instanța judecătorească, caz

în care dispozitivul hotărârilor pronunțate se pune în executare potrivit

dreptului comun.

De aceea, printr-o

nouă dispoziție, nu se putea stabili măsura acordării de despăgubiri pentru

suprafața de 20,67 ha, în locul acordării terenului în compensare și nici

reveni prin propria voință asupra unui act de executare deja încheiat,

respectiv procesul-verbal din data de 11 mai 2009, prin care chiar intimata a

dispus restituirea în natură, în compensare, și a suprafeței de 2100 mp teren

parcare fabrica de bere, ce fusese exclusă de la restituirea în natură de către

instanța de apel.

Pentru aceleași

considerente, intervenienta SC U. SA Buzău, își putea valorifica drepturile, în

cazul în care era nemulțumită de restituirea în natură a întregii suprafețe de

2100 mp, reprezentând parcarea fabricii de bere, pe calea separată prevăzuta de

legea civilă.

Instanța de apel a

respins solicitarea apelanților-reclamanți de desființare a hotărârii atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță ar fi rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea integrală a fondului, respectiv fără a

analiza convenția părților privind transmiterea drepturilor litigioase și

limitele acestei convenții. Curtea de apel a constatat că acest contract a fost

analizat de către tribunal, fiind interpretat atât prin prisma clauzelor sale,

cât și a obiectului dosarelor la care făcea referire și modalitatea lor de

soluționare.

Referitor la cel

de-al doilea motiv de apel al reclamanților P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O.,

instanța a constatat că, deși au calitatea de persoane îndreptățite, fiind

moștenitorii proprietarilor imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 06

martie 1945 – 22 decembrie 1989, imobile care au aparținut autorilor lor,

defuncții R.P. și J.P., fiind dobândite de aceștia conform actelor autentice de

vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei, în copie certificată, aceștia au

cedat drepturile litigioase ce formau obiectul Dosarului nr. 4187/114/2007,

cesionarii L.I., L.G., C.A. și C.V. fiind trecuți în aceasta calitate în

dispozitivul sentinței civile nr. 231/2008 și deciziilor pronunțate în căile de

atac declarate împotriva acesteia.

Chiar dacă s-ar primi

argumentul că nu s-ar fi cesionat și drepturile litigioase privitoare la

suprafața de 7000 mp și construcțiile demolate și că acestea nu au făcut

obiectul contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat la Biroul

Notarului Public V.V. sub nr. 3026/20 noiembrie 2007, instanța nu poate trece

peste autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 231/2008, prin care

s-a dispus atât acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate, cât și

restituirea în natură a terenurilor de 4300 mp, 1637 mp, 1637 mp și 3100 mp,

precum și acordarea măsurilor reparatorii în teren echivalent pentru suprafața

de 20,67 mp, către cesionari, eventual putându-se doar pe calea lămuririi

înțelesului și întinderii dispozitivului acestei hotărâri sau o altă asemenea

modalitate prevăzută de lege, să se stabilească în ce măsură beneficiază

cedenții sau cesionarii de măsurile reparatorii acordate.

Împotriva deciziei

menționate mai sus, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.V., P.A.,

C.P., Ț.V., P.O., precum și pârâtul Municipiul Buzău, prin primar, criticând-o

pentru nelegalitate și susținând, în esență, următoarele:

I. Prin motivele de

recurs, pârâtul Municipiul Buzău, prin Primar, a invocat dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei

recurate.

II. În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O. au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

ambelor hotărâri de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece ambele instanțe au

rezolvat procesul fără a analiza fondul cauzei sau l-au analizat doar parțial,

în sensul că nu au cercetat convenția privind transmiterea drepturilor litigioase

și limitele acestei convenții.

Astfel, nu s-a avut

în vedere că nu au fost înstrăinate drepturile recurenților – reclamanți care

făceau, la momentul cesionării, obiectul Dosarului nr. civil nr. 33894/2006

aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, după cum se

menționează în mod expres prin contractul de vânzare de drepturi litigioase.

Decizia urma să se refere la drepturile care nu au fost înstrăinate, acesta

fiind motivul pentru care s-a formulat contestația de față.

Totodată, considerând

că nu mai poate analiza substanța dreptului recurenților din perspectiva

convenției de înstrăinare de drepturi litigioase, deoarece s-ar încălca

autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, instanța de apel a

apreciat greșit că sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat

prevăzute de art. 1201 C. civ., în condițiile în care cel puțin identitatea de

părți nu se mai păstrează (în Dosarul nr. 4187/114/2007 al Tribunalului Buzău,

recurenții de față, în urma cesiunii drepturilor litigioase, au devenit terți

față de acel proces), astfel încât nu a mai cercetat fondul cauzei.

Pe de altă parte,

instanțele anterioare, în măsura în care ar fi constatat existența unei

situații care ar fi presupus o autoritate de lucru judecat, fiind inutilă

cercetarea fondului, aveau obligația să pună în discuția părților această

situație de excepție, pentru a nu se încălca dreptul la apărare și la un proces

echitabil.

nu este motivată pe fondul pricinii, preluându-se, fără nicio justificare,

motivația instanței de fond, în sensul că recurenții – reclamanți nu mai pot

beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilele care au aparținut autorilor și

care au fost confiscate în mod abuziv, astfel încât se impune casarea deciziei

cu trimitere spre rejudecare, în raport de art. 304 pct. 5 cu referire la art. 261

alin. (1) C. proc. civ. ori modificarea deciziei, în aplicarea dispozițiilor art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

interpretat greșit actul dedus judecății și, totodată, a făcut o aplicare

greșită a legii, întrucât reclamanții au învestit instanța cu o contestație în

materia Legii nr. 10/2001, iar instanța a soluționat cauza în condițiile

dreptului comun, neținând cont de legile restituirii proprietății pentru recunoașterea

drepturilor lor, prin aprecierea că aceste drepturi ar fi fost preluate de alte

persoane.

Astfel, nu s-a ținut

cont de faptul că dispoziția nr. 342 din 08 mai 2007 a Primarului Municipiului

Buzău, contestată de către recurenții din prezenta cauză într-un litigiu

anterior, a fost emisă pe baza notificărilor inițiale ale recurenților, până la

emiterea de către A.V.A.S. a deciziei la care a fost obligată prin sentința

civilă nr. 1413 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului București, de restituire

în echivalent, ca răspuns la notificarea formulată de recurenți sub nr. 169/2003.

Așadar, prin

dispoziția primarului din 2007 s-a făcut referire doar la o parte din imobilele

deținute de autorii părților, fără a fi soluționate și cererile privind

restituirea terenului în suprafață de 48.033 mp și a conacului edificat pe

acesta.

Drept urmare,

contractul de vânzare de drepturi litigioase, intervenit în cadrul contestației

împotriva dispoziției nr. 342 din 08 mai 2007, nu a vizat și terenul în

suprafață de 48.033 mp și a conacului edificat pe acesta.

La data de 31 martie 2009,

A.V.A.S. a emis Decizia nr. 103, prin care a dispus acordarea de măsuri

reparatorii, în echivalent, numai pentru imobilul - teren în suprafață de

41.033 mp, evidențiat în patrimoniul SC U. S.A., întrucât această societate

comercială nu ocupă decât această suprafață. Pentru restul suprafeței de până

la 48.033 mp, atât cât se solicitase inițial, respectiv pentru suprafața de

7.000 mp, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Primarului Municipiului

Buzău, conform art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001 cu modificări și completări,

motivat de faptul că această suprafață nu se află în patrimoniul SC U. SA. De

asemenea, a fost declinată competența de soluționare și a cererii privind

acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, pentru imobilul conac, tot în

favoarea Primarului Municipiului Buzău.

În aceste condiții,

prin dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului Buzău,

care formează obiectul prezentei contestații, au fost respinse în mod nelegal

și netemeinic cererile privind restituirea diferenței de 7.000 de mp, a

conacului și a anexelor acestuia, naționalizate de la părinții reclamanților.

Singurul motiv pentru

care aceaste imobile nu au fost restituite de către A.V.A.S. a fost acela legat

de competența de soluționare, însă existența dreptului de proprietate, precum

și faptul preluării în mod abuziv a imobilelor de către stat, nu pot fi

contestate, făcându-se dovada acestora.

Pe de altă parte,

deși în dispoziția care face obiectul prezentei contestații se arată faptul că

cesionarii nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru aceste imobile, nu

se dispune restituirea acestora către cedenți, în natură sau în echivalent, s-a

mai arătat în motivele de recurs.

La termenul de

judecată din 27 mai 2011, recurentul Primarul Municipiului Buzău a învederat

faptul că renunță la judecarea recursului, solicitând instanței să țină cont de

acest act de dispoziție, cu motivarea că a emis o nouă dispoziție cu nr. 647

din 16 decembrie 2010 în care este pusă în aplicare sentința civilă nr. 231 din

10 martie 2008 a Tribunalului Buzău.

La același termen de

judecată, intimații - reclamanți L.I., L.G., C.A. și C.V. au invocat excepția

rămânerii fără obiect a recursului reclamanților P.V., P.A., P.V., C.P., Ț.V.

și P.O.

Înalta Curte a

reținut spre soluționare ambele recursuri, urmând a se avea în vedere actul

procesual de dispoziție arătat anterior, în ceea ce privește recursul

pârâtului, precum și excepția procesuală invocată cu privire la recursul

reclamanților, prioritar față de cercetarea motivelor de recurs.

I. În ceea ce

privește recursul pârâtului Primarul Municipiului Buzău, se apreciază că

manifestarea de voință a părții explicit exprimată prin cererea depusă la

dosar, semnată de către primar, echivalează cu o achiesare la decizia recurată,

act procesual de dispoziție căruia urmează a i se da curs, în considerarea

principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, inclusiv în

privința judecării căilor de atac declanșate.

În consecință, Înalta

Curte va lua act de renunțarea la judecarea recursului, în temeiul art. 316 și

267 C. proc. civ.

II. În ceea ce

privește recursul reclamanților P.V., P.A., C.P., Ț.V. și P.O., analizându-se

excepția invocată de intimații-reclamanți L.I., L.G., C.A. și C.V., se constată

că nu este fondată și urmează a fi respinsă.

Obiectul recursului

declarat de către reclamanți îl reprezintă Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

ca atare, nu se poate constata că recursul a rămas fără obiect, cât timp

decizia recurată există și este susceptibilă de control sub aspectul

legalității.

Chiar dacă s-ar

considera că excepția invocată vizează însăși contestația, în sensul că, emisă

fiind dispoziția nr. 647 din 16 decembrie 2010 în locul celei contestate în

prezenta cauză, cu nr. 447 din 23 iulie 2009, aceasta din urmă nu mai produce

efecte juridice, excepția rămânerii fără obiect tot nu ar fi fondată.

Deși Primarul

Municipiului Buzău a emis dispoziția nr. 647 din 16 decembrie 2010 într-un

moment la care dispoziția nr. 447 din 23 iulie 2009 era anulată prin hotărâre

definitivă, respectiv prin Decizia nr. 146 din 25 iunie 2010 recurată în cauză,

eventuala admitere cel puțin a unuia dintre recursuri ar echivala cu absența

unei hotărâri definitive de anulare a dispoziției contestate, însemnând că

aceasta continuă să își producă efectele.

Așadar, emiterea noii

dispoziții a primarului nu are relevanță în prezenta cauză din perspectiva

obiectului contestației formulate de recurenți, cât timp instanța de judecată

este învestită cu cercetarea legalității și temeiniciei primei dispoziții, ce

nu a fost anulată în mod irevocabil și nici revocată prin dispoziția nr. 647

din 16 decembrie 2010.

În consecință, Înalta

Curte va respinge excepția ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

motivele de recurs formulate de către reclamanții P.V., P.A., P.V., C.P., Ț.V.

și P.O., examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a

actelor dosarului, Înalta Curte constată că sunt fondate, pentru considerentele

ce vor fi expuse.

Analiza lor

urmărește, însă, raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția adoptată

în recurs, pentru a se asigura o succesiune logică a argumentării, și nu

ordinea cronologică a criticilor concepută de către recurenți.

În acest context, se

constată, prin prisma celor ce se vor arăta prin prezentele considerente, că nu

a fost cercetat însuși fondul contestației formulate de recurenții –

reclamanți, iar situația de fapt nu a fost clarificată pe deplin. Astfel, în

mod greșit instanța de apel a respins apelul reclamanților, menținând hotărârea

primei instanțe pronunțate în aceste condiții, atare soluție echivalând cu o

greșită aplicare a legii, pentru considerentele ce vor fi expuse.

În contextul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenții au învestit instanța de

judecată în cauză cu soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției nr.

447 din 23 iulie 2009 emise de Primarul Municipiului Buzău, susținând că, în

mod greșit, prin dispoziția atacată, li s-a respins solicitarea de acordare de

măsuri reparatorii constând în contravaloarea construcțiilor demolate

reprezentate de un conac și anexe gospodărești situate pe un teren în suprafață

de 7000 mp, precum de restituire în natură a acelui teren de 7000 mp situat în

cartierul Simileasca.

Soluționarea fondului

contestației ar fi însemnat cercetarea temeiniciei susținerilor cu acest obiect

ale reclamanților, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, niciuna dintre instanțele

de fond nefăcând referire la aceste pretenții, la existența unei notificări și

la modul în care unitatea deținătoare a înțeles să răspundă acesteia.

Referirea la

hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în alte litigii nu este

suficientă.

Valorificarea unor

hotărâri judecătorești administrate ca mijloace de probă în cauză echivalează

nu cu invocarea autorității de lucru judecat presupuse de art. 1201 C. civ.,

după cum se menționează în motivele de recurs, deoarece este necontestat că

tripla identitate de elemente nu este întrunită, cel puțin din perspectiva

obiectului cererii, fiind vorba despre contestații împotriva unor dispoziții

diferite, emise de entități diferite, în procedura Legii nr. 10/2001.

În fapt, ambele

instanțe de fond au recunoscut și respectat efectul negativ pe care orice

hotărâre irevocabilă îl produce asupra litigiilor viitoare în care se dezbate

același drept subiectiv, cu aceeași cauză juridică, însă recurenții susțin, în

mod corect, că nu s-a demonstrat, din punct de vedere juridic, concluzia de

respingere a contestației lor, în virtutea efectului negativ al hotărârilor

judecătorești anterioare.

Astfel, nu s-a

analizat dacă obiectul hotărârilor judecătorești acoperă în totalitate

pretențiile din cauză ale recurenților – reclamanți, iar atare evaluare ar fi

trebuit să se realizeze prin compararea suprafețelor de teren vizate de

hotărârile anterioare și cea care constituie obiectul pretențiilor deduse

judecății.

În acest context, ar

fi trebuit să se rețină că recurenții – reclamanți au formulat mai multe

notificări în baza Legii nr. 10/2001, pe care le-au adresat atât Primăriei

Municipiului Buzău, A.V.A.S. și SC U. SA (intervenienta din prezenta cauză),

care au fost soluționate prin dispoziții cenzurate de către instanțele de judecată

prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, prin

dispoziția nr. 342 din 8 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău au fost

soluționate notificările nr. 8211 din 13 august 2001 și 11054 din 31 octombrie 2001,

ce au fost depuse la Prefectură, respectiv la Primărie și care vizau o

suprafață de 38.630 mp.

Pe lângă acestea,

recurenții – reclamanți au formulat alte notificări pentru o suprafață de

83.630 mp și contravaloarea construcțiilor de pe acesta, din care s-a pretins

că o suprafață de 45.000 mp s-ar afla în detenția SC U. SA, notificări depuse

la A.V.A.S. (nr. 1089/2001, 1090/2001 și 168/2003) și chiar la Primărie (nr. 1091/2001).

De asemenea, mai există două notificări formulate doar de către reclamantul P.V.

– nr. 525 și 526 din 2001 – pentru două terenuri de 8,75 ha și contravaloarea

construcțiilor de pe acesta.

Prin sentința civilă nr.

231/10 martie 2008 a Tribunalului Buzău, astfel cum a fost modificată prin Decizia

nr. 146/2008 a Curții de Apel Ploiești (menținută prin Decizia nr. 4628/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție) – hotărâri judecătorești a căror putere

de lucru judecat a fost valorificată de instanțele de fond în cauză - în

soluționarea contestației împotriva dispoziției nr. 342 din 8 mai 2007 și

ținându-se cont de cesiunea de drepturi litigioase intervenită pe parcursul

procesului, s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o suprafață de

20,67 ha, direct în patrimoniul cesionarilor.

Este adevărat că,

dată fiind puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, în

prezenta cauză nu se poate reevalua suprafața de teren ce a făcut obiectul

cesiunii de drepturi litigioase intervenite în Dosarul nr. 4187/114/2007 al

Tribunalului Buzău, cât timp reclamanții P. și ceilalți nu au declarat apel

împotriva sentinței pentru a contesta recunoașterea dreptului cesionarilor

pentru 20,67 ha (din același motiv, fiind nerelevant că notificările nr. 8211/2001

și 11054/2001 se refereau la 38.630 mp, iar instanța de judecată s-a pronunțat

asupra a 20,67 ha).

În virtutea efectului

negativ al puterii de lucru judecat, însă, nici nu se poate ignora faptul că

instanța s-a pronunțat în acea cauză pentru 20,67 ha, în timp ce notificările

anterior descrise, însumate, vizează o suprafață mai mare de 20,67 ha teren.

Tocmai acest lucru reproșează

recurenții – reclamanți instanței de apel (care a confirmat hotărârea primei

instanțe), respectiv faptul că nu s-au observat și analizat pretențiile vizând

7000 mp și contravaloarea construcțiilor demolate de pe acest teren, care nu ar

fi intrat în suprafața de 20,67 ha menționată anterior.

Recurenții pretind că

acest imobil compus din 7000 mp teren și construcții reprezentate de conac și

anexe gospodărești, demolate după naționalizare, face parte din suprafețele

solicitate prin notificarea adresată A.V.A.S.

În acest context, se

reține că prin sentința civilă nr. 1413 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, irevocabilă, urmare a refuzului A.V.A.S. de a

răspunde notificării nr. 168/2003, aceasta a fost obligată să emită dispoziție

motivată pentru măsuri reparatorii în echivalent în ceea ce privește o

suprafață de teren de 48.033 mp și pentru construcții.

Această dispoziție a

fost emisă de A.V.A.S., ca entitate învestită cu soluționarea notificării, sub nr.

103 din 31 martie 2009, însă doar pentru 41.033 mp evidențiați în patrimoniul

SC U.B. SA. Pentru diferența de 7000 mp teren și contravaloarea construcțiilor,

A.V.A.S. s-a dezînvestit în favoarea Primarului Municipiului Buzău.

Rezultă că primarul

avea obligația de a se pronunța, în favoarea recurenților – reclamanți, asupra

suprafeței de 7000 mp și asupra contravalorii construcțiilor de pe acesta; or,

o asemenea soluție nu se regăsește în cuprinsul dispoziției nr. 4427 din 23

iulie 2009 contestate în cauză, iar instanțele de fond nu au cercetat motivele

pentru care primarul nu s-a pronunțat explicit asupra pretențiilor vizând cei

7000 mp și construcții, cu a căror soluționare fusese învestit de către A.V.A.S.

Nu este exclus ca

suprafața de 7000 mp să facă parte din cei 20,67 ha din sentința civilă nr. 231

din 10 martie 2008, dar acest lucru nu este evidențiat în conținutul niciuneia

dintre hotărârile de fond pronunțate în cauză și nici nu rezultă cu certitudine

din cuprinsul dispoziției contestate a primarului. În mod similar, este posibil

ca și pretențiile privind construcțiile să se regăsească printre cele vizate de

aceeași sentință, însă respingerea pretențiilor cu acest obiect prin dispoziția

contestată nu a fost motivată în acest fel și nici cercetată din această

perspectivă de către instanțele de fond.

Ca atare, pentru

soluționarea contestației reclamanților ce au formulat recursul de față, ar fi

trebuit ca instanțele să compare suprafețele de teren pentru care s-a

recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin hotărâri judecătorești

irevocabile, fie în patrimoniul cesionarilor, fie direct în patrimoniul

recurenților – reclamanți, cu cele pentru care aceștia au formulat notificări

în baza Legii nr. 10/2001, urmând să decidă asupra pretențiilor vizând cei 7000

mp teren și contravaloarea construcțiilor de pe acesta.

Întrucât atare

analiză nu a fost efectuată, nu se poate considera că a fost soluționată în

fond contestația recurenților, impunându-se în acest sens rejudecarea cauzei în

primă instanță, pentru lămurirea situației de fapt pe aspectele anterior

arătate, cu suplimentarea probatoriilor, dacă se va considera necesar.

Este de reținut și

faptul că, pentru suprafața de 7000 m teren, există o hotărâre judecătorească

irevocabilă de obligare a unei alte entități decât Primarul Municipiului Buzău

la emiterea unei dispoziții motivate, respectiv a A.V.A.S., în timp ce primarul

a fost învestit cu soluționarea pretențiilor prin declinarea competenței de

către A.V.A.S.

În acest context,

urmează a se aprecia, în raport de situația de fapt concretă, ce va fi lămurită

pe baza probatoriului administrat, dacă se poate reține un refuz nejustificat

al primarului de soluționare a pretențiilor pentru suprafața de 7000 mp, iar

contestația recurenților – reclamanți, în acest caz, este îndreptată împotriva

acestui refuz, astfel încât este admisibilă soluționarea în fond a

pretențiilor, în aplicarea Deciziei nr. 20/2007 pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție – Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.

Urmează ca, în cadrul

rejudecării de către prima instanță, să se țină cont și de următoarele aspecte:

Spre deosebire de

contestația formulată de reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O. împotriva

dispoziției nr. 4427 din 23 iulie 2009, care este întemeiată pe prevederile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestația formulată de reclamanții L.I.,

L.G., C.A. și C.V. împotriva aceleiași decizii nu poate avea același temei,

întrucât, în ceea ce-i privește pe aceștia, procedura Legii nr. 10/2001 a fost

finalizată, inclusiv prin soluționarea contestației de către instanța de

judecată (acești reclamanți s-au subrogat în drepturile autorilor lor,

reclamanții Pană și ceilalți, ce au formulat contestație împotriva dispoziției nr.

342/2007, soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2008

a Tribunalului Buzău).

Din punctul lor de

vedere, dispoziția nr. 4427 din 23 iulie 2009 reprezintă un act de executare

benevolă a sentinței civile nr. 231 din 10 martie 2008, ce nu poate fi

cenzurată din nou în condițiile Legii nr. 10/2001, ci exclusiv pe calea la

executare, pentru verificarea conformității actului cu titlul executoriu.

Cu toate că atare

cerere avea un regim de judecată distinct de cel al contestației reclamanților

Pană și ceilalți, inclusiv sub aspectul competenței materiale de soluționare,

tribunalul a procedat la conexarea celor două cereri, considerând că între

acestea există o strânsă legătură, iar atare apreciere nu poate face obiect al

controlului judiciar ierarhic, în absența vreunei critici a părților pe acest

aspect.

Așadar, cele două

cereri trebuie soluționate împreună, cu atât mai mult cu cât clarificarea

aspectelor arătate prin prezenta decizie interesează și modul de punere în

aplicare a sentinței civile nr. 231 din 10 martie 2008 în ceea ce îi privește

pe toți reclamanții, fiind necesară tranșarea în același proces a situației

tuturor terenurilor.

În cazul în care s-ar

considera că soluția asupra contestației reclamanților L.I., L.G., C.A. și C.V.

a intrat în puterea lucrului judecat, ar însemna ca dispoziția nou emisă de

către primar, cu nr. 647 din 16 decembrie 2010, să-și producă efectele, ceea ce

nu poate fi acceptat, însemnând a se pepetua incertitudinile în privința

punerii în aplicare a titlurilor executorii la care s-a făcut referire în

prezenta decizie.

În consecință,

urmează a se admite recursul reclamanților P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O., a se

dispune modificarea deciziei, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Impunându-se

rejudecarea întregii cauze, această finalitate nu poate fi atinsă decât prin

modificarea în tot a deciziei și admiterea atât a apelului declarat de

reclamanți, cât și a celui declarat de pârâtul Municipiul Buzău împotriva

sentinței civile nr. 352 din 3 martie 2010 a Tribunalului Buză, secția civilă.

În temeiul art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

rămânerii fără obiect a recursului formulată de intimații-reclamanți L.I., L.G.,

C.A. și C.V.

Ia act de renunțarea

pârâtului Municipiul Buzău, prin primar, la judecarea recursului declarat

împotriva Deciziei nr. 146 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul declarat

de reclamanții P.V., P.A., C.P., Ț.V., P.O. împotriva aceleiași decizii.

Modifică în tot

decizia, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanți și de pârâtul

Municipiul Buzău împotriva sentinței civile nr. 352 din 3 martie 2010 a

Tribunalului Buzău, secția civilă.

Desființează sentința

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 iunie 2011.