ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5108/2010

HOTĂRÂRE
11.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5108/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr.

1331/114/2008, contestatorul N.I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul

Municipiul Buzău prin Primar, anularea în parte a dispoziției nr. 228 din 19

martie 2008, emisă de intimat în baza Legii 10/2001, cu privire la suprafața de

teren de 319 mp situată în centrul municipiului Buzău, și obligarea intimatului

la restituirea în natură a acestui teren.

S-a arătat în motivarea cererii, de către contestator că la data de 2

iunie 1958, prin Decretul 92/1950 i-a fost preluată de către stat o suprafață

totală de 769,84 mp situată în centrul municipiului Buzău. In prezent, pe acest

teren se află o construcție proprietatea SC M.T. SRL închiriată SC K., iar pe o

altă porțiune se află edificat un imobil proprietatea C.S. Buzău.

A precizat contestatorul că a formulat prezenta contestație întrucât,

în mod nelegal, prin dispoziția nr. 228 din 19 martie 2008 i s-a respins

cererea de restituire în natură a terenului ocupat de M.T. SRL, care la data

notificării era liber.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 866 din 16 octombrie 2009, a

respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că „din

cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că suprafața de teren

care a aparținut contestatorului este cuprinsă în planul de sistematizare al

orașului, zonă în care s-au construit mai multe imobile, inclusiv blocuri de

locuințe, parte din teren fiind ocupat de trotuar sau spațiu verde, acestea

răspunzând unei necesități firești de utilizare a construcțiilor fiind, de

altfel, și afectate de construcții de utilitate publică - electrică, gaze,

canalizare, etc".

Împotriva acestei sentințe, contestatorul a exercitat calea de atac a

apelului (intitulată greșit recurs) susținând, în esență, că hotărârea este

nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive

străine pricinii. Astfel, în condițiile în care la dosar se află o expertiză

semnată de ing. P.H., conform căreia suprafața de teren de 210 mp este liberă,

neafectată de rețele tehnico-edilitare (electrice, gaze, canalizare) și nici nu

face parte din domeniul public, trebuia să i se restituie de drept.

Pe de altă parte, atâta timp cât la data notificării terenul ocupat în

prezent de SC M.T. era liber (autorizațiile de construire fiind obținute

ulterior depunerii notificării sale) și acesta trebuia să i se restituie în

natură, conform dispozițiilor Legii 10/2001. De altfel, prima instanță nu

indică nici un text de lege în baza căruia i-a respins contestația.

Prin decizia nr. 10 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul

declarat de contestatorul N.I. împotriva sentinței civile nr. 866 din 16

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatul

Municipiul Buzău prin Primar și, în consecință: a fost schimbată în tot

sentința civilă nr. 866 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Buzău, în sensul

că:

A fost admisă în parte contestația precizată, formulată de

contestatorul N.I. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Buzău prin Primar.

A fost anulată în parte dispoziția nr. 228 din 19 martie 2008 emisă de Primarul

Municipiului Buzău, în sensul că a fost obligat intimatul să restituie în

natură contestatorului suprafața de teren de 210 mp, identificată prin punctele

7, 8, 12, 13, g, f, p, d, c, b și respectiv 87 mp, identificată prin punctele

11, a, b, c, d în raportul de expertiză topografică întocmit de inginer P.H. și

în schița anexă la raport (filele 60-61 dosar fond).

A fost obligat intimatul să plătească apelantului suma de 2166 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituie, în situația imobilelor

preluate în mod abuziv, obligativitatea restituirii în natură a terenului

liber.

Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevede, sub sancțiunea

nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative că este

interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, etc. a bunurilor

imobile notificate potrivit prevederilor menționatei legi.

Scopul acestei indisponibilizări a bunurilor imobile notificate este ca

persoana deținătoare să-și îndeplinească obligația de restituire către

adevăratul proprietar.

În speță, din raportul de expertiză topografică întocmit de ing. P.H.

(filele 60,61 dosar fond) se reține că suprafața de 210 mp din terenul în

litigiu (identificată pe schița de plan, în punctele 7,8,12,13, g, f, p, d, c,

b) este liberă în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Conform aceluiași raport de expertiză topografică, suprafața de 87 mp

din terenul în litigiu (identificați pe schița de plan în punctele 11, a, b, c,

d) se află în posesia SC M.T. SRL Buzău, pe care a edificat un spațiu

comercial.

Din raportul de expertiză întocmit la data de 25 februarie 2003, în

dosarul nr. 884/2001 al Primăriei Municipiului Buzău, privind aplicarea Legii

10/2001 (fila 23 dosar fond), rezultă că suprafața de teren de 87 mp a fost

concesionată de Primăria Municipiului Buzău SC M.T. SRL Buzău în anul 2002,

deci ulterior notificării formulate de contestator, referitoare la imobilul în

litigiu (a se vedea în acest sens preambulul dispoziției 228 din 19 martie

2008- filele 4-6 dosar fond).

In acest context, față de dispozițiile legale anterior menționate, este

cert că apelantul - contestator este îndreptățit la restituirea în natură a

celor două suprafețe de teren, respectiv de 210 mp și 87 mp.

În raport de cele expuse s-a ajuns la soluția arătată anterior.

Conform art. 274 C. proc. civ., s-a apreciat că intimatul Municipiul

Buzău este căzut în pretenții, urmând să suporte cheltuielile de judecată

efectuate de partea adversă, în ambele faze procesuale (fond și apel), ce

reprezintă onorariile de avocat și expert.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către Municipiul

Buzău prin Primar, ale cărui critici de nelegalitate au vizat următoarele

aspecte:

- în mod greșit instanța de apel a apreciat că terenul în suprafață de

210 mp identificat prin punctele 7, 8, 12,13, g, f, p, d, c, b are destinație

de trotuar pietonal, fiind afectat unei amenajări de utilitate publică a

localității, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

motiv pentru care nu era posibilă restituirea în natură a acestuia.

- în acest sens, învederează că, chiar din raportul de expertiză

rezultă că acest teren este afectat de o rețea de gaze de utilitate publică,

fiind traversat de o conductă de gaze care deservește spațiile comerciale din

zonă. Respectiva conductă de gaze, fiind o rețea de utilitate publică, face

imposibilă restituirea în natură a terenului, iar intimatul contestator poate

beneficia de despăgubiri în echivalent, conform prevederilor art. 10 alin. (2)

din lege.

De asemenea, instanța de apel în mod greșit a reținut posibilitatea

restituirii suprafeței de 87 mp teren, în condițiile în care acest teren nu se

mai află în proprietatea municipiului Buzău, ci este în proprietatea SC M.T.

SRL.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant N.I. a solicitat

respingerea recursului, menținerea deciziei instanței de apel.

Examinând criticile formulate (întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., ce vizează nesocotirea unor norme de drept material în

soluționarea cauzei), Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al

acestora, în sensul considerentelor ce urmează:

În cauză, prin recursul declarat de Municipiul Buzău prin Primar nu au

fost aduse argumente noi, recurentul invocând de fapt aceleași motive din apel,

motive ce nu sunt de natură să susțină criticile aduse hotărârii recurate.

În ceea ce privește critica referitoare la suprafața de 210 mp, se

susține că această suprafață nu ar putea fi restituită în natură reclamantului,

deoarece ar avea destinație de trotuar pietonal, cu toate că prin raportul de

expertiză s-a concluzionat că terenul poate fi restituit, cu menținerea

suprafeței ce reprezintă trotuar pietonal, astfel cum s-a stabilit prin

completarea raportului de expertiză anexată cauzei.

Prin concluziile aceleiași expertize s-a reținut că „rețeaua de gaze de

utilitate publică" este constituită dintr-o singură conductă de gaze, ce

deservește două spații comerciale din zonă, conductă ce nu este afectată,

terenul fiind liber în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și care poate fi

restituit în natură.

Referitor la suprafața de 87 mp identificată pe schița de plan anexă la

expertiză în punctele 11, a, b, c, d se reține că aceasta se află în posesia SC

M.T. SRL Buzău, concesionată de Primăria Municipiului Buzău acestei societăți

în anul 2002, deci după data formulării notificării de către contestator.

Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, orice acte de natură să

înstrăineze un imobil construcție sau teren revendicat, care s-au întocmit după

introducerea notificării ce privește acest imobil, sunt nule de drept.

În speță, situația este identică, întrucât înstrăinarea terenului și

autorizația de construire a spațiului comercial s-au realizat după

înregistrarea notificării, în lunile octombrie - decembrie 2002, astfel cum s-a

dovedit.

Într-o asemenea situație, având în vedere dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv se

restituie în natură dacă sunt libere, corect a procedat instanța de apel prin

restituirea celor două suprafețe de teren de 210 mp și 87 mp identificate

potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de inginer P.H.

În consecință, având în vedere considerentele de mai sus, recursul

declarat de pârâtul Municipiul Buzău prin Primar urmează să fie respins ca

nefondat.

ÎN

D E C

I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul

Buzău prin Primar împotriva deciziei nr. 10 din 25 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8819/2005
care cuprinde 2,5 ha spațiu verde, nu dovedește, în mod cert, că suprafețele restituite în natură fac parte din domeniul public al municipiului Buzău, iar apelantul nu a solicitat completarea materialului probator sub acest aspect; - de alt
ÎCCJ 2010-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2010
it dreptul de proprietate și nici nu s-a restituit terenul de 0,14 ha, din care face parte suprafața de teren ce face obiectul litigiului, de 0,115 ha, astfel că greșit s-a aplicat art. 8 Legea nr. 10/2001. Ultima critică a recurenților viz
ÎCCJ 2007-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6803/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3416 din 27 noiembrie 2002 reclamantul D.Ș. a solicitat anularea dispoziției nr. 43
ÎCCJ 2008-04-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2008
, trotuare, alei acces blocuri, rețele edilitare aferente,, ca urmare notificarea fiind transmisă Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Din expertiza efectuată în cauză rezultă
ÎCCJ 2005-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9994/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 10 iunie 2004, reclamantul T.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buză
Sursă