ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, la data de 30 noiembrie 2007 sub nr. 6208/114/2007 contestatorii M.M., M.F. și M.C. au formulat în contradictoriu cu Primăria municipiului Buzău – prin Primar, contestația împotriva dispoziției nr. 727 din 24 octombrie 2007 emisă de aceasta, prin care le-a fost respinsă notificarea înregistrată sub nr. 15187 din 2 iulie 2001 și prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru terenul de 1150 mp situat în Buzău.

În motivarea contestației, se precizează că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite fiind moștenitori ai proprietarilor imobilelor preluate abuziv prin Decretul 396/1978, iar notificarea formulată de ei a fost respinsă, cu motivarea că în titlul de proprietate 2458/45 din 23 martie 1993 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul solicitat. Ulterior, contestatorii și-au precizat acțiunea în sensul că în cauză calitatea procesuală pasivă are Municipiul Buzău, prin Primar și nu Primăria Buzău. Prin sentința civilă nr. 329 din 02 aprilie 2008 Tribunalul Buzău a respins contestația, reținând că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 contestatorii au formulat notificare ce a fost comunicată intimatului, prin care solicitau restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent bănesc a terenului în suprafață de 1150 mp.

situat în Buzău, în spatele curții lor, prin dispoziția 727 din 24 octombrie 2007 s-a respins notificarea cu motivarea că defunctul M.I., soțul notificatoarei M.F. și tatăl celorlalți doi notificatori i s-a reconstituit și respectiv, constituit dreptul de proprietate asupra unui teren arabil în suprafață de 5000 mp. prin titlul de proprietate nr. 2458/45 din 22 martie 2993. În privința terenului de 1150 mp., ce a fost proprietatea soților M.I. și F., acesta a făcut obiectul Decretului 396 din 16 octombrie 1978, exproprierea fiind realizată de la CAP Înfrățirea Buzău; după apariția Legii nr. 18/1991 defunctul M.I. a solicitat restituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,14 ha cu care a intrat în CAP, împreună cu soția sa.

Se mai reține că la data de 11 februarie 1993 a fost emis actul de proprietate nr. 2458/45 prin care se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp, reconstituire ce s-a realizat pe alt amplasament deoarece vechiul amplasament era afectat de blocuri, trotuare, spațiu verde, parcare, alei de trecere, punct de transformare energie termică PT.1. și rețele tehnico-edilitare aferente blocurilor. Drept urmare, sunt incidente dispozițiile art. 8 Legea nr. 10/2001, neintrând sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 terenurile solicitate potrivit dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Împotriva sentinței au declarat apel contestatorii care au invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii atacate: prima instanța nu a intrat în cercetarea fondului și nu a analizat cauza sub raportul obiectului dedus judecății.

S-a mai susținut că; în lipsa motivării instanței, nu se poate ști care au fost justificările ce au condus la soluția pronunțată, de asemenea ei au făcut dovada proprietății imobilului expropriat, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 196 din 10 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de contestatorii M.M., M.F. și M.C., împotriva sentinței civile nr. 329 din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin sentința apelată instanța de fond a respins contestația, învederând în considerente argumentele de fapt și de drept ce au condus la pronunțarea soluției respective; împrejurarea că prima instanță a făcut trimitere la susținerile părților nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, cu atât mai mult cu necercetarea fondului pricinii.

S-a mai considerat că, la baza respingerii notificării formulate de contestator, de către pârâta Primăria Buzău, a stat faptul că defunctului M.I., soțul notificatoarei M.F. și respectiv tatăl notificatorilor M.C. și M.M., i s-a reconstituit și constituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 5000 mp, fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a înlăturat susținerile apelanților, deoarece terenul în litigiu a intrat sub incidența legilor fondului funciar, nemaiputând face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, se reține că apelanții nu au făcut dovada calității de proprietar a autorilor M.I.

la data preluării suprafeței de 1150 mp. care era proprietatea CAP, menționarea fiind numelui lui M.I. făcută numai pentru că acesta poseda la momentul exproprierii terenul respectiv. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții care au invocat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. – următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate. În primul rând, se invocă nemotivarea hotărârii prin simpla reluare a susținerilor părților, fără ca instanța să expliciteze motivul pentru care a pronunțat soluția atacată, ceea ce ar echivala cu o nepronunțare asupra fondului, ei neputând astfel cunoaște justificările ce au condus instanța de judecată la pronunțarea acelei soluții. În al doilea rând, se critică greșita reținere a lipsei dovezii dreptului de proprietate: ei au făcut dovada proprietății asupra imobilului expropriat, fiindu-i aplicabile acestuia prevederile Legii nr. 10/2001, și nu ale Legii nr. 18/1991.

Astfel, se susține că, în conformitate cu tabelul nominal cu persoane ce au adus teren în CAP se observă că autorii lor au deținut înainte de înființarea CAP, suprafața de 0,14 ha teren intravilan și 0,5 ha teren extravilan; conform acestei evidențe, autorii au intrat în CAP cu suprafața de 0,5 ha teren extravilan, motiv pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru aceeași suprafață de 5000 mp, teren extravilan. Nici în baza Legii nr. 18/1991 și nici în baza altor legi nu a fost reconstituit dreptul de proprietate și nici nu s-a restituit terenul de 0,14 ha, din care face parte suprafața de teren ce face obiectul litigiului, de 0,115 ha, astfel că greșit s-a aplicat art. 8 Legea nr. 10/2001.

Ultima critică a recurenților vizează neluarea în considerare a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, în cuprinsul căreia se consemnează că suprafața reală expropriată este de 1843 mp., și făcea parte din proprietatea „Matache” și nu a CAP „Înfrățirea Buzău”; și că „proprietarul de drept al terenului nu a primit despăgubiri”. Drept urmare reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 1150 mp precum și a preluării abuzive a acestuia la data exproprierii prin Decretul nr. 396 din 16 februarie 1978. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 261 C. proc.

civ. prevăd că hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Instanța de apel a procedat la o justă aplicare a acestor dispoziții legale, nefiind incident motivul de modificare a dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, în considerentele deciziei recurate se reține că inițial contestatorii au investit Tribunalul Buzău cu un litigiu având ca obiect contestație împotriva dispoziției nr. 727 din 24 octombrie 2007 emisă de Primăria Buzău, demersul său judiciar fiind întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001, prin decizia contestată, s-a respins notificarea formulată de apelanții-contestatori, motivându-și soluția respingerii pe faptul că autorului M.I.

i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp. Instanța a considerat ca fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul respectiv a intrat sub incidența legilor fondului funciar. Critica recurenților sub acest aspect, al nemotivării deciziei nu poate fi primită. S-au consemnat în considerentele deciziei atât motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamanților, considerându-se că pentru terenul în litigiu nu mai poate fi formulată cerere în baza Legii nr. 10/2001, tabelul nominal invocat în cuprinsul motivelor de apel (ce cuprinde și terenul în litigiu) de către apelanți fiind întocmit tocmai în vederea punerii în aplicare a legii fondului funciar (conform susținerilor acestora).

A doua critică ce vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, în contextul în care reclamanții ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1150 mp nu subzistă. Curtea de Apel a considerat în mod corect că, în temeiul prevederilor art. 3 Legea nr. 10/2001, reclamanților le incumba sarcina probei în ceea ce privește calitatea de proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, dovadă pe care reclamanții nu au produs-o, din toate înscrisurile atașate la dosarul cauzei rezultând că la data preluării suprafeței de 1150 mp era proprietatea CAP, consemnarea numelui autorului M.I. fiind făcută pentru că acesta avea calitatea de posesor la data exproprierii, și nu calitatea de proprietar ce ar fi putut să le confere moștenitorilor reclamanți, în temeiul art. 4 Legea nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire.

Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit, critica recurenților privind forța probantă a raportului de expertiză nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, consemnările expertului din cuprinsul raportului de expertiză în sensul că, suprafața expropriată de 1843 mp făcea parte din proprietatea Matache” nu pot atrage automat incidența art. 4 Legea nr. 10/2001, în sensul reținerii dovedirii pe deplin a calității de proprietar a autorilor asupra terenului respectiv. Conform dispozițiilor art. 3 Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar dispozițiile art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001 prevăd că de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Pct. 22.1. H.G. nr. 498/3002 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice act juridic care atestă deținerea proprietății. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparație, asemenea celorlalte acte normative cu caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi.

Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite. Or, așa cum în mod just au reținut și instanța de fond și de apel, reclamanții nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate (în lipsa dovezilor calității de proprietar a autorilor lor), fiind interpretate și aplicate în mod corect dispozițiile art. 3 și art. 4 Legea nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., cu consecința menținerii deciziei civile ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.M., M.F. și M.C. împotriva deciziei civile nr. 196 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.