ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău, secția civilă, la data de 30 noiembrie 2007 sub nr. 6208/114/2007

contestatorii M.M., M.F. și M.C. au formulat în contradictoriu cu Primăria

municipiului Buzău – prin Primar, contestația împotriva dispoziției nr. 727 din

24 octombrie 2007 emisă de aceasta, prin care le-a fost respinsă notificarea

înregistrată sub nr. 15187 din 2 iulie 2001 și prin care au solicitat

restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru

terenul de 1150 mp situat în Buzău.

În motivarea contestației, se

precizează că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite fiind

moștenitori ai proprietarilor imobilelor preluate abuziv prin Decretul

396/1978, iar notificarea formulată de ei a fost respinsă, cu motivarea că în

titlul de proprietate 2458/45 din 23 martie 1993 li s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru terenul solicitat.

Ulterior, contestatorii și-au precizat

acțiunea în sensul că în cauză calitatea procesuală pasivă are Municipiul Buzău,

prin Primar și nu Primăria Buzău.

Prin sentința civilă nr. 329 din 02

aprilie 2008 Tribunalul Buzău a respins contestația, reținând că potrivit art. 22

din Legea nr. 10/2001 contestatorii au formulat notificare ce a fost comunicată

intimatului, prin care solicitau restituirea în natură sau prin măsuri

reparatorii în echivalent bănesc a terenului în suprafață de 1150 mp. situat în

Buzău, în spatele curții lor, prin dispoziția 727 din 24 octombrie 2007 s-a

respins notificarea cu motivarea că defunctul M.I., soțul notificatoarei M.F.

și tatăl celorlalți doi notificatori i s-a reconstituit și respectiv,

constituit dreptul de proprietate asupra unui teren arabil în suprafață de 5000

mp. prin titlul de proprietate nr. 2458/45 din 22 martie 2993.

În privința terenului de 1150 mp., ce a

fost proprietatea soților M.I. și F., acesta a făcut obiectul Decretului 396

din 16 octombrie 1978, exproprierea fiind realizată de la CAP Înfrățirea Buzău;

după apariția Legii nr. 18/1991 defunctul M.I. a solicitat restituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,14 ha cu care a intrat în CAP,

împreună cu soția sa.

Se mai reține că la data de 11 februarie 1993

a fost emis actul de proprietate nr. 2458/45 prin care se reconstituie dreptul

de proprietate pentru suprafața de 5000 mp, reconstituire ce s-a realizat pe

alt amplasament deoarece vechiul amplasament era afectat de blocuri, trotuare,

spațiu verde, parcare, alei de trecere, punct de transformare energie termică

PT.1. și rețele tehnico-edilitare aferente blocurilor.

Drept urmare, sunt incidente dispozițiile

art. 8 Legea nr. 10/2001, neintrând sub incidența dispozițiilor Legii nr.

10/2001 terenurile solicitate potrivit dispozițiilor Legii fondului funciar nr.

18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Împotriva sentinței au declarat apel

contestatorii care au invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii

atacate: prima instanța nu a intrat în cercetarea fondului și nu a analizat cauza

sub raportul obiectului dedus judecății. S-a mai susținut că; în lipsa

motivării instanței, nu se poate ști care au fost justificările ce au condus la

soluția pronunțată, de asemenea ei au făcut dovada proprietății imobilului

expropriat, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 196 din 10

septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul declarat de contestatorii M.M., M.F. și M.C.,

împotriva sentinței civile nr. 329 din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul

Buzău.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut

că prin sentința apelată instanța de fond a respins contestația, învederând în

considerente argumentele de fapt și de drept ce au condus la pronunțarea soluției

respective; împrejurarea că prima instanță a făcut trimitere la susținerile

părților nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, cu atât mai mult cu

necercetarea fondului pricinii.

S-a mai considerat că, la baza

respingerii notificării formulate de contestator, de către pârâta Primăria

Buzău, a stat faptul că defunctului M.I., soțul notificatoarei M.F. și

respectiv tatăl notificatorilor M.C. și M.M., i s-a reconstituit și constituit

dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 5000 mp, fiind aplicabile

prevederile art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a înlăturat susținerile

apelanților, deoarece terenul în litigiu a intrat sub incidența legilor

fondului funciar, nemaiputând face obiectul reconstituirii dreptului de

proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, se reține că apelanții

nu au făcut dovada calității de proprietar a autorilor M.I. la data preluării

suprafeței de 1150 mp. care era proprietatea CAP, menționarea fiind numelui lui

M.I. făcută numai pentru că acesta poseda la momentul exproprierii terenul

respectiv.

Împotriva deciziei au declarat recurs

reclamanții care au invocat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. –

următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate.

În primul rând, se invocă nemotivarea

hotărârii prin simpla reluare a susținerilor părților, fără ca instanța să expliciteze

motivul pentru care a pronunțat soluția atacată, ceea ce ar echivala cu o

nepronunțare asupra fondului, ei neputând astfel cunoaște justificările ce au

condus instanța de judecată la pronunțarea acelei soluții.

În al doilea rând, se critică greșita

reținere a lipsei dovezii dreptului de proprietate: ei au făcut dovada

proprietății asupra imobilului expropriat, fiindu-i aplicabile acestuia

prevederile Legii nr. 10/2001, și nu ale Legii nr. 18/1991. Astfel, se susține

că, în conformitate cu tabelul nominal cu persoane ce au adus teren în CAP se

observă că autorii lor au deținut înainte de înființarea CAP, suprafața de 0,14

ha teren intravilan și 0,5 ha teren extravilan; conform acestei evidențe,

autorii au intrat în CAP cu suprafața de 0,5 ha teren extravilan, motiv pentru

care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru aceeași suprafață de 5000

mp, teren extravilan. Nici în baza Legii nr. 18/1991 și nici în baza altor legi

nu a fost reconstituit dreptul de proprietate și nici nu s-a restituit terenul

de 0,14 ha, din care face parte suprafața de teren ce face obiectul litigiului,

de 0,115 ha, astfel că greșit s-a aplicat art. 8 Legea nr. 10/2001.

Ultima

critică a recurenților vizează neluarea în considerare a raportului de

expertiză tehnică întocmit în cauză, în cuprinsul căreia se consemnează că

suprafața reală expropriată este de 1843 mp., și făcea parte din proprietatea

„Matache” și nu a CAP „Înfrățirea Buzău”; și că „proprietarul de drept al

terenului nu a primit despăgubiri”. Drept urmare reclamanții au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra terenului de 1150 mp precum și a preluării

abuzive a acestuia la data exproprierii prin Decretul nr. 396 din 16 februarie 1978.

Analizând recursul declarat prin prisma

motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

prevăd că hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Instanța de apel a procedat la o justă

aplicare a acestor dispoziții legale, nefiind incident motivul de modificare a

dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, în

considerentele deciziei recurate se reține că inițial contestatorii au investit

Tribunalul Buzău cu un litigiu având ca obiect contestație împotriva

dispoziției nr. 727 din 24 octombrie 2007 emisă de Primăria Buzău, demersul său

judiciar fiind întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001, prin decizia

contestată, s-a respins notificarea formulată de apelanții-contestatori,

motivându-și soluția respingerii pe faptul că autorului M.I. i s-a constituit

dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp. Instanța a considerat ca

fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece

terenul respectiv a intrat sub incidența legilor fondului funciar.

Critica recurenților sub acest aspect, al

nemotivării deciziei nu poate fi primită.

S-au consemnat în considerentele deciziei

atât motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, cât și

cele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamanților, considerându-se

că pentru terenul în litigiu nu mai poate fi formulată cerere în baza Legii nr.

10/2001, tabelul nominal invocat în cuprinsul motivelor de apel (ce cuprinde și

terenul în litigiu) de către apelanți fiind întocmit tocmai în vederea punerii

în aplicare a legii fondului funciar (conform susținerilor acestora).

A doua critică ce vizează greșita

interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, în contextul în care

reclamanții ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în

suprafață de 1150 mp nu subzistă. Curtea de Apel a considerat în mod corect că,

în temeiul prevederilor art. 3 Legea nr. 10/2001, reclamanților le incumba

sarcina probei în ceea ce privește calitatea de proprietari ai imobilelor la

data preluării abuzive, dovadă pe care reclamanții nu au produs-o, din toate

înscrisurile atașate la dosarul cauzei rezultând că la data preluării

suprafeței de 1150 mp era proprietatea CAP, consemnarea numelui autorului M.I.

fiind făcută pentru că acesta avea calitatea de posesor la data exproprierii,

și nu calitatea de proprietar ce ar fi putut să le confere moștenitorilor

reclamanți, în temeiul art. 4 Legea nr. 10/2001 calitatea de persoane

îndreptățite la reconstituire.

Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi

primit, critica recurenților privind forța probantă a raportului de expertiză

nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, consemnările

expertului din cuprinsul raportului de expertiză în sensul că, suprafața

expropriată de 1843 mp făcea parte din proprietatea Matache” nu pot atrage

automat incidența art. 4 Legea nr. 10/2001, în sensul reținerii dovedirii pe

deplin a calității de proprietar a autorilor asupra terenului respectiv.

Conform dispozițiilor art. 3 Legea nr.

10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în

natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai

imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar dispozițiile art. 4 alin. (2)

Legea nr. 10/2001 prevăd că de prevederile acestei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Pct. 22.1.

H.G. nr. 498/3002 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de

proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte

juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice act juridic care atestă

deținerea proprietății.

Sintagma „acte doveditoare ale dreptului

de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparație, asemenea

celorlalte acte normative cu caracter asemănător, un conținut mai larg decât

cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie,

reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de

reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în

accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat

în proprietatea persoanei îndreptățite.

Or, așa cum în mod just au reținut și

instanța de fond și de apel, reclamanții nu au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate (în lipsa dovezilor

calității de proprietar a autorilor lor), fiind interpretate și aplicate în mod

corect dispozițiile art. 3 și art. 4 Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, se va

respinge recursul declarat ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., cu

consecința menținerii deciziei civile ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții M.M., M.F. și M.C. împotriva deciziei civile nr. 196 din 10

septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.