ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3835/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal la 27 ianuarie 2010, reclamanta I.B.D.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea pârâtului la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire ca

răspuns la dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de către Primarul municipiului

Buzău pentru aplicarea Legii 10/2001, obligarea pârâtului să transmisă decizia Fondului

„Proprietatea" în vederea convertirii dreptului de creanță în acțiuni, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat

că prin dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de Primăria municipiului Buzău s-a

propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile și terenul indiviz

în suprafață de 91,08 mp situat în municipiul Buzău.

Prin adresa din 9 iulie 2009 Instituția

Prefectului Buzău a comunicat reclamantei că dosarul său constituit în temeiul Legii

10/2001, conținând dispoziția menționată, documentația aferentă și avizul de legalitate

al Instituției Prefectului Buzău au fost predate Direcției pentru Aplicarea Legii

nr. 10/2001 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în

vederea acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

Deși a formulat nenumărate solicitări către

pârâtă la 21 iulie 2009, 13 octombrie 2009 și 17 noiembrie 2009, pârâta nu a emis

nicio decizie reprezentând titlul de despăgubire.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 16-art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1 alin. (1), art. 2

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, arătând că referitor la etapa evaluării, aceasta este

condiționată de completarea dosarului aferent dispoziției din 4 septembrie 2008

a Primăriei municipiului Buzău, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din

16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dovedire

depunând la dosarul cauzei adresa nr. 44387CC din 18 mai 2010 către Primăria municipiului

Buzău.

Prin Sentința civilă nr. 3613 din 28 septembrie

2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea formulată de reclamanta I.B.D.I., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

- Prin dispoziția din 4 septembrie 2008

emisă de Primăria municipiului Buzău s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent

către reclamantă pentru construcțiile și terenul indiviz și aferent acestora în

suprafață de 91,8 mp, imobil situat în municipiul Buzău.

Decizia menționată și avizul de nelegalitate

al Instituției Prefectului Buzău au fost înaintate pârâtei în vederea acordării

măsurilor reparatorii în echivalent, dosarul fiind înregistrat pe rolul Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 44387/CC.

Prin adresa din data de 18 mai 2010 pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietățilo, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a comunicat Primăriei municipiului Buzău necesitatea

completării dosarului cu înscrisurile necesare în vederea parcurgerii procedurii

prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

- Din interpretarea dispozițiilor art.

16 din Titlul VII Capitolul

V

al Legii 247/2005 reiese că

procedura prevăzută de legea reparatorie invocată și în susținerea cererii se derulează

doar în situația în care există o decizie sau o dispoziție în care s-au consemnat

sume care urmează a se acorda ca despăgubire și condiționată de existența tuturor

înscrisurilor apreciate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca

necesare pentru acordarea despăgubirilor.

- În cauză, pentru parcurgerea procedurii

prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv etapa evaluării

și ce a adoptării deciziei conținând titlul de despăgubiri, pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat potrivit dispozițiilor legale

anterior menționate că se impune completarea dosarului cu anumite înscrisuri, ceea

ce conduce la concluzia că refuzul acestei autorități de a înainta dosarul unui

evaluator autorizat nu are caracter nejustificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta I.B.D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile

art. 304

1

din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă

critică sentința atacată, în esență, sub aspectul faptului că în mod greșit instanța

de fond nu a constatat încălcarea de către autoritatea pârâtă a termenului rezonabil

de soluționare a cererii și, implicit refuzul nejustificat de a emite decizia reprezentând

titlul de despăgubire. Se susține că simpla afirmație a pârâtei legată de lipsa

unor înscrisuri din dosarul administrativ întocmit nu sunt în măsură să justifice

o astfel de soluție, cu atât mai mult cu cât Prefectura Municipiului Buzău a transmis

toate documentele justificative către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este întemeiat.

Analizând sentința atacată, în raport de

criticile formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente speței cât și

în temeiul dispozițiilor art. 304 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este fondat, pentru următoarele considerente:

Soluția de respingere a acțiunii reclamantei

pronunțată de instanța de fond s-a întemeiat, în esență, pe aspectul că nu se poate

reține existența unui refuz nejustificat din partea autorității, având în vedere

că aceasta a constatat necesitatea completării dosarului cu alte înscrisuri, emițând

în acest sens adresă către Primăria Municipiului Buzău, la data de 18 mai 2010,

astfel cum îi permit dispozițiile art. 16 din Titlul VII, Capitolul

V

al Legii nr. 247/2005.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei

rezultă că prin dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de Primăria municipiului

Buzău s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile și

terenul indiviz în suprafață de 91,08 mp situat în municipiul Buzău.

Prin adresa din 9 iulie 2009 Instituția

Prefectului Buzău a comunicat reclamantei că dosarul său constituit în temeiul Legii

10/2001, conținând dispoziția menționată, documentația aferentă și avizul de legalitate

al Instituției Prefectului Buzău au fost predate Direcției pentru Aplicarea Legii

nr. 10/2001 din cadrul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în

vederea acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor

care se acordă potrivit legii se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care are ca principale atribuții, pe acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare

la acordarea de titluri de despăgubire și de a lua măsurile legale necesare în acest

sens.

Totodată, art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 prevede, în alin. (4)-(6), că pe baza situației juridice a imobilului

pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale

verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și trimite dosarele

la evaluatorul sau la societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii

raportului de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora

vor fi acordate titlurile de despăgubire și în baza căruia Comisia Centrală va emite

titlu de despăgubire, conform alin. (7) al aceluiași articol.

Din economia acestor dispoziții legale

rezultă că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit

art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar

verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului,

ori, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator

cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru individualizarea imobilului.

în realitate, informațiile solicitate le poate obține și evaluatorul cu ocazia efectuării

expertizei în teren.

Mai mult decât atât, adresa prin care autoritatea

pârâtă solicită Primăriei municipiului Buzău completarea dosarului de despăgubiri,

a fost emisă în timpul desfășurării litigiului în fața instanței de fond, la aproximativ

5 luni de zile (18 mai 2010) de la data înregistrării acțiunii (27 ianuarie 2010),

fiind întocmită pro causa, pentru a justifica întârzierea procedurii de emitere

a titlului de despăgubiri, în favoarea reclamantei.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că

este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea

acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât

de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la aceste măsuri reparatorii,

ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică

în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea

cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției.

Soluția instanței de fond este netemeinică

și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea

etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării

dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil

de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire.

În acest sens, se mai reține că termenul

rezonabil la care se referă art. 6 parag.

1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata

procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă

prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței, iar împrejurarea că autoritățile

administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie

culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2), Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința atacată și, pe fond, va admite acțiunea reclamantei, obligând autoritatea

pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.B.D.I., împotriva

sentinței civile nr. 3613 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea formulată de I.B.D.I. și

obligă autoritatea pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

30 iunie 2011