ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6593/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20 martie 2009, reclamanta D.A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 139 din 18 februarie 2009 emisă de Primarul municipiului Buzău, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 29 mp și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 291 mp. A solicitat anularea parțială a dispoziției și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții privind restituirea în natură a diferenței de teren în suprafață de 291 mp, iar în situația în care se va considera legală propunerea acordării măsurilor reparatorii, să se anuleze în parte dispoziția, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, ce urmează a fi stabilit de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 1222 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată contestația, reținând că măsura dispusă de pârât prin dispoziția nr.139 din 18 februarie 2009 este corectă, suprafața de 291 mp teren, a cărei restituire în natură s-a solicitat, fiind ocupată de alee de acces, trotuar, spații verzi, rețele tehnico-edilitare aferente și utilități publice necesare bunei funcționări a unei grădinițe și făcând parte din domeniul public al Municipiului Buzău. În ceea ce privește nelegalitatea punctului 4 din dispoziția contestată, în sensul că reclamanta susține că i s-ar fi calculat cuantumul despăgubirilor pentru terenul nerestituit la suma de 654,75 lei, tribunalul a constatat că, pentru acordarea despăgubirilor și calculul acestora, s-a dispus înaintarea documentației la Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, căruia îi revine această competență conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Suma de 654,75 lei, actualizată cu indicele de inflație, menționată de reclamantă, reprezintă suma ce trebuie rambursată întrucât restituirea în natură este condiționată de rambursarea despăgubirilor primite ca urmare a exproprierii. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 46 din 08 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă si pentru cauze cu minori si de familie. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 291 mp nu poate fi restituit în natură întrucât nu reprezintă teren liber în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind ocupat, așa cum a reținut instanța de fond alee de acces, trotuar, spații verzi, rețele tehnico-edilitare aferente și utilități publice necesare bunei funcționări a unei grădinițe.

Instanța a mai reținut că nu poate fi restituită în natură reclamantei diferența de teren în imediata vecinătate a vechiului amplasament întrucât terenul respectiv nu se află pe lista bunurilor disponibile ale Municipiului Buzău. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând desființarea ambelor hotărâri și, rejudecând cauza pe fond, admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, reclamanta susține că hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de apel cuprind motive contradictorii și străine de natura pricinii și au fost pronunțate cu încălcarea legii.

Arată că instanța de fond și, ulterior, instanța de apel, au considerat în mod nelegal că terenul în suprafață de 291 mp nu poate fi restituit în natură întrucât nu este liber, fiind ocupat de alee de acces, trotuar, spații verzi, rețele tehnico-edilitare aferente și utilități publice necesare bunei funcționări a Grădiniței. Consideră că acestea nu constituie impedimente reale pentru restituirea în natură, terenul fiind liber de construcții și posibil de restituit, așa cum prevăd imperativ dispozițiile art.10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu sunt fondate, deoarece instanța de apel și-a argumentat în detaliu soluția pronunțată și a demonstrat de ce, în opinia sa, nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la restituirea în natură a terenului revendicat. Indicarea ipostazelor ce pot atrage incidența motivului de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este limitativă, însă aceasta relevă acele situații ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătorești pe temeiul de drept invocat și în care nu poate fi încadrată critica recurenților referitoare la motivarea contradictorie a deciziei instanței de apel și indicarea greșită sau neindicarea textelor de lege pe care se întemeiază.

Este nefondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât la pronunțarea hotărârii instanța de apel a aplicat corect norma legală incidență raportului juridic dedus judecății. În cauză, este de necontestat că terenul solicitat de reclamantă prin notificare a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 411/1973.

În această situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent". Dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie analizate, însă, prin raportare la dispozițiile art.10 din aceeași lege și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit textelor legale arătate, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane(conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru). Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale ” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, dotări tehnico-edilitare subterane, alei pietonale, prin urmare spații destinate a permite folosința și buna utilizare a construcțiilor aflate pe terenurile situate în proximitatea acestora.

În cauză, suprafața de 291 mp teren, a cărei restituire în natură s-a solicitat, este cuprinsă în planul de urbanism, fiind ocupată de alee de acces, trotuar, spații verzi, o platformă betonată folosită ca loc de joacă pentru copii, rețele tehnico-edilitare aferente și utilități publice necesare bunei funcționări a Grădiniței cu program prelungit. În aceste condiții, s-a apreciat legal de către instanța de apel că pentru acest teren, reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, conform Legii nr. 247/2005, nefiind astfel întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente și văzând dispozițiile art.312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A.

împotriva deciziei nr. 46 din 08 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 46 din 08 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2010.