ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6803/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3416 din 27 noiembrie 2002 reclamantul D.Ș.

a solicitat anularea dispoziției nr. 435 din 21 octombrie 2002 emisă de

primarul municipiului Buzău și restituirea în natură a terenului în suprafață

de 350 mp situat în Buzău.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că imobilul solicitat a fost expropriat prin Decretul nr. 2 din 7 iunie

1976 iar prin dispoziția atacată în mod greșit i-a fost respinsă cererea de

restituire în natură întrucât terenul este liber, fiind deci aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 323 din 19

iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, s-a admis în parte

acțiunea în sensul că s-a anulat dispoziția nr. 435/2002 emisă de Primăria

municipiului Buzău și a fost obligată pârâta să emită ofertă de despăgubiri

prin echivalent conform art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că scopul exproprierii nu s-a realizat în sensul construirii de

locuințe, însă terenul a fost afectat diferitelor utilități publice necesare

funcționării clădirilor nou construite, respectiv trotuar, parcare publică,

spațiu verde, astfel că nu este posibilă restituirea în natură.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei sentințe, apel respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

204 din 3 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 572 din 19 ianuarie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Înalta Curte a reținut că art. 11

din Legea nr. 10/2001 distinge între situația în care au fost executate

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea și situația în care astfel de

lucrări nu au fost executate, consecința acestei distincții constând în faptul

că în situația în care scopul exproprierii nu s-a realizat restituirea în

natură va fi admisă pe măsura nefinalizării exproprierii.

Față de aceste considerente, s-a

reținut în motivarea deciziei, era în sarcina instanțelor să stabilească dacă

terenul este ocupat de construcțiile pentru care s-a dispus exproprierea, iar

față de probatoriul administrat în cauză situația de fapt în raport de care să

se stabilească dreptul reclamantului la restituirea în natură, așa cum este

prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu a fost pe deplin

stabilită.

Prin decizia civilă nr. 333 din 25

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în

rejudecare, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.Ș.

împotriva sentinței civile nr. 323/2003 pronunțată de Tribunalul Buzău.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că din actele depuse la dosar în faza rejudecării, respectiv planșe

fotografice și un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit la solicitarea

apelantului, rezultă că terenul în litigiu este afectat de o construcție pentru

care există documentația de urbanism aprobată prin HCL nr. 71/2000, împrejurare

ce rezultă și din adresa depusă de SC P. Buzău SA din care reiese că proiectul

pentru construirea sediului BRD a fost elaborat în anul 1992, iar documentația

privind sistematizarea acestei zone a fost elaborată anterior acestei date.

S-a mai reținut că terenul în

litigiu este afectat și de alte investiții făcute pentru buna funcționare a

blocurilor din jur, respectiv un parc public, o parcare publică, iar faptul că

pe teren există fundații cu o vechime de peste zece ani nefiind finalizate

construcțiile nu semnifică edificarea unor construcții neautorizate, cum s-a

încercat să se acrediteze ideea, deoarece aceste obiective sunt incluse în

planul de investiții și fac parte din patrimoniul instituțiilor respective.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva acestei ultime decizii, invocând drept temei legal prevederile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând că decizia recurată cuprinde motive

contradictorii și este lipsită de temei legal.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că instanța de apel a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu fiind ocupat

parțial de o parcare privatizată și nicidecum de vreo construcție, că între

suprafața de teren solicitată și sediul BRD nu este nici o legătură, în

realitate între ele aflându-se str. D.

Fundația existentă pe teren, spune

recurentul, este de fapt fundația propriei case care a fost expropriată și

demolată și nicidecum fundația vreunei construcții pentru care s-a dispus

exproprierea.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce

succed.

Prin dispozițiile art. 11 din Legea

nr. 10/2001 s-a reglementat situația restituirii în natură sau acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate,

prevăzându-se proceduri exprese, diferențiate în raport cu particularitățile

specifice.

Astfel, acest text distinge între

situația în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea și situația în care lucrările respective nu au fost executate,

prin alin. (2) al art. 11 prevăzându-se expres că în cazul în care

construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au

executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se

restituie în natură.

Rezultă deci, că esențial în

aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul

exproprierii a fost atins, iar pe de altă parte, dacă imobilul expropriat, în

totalitate sau parțial, este liber și neafectat de utilități publice.

În speță, terenul solicitat de

recurentul-reclamant a fost expropriat împreună cu mai multe terenuri din zonă,

prin Decretul nr. 2 din 7 iunie 1986, în vederea construirii unor blocuri de

locuințe cu 964 apartamente, lucrări care însă nu s-au mai executat.

Prin raportul de expertiză efectuat

în cauză s-a identificat suprafața de 306 mp din cei 350 mp solicitați de

reclamant, care este liberă de construcții.

Lucrările aflate în prezent pe

teren, respectiv o parcare betonată, un spațiu verde, un trotuar, nu răspund

satisfacerii unor utilități publice, în sensul normelor legale aplicabile în

cauză: asemenea utilități să fie afectate intrinsec scopului pentru care s-a

realizat exproprierea, scop care însă nu a fost îndeplinit în cauză.

Susținerile reținute de instanța de

apel cu privire la existența unei construcții pentru care există documentație

de urbanism aprobată prin HCL nr. 71/2000, cu referire la adresa SC P. Buzău SA

privind un proiect pentru construirea sediului BRD contravin raportului de

expertiză care nu a identificat nici o construcție pe terenul în cauză și sunt

străine de natura pricinii, imobilul în litigiu fiind expropriat în anul 1986

pentru construirea unor blocuri de locuințe, nicidecum pentru construirea unei

bănci, iar pe de altă parte sediul băncii respective este situat într-o altă

locație, vis-a-vis de terenul solicitat de reclamant, peste str. D., după cum

rezultă din precizările făcute de primarul municipiului Buzău într-un răspuns

către recurent (f. 27 apel).

În raport de aceste considerente,

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor legale incidente, în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Urmează a se admite recursul și a se

casa ambele hotărâri pronunțate în cauză în sensul admiterii contestației în

întregime, cu consecința restituirii în natură către contestator a terenului în

suprafață de 306 mp, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în

cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.Ș.

împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă.

Casează decizia atacată și în parte,

sentința civilă nr. 323 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Buzău, în sensul că:

Admite în întregime contestația,

păstrează măsura anulării dispoziției nr. 435 din 28 octombrie 2002 emisă de

primarul municipiului Buzău și dispune restituirea în natură către

contestatorul D.Ș. a terenului în suprafață de 306 mp, identificat potrivit

raportului de expertiză întocmit de C.S., aflat la filele 31-34 în dosarul nr.

3414/2002 al Tribunalului Buzău, raport care face parte integrantă din prezenta

decizie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2007.