ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4119/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 august 2002 C.D. a

chemat în judecată pe Primarul municipiului Buzău și Consiliul Local al

municipiului Buzău cerând anularea deciziei nr. 321 din 7 august 1992, prin

care primul pârât  i-a respins cererea, formulată în baza Legii nr. 10/2001,

pentru a i se restitui în natură, terenul de 330 mp situat în municipiul Buzău,

str. Transilvaniei, expropriat prin decretul nr. 302/1988 și dobândit în

proprietate, pe cale testamentară.

Tribunalul Buzău, secția civilă,

prin sentința nr. 498 din 4 noiembrie 2002, a admis acțiunea și a anulat actul

administrativ atacat, obligând pe pârâți să-i restituie reclamantei, în natură,

terenul solicitat.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 62 din 25 martie 2003, a admis apelul pârâților și,

schimbând în întregime sentința, a respins, ca nefondată acțiunea, cu motivarea

că terenul din litigiu, fiind expropriat din patrimoniul statului, nu cade sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că decizia atacată a

fost dată cu violarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Respectiv, deși a

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, pe cale testamentară, iar

exproprierea bunului a fost făcută din patrimoniul său, fără temei instanța de

apel i-a respins acțiunea.

Recursul este nefondat.

Din economia prevederilor art. 14

lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, rezultă că

terenurile în intravilan (perimetrul construibil) care exced moștenirii legale,

preluate în patrimoniul statului în baza art. 30 și art. 31 din Legea nr.

58/1974, nu cad sub incidența Legii nr. 10/2001.

În speță, reclamanta a fost

beneficiara unui legat universal, în temeiul căruia a dobândit în anul 1980,

doar proprietatea construcțiilor nu și a terenului pe care acestea erau

așezate. Prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul a trecut în

proprietatea statului și a fost atribuit reclamantei, în folosință, pe durata

construcțiilor. În anul 1988, prin decretul nr. 302/1988, imobilul în întregul

său (construcții și teren) a fost expropriat, operațiune urmată de edificarea

în zonă, a unor blocuri de locuințe, spații de parcare și construcții modulate.

Rezultă că reclamanta, nu a fost

proprietara terenului din litigiu, așa încât, nefiind persoană îndreptățită în

sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu temei i-a fost respinsă

acțiunea.

Așa fiind, și întrucât, nu au fost

constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu, se impune

respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.D. împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2003 a Curții de Apel

Ploiești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2004.