ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Primarul Municipiului Buzău, prin dispoziția nr. 139 din 22 martie 2002 a respins cererea petenților P.T.N., P.T.V. și V.M. de restituirea în natură a terenului în suprafață de 1593,06 mp, situat în municipiul Buzău, motivat de faptul că scopul exproprierii a fost realizat. Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința civilă nr, 546 din 28 noiembrie 2002, menținută prin decizia civilă nr. 36 din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a respins contestația formulată de petenții P.T.N. , P.T.V. și V.M. împotriva dispoziției nr. 139 din 22 martie 2002 a Primarului municipiului Buzău. S-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentic din 11 martie 1961 soții P.T.
și M. au dobândit în proprietate un imobil casă de locuit cu teren aferent în suprafață de 1593,06 mp, situat în municipiul Buzău, imobil expropriat prin Decretele nr. 204/1981 și nr. 144/1986. S-a arătat că au fost demolate construcțiile existente iar pe teren s-a realizat un bloc de locuințe cu spații comerciale la parter și se află în curs de finalizare un alt bloc de locuințe. S-a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) cu referire la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 astfel că petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva deciziei civile nr. 36 din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, au declarat recurs petenții P.N., P.V.
și V.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că greșit a fost respins apelul întrucât suprafața de 527 mp teren, liberă de construcții, putea fi restituită în natură. Recursul urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea unei bune utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Prin dispozițiile legale menționate au fost reglementate, pentru ipoteza în care, urmare a exproprierii, terenul este ocupat parțial de construcții, două posibilități: restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent se acordă în situația în care pentru buna utilizare a construcțiilor noi suprafața de teren neconstruită este necesară. Din anexele de la raportul de expertiza tehnică efectuat în cauză aflate la dosar fond rezultă că pe terenul în litigiu se află amplasate două blocuri de locuințe cu rețelele edilitare aferente strict necesare. Ca atare, corect instanța de apel a reținut că în speță restituirea în natură a terenului nu este posibilă, petenții, în calitate de persoane îndreptățite, urmând să beneficieze, în condițiile Legii nr. 10/2001, de măsuri reparatorii prin echivalent.
Față de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții P.N., P.V. și V.M. împotriva deciziei nr. 36 din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.