ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 23 martie 2005, reclamanta M.M. a solicitat, în

contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală

Arad și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, anularea Ordinului nr. 70

din 26 ianuarie 2005, prin care pârâta I a dispus reîncadrarea sa în funcția de

consilier juridic asistent, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004, precum și a

adresei nr. 8457 din 21 februarie 2002, a aceleiași pârâte, a adresei nr. 2644 din 8 februarie 2005, emisă de pârâta II și a avizului emis de pârâta III,

acte ce au stat la baza emiterii ordinului contestat. A cerut, de asemenea,

obligarea pârâtei I, să emită un nou ordin prin care salarizarea reclamantei să

se facă potrivit funcției publice și gradului profesional, stabilite prin Legea

nr. 161/2003, respectiv consilier juridic superior, precum și obligarea

acesteia să-l repună în funcția anterioară, prin operarea în statele de

funcțiuni și de personal, precum și în cartea de muncă, a mențiunilor corespunzătoare.

A solicitat, totodată, restituirea diferenței dintre salariul cuvenit potrivit

funcției și gradului stabilite prin Legea nr. 161/2003 și cel stabilit ca

urmare a aplicării O.U.G. nr. 92/2004.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 214 din 21

iunie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M. și a anulat Ordinul nr.

70 din 26 ianuarie 2005, precum și actele care au stat la baza emiterii lui. A

obligat, de asemenea, pârâta I, să o reîncadreze pe reclamantă, în funcția

publică de consilier juridic superior, cu acordarea drepturilor salariale

corespunzătoare acestei funcții și să-i plătească diferența dintre salariul

cuvenit pentru această funcție și salariul acordat în baza ordinului contestat.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată împotriva Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că Ordinul nr. 70 din 26 ianuarie 2005 este un act constitutiv

ce creează drepturi și obligații noi și, totodată, un act de autoritate emis în

baza și în vederea executării legii, caracteristici ce-i impun îndeplinirea

tuturor cerințelor de legalitate între care și cea a neretroactivității.

În acest context instanța de fond a

apreciat că prevederile art. 43 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2004, potrivit cărora

„Dispozițiile art. 6 și 8 se vor finaliza în termen de 30 de zile de la

publicarea prezentei ordonanțe (…)” au fost date în vederea respectării principiului

neretroactivității legii și obligau în mod imperativ Autoritatea Națională a

Vămilor să inițieze demersurile necesare pentru obținerea avizului Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici.

Așa fiind, în condițiile în care O.U.G.

nr. 92/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 1091/23.11.2004, rezultă că Ordinul nr.

70 din 26 ianuarie 2005, în care se făcea aplicarea dispozițiilor art. 6 și 8

din ordonanță, trebuia emis anterior datei de 22 decembrie 2004, în caz contrar

fiind nul, cu toate consecințele ce decurg din această situație.

Cu privire la acțiunea formulată de

reclamantă împotriva pârâtei Agenția Națională a Funcționarilor Publici,

instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă, reținând că avizul acesteia, nr. 744/2005,

nu este un act administrativ și prin urmare, nu este supus controlului pe calea

contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin

Direcția Regională Vamală Arad, invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

S-a susținut că O.U.G. nr. 92/2004 a

intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, dată de la care, potrivit art. 45 din ordin,

urma să fie abrogate toate dispozițiile contrare, inclusiv Legea nr. 161/2003 și,

în raport cu care ordonanța s-a aplicat tuturor funcționarilor publici, în

condițiile reglementate prin art. 6 și 7 din acest act normativ.

În acest context s-a considerat

greșită soluția instanței de fond, potrivit căreia reîncadrarea funcționarilor

publici, trebuia făcută până la 23 decembrie 2004, susținându-se că această

operațiune s-a făcut corect, conform art. 6, 7 și 37 din ordonanță, după

obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Cu privire la data obținerii acestui

aviz, recurenta a susținut că solicitarea lui s-a făcut în termen legal, prin

adresa nr. 74007 din 22 decembrie 2004, iar emiterea avizului la 21 ianuarie 2005 a fost consecința faptului că Agenția Națională a Funcționarilor Publici a solicitat informații

suplimentare în vederea emiterii lui, fapt ce a prelungit procedura de obținere

a acestui act, cu consecințe asupra datei de emitere a Ordinului nr. 70 din 26

ianuarie 2005.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că

recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 92/2004, „prezenta ordonanță de urgență reglementează drepturile

salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005”. Pe cale de consecință, este lipsită de temei legal, susținerea instanței de fond, potrivit

căreia emiterea ordinului contestat, la 26 ianuarie 2005, s-a făcut cu

încălcarea principiului retroactivității, atâta vreme, cât data de 1 ianuarie

2005, menționată în cuprinsul actului administrativ atacat, ca moment de

început al aplicării sale, este conformă cu actul normativ în baza căruia a

fost emisă - O.U.G. nr. 92/2004, care reglementează reîncadrarea și salarizarea

funcționarilor publici pentru anul 2005.

De altfel, Curtea Constituțională,

soluționând mai multe excepții de neconstituționalitate care au vizat

prevederile art. 6 din actul normativ sus menționat, a statuat prin Deciziile nr.

289, nr. 305, nr. 339, nr. 394, pronunțate în anul 2005, că atât încadrarea,

prin lege, a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și

grade profesionale, cât și salarizarea, conform acestei încadrări, nu

reprezintă drepturi fundamentale care nu s-ar putea modifica tot prin lege, cum

s-a întâmplat în cazul OO.U.G. nr. 92/2004,

Față de aceste considerente, în baza

dispozițiilor art. 312 și 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat

în cauză și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamanta M.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad, împotriva

sentinței civile nr. 214 din 21 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanta M.M.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2006.