ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3217/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3217/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La 2 mai 2006, reclamanții L.T.M. și L.I. au chemat
în judecată pe pârâtul primarul municipiului Timișoara, solicitând modificarea
parțială a Dispoziției nr. 793 din 23 martie 2006, în sensul obligării
părții adverse la recunoașterea dreptului lor ca pentru imobilul înscris în
C.F. 21894 Timișoara, nr. top. 26093/CXLIV să primească despăgubiri în
echivalent bănesc, și nu despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al
Legii nr. 247/2005.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 15 alin. (2)
din Constituție și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au
susținut că:
-
printr-o
dispoziție anterioară, anulată de instanță, pârâtul a recunoscut dreptul lor la
măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru ½ dintr-un
imobil preluat abuziv de stat;
- ulterior, pârâtul a emis dispoziția criticată, prin
care le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil dar a
precizat că despăgubirile bănești se vor acorda în condițiile art. 16 din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încălcând astfel principiul constituțional al
neretroactivității.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr.
2541 din 3 octombrie 2006, a respins contestația, reținând că:
-
reclamanții
au fost proprietari tabulari ai imobilului situat în Timișoara, preluat abuziv
de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 și vândut apoi chiriașilor, conform
Legii nr. 112/ 1995;
-
după
adoptarea Legii nr. 10/2001, la cererea reclamanților, pârâtul a emis
Dispoziția nr. 2149 din 11 octombrie 2004, prin care a recunoscut calitatea de
persoană îndreptățită doar I.L., acordându-i acesteia măsuri reparatorii sub
forma despăgubirilor bănești pentru cota de ½ din imobil, preluată de
stat fără plată;
- această dispoziție a fost anulată de instanță, care
a constat că și reclamantul L.T.M. are calitatea de persoană îndreptățită la
măsuri reparatorii pentru cealaltă cotă de ½ din imobil, preluată de
stat cu plată;
- drept consecință, pârâtul a emis, la 23 martie
2006, dispoziția atacată, prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru
întregul imobil, în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în
limita sumei de 65.641 Ron;
- formularea notificării nu dă naștere unui drept de
creanță, iar art. 40 din Legea nr. 10/2001 făcea trimitere la o viitoare lege
specială de reglementare a modalităților, cuantumului și procedurilor de
acordare a despăgubirilor bănești;
- în acest context, recunoașterea anterioară a
dreptului reclamanților la despăgubiri bănești pentru cota de ½
este
irelevantă și nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului
neretroactivității deoarece situația juridică din speță nu a fost consumată
înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel
Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 572 din 14 decembrie 2006, a respins
apelul declarat de reclamanți, reținând că:
-
plata efectivă a despăgubirilor bănești
recunoscute reclamanților prin dispoziția inițială nu se efectua de către
unitatea deținătoare a imobilului, ci presupunea urmarea unei proceduri,
reglementate de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, care au fost abrogate prin
Legea nr. 247/2005;
- prin urmare,
dreptul reclamanților la măsuri reparatorii s-a născut ulterior apariției Legii
nr. 247/2005, anterior ei având doar vocație la repararea prejudiciului.
Reclamanții
au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în
sensul admiterii apelului și a contestației, așa cum a fost formulată.
În motivarea
recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenții au susținut că
soluția pronunțată în cauză este contrară principiului neretroactivității
deoarece despăgubirile bănești la care erau îndreptățiți potrivit Legii nr.
10/2001, în vigoare la data notificării, diferă de titlurile de despăgubire
prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Această critică,
a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct.9 C.
proc. civ., este nefondată deoarece:
- pentru
imobilul preluat abuziv de stat reclamanții au solicitat, la 13 martie 2001,
acordarea de măsuri reparatorii în echivalent dar, din motive ce nu le sunt
imputabile,
notificarea lor a
fost soluționată de abia la 23 martie 2006, deci ulterior apariției Legii nr.
247/2005;
- în atare
condiții, fiind vorba despre o situație
juridică în curs de
formare, notificarea reclamanților trebuia să
fie
soluționată conform legii noi, intrată în vigoare la 22 iulie 2005, și nu
potrivit unor prevederi abrogate din Legea nr.
10/2001.
Așa fiind,
conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanții L.T.M. și L.I. împotriva deciziei
nr. 572 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.