ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3552/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Soții L.I. și L.M. au dobândit prin

cumpărare ca bun comun apartamentul nr. 18 situat în Timișoara, înscris în C.F.

nr. 57063 Timișoara nr.top. 26180/1/1/4/XVIII.

Prin decizia nr. 189 din 17

decembrie 1986 emisă de Consiliul Popular al județului Timiș imobilul a trecut

în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, astfel:

- cota de ½ aparținând M.L.

cu plata de despăgubiri;

- cota de ½ aparținând lui

I.L. fără plată;

Pe cale de notificare formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, L.I. a cerut restituirea apartamentului în natură.

Primarul municipiului Timișoara a

emis dispoziția nr. 995 din 23 martie 2005, prin care a dispus restituirea în

natură către notificator a cotei acestuia de ½ din imobil și a respins

cererea de restituire în natură a cotei de ½ preluată de stat de la

L.M., motivând refuzul prin lipsa calității de persoană îndreptățită a lui L.I.

datorită faptului că nu a fost proprietarul acestei cote din apartament, precum

și prin lipsa caracterului abuziv al preluării de către stat a cotei pentru

care fosta proprietară a primit despăgubiri.

L.I. a contestat refuzul de mai sus

pe calea prevăzută de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 devenit

art. 26 alin. (3) după modificarea și republicarea legii, solicitând

restituirea integrală în natură a imobilului cu motivarea că a făcut

notificarea și în numele soției sale în baza mandatului tacit existent între

soți, iar preluarea cotei de ½ din proprietatea M.L. a avut caracter

abuziv potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nefiind corectă interpretarea

dată de normele de aplicare a acestei legi.

La 9 iunie 2005 L.I. și L.M. au

depus la dosarul cauzei o petiție prin care își asumă calitatea de

contestatori, precizând că susțin împreună contestația formulată de L.I.,

petiția având și funcția de aderare de către M.L. la contestație, urmând ca

L.M. să restituie despăgubirile primite în cazul restituirii întregului imobil.

Tribunalul Timiș, secția civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 987/PI din 25 aprilie 2006, prin care a admis

excepția lipsei calității procesuale active a numitei L.M. și a respins

contestația formulată de L.I. și L.M.

Prin decizia civilă nr. 419/A din 6

noiembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de L.I. și L.M. împotriva sentinței de mai sus, pe care a schimbat-o

în tot în sensul că a dispus restituirea în natură a cotei de ½ care a

aparținut M.L. din apartamentul în litigiu.

Primarul municipiului Timișoara a

declarat recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și păstrarea

sentinței primei instanțe.

Invocând cazurile de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că nu

are caracter abuziv preluarea de către stat, cu plata de despăgubiri, a părții

din imobil care a constituit proprietatea M.L.

Dezvoltând această susținere,

recurentul a arătat că:

- actul de preluare a fost emis în

baza unui act normativ, Decretul nr. 223/1974, care era în vigoare și respecta

prevederile Constituției din 1965 sub imperiul căreia a fost adoptat, astfel că

imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art. 6

din Legea nr. 213/1998, statul fiind așadar adevăratul proprietar al acestui

imobil;

- lipsa caracterului abuziv al

preluării este expres prevăzută în art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, act normativ obligatoriu pentru comisiile de

aplicare a Legii nr. 10/2001, dar și pentru persoanele fizice sau juridice

implicate în derularea procedurii administrative reglementată de Legea nr.

10/2001.

Prin raportare la descrisa motivare

a recursului, instanța supremă constată că susținerile sunt circumscrise numai

cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar trimiterea la

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este motivată.

Ca urmare, recursul este nul pentru

cazul de recurs nemotivat, potrivit prevederilor art. 306 C. proc. civ.

Sub celălalt aspect recursul nu este

întemeiat.

Imobilul a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin care cetățenii români care

părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era

recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional, astfel încât

acesta era în contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu

dispozițiile art. 480 și ale art. 481 C. civ., precum și cu tratatele și

convențiile internaționale la care România era parte.

Prin urmare, titlul statului nu este

valabil constituit.

Astfel, chiar dacă autoritatea de

stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de

preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil și în mod abuziv, încălcând

regimul constituțional al ocrotirii proprietății prin obligația impusă

proprietarului de a înstrăina imobilul către stat în schimbul unor sume de bani

pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte o

despăgubire rezonabilă.

În aceste condiții, în raport și cu

spiritul și rațiunea Legii nr. 10/2001 guvernată explicit de principiul

restituirii în natură, este corectă soluția instanței de apel atât timp cât

nici măcar nu s-a susținut că nu ar fi posibilă restituirea în natură.

Pe de altă parte, sunt nelegale

prevederile textului pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, întrucât

încalcă dispozițiile art. 2 alin. (1) din lege, care enumeră situațiile

juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicție cu

reglementările actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice.

Constituția României prevede că

hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în

conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 republicată actele

normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor

care le ordonă.

Cu alte cuvinte, dispozițiile

constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o

limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru

privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale conținutului

unei legi prin acte normative de rang inferior.

Față de considerentele ce preced și

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr.

419/A din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.