ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3552/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soții L.I. și L.M. au dobândit prin cumpărare ca bun comun apartamentul nr. 18 situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 57063 Timișoara nr.top. 26180/1/1/4/XVIII. Prin decizia nr. 189 din 17 decembrie 1986 emisă de Consiliul Popular al județului Timiș imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, astfel: - cota de ½ aparținând M.L. cu plata de despăgubiri; - cota de ½ aparținând lui I.L. fără plată; Pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, L.I. a cerut restituirea apartamentului în natură. Primarul municipiului Timișoara a emis dispoziția nr. 995 din 23 martie 2005, prin care a dispus restituirea în natură către notificator a cotei acestuia de ½ din imobil și a respins cererea de restituire în natură a cotei de ½ preluată de stat de la L.M., motivând refuzul prin lipsa calității de persoană îndreptățită a lui L.I.

datorită faptului că nu a fost proprietarul acestei cote din apartament, precum și prin lipsa caracterului abuziv al preluării de către stat a cotei pentru care fosta proprietară a primit despăgubiri. L.I. a contestat refuzul de mai sus pe calea prevăzută de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 26 alin. (3) după modificarea și republicarea legii, solicitând restituirea integrală în natură a imobilului cu motivarea că a făcut notificarea și în numele soției sale în baza mandatului tacit existent între soți, iar preluarea cotei de ½ din proprietatea M.L. a avut caracter abuziv potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nefiind corectă interpretarea dată de normele de aplicare a acestei legi.

La 9 iunie 2005 L.I. și L.M. au depus la dosarul cauzei o petiție prin care își asumă calitatea de contestatori, precizând că susțin împreună contestația formulată de L.I., petiția având și funcția de aderare de către M.L. la contestație, urmând ca L.M. să restituie despăgubirile primite în cazul restituirii întregului imobil. Tribunalul Timiș, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 987/PI din 25 aprilie 2006, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale active a numitei L.M. și a respins contestația formulată de L.I. și L.M. Prin decizia civilă nr. 419/A din 6 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de L.I. și L.M. împotriva sentinței de mai sus, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a dispus restituirea în natură a cotei de ½ care a aparținut M.L.

din apartamentul în litigiu. Primarul municipiului Timișoara a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței primei instanțe. Invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că nu are caracter abuziv preluarea de către stat, cu plata de despăgubiri, a părții din imobil care a constituit proprietatea M.L. Dezvoltând această susținere, recurentul a arătat că: - actul de preluare a fost emis în baza unui act normativ, Decretul nr. 223/1974, care era în vigoare și respecta prevederile Constituției din 1965 sub imperiul căreia a fost adoptat, astfel că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, statul fiind așadar adevăratul proprietar al acestui imobil; - lipsa caracterului abuziv al preluării este expres prevăzută în art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, act normativ obligatoriu pentru comisiile de aplicare a Legii nr. 10/2001, dar și pentru persoanele fizice sau juridice implicate în derularea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001. Prin raportare la descrisa motivare a recursului, instanța supremă constată că susținerile sunt circumscrise numai cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar trimiterea la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este motivată. Ca urmare, recursul este nul pentru cazul de recurs nemotivat, potrivit prevederilor art. 306 C. proc. civ. Sub celălalt aspect recursul nu este întemeiat.

Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional, astfel încât acesta era în contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu dispozițiile art. 480 și ale art. 481 C. civ., precum și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte. Prin urmare, titlul statului nu este valabil constituit. Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil și în mod abuziv, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat în schimbul unor sume de bani pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte o despăgubire rezonabilă.

În aceste condiții, în raport și cu spiritul și rațiunea Legii nr. 10/2001 guvernată explicit de principiul restituirii în natură, este corectă soluția instanței de apel atât timp cât nici măcar nu s-a susținut că nu ar fi posibilă restituirea în natură. Pe de altă parte, sunt nelegale prevederile textului pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, întrucât încalcă dispozițiile art. 2 alin. (1) din lege, care enumeră situațiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicție cu reglementările actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice. Constituția României prevede că hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 republicată actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Cu alte cuvinte, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale conținutului unei legi prin acte normative de rang inferior. Față de considerentele ce preced și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 419/A din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.