ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7234/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

data de 09 februarie 2005, reclamantul S.G. a solicitat Tribunalului Timiș, în

contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, anularea dispoziției

cu nr. 2671 din 20 decembrie 2004, prin care a fost respinsă notificarea cu nr.

336 din 12 iulie 2001, de restituire în natură a imobilului situat în Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 3122/PI

din 27 noiembrie 2006, Tribunalul Timiș a admis acțiunea reclamantului și a

obligat pârâtul ca printr-o dispoziție motivată să soluționeze în fond

notificarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut următoarele:

Imobilul din litigiu a fost

proprietatea numitului S.L. din anul 1928. în urma decesului acestuia, conform

certificatului de vacanță succesorală nr. S 151/1961, masa succesorală de pe

urma defunctului proprietar a revenit în temeiul art. 700 C. civ. și a art. 26

din Decretul nr. 40/1953 Statului Român care și-a intabulat dreptul de

proprietate. Fiul defunctului, reclamantul, fiind străin de succesiune prin ne

acceptare în mod tacit în termenul legal.

Prin certificatul de calitate de

moștenitor nr. 62/2006, reclamantul a făcut dovada că este moștenitorul

fostului proprietar prin acceptarea tacită a moștenirii. în această calitate a

formulat notificarea nr. 203/2001 în baza Legii nr. 10/2001, prin care a

solicitat restituirea în natură a imobilului.

Prin Dispoziția a cărei anulare

s-a solicitat, a fost respinsă notificarea acestuia, motivat de faptul că nu a

făcut dovada dreptului de proprietate, a calității de persoană îndreptățită și

nu a respectat termenul de completare a dosarului administrativ.

S-a constatat că această

dispoziție este nelegală întrucât acest termen în raport de dispozițiile art. 22

din textul inițial al Legii nr. 10/2001, este unul de recomandare și pârâtul

avea obligația de a invita reclamantul să participe la lucrările comisiei în

raport de dispozițiile art. 25 alin. (2) din aceeași lege.

Prin actele pe care reclamantul

le-a depus în instanță s-a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001 și pârâtul a fost obligat să soluționeze pe fond

notificarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 42 din 01

februarie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, reținând următoarele:

În cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 lit. e), art. 3 și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul, prin certificatul de

calitate de moștenitor nr. 62/2006 a făcut dovada calității sale de persoană

îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În mod corect prima instanță a

reținut și în raport de dispozițiile art. 24 din aceeași lege, că soluționarea

notificării se poate face chiar și în absența unor probe contrare iar întinderea

dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel,

legiuitorul a stabilit cu titlu de recomandare intervalul de timp în care

persoana îndreptățită poate depune actele doveditoare.

Astfel criticile apelantului

referitoare la nedovedirea calității de persoană îndreptățită și la

interpretarea termenului stabilit prin lege pentru depunerea actelor

doveditoare, ca fiind unul de decădere, sunt nefondate.

Prin recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei pronunțate de instanța de

apel s-a susținut că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001 și nici a dreptului de proprietate pretins, nedepunând

actele doveditoare până la data de 01 iulie 2003, termen prevăzut de lege și

nici în fața instanței de fond.

S-a mai susținut că legiuitorul a

exclus posibilitatea de a depune documente justificative direct în fața

instanței de judecată, care potrivit legii verifică doar respectarea

dispozițiilor legale în procedură administrativă a Legii nr. 10/2001.

Recursul va fi respins pentru

următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001

prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate, pot fi depuse ca anexe la notificare sau în

termen de cel mult 21 de luni, de la data intrării în vigoare a legii (O.U.G.

nr. 109/2001 a prelungit termenul prevăzut în art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu

3 luni).

Aceasta înseamnă că

nu este obligatoriu ca notificarea să fie însoțită de aceste acte doveditoare.

Legiuitorul a ținut

cont, în acest mod, de dificultatea procurării unor astfel de acte, după o

perioadă așa îndelungată de timp, de la data preluării imobilelor.

Termenul de

21 de luni este unul de recomandare și nu unul de decădere, astfel că actele

procurate ulterior cererii persoanei îndreptățite pot fi folosite ca mijloace

de probe în instanță.

Pentru dovada

calității de persoană îndreptățită în situația în care unii succesibili au fost

considerați străini de moștenire prin neacceptarea acesteia în termen de 6

luni, dar au formulat în termen cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii,

cazul reclamantului, este aplicabil art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

potrivit căruia aceștia devin moștenitori acceptați.

Astfel,

reclamantul este moștenitorul fostului proprietar și este îndreptățit la măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

întinderea dreptului de proprietate, în mod legal s-a reținut că aceasta se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea care a dispus

măsura preluării abuzive.

Prin decizia de

preluare se dovedește că în baza art. 3 din Decretul nr. 111/1953 s-a transmis

în folosința statului imobilul cuprins în C.F. 1382 nr. top 61616162 fost

proprietatea lui S.L. (fila 9, dosar fond).

Față de cele

arătate, se constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurent privind

nedovedirea calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate,

precum și cea referitoare la aprecierea termenului de depunere a actelor

doveditoare ca fiind unul de decădere.

Hotărârea instanței

de apel care a menținut hotărârea pronunțată de prima instanță se privește ca

fiind legală și în consecință recursul va fi respins ca atare, în raport de

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara

împotriva deciziei nr. 42 din 01 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie

2007.