ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7234/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 09 februarie 2005, reclamantul S.G. a solicitat Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, anularea dispoziției cu nr. 2671 din 20 decembrie 2004, prin care a fost respinsă notificarea cu nr. 336 din 12 iulie 2001, de restituire în natură a imobilului situat în Timișoara. Prin sentința civilă nr. 3122/PI din 27 noiembrie 2006, Tribunalul Timiș a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul ca printr-o dispoziție motivată să soluționeze în fond notificarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Imobilul din litigiu a fost proprietatea numitului S.L.

din anul 1928. în urma decesului acestuia, conform certificatului de vacanță succesorală nr. S 151/1961, masa succesorală de pe urma defunctului proprietar a revenit în temeiul art. 700 C. civ. și a art. 26 din Decretul nr. 40/1953 Statului Român care și-a intabulat dreptul de proprietate. Fiul defunctului, reclamantul, fiind străin de succesiune prin ne acceptare în mod tacit în termenul legal. Prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 62/2006, reclamantul a făcut dovada că este moștenitorul fostului proprietar prin acceptarea tacită a moștenirii. în această calitate a formulat notificarea nr. 203/2001 în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului.

Prin Dispoziția a cărei anulare s-a solicitat, a fost respinsă notificarea acestuia, motivat de faptul că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, a calității de persoană îndreptățită și nu a respectat termenul de completare a dosarului administrativ. S-a constatat că această dispoziție este nelegală întrucât acest termen în raport de dispozițiile art. 22 din textul inițial al Legii nr. 10/2001, este unul de recomandare și pârâtul avea obligația de a invita reclamantul să participe la lucrările comisiei în raport de dispozițiile art. 25 alin. (2) din aceeași lege. Prin actele pe care reclamantul le-a depus în instanță s-a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și pârâtul a fost obligat să soluționeze pe fond notificarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 42 din 01 februarie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, reținând următoarele: În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. e), art. 3 și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul, prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 62/2006 a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În mod corect prima instanță a reținut și în raport de dispozițiile art. 24 din aceeași lege, că soluționarea notificării se poate face chiar și în absența unor probe contrare iar întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Astfel, legiuitorul a stabilit cu titlu de recomandare intervalul de timp în care persoana îndreptățită poate depune actele doveditoare. Astfel criticile apelantului referitoare la nedovedirea calității de persoană îndreptățită și la interpretarea termenului stabilit prin lege pentru depunerea actelor doveditoare, ca fiind unul de decădere, sunt nefondate. Prin recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel s-a susținut că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și nici a dreptului de proprietate pretins, nedepunând actele doveditoare până la data de 01 iulie 2003, termen prevăzut de lege și nici în fața instanței de fond.

S-a mai susținut că legiuitorul a exclus posibilitatea de a depune documente justificative direct în fața instanței de judecată, care potrivit legii verifică doar respectarea dispozițiilor legale în procedură administrativă a Legii nr. 10/2001. Recursul va fi respins pentru următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 21 de luni, de la data intrării în vigoare a legii (O.U.G. nr. 109/2001 a prelungit termenul prevăzut în art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu 3 luni). Aceasta înseamnă că nu este obligatoriu ca notificarea să fie însoțită de aceste acte doveditoare.

Legiuitorul a ținut cont, în acest mod, de dificultatea procurării unor astfel de acte, după o perioadă așa îndelungată de timp, de la data preluării imobilelor. Termenul de 21 de luni este unul de recomandare și nu unul de decădere, astfel că actele procurate ulterior cererii persoanei îndreptățite pot fi folosite ca mijloace de probe în instanță. Pentru dovada calității de persoană îndreptățită în situația în care unii succesibili au fost considerați străini de moștenire prin neacceptarea acesteia în termen de 6 luni, dar au formulat în termen cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii, cazul reclamantului, este aplicabil art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia aceștia devin moștenitori acceptați.

Astfel, reclamantul este moștenitorul fostului proprietar și este îndreptățit la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în mod legal s-a reținut că aceasta se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea care a dispus măsura preluării abuzive. Prin decizia de preluare se dovedește că în baza art. 3 din Decretul nr. 111/1953 s-a transmis în folosința statului imobilul cuprins în C.F. 1382 nr. top 61616162 fost proprietatea lui S.L. (fila 9, dosar fond). Față de cele arătate, se constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurent privind nedovedirea calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate, precum și cea referitoare la aprecierea termenului de depunere a actelor doveditoare ca fiind unul de decădere.

Hotărârea instanței de apel care a menținut hotărârea pronunțată de prima instanță se privește ca fiind legală și în consecință recursul va fi respins ca atare, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 42 din 01 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.