ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2479/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 2569 din 22

decembrie 2003, Primarul Municipiului Timișoara a respins notificarea formulată,

în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de G.F.I.I. și de O.V.C., vizând

restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, cu motivarea că

notificatoarele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a

dreptului de proprietate invocat, în sensul că nu au probat calitatea lor de moștenitoare

după H.I., fostul proprietar tabular al imobilului.

La 30 ianuarie 2004, persoanele

îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței ,în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara, să constate că notificarea a

fost greșit respinsă în condițiile în care, din actele de stare civilă depuse,

rezultă că sunt aceleași persoane cu cele menționate în certificatul de

moștenitor eliberat de notarul de stat.

În cauză, au formulat cereri de

intervenție în interesul intimatului, SC M.D. SRL, SC D. SNC Timișoara și SC

X.R. SRL Timișoara, prin care s-a solicitat respingerea contestației, ca

nefondată, invocându-se că autoarele notificării nu au depus declarație

notarială din care să rezulte că sunt unicele moștenitoare ale fostului

proprietar tabular al imobilului, față de care nu s-au aflat în nici un raport

de rudenie.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 554 din 6 mai 2004 a admis

contestația și anulând dispoziția atacată a dispus reluarea de către intimat a

procedurii administrative, în condițiile Legii nr. 10/2001, în sensul

soluționării notificării prin emiterea unei noi dispoziții motivate, asupra

cererii de restituire în natură, având în vedere că petentele-contestatoare au

legitimare procesuală activă, fiind astfel îndreptățite a formula notificare.

Totodată, a respins cererile de

intervenție accesorii în interesul intimatului, formulate de SC M.D. SRL, SC D.

SNC și SC X.R. SRL.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că fostul proprietar tabular al imobilului, a fost

căsătorit cu mama contestatoarelor, H.F., decedată la 11 decembrie 1977, care

moștenise în calitate de soție supraviețuitoare, întreaga avere rămasă după

soțul său, H.I., astfel cum o atestă certificatul de moștenitor emis la 24 mai

1974.

Tot astfel, se mai arată,

contestatoarele au venit, în calitate de fiice, la moștenirea mamei lor H.F.,

împrejurare atestată de certificatul de moștenitor nr. 321 din 27 aprilie 1978

care, chiar dacă prezintă anumite greșeli de ortografie, se completează, din

punct de vedere probator, cu declarațiile autentificate date de persoanele

îndreptățite, în sensul că sunt una și aceeași persoană cu O.V.C. și respectiv G.F.I.,

din mai sus menționatul certificat de moștenitor.

Prin decizia nr. 1950 din 22

septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de pârât

și intervenienți și schimbând în tot sentința, a respins contestația ca

nefondată, reținând că nu s-a dovedit împrejurarea că reclamantele sunt

beneficiarele unui testament sau ale unui contract de donație de bunuri

viitoare întocmit de defunctul H.I., după cum nu au reușit să facă dovada că ar

fi moștenitoarele acestuia, în virtutea beneficiului legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9569 din 21

noiembrie 2005 a admis recursul contestatoarelor și casând decizia nr.1950 din

22 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a trimis cauza

aceleiași instanțe, în vederea rejudecării apelurilor.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut în esență că manifestând lipsă de rol activ, instanța de apel

nu a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 145 din 20 aprilie 2006 a respins

apelurile declarate în cauză de pârât și intervenienți, împotriva sentinței

civile nr. 554 din 6 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a

menținut-o, reținând că reclamantele sunt beneficiarele dispozițiilor art. 4

alin. (2) din lege, erorile de înscriere a prenumelor nefiind de natură a

înlătura calitatea acestora de persoane îndreptățite, în condițiile în care

autoarea lor a dobândit și apoi a retransmis dreptul fostului proprietar al

imobilului de a solicita măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și intervenienții SC X.R.

SRL și SC M.D. SRL, care invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- contestatoarelor nu le poate fi

recunoscută calitatea de persoane îndreptățite, în accepțiunea Legii nr. 10/2001,

în condițiile în care imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, iar

nemișcătorul nu a figurat niciodată în patrimoniul F.H. și nici în cel preluat

de contestatoare, urmare devoluțiunii succesorale;

- indicațiile instanței supreme au

fost interpretate extensiv, atunci când s-a considerat că reclamantele

beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege, pentru imobilul în

litigiu și că în speță, ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001;

- cum imobilul a fost preluat cu titlu

valabil, în cauză nu este aplicabilă „ficțiunea” juridică prevăzută în art. 2

alin. (2) din lege, întrucât autorul contestatoarelor nu și-a păstrat calitatea

de proprietar avută la data preluării;

- reclamantele nu fac dovada

dreptului de proprietate întrucât bunul nu s-a aflat în patrimoniul defunctului

H.I. în anul 1972, când acesta a gratificat-o pe soția sa H.F., prin

testamentul nr. 1974 din 1 februarie 1972 și nici la momentul decesului, 22

martie 1974.

Recursurile se privesc ca nefondate,

urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 10/2001, în categoria imobilelor preluate abuziv, în

sensul acestui act normativ, sunt incluse și imobilele preluate de stat cu

titlu valabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu

modificările și completările ulterioare.

Tot astfel, potrivit art. 4 alin. (2)

și (3) din același act normativ, de prevederile acestei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Chiar și succesibilii care, după

data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în

termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul acestei

legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.

Atunci când legiuitorul a conturat

aria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul acestui act

normativ, a ținut seama de împrejurarea că, de cele mai multe ori victimele

preluărilor abuzive, nu mai supraviețuiesc la data reparației, stabilindu-se ca

atare, prin textele mai sus indicate, vocația de a succede în drepturile și

obligațiile acestora.

Or, repunerea succesibililor în

termenul de acceptare a succesiunii, a vizat tocmai situația lipsei, la data

deschiderii succesiunii, din patrimoniul defunctului a unor bunuri imobile, de

o valoare importantă, aspect care nu i-a motivat pe aceștia să declanșeze

dezbaterea succesorală.

Criticile recurenților vizând lipsa

imobilelor din patrimoniul autoarei contestatoarelor, este în dezacord cu toate

textele legii, într-o interpretare coroborată și cu însăși scopul legiuitorului

postdecembrist care dă dreptul moștenitorilor să succeadă în drepturile celor

deposedați abuziv.

Astfel, în speță, este de

necontestat că proprietar tabular al imobilului a fost H.I., de la care

imobilul a fost preluat abuziv, ca efect al naționalizării, prin Decretul nr. 92/1950.

Urmare devoluțiunii legale, soției

acestuia H.F., mama contestatoarelor, i-a revenit la data decesului fostului

proprietar, respectiv la 22 martie 1974, întreaga succesiune, conform art. 887

C. civ.

Cât privește imobilul în litigiu,

este firesc că acesta lipsea din masa succesorală, de vreme ce fusese preluat

abuziv (a se vedea în acest sens, certificatul de moștenitor nr. 1088 din 24

mai 1974, fila 30, dosar nr. 970/C/2004 al Tribunalului Timiș, secția civilă).

F.H. i-au succedat în drepturi,

fiicele sale din prima căsătorie, G.F.I.I. și O.V.C., conform certificatului de

moștenitor nr. 321 din 27 aprilie 1978 (fila 132, dosar fond), acestea preluând

întreaga moștenire.

Ca atare, în mod corect a reținut

instanța de control judiciar și în limitele îndrumărilor date prin decizia

instanței supreme, că antecesoarea celor în cauză, a dobândit prin moștenire și

apoi a retransmis fiicelor sale, dreptul fostului proprietar tabular al

imobilului de a solicita măsuri reparatorii, în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

Mai mult, dreptul la măsuri

reparatorii al contestatoarelor este susținut și urmare aplicării regulilor

devoluțiunii succesorale testamentare, în favoarea acestora existând un

„contract de donațiune” autentificat sub nr. 16865 din 30 noiembrie 1971 de

fostul Notariat de Stat al Județului Timiș, prin care soții H.I. și Francisca

înțeleg să le gratifice cu 1/2 din averea lor imobiliară, act în cuprinsul

căruia se specifică lipsa oricăror alți moștenitori rezervatari (fila 137,

dosar fond).

Așa fiind, recursurile urmează a se

respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și de intervenientele SC

M.D. SRL și SC X.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 145 din 20 aprilie 2006 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.