ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9569/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 30 ianuarie 2004 la Tribunalul Timiș reclamanții G.F.I.I.

și O.V.C. au chemat în judecată pe Primarul municipiului Timișoara, solicitând

anularea dispoziției nr. 2569 din 22 decembrie 2003, prin care s-a respins

restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara.

În drept au invocat

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În motivare

reclamanții au susținut că au demonstrat cu acte doveditoare ortografia corectă

a numelui și prenumelui lor și că s-au depus actele necesare din care rezultă

calitatea de persoane îndreptățite.

La data de 18 martie

2004 s-au formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul intimatului de

către SC M.D. SRL, SC D.S. și SC X.R. SRL.

Prin sentința civilă

nr. 554 din 6 mai 2004 Tribunalul Timiș a admis acțiunea, a anulat dispoziția

nr. 2569 din 22 decembrie 2003 și a dispus reluarea procedurii administrative.

A respins cererile de intervenție.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că în certificatele de moștenitor s-au strecurat greșeli de

ortografie, dar că acestea au fost clarificate și că reclamantele au demonstrat

calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel intervenienții și pârâtul.

În ambele apeluri s-a criticat

soluția instanței de fond sub aspectul greșitei constatări a calității

reclamantelor de moștenitoare ale fostului proprietar tabular Reclamantele sunt

fiice dintr-o altă căsătorie a soției proprietarului, așa încât greșit a

reținut instanța că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite în

sensul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 1950 din 22 septembrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile și a

respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut în esență că reclamantele nu au dovedit calitatea de

moștenitoare ale fostului proprietar tabular ca urmare a celor două succesiuni

succesive de la acesta la soția sa (mama reclamantelor) și de la aceasta la

reclamante.

Reclamantele nu au

vocație succesorală față de proprietarul inițial (H.I., tată vitreg), ci doar

față de mama lor, care nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra

imobilului.

La data decesului lui H.I.

imobilul nu se afla în patrimoniul său.

Împotriva acestei

decizii reclamantele au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că soția

are vocație succesorală indiferent dacă la data decesului soțului imobilul era

sau nu în patrimoniul său.

Decizia curții de apel

mai este criticată pentru că nu a analizat neconcordanțele de nume ale

reclamantelor.

De asemenea, instanța

nu a analizat situația imobilului, în care în prezent intervenienții ocupă

câteva camere, restul fiind liber.

Prin întâmpinare

Primarul municipiului Timișoara a solicitat respingerea recursului.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce vor urma.

Sub un prim aspect

instanța de fond a stabilit corect în baza probelor că imobilul a fost preluat

abuziv de la proprietarul inițial și este pe deplin conturată ipoteza prevăzută

de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamantele bucurându-se de

beneficiile acestui articol care dispune „De prevederile prezentei legi

beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite”, fiind clarificat

și aspectul numelor și prenumelor reclamantelor și mamei acestora.

La data decesului lui H.I.

(1974) imobilul preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 nu putea fi în

patrimoniul său, situație ce intră sub incidența dispozițiilor art. 1, art. 3

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte art. 22

din legea amintită dispune că actele doveditoare ale dreptului de proprietate

precum și în cazul moștenitorilor care atestă această calitate vor fi depuse ca

anexă la notificare odată cu aceasta sau într-un anumit termen ce a fost

ulterior prelungit prin lege.

Legea nu interzice ca

după formularea cererii de chemare în judecată și ulterior pe tot parcursul

judecății reclamanții să depună acte în dovedirea dreptului pretins.

Instanța de apel a

manifestat în general lipsă de rol activ în sensul art. 129 C. proc. civ., nu a

făcut o judicioasă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 și pentru

considerentele ce preced recursul va fi admis.

Instanța de trimitere

va face aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare prin

suplimentarea probelor se va clarifica situația de fapt cu privire la imobil.

Cu ocazia rejudecării

apelurilor vor fi analizate și celelalte critici invocate în prezentul recurs.

Așa fiind recursul va

fi admis, va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelurilor în sensul celor ce preced și cu

îndrumarea ca instanța de rejudecare să facă o corectă aplicare a prevederilor

Legii nr. 10/2001 în raport de ansamblul probelor administrate și de situația

de fapt la data judecării pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

G.F.I.I. și O.V.C. împotriva deciziei nr. 1950 din 22 septembrie 2004 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 noiembrie 2005.