ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9569/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9569/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2004 la Tribunalul Timiș reclamanții G.F.I.I. și O.V.C. au chemat în judecată pe Primarul municipiului Timișoara, solicitând anularea dispoziției nr. 2569 din 22 decembrie 2003, prin care s-a respins restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara. În drept au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001. În motivare reclamanții au susținut că au demonstrat cu acte doveditoare ortografia corectă a numelui și prenumelui lor și că s-au depus actele necesare din care rezultă calitatea de persoane îndreptățite. La data de 18 martie 2004 s-au formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul intimatului de către SC M.D.
SRL, SC D.S. și SC X.R. SRL. Prin sentința civilă nr. 554 din 6 mai 2004 Tribunalul Timiș a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 2569 din 22 decembrie 2003 și a dispus reluarea procedurii administrative. A respins cererile de intervenție. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în certificatele de moștenitor s-au strecurat greșeli de ortografie, dar că acestea au fost clarificate și că reclamantele au demonstrat calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienții și pârâtul. În ambele apeluri s-a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei constatări a calității reclamantelor de moștenitoare ale fostului proprietar tabular Reclamantele sunt fiice dintr-o altă căsătorie a soției proprietarului, așa încât greșit a reținut instanța că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1950 din 22 septembrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile și a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că reclamantele nu au dovedit calitatea de moștenitoare ale fostului proprietar tabular ca urmare a celor două succesiuni succesive de la acesta la soția sa (mama reclamantelor) și de la aceasta la reclamante. Reclamantele nu au vocație succesorală față de proprietarul inițial (H.I., tată vitreg), ci doar față de mama lor, care nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului. La data decesului lui H.I. imobilul nu se afla în patrimoniul său. Împotriva acestei decizii reclamantele au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.
civ. Se susține că soția are vocație succesorală indiferent dacă la data decesului soțului imobilul era sau nu în patrimoniul său. Decizia curții de apel mai este criticată pentru că nu a analizat neconcordanțele de nume ale reclamantelor. De asemenea, instanța nu a analizat situația imobilului, în care în prezent intervenienții ocupă câteva camere, restul fiind liber. Prin întâmpinare Primarul municipiului Timișoara a solicitat respingerea recursului. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor urma.
Sub un prim aspect instanța de fond a stabilit corect în baza probelor că imobilul a fost preluat abuziv de la proprietarul inițial și este pe deplin conturată ipoteza prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamantele bucurându-se de beneficiile acestui articol care dispune „De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite”, fiind clarificat și aspectul numelor și prenumelor reclamantelor și mamei acestora. La data decesului lui H.I. (1974) imobilul preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 nu putea fi în patrimoniul său, situație ce intră sub incidența dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte art. 22 din legea amintită dispune că actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor care atestă această calitate vor fi depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau într-un anumit termen ce a fost ulterior prelungit prin lege.
Legea nu interzice ca după formularea cererii de chemare în judecată și ulterior pe tot parcursul judecății reclamanții să depună acte în dovedirea dreptului pretins. Instanța de apel a manifestat în general lipsă de rol activ în sensul art. 129 C. proc. civ., nu a făcut o judicioasă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 și pentru considerentele ce preced recursul va fi admis. Instanța de trimitere va face aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În rejudecare prin suplimentarea probelor se va clarifica situația de fapt cu privire la imobil. Cu ocazia rejudecării apelurilor vor fi analizate și celelalte critici invocate în prezentul recurs.
Așa fiind recursul va fi admis, va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor în sensul celor ce preced și cu îndrumarea ca instanța de rejudecare să facă o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în raport de ansamblul probelor administrate și de situația de fapt la data judecării pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții G.F.I.I. și O.V.C. împotriva deciziei nr. 1950 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.