ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3820/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 24 mai 2005, reclamantul M.R.N. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, solicitând anularea Dispoziției nr. 1132 din 18 aprilie 2005 și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, sau acordarea unor despăgubiri bănești.

În motivarea contestației, precizată la 7 septembrie 2005 și întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, reclamantul a susținut că: - imobilul solicitat, în care funcționa o farmacie, a fost cumpărat la 15 decembrie 1940 de către farmacista E.H., mama sa, de la farmacistul S.B.; - ulterior, farmacia menționată a fost naționalizată conform Decretului nr. 134/1949; - este moștenitorul defunctei proprietare, iar prin dispoziția criticată, pârâții i-au respins nejustificat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 2352 din 5 octombrie 2005, a respins contestația, reținând că reclamantul și-a precizat tardiv cererea, după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara-secția civilă, prin decizia nr. 2 din 9 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de reclamant și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, pe considerentul că termenul prevăzut de art 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se referă la contestarea dispoziției de respingere a notificării, și nu la motivarea acesteia. Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1063 din 11 aprilie 2006, a respins contestația, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită deoarece transferul dreptului de proprietate, de la vânzătorul S.B. către cumpărătoarea E.H., nu a fost înscris în cartea funciară. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 522 din 27 noiembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamant.

S-a reținut că apelantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesoarei sale deoarece: - în cartea funciară figurează ca proprietar al imobilului Primăria Municipiului Timișoara, din anul 1949, iar înscrieri anterioare nu există; - potrivit anexei Decretului nr. 134/1949, farmacia a fost naționalizată de la S.B., care, de asemenea, nu este înscris în cartea funciară; - prezumția de proprietate prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 operează în favoarea persoanei individualizate în decretul de naționalizare sus-menționat. Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul restituirii în natură a imobilului revendicat. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8-10 C. proc.

civ., recurentul a susținut că în mod greșit instanțele de fond și apel nu au recunoscut efectul translativ de proprietate al actului de vânzare-cumpărare încheiat la 15 decembrie 1940, atâta timp cât o parte din cartea funciară nu mai există. Aceste critici sunt fondate deoarece: - potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, drepturile reale puteau fi dobândite numai prin înscrierea lor în cartea funciară; - din ansamblul prevederilor aceluiași act normativ rezultă însă că dreptul real constituit prin convenție dar neînscris în cartea funciară este opozabil atât părților contractante, cât și terților care au luat cunoștință de existența lui; - prezumția de proprietate instituită prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are un caracter relativ.

Or, din lucrările dosarului rezultă că: - la 15 decembrie 1940, autoarea reclamantului a cumpărat de la S.B. farmacia “La Rege”, situată în Timișoara,; - la 10 iunie 1941, Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale recunoștea autoarei reclamantei calitatea de diriginte proprietar al farmaciei menționate, fostă proprietate a farmacistului S.B., prin transcriere cu drept real; - Banca Timișoarei recunoștea autoarei reclamantului, la 10 ianuarie 1944, aceeași calitate de proprietar al farmaciei; - în cartea funciară, prima mențiune cu privire la proprietatea acestui imobil datează din anul 1949 și indică Primăria Municipiului Timișoara dar este extrem de vagă (posesor la localizare, cumpărare, expropriere, unificare și schimb donațiune); - dreptul de proprietate al vânzătorului S.B.

nu este înscris în cartea funciară dar numele acestuia apare în anexa decretului de naționalizare; - Serviciul de Publicitate Imobiliară Timiș nu s-a conformat dispoziției curții de apel, de a comunica filele din cartea funciară aferente anilor 1941-1949. Aceste elemente confirmă în mare măsură susținerile reclamantului dar situația de fapt nu este pe deplin stabilită, impunându-se completarea materialului probator, pentru determinarea semnificației primei mențiuni din cartea funciară referitoare la proprietarul imobilului revendicat, precum și a motivelor inexistenței vreunor mențiuni anterioare. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.R.N. împotriva deciziei nr. 522/A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2007.