ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 5866 din 8 iunie 2005, contestatoarea E.B.E. a chemat în judecată intimatul Primarul Municipiului Timișoara pentru anularea deciziei nr. 1337 din 18 mai 2005, emisă de către acesta, prin care i s-a respins notificarea nr. 159 din 13 februarie 2002, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. 3317 Timișoara, nr. top. 3621/131. În motivarea contestației s-a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea mamei sale, cumpărat în anul 1946, fiind un teren viran, liber de construcții și care nu a fost înstrăinat până în prezent, fiind posibilă restituirea în natură.

Prin sentința civilă nr. 163l/PI din 19 iunie 2006, Tribunalul Timiș a admis în parte contestația formulată de contestatoarea E.B.E. în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Ministerul Finanțelor Publice și SC C.P. Timișoara. A fost anulată dispoziția nr. 1337 din 18 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a fost obligat intimatul ca, prin dispoziție motivată să soluționeze în fond notificarea nr. 159 din 13 februarie 2002, privind imobilul înscris în C.F. nr. 3317 Timișoara, nr.top. 3621/131, situat în Timișoara, și s-a respins contestația față de intimații Primăria Municipiului Timișoara, Ministerul Finanțelor Publice și SC C.P.

Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, imobilul situat în Timișoara, a fost proprietatea autorilor reclamantei (B.M. și B.R. , născută A.), cu titlul de cumpărare în anul 1945. Potrivit C.F. nr. 11540 Timișoara, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 111/1951, dreptul de proprietate al statului fiind intabulat la 7 septembrie 1956. Prin notificarea depusă la executorul judecătoresc la data de 13 februarie 2002, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a imobilului și prin dispoziția nr. 1337 din 18 mai 2005, Primarul Municipiului Timișoara a respins notificarea, cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită și dreptul de proprietate invocat.

Reținând că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare pentru dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor pot fi depuse până la soluționarea notificării și că legiuitorul nu a stabilit un termen de decădere pentru depunerea acestor acte, prima instanță a apreciat întemeiată contestația și în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis-o în sensul celor arătate anterior. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 414 din 26 octombrie 2006 a respins apelul pârâtului Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1631 PI din 19 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș și apelantul a fost obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a avut în vedere, pentru a pronunța această hotărâre că, potrivit C.F. nr. 11540 Timișoara, proprietari ai imobilului revendicat de notificatoare au fost părinții acesteia, dobândit în cote egale, cu titlul de cumpărare prin contractul nr. 2340 din 20 septembrie 1945. Imobilul a fost preluat în proprietate de Statul Român prin Decretul nr. 111/1951, iar dreptul de proprietate a fost intabulat în C.F. la 7 septembrie 1956. Cu actele de stare civilă depuse în copie legalizată, aflate la dosarul de fond, paginile 17-25, contestatoarea a făcut dovada calității de moștenitoare legală a autorilor săi, foști proprietari ai imobilului revendicat, deci, a calității de persoană îndreptățită, conform art. 3 lit. a) și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul revendicat de contestatoare a fost preluat abuziv de către Statul Român conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, instanța a reținut că, a fost făcută dovada calității de persoană îndreptățită a contestatoarei, dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului a cărei restituire o solicită, cât și preluarea abuzivă de către Statul Român, în baza Decretului nr. 111/1951 și că termenul pentru depunerea actelor doveditoare nu este unul de decădere, înscrisurile putând fi depuse chiar și în fața instanței de judecată. Împotriva deciziei nr. 414 din 26 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs se arată în esență că, hotărârea recurată este nelegală, deoarece la data emiterii dispoziției prin care a fost soluționată notificarea formulată de contestatoare era în vigoare Legea nr. 247/2005, care prevede la art. 16 coroborat cu art. 33 din Titlul VII că nu se mai acordă despăgubiri bănești, ci despăgubirile se acordă numai potrivit acestei legi. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Contestatoarea a înregistrat acțiunea la tribunal, la data de 7 iunie 2005, dată la care Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare.

Raportat la data investirii sale, tribunalul avea competența de a soluționa contestația în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în vigoare la acea dată și nu conform Legii nr. 247/2005, intrată în vigoare la 25 iulie 2005. În aceste condiții sunt nerelevante toate aspectele învederate de către recurent în legătură cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care nu își găsește aplicabilitatea în cauza de față, legea nefiind în vigoare la data emiterii dispoziției contestate. Corect a fost admisă în parte contestația de către instanța de fond, soluție menținută de către instanța de apel, anulându-se conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara, deoarece nu a fost soluționată în fond notificarea cu privire la imobilul revendicat de către contestatoare.

Hotărârea recurată este în afara criticilor formulate de către pârât, soluția dată de către instanța de apel fiind în acord cu prevederile legii în vigoare (Legea nr. 10/2001) la data emiterii dispoziției contestate (18 mai 2005). În consecință, recursul urmează a fi respins, conform dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținând ca legală hotărârea instanței de apel. Pentru considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca recursul declarat de pârâți să fie respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 414 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2007.