ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, constată

următoarele:

Prin contestația

înregistrată sub nr. 5866 din 8 iunie 2005, contestatoarea E.B.E. a

chemat în judecată intimatul Primarul Municipiului Timișoara pentru

anularea deciziei nr. 1337 din 18 mai 2005, emisă de către acesta, prin care i

s-a respins notificarea nr. 159 din 13

februarie

2002, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

Timișoara,

înscris în C.F. 3317 Timișoara, nr. top. 3621/131.

În motivarea

contestației s-a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea mamei sale,

cumpărat în anul 1946, fiind un teren viran, liber de construcții și care nu a

fost înstrăinat până

în prezent, fiind posibilă

restituirea în natură.

Prin sentința civilă nr. 163l/PI din 19 iunie 2006,

Tribunalul Timiș a admis în parte contestația formulată de contestatoarea

E.B.E. în contradictoriu cu intimații

Primarul

Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Ministerul Finanțelor

Publice

și SC C.P. Timișoara.

A fost anulată dispoziția nr. 1337 din

18 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a fost obligat

intimatul ca, prin dispoziție motivată să soluționeze în fond

notificarea nr. 159

din 13 februarie 2002, privind imobilul înscris în C.F. nr. 3317 Timișoara,

nr.top.

3621/131, situat în Timișoara, și s-a respins contestația

față de intimații Primăria Municipiului Timișoara, Ministerul Finanțelor

Publice și SC C.P. Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, imobilul situat în

Timișoara, a fost proprietatea autorilor reclamantei (B.M. și B.R.

,

născută A.), cu titlul de cumpărare în anul 1945.

Potrivit C.F. nr. 11540 Timișoara,

imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în

baza Decretului nr. 111/1951, dreptul de proprietate al statului fiind

intabulat la 7 septembrie

1956.

Prin notificarea depusă la executorul

judecătoresc la data de 13 februarie 2002,

contestatoarea

a solicitat restituirea în natură a imobilului și prin dispoziția nr. 1337 din

18 mai

2005, Primarul Municipiului Timișoara a respins notificarea, cu

motivarea că nu s-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită și dreptul de

proprietate invocat.

Reținând că, potrivit art. 23 din Legea

nr. 10/2001, actele doveditoare pentru dreptul de proprietate și calitatea de

moștenitor pot fi depuse până la soluționarea notificării și că

legiuitorul nu a stabilit un termen de decădere

pentru depunerea acestor acte, prima instanță a

apreciat întemeiată

contestația și în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis-o în sensul celor

arătate anterior.

Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 414 din 26 octombrie 2006 a

respins apelul pârâtului Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței

civile nr. 1631 PI

din 19 iunie 2006, pronunțată de

Tribunalul Timiș și apelantul a fost obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlul

de cheltuieli de judecată.

Instanța

de apel a avut în vedere, pentru a pronunța această hotărâre că, potrivit C.F.

nr. 11540 Timișoara, proprietari ai imobilului revendicat de notificatoare au

fost părinții acesteia,

dobândit în cote egale, cu titlul

de cumpărare prin contractul nr. 2340 din 20 septembrie 1945.

Imobilul a

fost preluat în proprietate de Statul Român prin Decretul nr. 111/1951, iar

dreptul de proprietate a fost intabulat în C.F. la 7 septembrie 1956.

Cu actele

de stare civilă depuse în copie legalizată, aflate la dosarul de fond, paginile

17-25, contestatoarea a făcut dovada calității de

moștenitoare legală a autorilor săi, foști proprietari ai imobilului

revendicat, deci, a calității de persoană îndreptățită, conform art. 3 lit. a)

și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul

revendicat de contestatoare a fost preluat abuziv de către Statul Român

conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, instanța a

reținut că, a fost făcută dovada calității de persoană îndreptățită a

contestatoarei, dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului a cărei

restituire o solicită, cât și preluarea abuzivă de către Statul Român, în baza

Decretului nr. 111/1951 și că termenul pentru depunerea actelor doveditoare nu

este unul de decădere, înscrisurile putând fi depuse chiar și în fața instanței

de judecată.

Împotriva

deciziei nr. 414 din 26 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea

cererii de recurs se arată în esență că, hotărârea recurată este nelegală,

deoarece la data emiterii dispoziției prin care a fost soluționată

notificarea formulată de

contestatoare era

în vigoare Legea nr. 247/2005, care prevede la art. 16 coroborat cu art. 33

din

Titlul VII că nu se mai acordă despăgubiri bănești, ci despăgubirile se acordă

numai potrivit acestei legi.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Contestatoarea

a înregistrat acțiunea la tribunal, la data de 7 iunie 2005, dată la care

Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare.

Raportat

la data investirii sale, tribunalul avea competența de a soluționa contestația

în

raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în vigoare la

acea dată și nu conform Legii nr. 247/2005, intrată în vigoare la 25 iulie

2005.

În aceste condiții sunt nerelevante

toate aspectele învederate de către recurent în legătură cu dispozițiile art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care nu își găsește

aplicabilitatea în cauza de față, legea nefiind

în vigoare la data emiterii dispoziției contestate.

Corect a

fost admisă în parte contestația de către instanța de fond, soluție menținută

de către instanța de apel, anulându-se conform art. 26 din Legea nr. 10/2001

dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara, deoarece nu a fost

soluționată în fond notificarea cu privire

la imobilul

revendicat de către contestatoare.

Hotărârea

recurată este în afara criticilor formulate de către pârât, soluția dată de

către

instanța de apel fiind în acord cu prevederile legii

în vigoare (Legea nr. 10/2001) la data emiterii dispoziției contestate (18 mai

2005).

În

consecință, recursul urmează a fi respins, conform dispozițiile art. 312 alin.

(1)

C. proc. civ., menținând ca legală hotărârea instanței

de apel.

Pentru

considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

urmează ca

recursul declarat de pârâți să fie respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Primarul Municipiului Timișoara împotriva

deciziei nr. 414

din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2007.