ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6013/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6013/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor civile de față:

Prin

sentința civilă nr. 1269/PI din 20 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș

s-a admis în parte contestația formulată de contestatorii N.M., B.F., B.M., S.M.

și B.E.

în contradictoriu cu intimatul

Primarul municipiului Timișoara.

A fost anulată în parte dispoziția nr. 2478 din 8

decembrie 2003, în ceea ce privește notificările formulate de către

contestatorii N.M., B.F., B.M., S.M., B.E., M.V.E., M.V. și a fost obligat

intimatul ca, prin

dispoziție motivată să

soluționeze în fond notificările contestatorilor privind imobilul înscris în C.F.

col. 335 Timișoara, nr. top.396, C.F. ind. 122446, situat

în

Timișoara.

A

fost menținută în rest dispoziția contestată.

A

fost respinsă contestația cu privire la restituirea în natură a imobilului

identificat.

A

fost respinsă cererea de intervenție în interesul intimatului formulată de

intervenienții accesori O.G., O.D., C.V., S.I., S.M., G.A., G.M., R.V. și R.E.,

obligând intimatul să plătească contestatoarelor B.E. și M.V.E. câte 2 milioane

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

Timiș a reținut în esență,

următoarele:

Imobilul

înscris în C.F. col. 335 Timișoara, nr.top 396, situat în

Timișoara, a fost proprietatea numiților T.G.

,

M.M., (născută A.), T.E. (născută

A.), D.A.

(născută A.) și A.C.M.

(născută P.),

în cote egale de 1/5 părți, dobândite prin moștenire și a

trecut în proprietatea Statului Român, în temeiul

Decretului nr. 92/1950, fiind

apoi

apartamentat și înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit

certificatului de moștenitor nr. 65 din 30 august 2000, de pe urma defunctei M.M.

(născută A.), decedată la 22 noiembrie1979 în

Sibiu,

fostă coproprietară asuprea cotei de 1/5 părți din imobil, au rămas ca

moștenitori

fiul M.V. - jr. și fiicele M.M. și T.V.,

toți

post decedați. După defunctul M.V. a rămas ca moștenitor

contestatorul M.V. - jr. în calitate de fiu, iar

după defunctele M.M.

și T.V. a rămas ca unică moștenitoare

contestatoarea M.V.E. în calitate de legatară testamentară.

Cu notificările nr. 112 din 17 iulie 2001 și nr. 4

din 7 februarie 2002, contestatorii M.V.

- jr. și M.V.E. au solicitat în

temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a cotei de 1/5 ce a aparținut

autoarei M.M., născută A. din imobilul identificat anterior, dar prin

Dispoziția nr. 2478 din 8 decembrie 2003,

notificarea lor a fost respinsă cu motivarea că notificatorii nu au clarificat

neconcordanța de nume cu privire

la autoarea lor M.M., născută A.

S-a mai reținut că o altă cotă de 1/5 din

imobilul în litigiu a aparținut

defunctei T.E. Potrivit certificatului

de moștenitor nr. 15 din 23 ianuarie 2003, certificatului suplimentar de

moștenitor nr. 223/1994 și

certificatului

suplimentar de moștenitor nr. 184/2002, defuncta T.E.

a avut ca moștenitori pe numiții B.I., în calitate

de fiică și pe

T.I. în calitate de fiu, ambii decedați.

In

urma defunctei B.I. au rămas ca moștenitori fiii acesteia B.G. și B.N., ambii

decedați. In urma lui B.G. au rămas ca moștenitoare contestatoarele B.M.

, soție supraviețuitoare, S.M. și B.M. în calitate

de fiice. In urma defunctului B.N. a rămas ca moștenitoare

contestatoarea B.F., soție supraviețuitoare,

renunțători la

succesiune fiind B.N. jr.- fiu, B.G., căsătorită

S. - fiică și B.M. - fiică. Celălalt fiu al

defunctei coproprietare

T.E. - T.I. a avut ca moștenitori pe defuncta T.P.

- soție și contestatoarea N.M. - fiică.

Considerând

că dispoziția contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 4 și art.

23 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a admis contestația.

Curtea

de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 40 din 2 februarie 2006 a respins

apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local

al Municipiului Timișoara și de intervenienții O.G.

, O.D., S.I., S.M., G.A.

, G.M. și M.I. și C.V. împotriva

hotărârii instanței de fond și i-a obligat să plătească intimaților

M.V.E., M.V., B.M. și B.E.

suma de 500 RON

cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut în esență că apelanții

au formulat două critici

cu privire

la hotărârea instanței de fond, respectiv că, în mod greșit s-ar fi

reținut

calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul

art. 3 din Legea nr. 10/2001 a notificatorilor,

cât și faptul că și-au dovedit

dreptul de proprietate asupra imobilului

revendicat.

Potrivit

art. 3 din Legea nr. 10/2001 s-a avut în vedere că, sunt îndreptățite, în

înțelesul legii, la măsuri reparatorii, „persoanele fizice

proprietari ai imobilului la data preluării în

mod abuziv.'"

Conform extrasului de carte funciară, imobilul înscris în C.F.

col. 335

Timișoara nr.top.396, situat în

Timișoara a fost proprietatea numiților T.G., M.M., născută A., T.E., născută A.,

D.A., născută A. și

A.C.M., născută P., în

cote egale de 1/5 părți,

dobândite prin moștenire și a trecut în

proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind apoi

apartamentat și înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.

La art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 se

menționează că de prevederile

acesteia beneficiază și moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Calitatea

de moștenitori a contestatorilor după foștii proprietari ai

imobilului a fost dovedită prin depunerea

certificatelor de moștenitori nr. 65

din

30 august 2000, nr. 15 din 23 ianuarie 2003 și nr. 184/2002 care fac dovada

deplină

a calității contestatorilor de moștenitori ai foștilor

proprietari tabulari și, deci, a calității procesuale active în cauză.

S-a

mai reținut că, în mod corect a rezolvat prima instanță și problema

privind numele foștilor proprietari tabulari, în

baza

unei prezumții simple, conform art. 1203 C. civ. S-a considerat de către

instanța de fond, că numele de A.L.M. sau A.L.N. sunt suficient de similare

pentru a îndreptăți la această prezumție care nu a fost

răsturnată de către apelanți prin dovada contrară a faptului pozitiv,

în sensul

că au existat două persoane - M.M., născută A. și M.M.,

născută A.L.N. - care să fi fost contemporane, să aibă aceeași părinți și

aceeași vârstă.

Referitor

la respingerea cererii de intervenție s-a reținut că tribunalul a procedat în

mod corect, deoarece a fost vorba despre o cererea de intervenție accesorie, în

interesul intimatului Primarul Municipiului Timișoara și prin

admiterea contestației, soluția nu putea fi decât

aceea de respingerea a cererii

de intervenție accesorie.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara,

intervenientul C.V. și intervenienții O.G., O.D., S.I., S.M.,

G.A., G.M. și M.I.

In principiu, recurenții invocă aceleași critici din

apel. Astfel, Primarul Municipiului Timișoara susține că în mod greșit instanța

de apel a menținut

soluția instanței de

fond, prin care s-a admis în parte contestația, în condițiile

în care

contestatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a

dreptului de proprietate. Se mai arată că, notificările s-au formulat cu

încălcarea dispozițiilor legii și că prin soluționarea lor, pârâtul a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 3, art. 4, art.

21-22 din Legea nr. 10/2001.

Se mai susține că, pârâtul a fost obligat în mod

greșit la plata cheltuielilor de judecată prin ignorarea împrejurărilor că a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie privind soluționarea

notificării.

O ultimă

critică vizează greșita soluționare a cererii de intervenție accesorie prin

încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (3), art. 51 și art. 54 C. proc.

civ., deoarece intervenienții, în calitate de chiriași în imobilul din litigiu

aveau interes să formuleze cerere în cauză și să susțină pârâtul care în mod

corect ar fi respins notificările.

În

drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-intervenient

C.V. invocând disp. art. 304 pct. 7 și 9

C.

proc. civ. reiterează motivele din apel și susține că, în mod corect Primăria

Timișoara

a respins cererea contestatorilor privind retrocedarea imobilului, deoarece nu

s-a făcut dovada calității contestatorilor de persoane îndreptățite și nici a

dreptului de proprietate invocat.

Se mai susține că nu s-au clarificat de către

intimații M.V.E.

și M.V. aspectele

cu privire la identificarea antecesoarei

lor M.M., născută A.L.N., nefiind eliminată neconcordanța cu

privire

la numele de A. și că reclamanții ar fi de rea-credință, deoarece se folosesc

de o aparentă asemănare a numelor

cu cea a

foștilor proprietari pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului

situat în Timișoara.

Recurenții-intervenienți O.G., O.D., S.I.

, S.M., G.A., G.M. și M.I.

, susținând că au dovedit interesul în cauză prin

statutul de chiriași în

imobilul litigios invocă împrejurarea că nu s-a

lămurit existența identității de

nume între

A.L.M. și A.L.N., nefiind vorba despre una și aceeași

persoană.

Î

n fine, o ultimă critică vizează nedovedirea

calității de moștenitori ai

foștilor proprietari de către contestatori,

susținându-se că nu au calitate procesuală, critici în raport de care conchid

că în mod greșit s-a respins cererea lor de intervenție accesorie.

În

cauză, la data de 9 ianuarie 2007 a formulat cerere de intervenție în interesul

recurentului pârât Primarul Municipiului Timișoara M.A.

, învederând împrejurările că, în mod greșit a fost soluționat procesul,

deoarece contestatorii nu au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite și

nici a dreptului de

proprietate invocat.

Și

intervenienta M.A. susține că intimații M.V.E.

și M.V. nu au clarificat neconcordanța privind numele

antecesoarei lor M.M.,

născută A.L.N.

Recursurile

declarate în cauză, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienta M.A. sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare:

De fapt, criticile formulate în recurs sunt

comune tuturor recurenților,

cu excepția recursului promovat de pârâtul

Municipiul Timișoara prin

Primar care

invocă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Față

de motivarea extensivă a fiecărui recurs, se reține că, în drept, criticile se

pot încadra în motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este

necesar să se rețină că, recurentul intervenient C.V. prin reprezentantul său,

a cerut în mod expres să se ia act că nu mai susține critica de la pct.7 al

art. 304 C. proc. civ.

De

fapt toate recursurile se referă și la o eventuală netemeinicie a hotărârii

recurate, deși motivele de recurs care sunt analizate de instanță vizează numai

nelegalitatea, aspect care va fi avut în vedere în examinarea ce urmează.

Așa

cum corect s-a reținut de către instanța de apel, imobilul înscris în

C.F. col. 335 Timișoara, nr.top 396, situat în

Timișoara

, ce face obiectul litigiului a fost proprietatea numiților T.G.

, M.M., T.E., D.A. (ultimele trei fiind

născute

A.L.M.) și A.C.M., născută P.,

fiecare cu câte o cotă de 1/5 părți, pe

care au dobândit-o prin moștenire, imobil ce a fost preluat de Statul Român în

baza Decretului nr. 92/1950 și

care ulterior

a fost apartamentat și vândut în temeiul Legii nr. 112/1995.

Față de cele arătate anterior, o parte dintre critici

se referă la faptul că

notificatorii din

cauză nu ar avea calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și la

dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fiind

încălcate

dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Așa

cum se prevede în textul enunțat [art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001] „sunt îndreptățite în înțelesul legii, la măsuri reparatorii constând

în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora".

Potrivit

art. 4 alin. (2) din aceeași lege „de prevederile legii beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite".

La

dosarul cauzei au fost depuse certificatele de moștenitori nr. 65 din 30 august

2000 și nr. 15 din 23 ianuarie 2003 și certificatul suplimentar de moștenitor

nr. 184/2002, prin care intimații contestatori și-au dovedit calitatea de

moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu și, deci

a calității procesuale active ca persoane îndreptățite.

Calitatea

contestatorilor de persoane îndreptățite, cât și dreptul acestora asupra

imobilului ce face obiectul litigiului și care a aparținut antecesorilor

acestora a fost analizată succesiv de către instanța de fond și verificată de

către instanța de apel pe baza actelor de stare civilă, a certificatelor de

moștenitor, a declarației contestatorilor pe proprie răspundere, a extraselor

din registrul de naștere privind antecesorii, acte în raport de care este

înlăturat orice dubiu, astfel că nu au fost aplicate și interpretate în mod

greșit dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. l) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Cu

privire la critica vizând neclarificarea discordanțelor față de numele foștilor

proprietari tabulari, se reține că aspectul a fost clarificat, așa cum a

statuat instanța de apel, în baza unor prezumții simple, potrivit dispozițiilor

art. 1203 C. civ.

S-a

avut în vedere că persoana înscrisă în cartea funciară este identică cu

autoarea contestatorilor M.M.; numele A.L.M. și A.L.N. s-a considerat că sunt

îndeajuns de asemănătoare pentru a justifica reținerea prezumției simple.

Această prezumție ar fi putut fi răsturnată numai printr-o dovadă contrară a

faptului pozitiv în sensul că, ar fi existat două persoane contemporane cu

numele de M.M., una născută A.L.M. și alta A.L.N., ceea ce ar fi fost imposibil

în cauză, deoarece nu ar fi putut avea aceeași vârstă și aceeași părinți, dar

nume diferite. În același sens, ar fi trebuit ca în cauză contestatorii să facă

dovada negativă absolută a faptului că nu au existat două astfel de persoane,

ceea ce este imposibil, potrivit dreptului comun.

Identitatea

dintre autoarea contestatorilor M.M., născută A.L.M. sau A.L.N. și fosta

proprietară tabulară s-a dovedit și prin declarația martorilor A.I. și S.I.,

ultimul locuind în imobilul din litigiu în perioada războiului.

Notificările

formulate de către contestatori înregistrate sub nr. 112 din 17 iulie 2001 și

nr. 4 din 7 februarie 2002 au fost formulate în termen, cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, critica nefiind fondată sub acest aspect.

Nefondată

este și critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. prin obligarea recurentului

pârât Municipiul Timișoara prin

Primar la plata cheltuielilor de

judecată, deoarece prin respingerea apelului

au

căzut în pretenții, situație în care era obligat să suporte cheltuielile de

judecată,

avansate în cauză de partea adversă.

Cu privire la cererea de intervenție s-a reținut

că a fost formulată în

interesul pârâtului Primarul Municipiului

Timișoara, situație în raport de

care a

trebuit să urmeze poziția cererii principale pe care a susținut-o.

Ca

urmare a admiterii contestației formulată în cauză, soluție menținută și în

apel, instanța nu putea decât să respingă cererea de intervenție accesorie, cum

corect a și procedat.

Prin

respingerea cererii de intervenție, formulată în interesul pârâtului Primarul

Municipiului Timișoara nu s-au încălcat dispozițiile art. 49 alin. (1), (3),

art. 51 și art. 54 C. proc. civ., textele

prevăzând numai procedura referitoare la

intervenția accesorie, texte ce

au fost respectate de către instanța de apel.

De

fapt, art. 49 alin. (3) C. proc. civ. se referă numai la calificarea cererii de

intervenție ca accesorie, atunci când sprijină numai apărarea unei părți.

încălcarea acestei norme poate fi realizată numai prin greșita calificare a

cererii de intervenție, în cerere de intervenție

principală, în loc de intervenție

accesorie, aspect ce nu s-a produs în

speță.

Critica

formulată de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar în temeiul art. 304 pct. 8

C. proc. civ. nu se regăsește în cauză, deoarece recurentul

nu a arătat în ce constă interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății, ori a schimbării naturii ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

În fine, nefondată este și cererea de intervenție în

interesul recurentului

pârât Municipiul Timișoara prin Primar, formulată de

intervenienta M.A. în care a invocat criticile din recursul pârâtului și care

au fost analizate anterior, referitoare la nedovedirea de către contestatori a

calității de persoane îndreptățite și a dreptului

de proprietate cu privire la

imobilul în discuție.

Față

de toate aceste considerente expuse, urmează să fie respinse recursurile și

cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursurile declarate de intervenienții C.V., O.G.

, O.D., S.I., S.M., G.A.

, G.M. și M.I. și de pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile

nr. 40 din 02 februarie 2006

a Curții de Apel Timișoara ca nefondate.

Respinge

ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de M.A.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2007.