ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6013/2007

Asupra recursurilor civile de față: Prin sentința civilă nr. 1269/PI din 20 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis în parte contestația formulată de contestatorii N.M., B.F., B.M., S.M. și B.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timișoara. A fost anulată în parte dispoziția nr. 2478 din 8 decembrie 2003, în ceea ce privește notificările formulate de către contestatorii N.M., B.F., B.M., S.M., B.E., M.V.E., M.V. și a fost obligat intimatul ca, prin dispoziție motivată să soluționeze în fond notificările contestatorilor privind imobilul înscris în C.F. col. 335 Timișoara, nr. top.396, C.F. ind. 122446, situat în Timișoara. A fost menținută în rest dispoziția contestată.

A fost respinsă contestația cu privire la restituirea în natură a imobilului identificat. A fost respinsă cererea de intervenție în interesul intimatului formulată de intervenienții accesori O.G., O.D., C.V., S.I., S.M., G.A., G.M., R.V. și R.E., obligând intimatul să plătească contestatoarelor B.E. și M.V.E. câte 2 milioane lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut în esență, următoarele: Imobilul înscris în C.F. col. 335 Timișoara, nr.top 396, situat în Timișoara, a fost proprietatea numiților T.G. , M.M., (născută A.), T.E. (născută A.), D.A. (născută A.) și A.C.M. (născută P.), în cote egale de 1/5 părți, dobândite prin moștenire și a trecut în proprietatea Statului Român, în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind apoi apartamentat și înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 65 din 30 august 2000, de pe urma defunctei M.M. (născută A.), decedată la 22 noiembrie1979 în Sibiu, fostă coproprietară asuprea cotei de 1/5 părți din imobil, au rămas ca moștenitori fiul M.V. - jr. și fiicele M.M. și T.V., toți post decedați. După defunctul M.V. a rămas ca moștenitor contestatorul M.V. - jr. în calitate de fiu, iar după defunctele M.M. și T.V. a rămas ca unică moștenitoare contestatoarea M.V.E. în calitate de legatară testamentară. Cu notificările nr. 112 din 17 iulie 2001 și nr. 4 din 7 februarie 2002, contestatorii M.V. - jr. și M.V.E.

au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a cotei de 1/5 ce a aparținut autoarei M.M., născută A. din imobilul identificat anterior, dar prin Dispoziția nr. 2478 din 8 decembrie 2003, notificarea lor a fost respinsă cu motivarea că notificatorii nu au clarificat neconcordanța de nume cu privire la autoarea lor M.M., născută A. S-a mai reținut că o altă cotă de 1/5 din imobilul în litigiu a aparținut defunctei T.E. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 15 din 23 ianuarie 2003, certificatului suplimentar de moștenitor nr. 223/1994 și certificatului suplimentar de moștenitor nr. 184/2002, defuncta T.E. a avut ca moștenitori pe numiții B.I., în calitate de fiică și pe T.I.

în calitate de fiu, ambii decedați. In urma defunctei B.I. au rămas ca moștenitori fiii acesteia B.G. și B.N., ambii decedați. In urma lui B.G. au rămas ca moștenitoare contestatoarele B.M. , soție supraviețuitoare, S.M. și B.M. în calitate de fiice. In urma defunctului B.N. a rămas ca moștenitoare contestatoarea B.F., soție supraviețuitoare, renunțători la succesiune fiind B.N. jr.- fiu, B.G., căsătorită S. - fiică și B.M. - fiică. Celălalt fiu al defunctei coproprietare T.E. - T.I. a avut ca moștenitori pe defuncta T.P. - soție și contestatoarea N.M. - fiică. Considerând că dispoziția contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 4 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a admis contestația.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 40 din 2 februarie 2006 a respins apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și de intervenienții O.G. , O.D., S.I., S.M., G.A. , G.M. și M.I. și C.V. împotriva hotărârii instanței de fond și i-a obligat să plătească intimaților M.V.E., M.V., B.M. și B.E. suma de 500 RON cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut în esență că apelanții au formulat două critici cu privire la hotărârea instanței de fond, respectiv că, în mod greșit s-ar fi reținut calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001 a notificatorilor, cât și faptul că și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 s-a avut în vedere că, sunt îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii, „persoanele fizice proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv.'" Conform extrasului de carte funciară, imobilul înscris în C.F. col. 335 Timișoara nr.top.396, situat în Timișoara a fost proprietatea numiților T.G., M.M., născută A., T.E., născută A., D.A., născută A. și A.C.M., născută P., în cote egale de 1/5 părți, dobândite prin moștenire și a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind apoi apartamentat și înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. La art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 se menționează că de prevederile acesteia beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Calitatea de moștenitori a contestatorilor după foștii proprietari ai imobilului a fost dovedită prin depunerea certificatelor de moștenitori nr. 65 din 30 august 2000, nr. 15 din 23 ianuarie 2003 și nr. 184/2002 care fac dovada deplină a calității contestatorilor de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari și, deci, a calității procesuale active în cauză. S-a mai reținut că, în mod corect a rezolvat prima instanță și problema privind numele foștilor proprietari tabulari, în baza unei prezumții simple, conform art. 1203 C. civ. S-a considerat de către instanța de fond, că numele de A.L.M. sau A.L.N. sunt suficient de similare pentru a îndreptăți la această prezumție care nu a fost răsturnată de către apelanți prin dovada contrară a faptului pozitiv, în sensul că au existat două persoane - M.M., născută A. și M.M., născută A.L.N.

- care să fi fost contemporane, să aibă aceeași părinți și aceeași vârstă. Referitor la respingerea cererii de intervenție s-a reținut că tribunalul a procedat în mod corect, deoarece a fost vorba despre o cererea de intervenție accesorie, în interesul intimatului Primarul Municipiului Timișoara și prin admiterea contestației, soluția nu putea fi decât aceea de respingerea a cererii de intervenție accesorie. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, intervenientul C.V. și intervenienții O.G., O.D., S.I., S.M., G.A., G.M. și M.I. In principiu, recurenții invocă aceleași critici din apel. Astfel, Primarul Municipiului Timișoara susține că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, prin care s-a admis în parte contestația, în condițiile în care contestatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate.

Se mai arată că, notificările s-au formulat cu încălcarea dispozițiilor legii și că prin soluționarea lor, pârâtul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 21-22 din Legea nr. 10/2001. Se mai susține că, pârâtul a fost obligat în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată prin ignorarea împrejurărilor că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie privind soluționarea notificării. O ultimă critică vizează greșita soluționare a cererii de intervenție accesorie prin încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (3), art. 51 și art. 54 C. proc. civ., deoarece intervenienții, în calitate de chiriași în imobilul din litigiu aveau interes să formuleze cerere în cauză și să susțină pârâtul care în mod corect ar fi respins notificările.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul-intervenient C.V. invocând disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. reiterează motivele din apel și susține că, în mod corect Primăria Timișoara a respins cererea contestatorilor privind retrocedarea imobilului, deoarece nu s-a făcut dovada calității contestatorilor de persoane îndreptățite și nici a dreptului de proprietate invocat. Se mai susține că nu s-au clarificat de către intimații M.V.E. și M.V. aspectele cu privire la identificarea antecesoarei lor M.M., născută A.L.N., nefiind eliminată neconcordanța cu privire la numele de A. și că reclamanții ar fi de rea-credință, deoarece se folosesc de o aparentă asemănare a numelor cu cea a foștilor proprietari pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara.

Recurenții-intervenienți O.G., O.D., S.I. , S.M., G.A., G.M. și M.I. , susținând că au dovedit interesul în cauză prin statutul de chiriași în imobilul litigios invocă împrejurarea că nu s-a lămurit existența identității de nume între A.L.M. și A.L.N., nefiind vorba despre una și aceeași persoană. Î n fine, o ultimă critică vizează nedovedirea calității de moștenitori ai foștilor proprietari de către contestatori, susținându-se că nu au calitate procesuală, critici în raport de care conchid că în mod greșit s-a respins cererea lor de intervenție accesorie. În cauză, la data de 9 ianuarie 2007 a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului pârât Primarul Municipiului Timișoara M.A.

, învederând împrejurările că, în mod greșit a fost soluționat procesul, deoarece contestatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și nici a dreptului de proprietate invocat. Și intervenienta M.A. susține că intimații M.V.E. și M.V. nu au clarificat neconcordanța privind numele antecesoarei lor M.M., născută A.L.N. Recursurile declarate în cauză, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta M.A. sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: De fapt, criticile formulate în recurs sunt comune tuturor recurenților, cu excepția recursului promovat de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar care invocă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. Față de motivarea extensivă a fiecărui recurs, se reține că, în drept, criticile se pot încadra în motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este necesar să se rețină că, recurentul intervenient C.V. prin reprezentantul său, a cerut în mod expres să se ia act că nu mai susține critica de la pct.7 al art. 304 C. proc. civ. De fapt toate recursurile se referă și la o eventuală netemeinicie a hotărârii recurate, deși motivele de recurs care sunt analizate de instanță vizează numai nelegalitatea, aspect care va fi avut în vedere în examinarea ce urmează. Așa cum corect s-a reținut de către instanța de apel, imobilul înscris în C.F. col. 335 Timișoara, nr.top 396, situat în Timișoara , ce face obiectul litigiului a fost proprietatea numiților T.G.

, M.M., T.E., D.A. (ultimele trei fiind născute A.L.M.) și A.C.M., născută P., fiecare cu câte o cotă de 1/5 părți, pe care au dobândit-o prin moștenire, imobil ce a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 și care ulterior a fost apartamentat și vândut în temeiul Legii nr. 112/1995. Față de cele arătate anterior, o parte dintre critici se referă la faptul că notificatorii din cauză nu ar avea calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Așa cum se prevede în textul enunțat [art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001] „sunt îndreptățite în înțelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora". Potrivit art. 4 alin. (2) din aceeași lege „de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite". La dosarul cauzei au fost depuse certificatele de moștenitori nr. 65 din 30 august 2000 și nr. 15 din 23 ianuarie 2003 și certificatul suplimentar de moștenitor nr. 184/2002, prin care intimații contestatori și-au dovedit calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu și, deci a calității procesuale active ca persoane îndreptățite.

Calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite, cât și dreptul acestora asupra imobilului ce face obiectul litigiului și care a aparținut antecesorilor acestora a fost analizată succesiv de către instanța de fond și verificată de către instanța de apel pe baza actelor de stare civilă, a certificatelor de moștenitor, a declarației contestatorilor pe proprie răspundere, a extraselor din registrul de naștere privind antecesorii, acte în raport de care este înlăturat orice dubiu, astfel că nu au fost aplicate și interpretate în mod greșit dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. l) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Cu privire la critica vizând neclarificarea discordanțelor față de numele foștilor proprietari tabulari, se reține că aspectul a fost clarificat, așa cum a statuat instanța de apel, în baza unor prezumții simple, potrivit dispozițiilor art. 1203 C. civ.

S-a avut în vedere că persoana înscrisă în cartea funciară este identică cu autoarea contestatorilor M.M.; numele A.L.M. și A.L.N. s-a considerat că sunt îndeajuns de asemănătoare pentru a justifica reținerea prezumției simple. Această prezumție ar fi putut fi răsturnată numai printr-o dovadă contrară a faptului pozitiv în sensul că, ar fi existat două persoane contemporane cu numele de M.M., una născută A.L.M. și alta A.L.N., ceea ce ar fi fost imposibil în cauză, deoarece nu ar fi putut avea aceeași vârstă și aceeași părinți, dar nume diferite. În același sens, ar fi trebuit ca în cauză contestatorii să facă dovada negativă absolută a faptului că nu au existat două astfel de persoane, ceea ce este imposibil, potrivit dreptului comun.

Identitatea dintre autoarea contestatorilor M.M., născută A.L.M. sau A.L.N. și fosta proprietară tabulară s-a dovedit și prin declarația martorilor A.I. și S.I., ultimul locuind în imobilul din litigiu în perioada războiului. Notificările formulate de către contestatori înregistrate sub nr. 112 din 17 iulie 2001 și nr. 4 din 7 februarie 2002 au fost formulate în termen, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, critica nefiind fondată sub acest aspect. Nefondată este și critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. prin obligarea recurentului pârât Municipiul Timișoara prin Primar la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin respingerea apelului au căzut în pretenții, situație în care era obligat să suporte cheltuielile de judecată, avansate în cauză de partea adversă.

Cu privire la cererea de intervenție s-a reținut că a fost formulată în interesul pârâtului Primarul Municipiului Timișoara, situație în raport de care a trebuit să urmeze poziția cererii principale pe care a susținut-o. Ca urmare a admiterii contestației formulată în cauză, soluție menținută și în apel, instanța nu putea decât să respingă cererea de intervenție accesorie, cum corect a și procedat. Prin respingerea cererii de intervenție, formulată în interesul pârâtului Primarul Municipiului Timișoara nu s-au încălcat dispozițiile art. 49 alin. (1), (3), art. 51 și art. 54 C. proc. civ., textele prevăzând numai procedura referitoare la intervenția accesorie, texte ce au fost respectate de către instanța de apel.

De fapt, art. 49 alin. (3) C. proc. civ. se referă numai la calificarea cererii de intervenție ca accesorie, atunci când sprijină numai apărarea unei părți. încălcarea acestei norme poate fi realizată numai prin greșita calificare a cererii de intervenție, în cerere de intervenție principală, în loc de intervenție accesorie, aspect ce nu s-a produs în speță. Critica formulată de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se regăsește în cauză, deoarece recurentul nu a arătat în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, ori a schimbării naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În fine, nefondată este și cererea de intervenție în interesul recurentului pârât Municipiul Timișoara prin Primar, formulată de intervenienta M.A.

în care a invocat criticile din recursul pârâtului și care au fost analizate anterior, referitoare la nedovedirea de către contestatori a calității de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în discuție. Față de toate aceste considerente expuse, urmează să fie respinse recursurile și cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de intervenienții C.V., O.G. , O.D., S.I., S.M., G.A. , G.M. și M.I. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 40 din 02 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara ca nefondate. Respinge ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de M.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2007.