ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5295/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestația formulată la 13 aprilie 2006 pe

rolul Tribunalului Timiș, M.F.A. în contradictoriu cu intimatul primarul

municipiului Timișoara a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 613 din 9 martie 2006 emisă de

intimată.

S-a solicitat prin notificare restituirea în natură a

spațiului cu altă destinație și a terenului aferent SAD 1 în suprafață de 61,31

mp și la subsol 52,83 mp, înscris în C.F. nr. 5293 Timișoara, o casă cu etaj și

curte în suprafață de 1015

mp, situată în Timișoara, restituirea în

natură a corpului de clădire B, în suprafață de 58,45 mp, situat în curtea

imobilului mai sus indicat și acordarea despăgubirilor bănești pentru spațiile

vândute și care nu pot fi restituite în natură, corespunzător cotei sale de

½ din imobilul menționat.

Prin sentința civilă nr. 2598 din 11 octombrie 2006

Tribunalul Timiș, a respins contestația formulată de reclamant și a menținut

dispoziția emisă de intimat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a

reținut că prin dispoziția nr. 613 din 9 martie 2006, emisă de Primarul

municipiului Timișoara, s-a dispus restituirea către reclamant a cotei de

½ din SAD 1 care este închiriat către C.C.B. Timișoara, iar pentru cota

de ½ din imobil s-a propus acordarea de despăgubiri din al căror cuantum

s-a scăzut valoarea reactualizată a despăgubirilor primite în baza Legii nr.

112/1995, deoarece reclamantul este îndreptățit la restituirea unei cote de

½ din imobilul înscris în C.F. 5293 Timișoara, conform testamentului

proprietarului tabular Z.D. și a certificatului de moștenitor nr. 183 din 5

aprilie 1996.

S-a mai constatat că

în mod corect s-a restituit reclamantului în natură numai cota de ½ din

spațiul cu altă destinație SAD 1, rămas liber din imobil, deoarece celelalte

spații respectiv apartamentele 2, 2a și 3, precum și spațiul cu altă destinație

SAD 2, sunt vândute.

Cu privire la corpul

B, situat în curtea imobilului menționat, s-a arătat că acesta nu este

intabulat, astfel că, nu se poate stabili cu certitudine dreptul de proprietate

al antecesorului reclamantului asupra acestuia.

Referitor la capătul

3 al acțiunii s-a reținut că prin dispoziția atacată, valoarea reală de piață,

a despăgubirilor pentru cota de ½ din imobil (spațiile vândute și

terenurile aferente) a fost stabilită, propunându-se acordarea de despăgubiri

în condițiile art. 16 din Textul VII al Legii nr. 247/2005, după scăderea celor

acordate în baza Legii nr. 112/1995.

Prin decizia nr. 88/A

din 19 februarie 2007, a Curții de Apel Timișoara a fost admis apelul declarat

de reclamant, împotriva

hotărârii instanței de fond, a fost schimbată

în parte hotărârea atacată, în sensul că s-a admis în parte contestația

reclamantului, s-a modificat dispoziția nr. 613 din 9 martie 2006 a

intimatului, și s-a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din corpul

de clădire B, extratabular în suprafață de 58,45 mp, situat în curtea

imobilului, înscris în C.F. nr. 5293 Timișoara, menținându-se restul

dispozițiilor atacate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamantul-apelant,

ca singur moștenitor al mamei sale (CM nr. 183 din 5 aprilie 1996, fila 38)

este îndreptățit la o cotă de ½ din imobilul în litigiu, înscris în C.F.

nr. 5293 Timișoara.

Această cotă este una

ideală, astfel că în mod corect prin dispoziția atacată, emisă de intimat i s-a

restituit doar spațiul care s-a aflat în proprietatea Statului la data emiterii

acestei decizii.

Reclamantului i s-a

mai restituit și apartamentul nr. 1, cu teren aferent, prin Hotărârea nr.

458/1997 a Comisiei Județene Timiș de aplicare a Legii nr. 112/1995,iar în

completare pentru cota de ½ din imobil i s-au acordat despăgubiri în

sumă de 13.409.388 lei vechi.

Soluția primei

instanțe în privința despăgubirilor acordate s-a reținut ca fiind corectă.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, cuantumul și procedura de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi

restituite în natură, au fost reglementate în Titlul VII din această lege.

În ceea ce privește

corpul B al imobilului în litigiu, este adevărat că în C.F., este evidențiată o

casă cu 1 etaj și curte, fără a se descrie structura acesteia.

La descrierea

părților comune indivize, sunt însă enumerate terenul construit, neconstruit,

poarta de intrare, intrarea urcată, casa scărilor, urcarea în pod și podul, la

corpul A, coborârea la pivniță, coridoarele de acces la boxe, spălătoria,

racordurile apă, canal, termoficare electrică.

Existența corpului B

al clădirii este recunoscută chiar prin dispoziția primarului, și rezultă din

înscrisurile (referate și procese-verbale) care au stat la baza emiterii

deciziei (filele 19,25 și 40).

Corpul B al clădirii

a fost construit în același timp cu corpul de la stradă (corpul A) în anul

1900, deși nu apare evidențiat în C.F., din anul 1936 când Z.D. a cumpărat

imobilul. Este însă evident că a devenit proprietar și asupra acestuia,

deoarece în 1956 întreg imobilul a fost naționalizat.

În prezent, corpul B, compus din 4

încăperi, cu teren în suprafață de 58,45 mp este liber, nefiind încheiate

contracte de închiriere asupra lui, astfel că apelantul-reclamant este

îndreptățit la restituirea în natură a unei cote de ½ și din acest corp

B al clădirii, ceea ce nu va afecta cuantumul despăgubirilor acordate, pentru

că la evaluarea cotei de ½ din imobilul vândut nu s-a luat în calcul

valoarea acestui corp al clădirii.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel, reclamantul a declarat recurs, arătând că spațiul cu altă

destinație și terenul aferent SAD 1, în suprafață de 61,31 mp și la subsol

52,83 mp ocupat cu chirie de C.C.B. Timișoara, înscris în C.F. nr. 5293

Timișoara, trebuie restituit integral, nefiind înstrăinat și aflându-se în

proprietatea Statului. Că imobilul reprezentând corpul B de clădire, trebuie

restituit în totalitate și nu în cota de ½, iar instanța trebuia să

stabilească dreptul său de a i se acorda despăgubiri bănești pentru spațiile

vândute și care nu pot fi restituite în natură, corespunzător cotei sale de

½ din imobilul din litigiu.

Recursul va fi admis pentru

următoarele considerente.

Prin notificarea adresată Primăriei

municipiului Timișoara, petentul M.F.A., arată că a fost proprietar a cotei de

½ din imobilul situat în Timișoara, înscris în proprietatea statului

prin efectul aplicării Decretului nr. 92/1960.

Mai arată că în baza Hotărârii 458

din 12 martie 1997 a Consiliului Județean Timiș, pentru aplicarea prevederilor

Legii nr. 112/1995 i s-a restituit în natură apartamentul nr. 1 cu suprafața de

160 mp teren și despăgubiri în completare pentru cota de ½ din acest

imobil.

Petentul a solicitat prin

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, să i se restituie în natură

spațiul ocupat de C.C.B., și recalcularea despăgubirilor la prețul pieței, în

care să fie inclusă și suprafața neconstruită, urmând ca din valoarea reală să

se scadă despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.

Prin motivarea Dispoziției cu nr.

613 din 9 martie 2006 emisă de primarul municipiului Timișoara, cu privire la

imobil s-a arătat că acesta a fost revendicat de reclamant în baza Legii nr.

112/1995, că apartamentul nr. 1, cu terenul aferent i-a fost restituit acestuia

iar despăgubirile în completare pentru cota de ½ din imobil în sumă de 13.403.388

lei vechi i-au fost acordate.

Apartamentele 2, 2a și 3 au fost

vândute în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, că cele două spații cu

altă destinație SAD 1 - la parter în corpul A, sunt deținute de C.C.B.

Timișoara iar SAD 2 situat în partea dreaptă a intrării este vândut către SC

D.D. SRL în baza deciziei nr. 3005/2000.

Cu privire la corpul B, s-a arătat

că acesta a fost construit în anul 1900, că nu este intabulat și nu este

menționat în Decretul de naționalizare nr. 92/1960 ca fiind preluat, că are 4

încăperi, în suprafață de 58,45 mp și că nu este închiriat pentru locuințe sau

spații cu alte destinații.

Din analiza actelor depuse la

dosarul cauzei nu reiese că s-a stabilit cu certitudine situația juridică a

imobilului din litigiul supus Legii nr. 10/2001.

Pentru lămurirea acestei situații se

impune efectuarea unei expertize tehnice, pentru a se stabili amplasarea

tuturor construcțiilor, atât a celor vândute cât și a celor rămase, vechimea

acestora, a terenurilor aferente acestora și evaluarea celor vândute.

Urmează ca în funcție de situația

juridică a imobilului, să se stabilească modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și anume restituirea în natură sau

prin acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Pentru aceste motive în raport de

dispozițiile art. 313 C. proc. civ., cauza se trimite la instanța de fond,

pentru rejudecare, când se va ține cont și de celelalte critici formulate de

recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite, recursul declarat de

reclamantul M.F.A., împotriva deciziei 88/A din 19 februarie 2007 a Curții de

Apel Timișoara.

Casează decizia precum și

sentința nr. 2598 din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Timiș, și trimite cauza

spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2007.