ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2775/2009

Deliberând în condițiile art.

256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1697 din 3 octombrie 2007

Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român prin M.F.P. și a respins ca neîntemeiată contestația formulată la 13

decembrie 2005 de reclamanta B.S.M. împotriva Deciziilor nr. 1 din 12 iulie

2001 și nr. 41 din 28 noiembrie 2005 emise de Direcția Apelor Banat.

Instanța de fond a reținut

în motivarea sentinței că prin Decizia nr. 1/2007 pârâta a respins notificarea

reclamantei formulate în temeiul art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în

redactarea inițială a legii, în sensul că imobilul revendicat, suportând o

serie de modificări și transformări, nu poate fi restituit în natură. Urmare

acestei decizii reclamanta a mai adresat cinci cereri de despăgubiri bănești

pentru același imobil, dosar transmis ulterior către Primăria municipiului

Timișoara. O nouă notificare a fost formulată de reclamantă după apariția Legii

nr. 247/2005, notificare respinsă prin decizia nr. 41 din 28 noiembrie 2005.

S-a constatat, în raport de

obiectul acțiunii, că Statul Român este reprezentat în proces de M.F.P. în

cadrul Legii nr. 10/2001 numai în situația identificată în art. 28 alin. (3)

din această lege, cazul când unitatea deținătoare a imobilului nu a fost

identificată, împrejurare care nu se regăsește în speța dedusă judecății.

Această constatare a condus la soluția respingerii acțiunii față de acest pârât

care nu are calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că dispoziția nr. 1/2001 prin care s-a soluționat notificarea formulată de

reclamantă în anul 2001 de restituire în natură a imobilului, nu a fost atacată

de petiționară. Aceasta a formulat o nouă cerere aflată la Primăria

Municipiului Timișoara în prezent.

Prin dispoziția nr. 41 din

28 noiembrie 2007 de respingere a notificării formulate de reclamantă după

apariția Legii nr. 247/2005

1

a constatat că cererea inițială a

petentei a fost respinsă, soluție definitivă.

S-a constatat astfel că

dispoziția 41/2007 este legală și temeinică, reclamanta având pe rolul

Primăriei o cerere de despăgubire nesoluționată încă.

Curtea de Apel Timișoara

prin Decizia nr. 1/A din 14 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiat apelul

reclamantei.

În motivarea deciziei s-a

reținut că reclamanta a reîntocmit cererea de restituire în natură și după

apariția Legii nr. 247/2005, cerere respinsă prin Decizia nr. 41/D in 28

noiembrie 2005 prin care s-a constatat că s-a mai respins o cerere anterioară.

S-a constatat că reclamanta

a mai formulat și o cerere de despăgubire pentru aceleași imobile, adresată

Prefecturii Timiș, dosar înaintat apoi către Primăria municipiului Timișoara.

Cererea a fost soluționată prin Decizia nr. 15 din 30 noiembrie 2007 în sensul

că pârâta a dispus restituirea prin echivalent constând în despăgubiri, această

decizie răspunzând astfel pretențiilor ulterioare ale reclamantei.

Împotriva deciziei Curții de

apel reclamanta a declarat recurs în termenul legal.

În fapt, în esență, petenta

a criticat soluția instanței de apel considerând nelegală soluționarea

notificării prin respingerea cererii de restituire în natură și după abrogarea art.

18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, prin Titlul I al Legii nr. 247/2005 în mod

greșit considerându-se imposibilă restituirea în natură deși casa există în

ființa ei pe teren.

S-a solicitat anularea

dispoziției nr. 1/2005 și restituirea în natură a imobilului.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și

temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos.

Criticile formulate privesc

administrarea probelor împrejurare ce nu se poate încadra în motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Instanțele de fond și

respectiv de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la

situația de fapt cu care au fost sesizate.

Critica referitoare la

greșita respingere a cererii de restituire în natură, deși imobilul există și

în prezent nu poate fi primită. Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005,

Titlul I pct. 40 a fost abrogată lit. c) a art. 18 din Legea nr. 10/2001, însă

acest text era în vigoare la momentul soluționării primei valorificări

formulată de reclamantă, prin dispoziția nr. 1/2001, care nu a fost atacată.

De altfel nici în

contestația ulterioară care face obiectul prezentului proces nu s-a atacat

motivul de respingere a restituirii în natură (modificări aduse imobilului care

l-au transformat într-un imobil nou în raport de cel preluat), iar existența în

continuare a imobilului nu are relevanță din perspectiva celor mai sus arătate.

Nici împrejurarea de fapt

reținută de instanța de apel în sensul că s-a acordat între timp o reparație

reclamantei prin stabilirea de despăgubiri pentru imobilul revendicat, dându-se

astfel curs unei cereri expres formulate de aceasta, nu a fost comentată de

reclamanta recurentă.

Celelalte critici care se

referă la administrarea probelor nu se vor primi, ele neîncadrându-se în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Constatând că în cauză nu se

regăsesc elemente de nelegalitate pentru ca hotărârea atacată să poată fi

modificată sau casată pentru motive prevăzute de art. 304 – pct. 1 – 9 C. proc.

civ., văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat

recursul, cu consecința menținerii Deciziei nr. 1/A din 14 ianuarie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta B.S.M. împotriva Deciziei nr. 1/A din 14

ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

10

martie 2009

.