Decizia nr. 2775/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1697/2007 a Tribunalului Timiș

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1697 din 3 octombrie 2007 Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. și a respins ca neîntemeiată contestația formulată la 13 decembrie 2005 de reclamanta B.S.M. împotriva Deciziilor nr. 1 din 12 iulie 2001 și nr. 41 din 28 noiembrie 2005 emise de Direcția Apelor Banat. Instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că prin Decizia nr. 1/2007 pârâta a respins notificarea reclamantei formulate în temeiul art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială a legii, în sensul că imobilul revendicat, suportând o serie de modificări și transformări, nu poate fi restituit în natură.

Urmare acestei decizii reclamanta a mai adresat cinci cereri de despăgubiri bănești pentru același imobil, dosar transmis ulterior către Primăria municipiului Timișoara. O nouă notificare a fost formulată de reclamantă după apariția Legii nr. 247/2005, notificare respinsă prin decizia nr. 41 din 28 noiembrie 2005. S-a constatat, în raport de obiectul acțiunii, că Statul Român este reprezentat în proces de M.F.P. în cadrul Legii nr. 10/2001 numai în situația identificată în art. 28 alin. (3) din această lege, cazul când unitatea deținătoare a imobilului nu a fost identificată, împrejurare care nu se regăsește în speța dedusă judecății. Această constatare a condus la soluția respingerii acțiunii față de acest pârât care nu are calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei s-a reținut că dispoziția nr. 1/2001 prin care s-a soluționat notificarea formulată de reclamantă în anul 2001 de restituire în natură a imobilului, nu a fost atacată de petiționară. Aceasta a formulat o nouă cerere aflată la Primăria Municipiului Timișoara în prezent. Prin dispoziția nr. 41 din 28 noiembrie 2007 de respingere a notificării formulate de reclamantă după apariția Legii nr. 247/2005 1 a constatat că cererea inițială a petentei a fost respinsă, soluție definitivă. S-a constatat astfel că dispoziția 41/2007 este legală și temeinică, reclamanta având pe rolul Primăriei o cerere de despăgubire nesoluționată încă. Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 1/A din 14 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiat apelul reclamantei.

În motivarea deciziei s-a reținut că reclamanta a reîntocmit cererea de restituire în natură și după apariția Legii nr. 247/2005, cerere respinsă prin Decizia nr. 41/D in 28 noiembrie 2005 prin care s-a constatat că s-a mai respins o cerere anterioară. S-a constatat că reclamanta a mai formulat și o cerere de despăgubire pentru aceleași imobile, adresată Prefecturii Timiș, dosar înaintat apoi către Primăria municipiului Timișoara. Cererea a fost soluționată prin Decizia nr. 15 din 30 noiembrie 2007 în sensul că pârâta a dispus restituirea prin echivalent constând în despăgubiri, această decizie răspunzând astfel pretențiilor ulterioare ale reclamantei. Împotriva deciziei Curții de apel reclamanta a declarat recurs în termenul legal.

În fapt, în esență, petenta a criticat soluția instanței de apel considerând nelegală soluționarea notificării prin respingerea cererii de restituire în natură și după abrogarea art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, prin Titlul I al Legii nr. 247/2005 în mod greșit considerându-se imposibilă restituirea în natură deși casa există în ființa ei pe teren. S-a solicitat anularea dispoziției nr. 1/2005 și restituirea în natură a imobilului. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos. Criticile formulate privesc administrarea probelor împrejurare ce nu se poate încadra în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ. Instanțele de fond și respectiv de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt cu care au fost sesizate. Critica referitoare la greșita respingere a cererii de restituire în natură, deși imobilul există și în prezent nu poate fi primită. Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005, Titlul I pct. 40 a fost abrogată lit. c) a art. 18 din Legea nr. 10/2001, însă acest text era în vigoare la momentul soluționării primei valorificări formulată de reclamantă, prin dispoziția nr. 1/2001, care nu a fost atacată. De altfel nici în contestația ulterioară care face obiectul prezentului proces nu s-a atacat motivul de respingere a restituirii în natură (modificări aduse imobilului care l-au transformat într-un imobil nou în raport de cel preluat), iar existența în continuare a imobilului nu are relevanță din perspectiva celor mai sus arătate.

Nici împrejurarea de fapt reținută de instanța de apel în sensul că s-a acordat între timp o reparație reclamantei prin stabilirea de despăgubiri pentru imobilul revendicat, dându-se astfel curs unei cereri expres formulate de aceasta, nu a fost comentată de reclamanta recurentă. Celelalte critici care se referă la administrarea probelor nu se vor primi, ele neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. Constatând că în cauză nu se regăsesc elemente de nelegalitate pentru ca hotărârea atacată să poată fi modificată sau casată pentru motive prevăzute de art. 304 – pct. 1 – 9 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii Deciziei nr. 1/A din 14 ianuarie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.S.M. împotriva Deciziei nr. 1/A din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2009 .