ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 124 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. 1474/2006, a fost admisă acțiunea formulată de numitul T.A., având ca obiect anularea Deciziei nr. 371 din 21 martie 2006 emisă de Directorul general al pârâtei A.N.P. prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă". Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut, în esență, că decizia atacată este nulă sub aspect formal pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.J. nr. 2856/C/2004, întrucât audierea persoanelor prevăzute de art. 26 alin. (2) lit. a) - c) este obligatorie la comisia de disciplină care cercetează abaterea și se consemnează în scris, dar în speță persoana care a făcut sesizarea și celelalte persoane care au dat declarații nu au fost citate și nici audiate.

Tot sub aspect formal, a constatat Instanța nelegalitatea deciziei, sub incidența art. 24 alin. (2) din același Regulament, conform căruia citarea persoanei cercetate este obligatorie pentru fiecare termen, dar în speță, reclamantul nu a fost citat decât pentru primul termen, nu și pentru cel la care s-au respins obiecțiile sale. Instanța a respins motivul de nulitate a deciziei legat de termenul în care sancțiunea trebuie aplicată de persoanele competente, reținând că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 64 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 a fost respectat.

Sub aspectul temeiniciei actului, Instanța a constatat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 61 lit. n) din Legea nr. 293/2004, constând în atitudinea tolerantă a conducătorului ierarhic față de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonați, nu se poate reține în sarcina reclamantului, întrucât nu era conducătorul ierarhic al șefului de tură care a comis o abatere disciplinară la 19 octombrie 2005, și nici nu fusese împuternicit ca înlocuitor al șefului biroului „siguranța deținerii", în subordinea căruia se afla șeful de tură. Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen recursul de față, A.N.P., cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurenta invocă două aspecte: 1. Că decizia nu a fost emisă cu depășirea termenului prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, astfel cum a pretins reclamantul, pe baza unor argumente de text și a distincției dintre „faptă" și „abatere"; 2. Că la baza formării convingerii comisiei de disciplină – că fapta întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare - nu a stat doar „Nota" întocmită de inspectorul-șef principal S. A., ci și alte probe, precum: declarațiile unor funcționari publici, declarația contestatorului și declarațiile unor deținute din penitenciar. Recursul nu se fondează.

Primul motiv invocat nu poate fi reținut ca fiind de interes în raport cu sentința, întrucât din considerentele acesteia rezultă că anularea deciziei nu s-a pronunțat pentru depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, ci pe alte considerente: două de ordin formal care atrag nulitatea actului și care țin de procedura de citare în fața comisiei de disciplină și unul de fond, legat de atribuțiile reclamantului, conform fișei postului, care nu conțin raporturi de subordonare cu funcționarul a cărui indisciplină ar fi tolerat-o. Din considerentele sentinței rezultă că aspectul de fond determinant care a justificat anularea deciziei nu a fost situația de fapt în care subordonatul șef de tură a comis abaterea la 19 octombrie 2005, ci faptul că reclamantul nu era șeful ierarhic de drept (prin fișa postului) și nici de fapt (printr-o împuternicire de înlocuire a șefului de drept) al respectivului subordonat.

Ca urmare, nici una dintre probele enumerate de recurent drept concludente pentru temeinicia deciziei de sancționare a reclamantului, nu a avut relevanță la formarea convingerii Instanței de Fond, considerentele fiind de ordin strict juridic - existența sau nu a raportului de subordonare ierarhică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.P. împotriva sentinței civile nr. 124 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2007.