ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 124 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. 1474/2006, a fost admisă acțiunea formulată de

numitul T.A., având ca obiect anularea Deciziei nr. 371 din 21 martie 2006

emisă de Directorul general al pârâtei A.N.P. prin care reclamantul a fost

sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă".

Pentru a

hotărî astfel, Instanța a reținut, în esență, că decizia atacată este nulă sub

aspect formal pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Regulamentul

aprobat prin Ordinul M.J. nr. 2856/C/2004, întrucât audierea persoanelor

prevăzute de art. 26 alin. (2) lit. a) - c) este obligatorie la comisia de

disciplină care cercetează abaterea și se consemnează în scris, dar în speță

persoana care a făcut sesizarea și celelalte persoane care au dat declarații nu

au fost citate și nici audiate.

Tot sub

aspect formal, a constatat Instanța nelegalitatea deciziei, sub incidența art.

24 alin. (2) din același Regulament, conform căruia citarea persoanei cercetate

este obligatorie pentru

fiecare termen, dar

în speță, reclamantul nu a fost citat decât pentru

primul termen, nu și

pentru cel la care s-au respins obiecțiile sale.

Instanța a respins

motivul de nulitate a deciziei legat de termenul în care sancțiunea trebuie

aplicată de persoanele competente, reținând că termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 64 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 a fost respectat.

Sub aspectul

temeiniciei actului, Instanța a constatat că abaterea disciplinară prevăzută de

art. 61 lit. n) din Legea nr. 293/2004, constând în atitudinea tolerantă a

conducătorului ierarhic

față de comiterea

unor abateri disciplinare de către subordonați, nu

se poate reține în

sarcina reclamantului, întrucât nu era conducătorul ierarhic al șefului de tură

care a comis o abatere disciplinară la 19 octombrie 2005, și nici nu fusese

împuternicit ca înlocuitor al șefului biroului „siguranța deținerii", în

subordinea căruia se afla șeful de tură.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat în termen recursul de față, A.N.P., cererea fiind legal

timbrată.

În motivarea cererii, recurenta

invocă două aspecte:

1.

Că decizia nu a fost emisă cu

depășirea termenului prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004,

astfel cum a pretins reclamantul, pe baza unor argumente de text și a

distincției dintre „faptă" și „abatere";

2.

Că la baza formării

convingerii comisiei de disciplină – că fapta întrunește elementele

constitutive ale abaterii disciplinare -

nu

a stat doar „Nota" întocmită de inspectorul-șef principal S.

A., ci

și alte probe, precum: declarațiile unor funcționari publici, declarația

contestatorului și declarațiile unor deținute din penitenciar.

Recursul nu se fondează.

Primul motiv

invocat nu poate fi reținut ca fiind de interes

în raport cu sentința, întrucât din considerentele acesteia rezultă că

anularea

deciziei nu s-a pronunțat pentru depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de

art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, ci pe alte considerente: două de

ordin formal care atrag nulitatea actului și care țin de procedura de citare în

fața comisiei de disciplină și unul de fond, legat de atribuțiile

reclamantului, conform fișei

postului, care

nu conțin raporturi de subordonare cu funcționarul a

cărui indisciplină

ar fi tolerat-o.

Din considerentele

sentinței rezultă că aspectul de fond determinant care a justificat anularea

deciziei nu a fost situația de fapt în care subordonatul șef de tură a comis

abaterea la 19 octombrie 2005, ci faptul că reclamantul nu era șeful ierarhic

de drept (prin fișa postului) și nici de fapt (printr-o împuternicire de

înlocuire a șefului de drept) al respectivului subordonat.

Ca urmare, nici una

dintre probele enumerate de recurent drept concludente pentru temeinicia

deciziei de sancționare a

reclamantului, nu

a avut relevanță la formarea convingerii Instanței

de Fond,

considerentele fiind de ordin strict juridic - existența sau nu a raportului de

subordonare ierarhică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta A.N.P. împotriva sentinței civile nr. 124 din 26

iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2007.