ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 octombrie 2007, reclamantul I.I.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, anularea deciziei nr. 726 din 19 octombrie 2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară „mustrare scrisă", ca fiind nelegală deoarece încalcă dispozițiile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 22 din 17 ianuarie 2008, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei contestate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în raport de data sesizării comisiei de disciplină de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin adresa din 05 aprilie 2007 și de data aplicării sancțiunii disciplinare, prin decizia nr. 726 din 19 octombrie 2007, au fost încălcate dispozițiile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
S-a mai arătat că apărarea pârâtei în sensul că termenul prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 se calculează de la data întocmirii referatului de propunere a sancționării disciplinare și nu de la data sesizării existenței abaterii, nu poate fi reținută, textul legal având în vedere la calcularea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare, ca moment inițial, data sesizării abaterii și nu momente intermediare din procedura disciplinară cum este referatul întocmit de comisia de disciplină. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs în termen legal Administrația Națională a Penitenciarelor, pe motiv că aceasta este netemeinică și nelegală.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că în mod greșit a admis prima instanță cererea reclamantului motivat de faptul că aplicarea sancțiunii ar fi nelegală în raport cu dispozițiile alin. (4) al art. 63 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează următoarele: „Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 60 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei". S-a solicitat a se observa că momentul sesizării existenței abaterii este data întocmirii referatului cu propunere de sancționare disciplinară de către comisie și prezentat conducerii instituției, respectiv 29 august 2007, iar sancțiunea i-a fost aplicată de către directorul general al Administrației Naționale a Peninteciarelor la data de 19 octombrie 2007, deci în interiorul termenului de 60 de zile stabilit de lege și în mai puțin de un an de la data săvârșirii faptei care este 07 martie 2007. Prin urmare, sancțiunea a fost aplicată în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din sistemul penitenciar.
Intimatul I.I.T. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, arătând că Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că data sesizării abaterii disciplinare este 05 aprilie 2007, moment în care directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor a sesizat comisia de disciplină prin adresa din 05 aprilie 2007, în timp ce referatul întocmit de comisia de disciplină la data de 29 august 2007 este un moment intermediar în cadrul procedurii disciplinare.
Ca atare, aplicarea sancțiunii disciplinare dispuse prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 726 din 19 octombrie 2007, s-a făcut cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, care prevede că „sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la comiterea faptei". Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 60 de zile de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
În cauză, sesizarea abaterii disciplinare pretins săvârșite de reclamant - care nu poate fi confundată cu data întocmirii referatului cu propunere de sancționare disciplinară de către comisia de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - s-a realizat la 5 aprilie 2007, sub nr. 213922, iar sancționarea intimatului I.I.T. cu „mustrare scrisă" s-a dispus prin decizia nr. 72 (din 19 octombrie 2007, cu nerespectarea termenului de maximum 60 de zile de la sesizarea abaterii, prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004.
În aceste condiții, reținând că în mod întemeiat prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ a reclamantului și a dispus anularea deciziei nr. 726 din 19 octombrie 2007 a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe motivul nerespectării de către emitent a termenului de prescripție a aplicării sancțiuni disciplinare, recursul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor se privește ca nefondat și va fi respins pe acest temei, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 22 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.