ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4192/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.R.B. a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova, anularea deciziei nr. 421 din 12 mai 2009 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției ocupate cu 10% pe o perioadă de 2 luni, pentru neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefi sau de la autoritățile anume abilitate de lege.

S-a invocat că decizia atacată este lovită de nulitate deoarece în sesizarea Comisiei de disciplină nu s-a menționat în concret fapta la care se face referire și nici perioada în care a fost săvârșită, fiind încălcate dispozițiile art. 22 pct. 2 lit. c) și d) din ordinul nr. 2826/2004. S-a mai arătat că nu au fost respectate nici prevederile art. 63 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 293/ 2004 deoarece reclamantul nu a fost audiat și nici nu s-a consemnat în scris acest aspect. Prin sentința nr. 489 din 07 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Penitenciarul Craiova, a admis cererea formulată de reclamantul S.R.B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și a dispus anularea deciziei nr. 421 din 12 mai 2009 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cercetarea disciplinară a reclamantului a început cu sesizarea formulată la data de 09 februarie 2009 de directorul Penitenciarului Craiova, sesizare ce avea ca scop cercetarea abaterii disciplinare comise de reclamant, respectiv lipsa coordonării activității de trimitere, de îndată, a unei copii de pe mandatul de executare organului de poliție, în vederea executării, privind persoanele private de libertate aflate în evidență, la expirarea termenului de întrerupere când cel condamnat la pedeapsa închisorii nu s-a prezentat la locul de deținere și nu a verificat documentele specifice ce-i reveneau.

A mai reținut prima instanță că ordinul de sancționare descrie lapidar fapta ce face obiectul cercetării disciplinare, iar o expunere generică a atribuțiilor de serviciu încălcate de reclamant, fără indicarea concretă a mandatelor de executare ce nu au fost înaintate organelor de poliție, a persoanelor condamnate ce nu s-au prezentat la locul de deținere la expirarea termenului de întrerupere a pedepsei, precum și a documentelor specifice pe care nu le-a certificat, nu echivalează cu operațiunea de descriere a faptei.

În continuare, a mai constatat instanța de fond că din analiza actelor care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare, rezultă că printre acestea nu există o declarație dată de reclamant pe parcursul derulării cercetării disciplinare și nici un eventual proces-verbal care să consemneze refuzul acestuia de a se prezenta la audiere sau de a semna declarația, fapt ce contravine dispozițiilor art. 63 alin. (2) și (3) din Legea nr. 293/2004, sancțiunea fiind nulitatea actului. În privința criticilor invocate de reclamant referitoare la nerespectarea termenului de 60 de zile în care se aplică sancțiunea disciplinară, instanța le-a apreciat ca neîntemeiate, deoarece dispozițiile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 fiind modificate în sensul că sancționarea disciplinară se aplică în maximum 90 de zile calendaristice de la data sesizării abaterii, termenul fiind respectat de către autoritatea pârâtă.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului Craiova, instanța a apreciat-o întemeiată, având în vedere că decizia de sancționare a fost emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor, numai cu această instituție reclamantul având un raport juridic de drept substanțial, transpus și în plan procesual. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond, aplicând în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal. Astfel, susține recurenta, instanța de fond a reținut în mod greșit nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. c) și d) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/2004, sesizarea formulată de directorul Penitenciarului Craiova prezentând descrierea faptei la punctul „obiectul sesizării – în fapt”.

Referitor la faptul că intimatul-reclamant nu ar fi fost audiat în cursul cercetării disciplinare, instanța de fond era datoare să observe că acesta a înțeles să fie reprezentat de o altă persoană, ceea ce s-a și consemnat în procesul-verbal din 11 martie 2009. Recursul este întemeiat. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă de mai sus, instanța de fond a reținut, în primul rând că sesizarea adresată Comisiei de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarului a fost formulată de directorul Penitenciarului Craiova cu nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Regulamentul privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității Comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor, aprobat prin ordinul nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, modificat și completat, instanța apreciind că toate elementele enumerate nu se regăsesc în sesizarea adresată Comisiei de disciplină.

Într-adevăr, potrivit art. 22 alin. (2) din Regulament, „sesizarea trebuie să cuprindă: a) numele, prenumele, domiciliul și, după caz, locul de muncă și funcția deținută de persoana care a formulat sesizarea; b) numele, prenumele și, dacă este posibil, compartimentul în care își desfășoară activitatea funcționarul public a cărui faptă este sesizată; c) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării; d) arătarea dovezilor pe care se sprijină obiectul sesizării; e) data și semnătura”. În ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. c) din Regulament, instanța de recurs constată că sesizarea adresată Comisiei de disciplină îndeplinește cerințele acestei reglementări, fiind motivată nu numai în fapt, dar și în drept.

Astfel, la punctul „obiectul sesizării”, alineatul „În fapt”, sunt enumerate faptele reținute ca abateri disciplinare, instanța de fond ignorând împrejurarea că la sesizare a fost anexată, între alte documente și nota de constatare preliminară din 04 februarie 2009, care face parte din sesizarea respectivă, unde sunt descrise corespunzător faptele respective. De asemenea, instanța de fond a ignorat, în aprecierile sale, să observe că sesizarea a fost însoțită și de nota raport întocmită de intimatul-reclamant, în calitatea sa de șef al biroului de evidență al Penitenciarului Craiova, de unde rezultă că acesta a cunoscut pe deplin faptele disciplinare pentru care a fost cercetat. Astfel fiind, în mod corect Comisia de disciplină nu a clasat sesizarea, potrivit art. 23 alin. (2) din Regulament, ci a procedat la cercetarea faptelor disciplinare sesizate, concluzia instanței de fond fiind deci greșită.

În al doilea rând, instanța de fond și-a întemeiat soluția de anularea a actului administrativ atacat, reținând că decizia de sancționare a fost emisă în condițiile în care cercetarea disciplinară a fost efectuată de Comisia de disciplină cu încălcarea prevederilor art. 63 alin. (2) și (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor. Astfel, potrivit art. 263 alin. (2) și (3) din Legea nr. 293/2004 „sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai după efectuarea cercetării prealabile a faptei ce constituie abatere disciplinară săvârșită de funcționarul public cu statut special în cauză și audierea acestuia de către comisiile prevăzute la art. 67; (3) Audierea funcționarului public se consemnează în scris, sub sancțiunea nulității.

Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată”, în privința cărora instanța de recurs reține că au fost respectate, în sensul că în cadrul cercetării disciplinare, Comisia de disciplină a permis intimatului-reclamant să-și exercite dreptul la apărare în formele și cu mijloacele alese de acesta. Astfel, așa cum rezultă din procesul-verbal de ședință din 11 martie 2009, aspect necontestat nici de intimatul-reclamant, acesta a fost reprezentat în fața Comisiei de disciplină de către numitul R.M.

care a făcut declarații, a formulat obiecțiuni, a solicitat probe, precum și copii ale actelor aflate în dosarul de cercetare disciplinară, etc. Deci, având în vedere că cercetarea prealabilă și, în cadrul acesteia, audierea celui cercetat sunt operațiuni administrative reglementate în scopul materializării și respectării dreptului la apărare al celui cercetat, instanța de fond reține că acesta a fost respectat pe deplin. În concluzie, sentința pronunțată de instanța de fond, care a soluționat cauza fără să procedeze la judecarea fondului acesteia, este nelegală și netemeinică, astfel că recursul formulat va fi admis, soluția va fi casată și cauza va fi trimisă pentru continuarea judecății, pe fondul acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 489 din 07 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.