Decizia nr. 4161/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova, obligarea pârâților la plata sumei de 2.949 RON reprezentând premiul anual aferent anului 2008, actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata de daune interese compensatorii de 40 RON/fiecare zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata efectivă a sumei reprezentând premiul anual aferent anului 2008. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că pentru activitatea desfășurată ca director adjunct al Penitenciarului Craiova pe perioada 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2008, beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu indemnizația de încadrare brută din ultima lună de activitate, conform art. 14 și 18 O.U.G. nr. 27/2006. Acest premiu se poate reduce sau nu se acordă în cazul în care persoana în discuție a obținut calificativul „nesatisfăcător” ori a săvârșit abateri pentru care a fost sancționat disciplinar în anul pentru care se face premierea, ipoteză în care reclamantul nu se află.

Apărările formulate de pârâți. Prin întâmpinare, pârâții au ridicat o serie de excepții procesuale. Pârâtul Penitenciarul Craiova a invocat excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ a Tribunalului Dolj și declinarea competenței la secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, arătând că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu prin pensionare. Același pârât a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de împrejurarea că obligația plății premiului aparține Administrației Naționale a Penitenciarelor. Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, nefiind titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului de drept material dedus judecății. Pârâta Administrația Națională a Penitenciarului a invocat, la rândul său, excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea cauzei la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, excepția netimbrării acțiunii și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, acestă pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamantul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce-i reveneau conform fișei postului.

Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 1166 din 16 iunie 2009, Tribunalul Dolj, a respins excepția necompetenței materiale a secției contencios administrativ, excepția netimbrării acțiunii, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Administrației Naționale a Penitenciarelor, apreciindu-se că drepturile solicitate izvorăsc dintr-un raport de serviciu stabilit între reclamant și instituțiile pârâte. Excepția necompetenței materiale a tribunalului a fost însă admisă în temeiul art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea Curții de Apel în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 455 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului C.A., și, în consecință, a anulat parțial procesul-verbal din 4 martie 2009 emis de către Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la măsura diminuării în procent de 100% a premiului anual dispusă față de reclamant și a obligat pârâții Penitenciarul Craiova și Administrația Națională a Penitenciarului să achite reclamantului suma de 2.949 RON reprezentând premiul anual aferent anului 2008, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Curtea a respins cererea reclamantului privind acordarea de daune compensatorii, precum și acțiunea reclamantului față de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii este anularea unui act administrativ, și anume procesul-verbal din 4 martie 2009 al ședinței Consiliului de Conducere al Administrației Naționale a Penitenciarului, prin care s-a dispus în temeiul art. 26 O.G. nr. 64/2006 diminuarea premiului anual al reclamantului cu 100%. Instanța a apreciat că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru anularea, respectiv diminuarea în procent de 100% a premiului anual, astfel cum rezultă din fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pentru perioada 1.12.2007 – 1.12.2008, când a obținut calificativul final „excepțional”, fără a fi fost sancționat disciplinar.

Decizia instanțai de control judiciar Prin decizia civilă nr. 3381 din 17 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de către Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova împotriva sentinței civile nr. 455 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a constatat că, deși instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii este anularea unui act administrativ, respectiv a procesului-verbal nr. 210582 din 4.03.2009 emis de Administrația Națională a Penitenciarului, nu a pus în discuția părților necesitatea îndeplinirii procedurii prealabile de către reclamant, conform art. 7 Legea nr. 554/2004, nu a administrat dovezi și nu s-a pronunțat în ceea ce privește plângerea prealabilă obligatorie, condiție fără de care nu se putea păși la soluționarea fondului pricinii. A arătat instanța de recurs că pronunțarea asupra excepției de către o instanță necompetentă să soluționeze fondul cauzei (Tribunalul Dolj), nu scutește instanța competentă (Curtea de Apel Craiova) să verifice îndeplinirea de către reclamant a condiției prealabile introducerii acțiunii.

Hotărârea Curții de Apel în prezentul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 554 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamantul C.A.. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul a contestat un act administrativ, ce i-a fost comunicat în data de 16 iunie 2009, așa cum a recunoscut și reclamantul, fără a fi parcurs procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004. Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Penitenciarul Craiova, cu motivarea că prin acțiune se solicită și plata dreptului salarial reprezentat de premiul anual aferent anului 2008, născut din raportul de muncă al reclamantului cu Penitenciarul Craiova.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ.. Recurentul a susținut, în esență, că actul contestat i-a fost comunicat după înregistrarea acțiunii având ca obiect anularea acestuia, condiții în care nu se mai impunea efectuarea separat a procedurii prealabile, iar, pe de altă parte, cererea sa are ca obiect refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i acorda un drept legal, procedura administrativă prealabilă nefiind obligatorie. II. Considerentele instanței de recurs Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de legislația incidentă în speță, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”, iar art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 arată că „ înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. Or, în speță, recurentul nu a depus dovada îndeplinirii acestei proceduri prealabile, obligatorie față de obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, mai mult, a recunoscut practic faptul că nu a considerat utilă realizarea acesteia. Calificarea obiectului prezentei cauze, și anume anularea actului administrativ „ proces-verbal din 4 martie 2009 emis de Administrația Națională a Penitenciarelor”, a fost realizată în cursul primului ciclu procesual de către curtea de apel și menținută de către instanța de control judiciar în aprecierea temeiniciei primei sentințe, dezlegarea acesteia fiind obligatorie pentru instanța de fond în rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.. În aceste condiții, argumentele recurentului privind învestirea instanței de contencios administrativ cu soluționarea refuzului nejustificat al autorității pârâte, perspectivă din care efectuarea procedurii administrative prealabile nu este necesară, sunt nefondate. Faptul că actul contestat ar fi fost comunicat recurentului ulterior sesizării instanței nu are relevanță, în speță, pe de o parte întrucât legea nu permite derogări în această situație, și, pe de altă parte, pentru că petentul are obligația de a oferi autorității publice oportunitatea de a reveni asupra unui act considerat nelegal, înainte ca acest aspect să fie decis de către instanța de judecată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și va fi menținută. 2. Soluția instanței de recurs Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.