ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 881/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 881/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial, pe rolul

Tribunalul Bacău, secția civilă și precizată, reclamantul D.D.A., a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor,

obligarea acesteia din urmă la plata obligațiilor bănești cuvenite pentru

perioada 06 ianuarie 2006-31 august 2007, cu titlu de indemnizație de conducere

și coeficient de ierarhizare a funcției (diferențe de 40% - 50% și respectiv

5.50 - 5.70), actualizate cu indicele inflației.

În motivarea acțiunii,

reclamantul, în esență, a susținut următoarele:

În perioada 06

ianuarie 2006-31 august 2007, în calitate de locțiitor de comandant la Penitenciarului

de Maximă Siguranță Bacău, în absența comandantului unității eliberat din funcție

și apoi: pensionat, a fost împuternicit a îndeplini atribuțiunile acestui conform

deciziilor nr. 4 din 06 ianuarie 2006 și nr. 153 din 10 iulie 2006 ale directorului

general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, fără însă a beneficia de

drepturile corespunzătoare, deși funcția era vacantă.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - Administrația Națională

a Penitenciarelor a invocat excepția de netimbrare a cererii.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată în raport de dispozițiile art. 4

alin. (3) din Legea nr. 293/2004 și de faptul că reclamantul nu poate face dovada

lipsei acordului său de a desfășura activitatea pentru care a fost împuternicit

prin deciziile zilnice, ci dimpotrivă, nerefuzând deciziile, în scris și motivat,

și-a dat acordul cu privire la respectivele împuterniciri, deși cunoștea care sunt

efectele produse de aceste dispoziții.

Tribunalul Bacău, secția

civilă, prin încheierea din 20 iulie 2009 a admis excepția necompetenței secției

civile, invocată din oficiu, având în vedere calitatea de funcționar public cu statut

special a reclamantului și dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și a trimis

cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea

cauzei Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 730 din 30 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței acestei instanțe

și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău,

potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 67 pronunțată

în data de 20 mai 2010 și îndreptată material prin încheierea din data de 14 octombrie

2010, a admis excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ

în privința capătului de cerere din completarea la acțiune prin care s-a solicitat

recalcularea drepturilor la pensie și, pe cale de consecință, a disjuns acest capăt

de cerere de acțiunea principală și a declinat competența de soluționare a cererii

de recalculare a drepturilor de pensie în favoarea Tribunalului Bacău, secția civilă.

Totodată, a respins excepțiile

netimbrării acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune.

De asemenea, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești - Administrația Națională a Penitenciarelor,

a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului, pentru perioada 06 iulie 2006-31

august 2007, drepturile salariale datorate cu titlu de indemnizație de conducere

și coeficient de ierarhizare, stabilite ca diferențe dintre drepturile corespunzătoare

și coeficient de ierarhizare, stabilite ca diferențe dintre drepturile corespunzătoare

funcției de comandant penitenciar de maximă siguranță/director adjunct, și cele

corespunzătoare funcției de locțiitor comandant penitenciar/director adjunct,actualizate

cu indicele inflației.

A respins, ca nefondat,

capătul de cerere privind diferențele de drepturi salariale pentru perioada 06

ianuarie 2006-05 iulie 2006.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:

Prin precizarea acțiunii,

reclamantul a susținut că solicită maximul coeficientului de salarizare și al indemnizației

de conducere pentru funcția de director și recalcularea drepturilor de pensie.

În apărările formulate,

pârâtul a invocat prescripția dreptului la acțiune în raport de dispozițiile Decretului

nr. 167/1958, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de

solicitarea reclamantului privind calcularea. Pe fondul acțiunii a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Față de completarea acțiunii,

instanța, din oficiu a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței și

a lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în privința capătului

de cerere din completarea la acțiune prin care reclamantul a solicitat recalcularea

drepturilor de pensie, instanța a admis-o având în vedere dispozițiile art. 169

alin. (2) din Legea nr. 19/2000 care prevăd că cererea de recalculare a pensiei

urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute

pentru cererea de pensionare, iar competența revine, potrivit art. 172, completelor

specializate pentru asigurări sociale la nivelul tribunalelor.

În ceea ce privește excepția

de netimbrare, instanța a respins-o ca atare, având în vedere dispozițiile art.

117 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997,

acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Instanța a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune, reținând că acțiunea a fost formulată la data

de 21 ianuarie 2009, respectându-se termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește fondul

cauzei, instanța a constat următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 138/1999 și cele ale art. 6 din Regulamentul aprobat

prin Ordinul nr. 2498/C din 22 octombrie 1999, precum și împrejurarea de fapt că

în perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006 funcția de comandant al Penitenciarului

Bacău nu era vacantă, diferențele de drepturi salariate solicitate de reclamant

nu pot fi acordate nici sub aspectul indemnizației de conducere, nici sub aspectul

coeficientului de ierarhizare care făcea parte integrantă din salariul titularului

postului.

Instanța a constat că

acțiunea este fondată pentru perioada cuprinsă între 06 iulie 2006 - când funcția

de comandant al penitenciarului a devenit vacantă ca urmare a revocării directorului,

iar reclamantul a fost numit, prin decizia nr. 133 din 10 iulie 2006 să îndeplinească

atribuțiile de serviciu ale directorului Penitenciarului cu regim de maximă siguranță

Bacău - și 31 august 2007.

Instanța a mai constat

că în privința indemnizației de conducere reclamantul este îndreptățit a primi diferența

dintre cuantumul indemnizației pe care a primit-o în calitate de locțiitor de comandant

de penitenciar/director adjunct și cea corespunzătoare funcției de comandant penitenciar

de maximă siguranță/director, astfel cum au fost acestea stabilite prin Anexa nr.

2 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 1614/C din 13 iulie 2000, de modificare a

Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 2498/C/1999 și respectiv începând cu data de 01

ianuarie 2007, Anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006

aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs reclamantul D.D.A. și pârâtul Ministerul Justiției - Administrația

Națională a Penitenciarelor.

- În motivarea recursului

său, reclamantul D.D.A. a criticat în esență sentința pentru nelegalitate și netemeinicie

pentru că instanța de fond a respins acordarea diferențelor salariale și pentru

perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006, motivând că indemnizația de conducere și

coeficientul de salarizare a funcției de director au fost încasate de fostul director.

În acest sens, recurentul

a arătat că, nu are cunoștință dacă acesta a primit aceste drepturi în perioada

menționată având în vedere caracterul confidențial al statelor de plată.

- În motivarea recursului

său, pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a

arătat în esență că sentința recurată este nelegală și netemeinică pentru următoarele:

- Desemnarea reclamantului

prin decizia zilnică pe unitate nr. 133 din 10 iulie 2006 să îndeplinească temporar,

atribuțiile de serviciu corespunzătoare funcției de conducere, nu este echivalentă

cu împuternicirea reglementată de Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările

ulterioare. Decizia zilnică pe unitate nu implică stabilirea de drepturi salariale

ci numai decizia de personal care stabilește expres acest lucru și poartă ștampila

de control financiar.

- În mod greșit instanța

de fond a dispus acordarea unui nou coeficient reclamantului întrucât acest lucru

se poate face fie prin numirea sau împuternicirea potrivit actelor normative arătate

mai sus, fie prin avansarea în funcție de Ordinul Ministrului Justiției nr. 18/C/2009.

- De asemenea, a arătat

recurentul că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 dacă cel care a

emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public cu statut special este

obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală.

Știind că desemnarea sa

să îndeplinească anumite atribuții în baza unei decizii pe zi pe unitate nu este

generatoare de drepturi bănești, reclamantul a avut posibilitatea legală să refuze

îndeplinirea dispozițiilor primite în acest mod, lucru pe care nu l-a făcut.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

-304 C. proc. civ.

Analizând cererile de

recurs, normele incidente în cauză, prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul

reclamantului, se reține că potrivit art. 6 din Regulamentul privind acordarea indemnizației

de comandă în temeiul art. 12 din Legea nr. 138/1999 – „privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale

personalului civil din aceste instituții” (Regulament aprobat prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 2498/C din 22 octombrie 1999). Ofițerii împuterniciți să asigure îndeplinirea

unor funcții de comandă (șefi, locțiitori comandanți) primesc indemnizația de comandă

pentru funcțiile respective numai dacă posturile pe care le girează sunt vacante,

deci nu și în cazul în care titularii lipsesc temporar”.

Având în vedere că în

perioada 06 ianuarie 2006-05 iulie 2006 funcția de comandant al Penitenciarului

Bacău nu era vacantă, reclamantul recurent nu putea beneficia de indemnizația de

comandă sau de coeficientul de ierarhizare. Toate aceste drepturi au fost plătite

pentru aceeași perioadă fostului comandant al Penitenciarului Bacău - dl. P.C.M.,

care a fost revocat din funcție în conformitate cu Ordinul Ministrului Justiției

nr. 1687/C din 06 iulie 2006 începând cu data de 06 iulie 2006.

În ceea ce privește recursul

Ministerului Justiție - Administrația Națională a Penitenciarelor

Prin deciziile zilnice

pe unitate nr. 416 din 06 ianuarie 2006 și nr. 153 din 10 iulie 2006, reclamantul

recurent a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile de serviciu ale directorului

Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Bacău.

Potrivit art. 20 din Legea

nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația

Națională a Penitenciarelor - „

Numirea și eliberarea din

funcție, precum și celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcțiile

de director general, director general adjunct și director în sistemul administrației

penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești.

Pentru celelalte funcții de conducere, precum și pentru funcțiile de execuție din

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare, se dispun,

după caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unităților de penitenciare,

potrivit competențelor legale”.

Potrivit art. 55

alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - „

Ofițerii pot fi împuterniciți

în funcții de conducere în unitatea în care sunt încadrați sau în care au fost detașați.

Împuternicirea pe funcție se poate face pentru o perioadă de maximum 6 luni și se

poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competențelor, cu încă 6

luni. Ofițerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcția în

care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare funcției

respective. Ofițerii împuterniciți își mențin salariile pentru funcția îndeplinită

și indemnizațiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât

cele ale funcției pe care sunt împuterniciți.”

Înalta Curte apreciază

că în raport de prevederile legale arătate mai sus, desemnarea reclamantului prin

decizia zilnică de unitate să îndeplinească temporar atribuțiile corespunzătoare

funcției de director penitenciar, are caracterul unei împuterniciri într-o funcție

de conducere prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - și beneficiază,

în consecință, de salariul și indemnizația de conducere pentru funcția respectivă.

Cum cele două dispoziții

zilnice pe unitate – au avut o durată de aplicare câte 6 luni, din 6 în 6 luni,

este clar că acestea nu se pot analiza – ca fiind zilnice ci echivalează cu o împuternicire

pentru funcție de conducere.

Împrejurarea că în fapt

reclamantului recurent nu i s-a emis o decizie de către serviciul personal cu ștampila

de control financiar, privind drepturile bănești nu este culpa acestuia.

În acest sens este și

art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 64/2004 – care arată că „

Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciare, împuterniciți să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor prevăzute

cu indemnizații de conducere, beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru

funcția în care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare

funcției respective” și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 – „Ofițerii împuterniciți să asigure îndeplinirea

atribuțiilor funcțiilor de comandanți sau șefi și locțiitori ai acestora, șefi de

serviciu sau de secție și șefi de birou, precum și funcțiile asimilate acestora

beneficiază pe perioada respectivă de solda funcțiilor în care sunt împuterniciți

și, după caz, de indemnizația de comandă a funcțiilor respective”.

Nu se poate

apăra recurentul pârât cu susținerea potrivit căreia recurentul reclamant putea

refuza îndeplinirea dispozițiilor primite, nefiind contrare dispozițiilor legale

arătate mai sus.

În conformitate

cu prevederile art. 48 alin. (1) lit. a), d) și i) din Legea nr. 293/2004 – „- Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației

penitenciare are următoarele obligații:

a)

să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de

Constituție

și de celelalte

legi, precum și să apere valorile democrației;

d)

să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile

de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii

ierarhici

;

i)

să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice

în exercitarea atribuțiilor ce îi revin.”

În raport

de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale prin raportate la situația de fapt și în consecință

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamantul D.D.A. și pârâtul Ministerul Justiției – Administrația Națională

a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 67 din 20 mai 2010 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2011.