ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 29 octombrie 2007, M.J., în contradictoriu cu intimatul - reclamant

P.C.M., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 107 din 3 septembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând admiterea recursului,

modificarea hotărârii atacate și respingerea celui de-al doilea capăt de cerere

al acțiunii, vizând drepturi bănești față de M.J.

În motivarea recursului,

petentul a susținut că Instanța de Fond a analizat pretențiile formulate prin

cererea de chemare în judecată, într-un cadrul procesual greșit. Aceasta

întrucât, pretențiile cu privire la plata de drepturi salariale pentru un

angajat la Penitenciarului Bacău nu puteau fi analizate în contradictoriu cu M.J.

A mai precizat recurentul că

în nici într-un caz calitatea M.J. de ordonator principal de credite nu se

confundă cu aceea de angajator, rolul rău în calitate de ordonator principal de

credite fiind acela de a centraliza proiectele de buget, transmise de instituțiile

aflate în subordine M.F.P., iar după ce creditele bugetare au fost aprobate de

M.F.P., M.J. repartizează creditele pentru bugetele instituțiilor publice din

subordinea sa, acestea stabilindu-și prioritățile în utilizarea acestor fonduri.

Din actele cauzei, în raport

de recursul formulat și de hotărârea Instanței de Fond, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că prin sentința nr. 107 din 3 septembrie 2007, Curtea de

Apel Bacău, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul P.C.M. împotriva M.J. S-a anulat Ordinul nr. 1687 din 6 iulie 2006

emis de M.J. și s-a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând

diferența dintre solda de funcție și salariul primit pentru perioada 6 iulie

2006 - 30 septembrie 2006 precum și la plata diferenței de salarii

compensatorii.

Instanța de Fond a reținut

că prin cererea de chemare în judecată, P.C.M., în contradictoriu cu M.J., a

solicitat anularea Ordinului nr. 1687 din 6 iulie 2006, emis de M.J. și

obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu și soldă de funcție pentru

perioada 6 iulie - 30 septembrie 2006.

A mai reținut Instanța de Fond

că, în perioada 1 noiembrie 2005 - decembrie 2005, inspectorii din cadrul A.N.P.

– S.I.C.P. și D.R.S., au efectuat verificări la P.R.M.S.B., cu privire la modul de aplicare a regimului penitenciar și referitor la condițiile de detenție și

activitatea de reintegrare socială.

În urma verificărilor

efectuate s-au întocmit notele din 3 noiembrie 2005, din 11 noiembrie 2005, din

16 noiembrie 2005 și din 28 decembrie 2005, note prin care s-au reținut

deficiențe în activitatea directorului unități.

Pe baza constatărilor sus - citate

directorul general al A.N.P. a propus revocarea din funcția de director al

Penitenciarului Bacău a reclamantului (presupunere nedatată).

Așa fiind M.J., a emis Ordinul

nr. 1687/ C din 6 iulie 2006, prin care reclamantul este revocat din funcție,

urmând a fi repartizat pe o altă funcție, potrivit competențelor.

Acest act administrativ a

fost atacat de reclamantul P.C.M., în cauza de față.

Analizând actul

administrativ contestat, prin prisma apărărilor formulate și din oficiu, Instanța

de Fond a constatat că la data efectuării controlului, a întocmirii notelor de

constatare și implicit a constatărilor faptelor, erau în vigoare dispozițiilor

Legii nr. 293/2004, nemodificate. Instanța de Fond a mai reținut că, art. 62 lit.

e) din Legea nr. 293/2004, prevedea că, revocarea din funcția de conducere putea

fi dispusă doar ca sancțiune disciplinară.

La 29 iunie 2006, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 47/2006, act normativ prin care s-a prevăzut la art. 58 alin.

(1) din cauzele care pot duce la revocarea din funcția de conducere. Astfel, la

lit. b) s-a prevăzut că revocarea se poate dispune în cazul exercitării

necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul

și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinilor manageriale, art.

58

1

își produce efectele de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

47/2006 respectiv de la 29 iunie 2006. În speță nu se poate reține că revocarea

s-ar fi putut dispune avându-se în vedere criteriile noi introduse, acestea

nefiind în vigoare în perioada constatării faptelor, deci revocarea se putea

dispune pentru fapte săvârșite ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 47/2006.

De altfel, recursul nici nu

vizează acest aspect, circumscriindu-se pe aspectul greșitei obligări a M.J. pentru

plata drepturilor financiare solicitate de petent.

Sub acest aspect, în sensul

recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Anulându-se actul

administrativ atacat în mod corect și echitabil Instanța de Fond a obligat

organul emitent al actului administrativ nelegal emis de M.J., respectiv pe M.J.

la plata diferenței de salariu ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada cuprinsă

între emiterea actului nelegal și data pensionării, precum și acordarea

diferenței de salarii compensatorii.

Susținerea de către M.J. că

nu poate fi obligat la plata sumelor de bani suscitate întrucât calitatea M.J. de

a fi ordonator principal de credite nu se confundă cu aceea de angajator și că

după ce centralizează proiectele de buget ale instituțiilor aflate în subordinea

sa și le înaintează M.F., el numai repartizează creditele pentru bugetele

instituțiilor publice din subordinea sa, (acestea stabilindu-și prioritățile în

utilizarea fondurilor) este total neîntemeiată.

A.N.P. (din care face parte

și penitenciarul la conducerea căruia era petentul) este o instituție de

interes național, în subordinea M.J.

M.J. a fost organul

administrativ care a emis actul administrativ nelegal, vătămător pentru petent,

și este organul administrativ care repartizează creditele pentru bugetele

instituțiilor publice subordonate.

De altfel, directorul

general al A.N.P. a înaintat M.J. numai propunerea de revocare, dar organul ce

a emis actul nelegal a fost M.J. Instanța de Fond a reținut că în cursul

procesului, reclamantul a susținut că aspectele reținute în sarcina sa nu îi

pot fi imputate deoarece nu era la serviciu în perioada controlului, mai mult

subordonații din culpa cărora s-au constatat deficiențe au fost recompensați cu

salarii de merit și premii și nu a fost audiat de comisia de disciplină.

Constatându-se că hotărârea Instanței

de Fond este legală și temeinică recursul declarat este neîntemeiat și va fi

respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.J. împotriva sentinței civile nr. 107 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2008.