ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 29 octombrie 2007, M.J., în contradictoriu cu intimatul - reclamant P.C.M., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 107 din 3 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, vizând drepturi bănești față de M.J. În motivarea recursului, petentul a susținut că Instanța de Fond a analizat pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, într-un cadrul procesual greșit. Aceasta întrucât, pretențiile cu privire la plata de drepturi salariale pentru un angajat la Penitenciarului Bacău nu puteau fi analizate în contradictoriu cu M.J.

A mai precizat recurentul că în nici într-un caz calitatea M.J. de ordonator principal de credite nu se confundă cu aceea de angajator, rolul rău în calitate de ordonator principal de credite fiind acela de a centraliza proiectele de buget, transmise de instituțiile aflate în subordine M.F.P., iar după ce creditele bugetare au fost aprobate de M.F.P., M.J. repartizează creditele pentru bugetele instituțiilor publice din subordinea sa, acestea stabilindu-și prioritățile în utilizarea acestor fonduri. Din actele cauzei, în raport de recursul formulat și de hotărârea Instanței de Fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 107 din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.C.M.

împotriva M.J. S-a anulat Ordinul nr. 1687 din 6 iulie 2006 emis de M.J. și s-a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre solda de funcție și salariul primit pentru perioada 6 iulie 2006 - 30 septembrie 2006 precum și la plata diferenței de salarii compensatorii. Instanța de Fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, P.C.M., în contradictoriu cu M.J., a solicitat anularea Ordinului nr. 1687 din 6 iulie 2006, emis de M.J. și obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu și soldă de funcție pentru perioada 6 iulie - 30 septembrie 2006. A mai reținut Instanța de Fond că, în perioada 1 noiembrie 2005 - decembrie 2005, inspectorii din cadrul A.N.P.

– S.I.C.P. și D.R.S., au efectuat verificări la P.R.M.S.B., cu privire la modul de aplicare a regimului penitenciar și referitor la condițiile de detenție și activitatea de reintegrare socială. În urma verificărilor efectuate s-au întocmit notele din 3 noiembrie 2005, din 11 noiembrie 2005, din 16 noiembrie 2005 și din 28 decembrie 2005, note prin care s-au reținut deficiențe în activitatea directorului unități. Pe baza constatărilor sus - citate directorul general al A.N.P. a propus revocarea din funcția de director al Penitenciarului Bacău a reclamantului (presupunere nedatată). Așa fiind M.J., a emis Ordinul nr. 1687/ C din 6 iulie 2006, prin care reclamantul este revocat din funcție, urmând a fi repartizat pe o altă funcție, potrivit competențelor.

Acest act administrativ a fost atacat de reclamantul P.C.M., în cauza de față. Analizând actul administrativ contestat, prin prisma apărărilor formulate și din oficiu, Instanța de Fond a constatat că la data efectuării controlului, a întocmirii notelor de constatare și implicit a constatărilor faptelor, erau în vigoare dispozițiilor Legii nr. 293/2004, nemodificate. Instanța de Fond a mai reținut că, art. 62 lit. e) din Legea nr. 293/2004, prevedea că, revocarea din funcția de conducere putea fi dispusă doar ca sancțiune disciplinară. La 29 iunie 2006, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 47/2006, act normativ prin care s-a prevăzut la art. 58 alin. (1) din cauzele care pot duce la revocarea din funcția de conducere.

Astfel, la lit. b) s-a prevăzut că revocarea se poate dispune în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinilor manageriale, art. 58 1 își produce efectele de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 47/2006 respectiv de la 29 iunie 2006. În speță nu se poate reține că revocarea s-ar fi putut dispune avându-se în vedere criteriile noi introduse, acestea nefiind în vigoare în perioada constatării faptelor, deci revocarea se putea dispune pentru fapte săvârșite ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 47/2006. De altfel, recursul nici nu vizează acest aspect, circumscriindu-se pe aspectul greșitei obligări a M.J.

pentru plata drepturilor financiare solicitate de petent. Sub acest aspect, în sensul recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind legală și temeinică. Anulându-se actul administrativ atacat în mod corect și echitabil Instanța de Fond a obligat organul emitent al actului administrativ nelegal emis de M.J., respectiv pe M.J. la plata diferenței de salariu ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada cuprinsă între emiterea actului nelegal și data pensionării, precum și acordarea diferenței de salarii compensatorii. Susținerea de către M.J. că nu poate fi obligat la plata sumelor de bani suscitate întrucât calitatea M.J.

de a fi ordonator principal de credite nu se confundă cu aceea de angajator și că după ce centralizează proiectele de buget ale instituțiilor aflate în subordinea sa și le înaintează M.F., el numai repartizează creditele pentru bugetele instituțiilor publice din subordinea sa, (acestea stabilindu-și prioritățile în utilizarea fondurilor) este total neîntemeiată. A.N.P. (din care face parte și penitenciarul la conducerea căruia era petentul) este o instituție de interes național, în subordinea M.J. M.J. a fost organul administrativ care a emis actul administrativ nelegal, vătămător pentru petent, și este organul administrativ care repartizează creditele pentru bugetele instituțiilor publice subordonate.

De altfel, directorul general al A.N.P. a înaintat M.J. numai propunerea de revocare, dar organul ce a emis actul nelegal a fost M.J. Instanța de Fond a reținut că în cursul procesului, reclamantul a susținut că aspectele reținute în sarcina sa nu îi pot fi imputate deoarece nu era la serviciu în perioada controlului, mai mult subordonații din culpa cărora s-au constatat deficiențe au fost recompensați cu salarii de merit și premii și nu a fost audiat de comisia de disciplină. Constatându-se că hotărârea Instanței de Fond este legală și temeinică recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinței civile nr. 107 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2008.