ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 93 din 13 august 2007 a Curții

de Apel Bacău a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T.V.D. în

contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și I.G.P.R.,

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.V., A.A.,

N.N. și F.D.V. și în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantului față de

aceștia și a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii.

Pentru a pronunța hotărârea

arătată, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat acțiunea pentru obligarea

pârâților la plata daunelor materiale și morale înlăutrul termenului de prescripție

prevăzut de lege, astfel încât a respins excepția de tardivitate formulată de pârâtul

N.N.

Instanța de fond a constatat

că acțiunea reclamantului având ca obiect anularea măsurii dispuse de I.G.P.R. și

Ministerul Administrației și Internelor s-a soluționat în contradictoriu numai cu

instituții, iar funcționarii introduși în această cauză nu au fost părți în dosarul

ce a avut ca obiect anularea actului motiv pentru care instanța a constatat lipsa

calității procesuale pasive a acestor părți.

Pe fondul cererii de chemare

în judecată, instanța a apreciat întemeiate în parte pretențiile reclamantului,

întrucât actul administrativ prin care a fost sancționat reclamantul cu mustrare

scrisă a fost anulat, astfel încât urmează a se acorda diferențele salariale reținute

în expertiza contabilă efectuată în cauză.

De asemenea, instanța

de fond a acordat și daune morale reclamantului, întrucât a stabilit necesitatea

acoperirii prejudiciului ce i s-a produs reclamantului prin aplicarea unei măsuri

abuzive.

Împotriva sentinței de

fond pronunțate de Curtea de Apel au declarat recurs în termen legal reclamantul

T.V.D. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative formulând recurs și împotriva încheierii de ședință din

data de 2 octombrie 2006 prin care a fost respinsă excepția puterii de lucru judecat

cu privire la cererea reclamantului de acordare a daunelor morale.

A solicitat reclamantul,

prin cererea de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7-10 din C. proc.

civ., admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul acordării

daunelor morale și materiale solicitate sau, în subsidiar, casarea sentinței recurate

și trimiterea pricinii spre rejudecare în vederea efectuării celor două expertize

solicitate și care au fost respinse deși acestea erau absolut necesare atât pentru

stabilirea corectă a pagubelor ce i-au fost cauzate reclamantului, cât și a legăturii

de cauzalitate dintre supărările și stresul provocat de actul administrativ abuziv

și bolile și suferințele acumulate de reclamant și consecințele acestora asupra

stării de sănătate și a reducerii speranței de viață.

Reclamantul a învederat,

prin motivele de recurs, că instanța de fond a interpretat în mod greșit faptul

că nu ar exista nici o legătură între anularea actului administrativ și paguba creată

prin nereducerea impozitului cu procentul de 40% prevăzut de Legea nr. 80/1995 pentru

semnul onorific „în serviciul armatei" pentru ofițeri - 20 de ani vechime.

De asemenea, s-a arătat de reclamant că prima instanță a interpretat în mod eronat

prevederile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., el fiind îndrituit să solicite stabilirea

exactă prin intermediul expertizei contabile a pagubei ce a fost cauzată prin ieșirea

la pensie pe caz de boală, înaintea împlinirii vârstei legale de pensionare.

Pe de altă parte, recurentul

a precizat că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină,

față de aprecierea instanței de judecată precum că valoarea daunelor morale se ridică

numai la suma de 57 RON iar a daunelor morale la suma de 15.000 RON. Astfel, s-a

apreciat de reclamant valoarea daunelor morale la care are dreptul la suma de 100.000

RON, fiindu-i aduse prejudicii psihice prin denigrarea în fața colegilor și a cetățenilor

municipiului ca urmare a publicării de articole defăimătoare în mass-media. De asemenea,

au fost cauzate prejudicii ale personalității fizice constând în prejudiciile nepatrimoniale

rezultate din cauzarea unor leziuni fizice, ca urmare a declanșării icterului mecanic

și a deshidratării și uscării pielii, precum și dureri abdominale la efectuarea

operației de colicist, fiind nevoit reclamantul să suporte dureri de la perfuzii

și injecții, pe lângă durerile și inconvenientele cauzate de bolile de inimă și

diabet.

Pe de altă parte, a arătat

reclamantul că consecință a bolilor pe care le-a acumulat în perioada februarie

- decembrie 2005, dintre care cele mai grave sunt diabetul, care s-a agravat, devenind

insulino-dependent, și neoplasmul capului de pancreas, a intervenit reducerea și

chiar pierderea speranței de viață, ca formă a daunelor morale.

În altă ordine de idei,

reclamantul a considerat că aprecierea instanței precum că includerea în cuantumul

daunelor morale a cheltuielilor efectuate pentru procurarea de medicamente, spitalizare

este nefondată, pe motiv că legislația specifică statutului polițistului referitoare

la asistența medicală gratuită în condițiile art. 28, alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 360/2002, este nerealistă și se bazează pe interpretarea greșită a legislației

în vigoare în condițiile în care are cunoștință că aceste prevederi nu sunt aplicabile

în viața de zi cu zi, datorită carențelor care există în funcționarea sistemului

medical românesc, acesta aflându-se în colaps de mai bine de 15 ani.

Nu se reține faptul că

neoplasmul de cap de pancreas este consecința aplicării abuzive a sancțiunii, dar

se reține în mod eronat și nejustificat precizarea din decizia medicală nr.

2057 din 29 septembrie 2005, că boala este apărută în timpul și din cauza serviciului

în Poliție, deși în cuprinsul acestei decizii nu se face referire sub nici o formă

la existența vreunei boli sau început de boală a pancreasului, ci numai la un diabet

zaharat în stare incipientă.

De asemenea, a considerat

recurentul că se reține în mod eronat și fără a cuprinde toate motivele pe care

se sprijină afirmația, precum că neoplasmul de cap de pancreas se manifestă ca o

pancreatită, în condițiile în care conform dicționarului medical „neoplasmul"

reprezintă țesutul nou format care se constituie drept o tumora benignă sau o tumoră

malignă. Refuzul de includere în cuantumul daunelor morale a cheltuielilor cu medicamentele

și spitalizarea este nefondat și nejustificat, pe motiv că legislația specifică

statutului de polițist prevede asistență medicală gratuită în condițiile art. 28

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, beneficiind de bilete de tratament și

refacere.

În fine, reclamantul a

învederat că instanța de fond nu a manifestat un rol activ în sensul delimitării

clare încă de la început a întinderii daunelor morale și a celor materiale, precum

și al soluționării cu mai multă operativitate a cauzei și nici nu i-au fost decontate

cheltuieli de judecată în sumă de 85,91 RON.

Recurentul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a apreciat că sunt nelegale și netemeinice

atât încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2006 cât și sentința civilă

nr. 93 din 13 august 2007.

Cât privește încheierea

de ședință din data de 2 octombrie 2006, s-a arătat că instanța de fond a respins

în mod netemeinic și nelegal excepția puterii de lucru judecat invocată în ceea

ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale, în condițiile în care există

o sentință civilă definitivă și irevocabilă pronunțată cu privire la solicitarea

intimatului-reclamant de acordare a unor daune morale, sentință pe care acesta nu

a înțeles să o recureze, deși sub acest aspect îi era nefavorabilă. Motivându-și

respingerea excepției invocate instanța de fond, aceeași care a judecat și litigiul

având ca obiect solicitarea de anulare a dispoziției sancționatorii și acordarea

de daune morale, a apreciat că nu există identitate de obiect între cele două cauze,

fiind suficient a se observa că în dispozitivul sentinței civile prin care a fost

anulată dispoziția I.G.P.R. în discuție nu se face nicio mențiune cu privire la

daunele morale solicitate.

Motivele pe care se întemeiază

hotărârea instanței de fond sunt nelegale atâta timp cât, cum de altfel se poate

foarte ușor observa din cuprinsul acțiunii și sentinței civile pronunțate în dosarul

civil nr. 1768/2005, intimatul-reclamant a solicitat anularea dispoziției sancționatorii

dar și acordarea unor daune morale cu privire la care instanța de judecată a apreciat

că nu sunt dovedite.

Faptul că daunele morale

cu privire la care s-a pronunțat prima instanță nu au fost cuantificate de către

intimatul-reclamant sau că solicitarea acestuia nu a fost supusă dezbaterilor publice

în cadrul primului proces, sunt aspecte care nu pot fi imputabile pârâților și care

nu pot înlătura în vreun fel identitatea de obiect între cele două cauze în ceea

ce privește solicitarea privind acordarea daunelor morale, așa cum în mod greșit

apreciază instanța de fond.

Mai mult, identitatea

de obiect nu poate fi înlăturată nici prin omisiunea din dispozitivul sentinței

civile nr. 139/2005 a mențiunilor referitoare la daunele morale atâta timp cât după

aprecierea lor ca nedovedite, acțiunea intimatului-reclamant a fost admisă numai

în parte, iar singurele petite ale respectivei acțiuni au fost reprezentate de solicitarea

de anulare a dispoziției sancționatorii (cu privire la care acțiunea a fost admisă)

și acordarea unor daune morale.

Sub aspectul daunelor

morale, s-a arătat că deși prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu privire la acordarea

daunelor materiale, în mod nelegal a considerat însă că instituția are calitate

procesuală pasivă în ceea ce privește acordarea daunelor morale, stabilite la suma

de 15.000 RON.

Or, față de datele cauzei,

poate fi obligată la repararea unei eventuale pagube materiale sau morale numai

unitatea emitentă a actului administrativ și numai în cazul în care intimatul-reclamant

ar fi făcut dovada existenței unui prejudiciu creat în condițiile prezentate anterior,

prin emiterea și aplicarea actului administrativ a cărui anulare a obținut-o deja.

În aceste condiții, deși acțiunea inițială promovată de intimatul - reclamant a

fost admisă în parte, atât în contradictoriu cu I.G.P.R. cât și cu Ministerul Internelor

și Reformei Administrative, s-a dispus anularea dispoziției de sancționare emise

de I.G.P.R., fără ca instanța să se pronunțe cu privire la legalitatea actelor premergătoare

care au stat la baza emiterii actului atacat și care într-adevăr au fost întocmite

de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acte prin care însă a fost

propusă și nu dispusă aplicarea unor măsuri sancționatorii, situație în care, și

din acest considerent, instituția recurentă nu poate fi obligată la plata daunelor

morale solicitate prin acțiune.

Recurentul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a criticat sentința civilă atacată atât sub

aspectul admiterii cererii de acordare a daunelor morale cât și în ceea ce privește

cuantumul acestora.

Motivele admiterii cererii

intimatului-reclamant de acordare a daunelor morale și de asemenea cuantumul acestora

sunt în totală contradicție cu concluziile experților și chiar cu aprecierile făcute

de instanță în cuprinsul hotărârii.

Astfel, la solicitarea

intimatului-reclamant, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală, concluziile

acesteia relevând faptul că intimatul-reclamant prezintă într-adevăr mai multe boli,

inclusiv o „tulburare depresiv organică", însă acestea au o cauzalitate multifactorială,

printre care și stresul, recunoscuți și importanți în apariția și agravarea afecțiunilor

fiind mai ales factori ca tutunul, cafeaua și consumul de alcool.

De asemenea, experții

au precizat că unele dintre bolile de care suferă intimatul-reclamant au o evoluție

îndelungată, fără a putea fi precizat debutul acestora (afecțiunea pancreatică)

și care au determinat apariția unor alte boli - diabetul zaharat și chiar „tulburarea

depresiv organică".

În consecință, contrar

celor afirmate de către intimatul-reclamant și reținute de instanța de judecată,

bolile de care suferă acesta nu au fost declanșate de aplicarea sancțiunii de către

I.G.P.R. și astfel acordarea daunelor morale nu poate fi întemeiată pe aceste considerente.

De altfel, încercând totuși

să-și motiveze hotărârea de acordare a daunelor morale, instanța de fond a pierdut

din vedere necesitatea existenței legăturii de cauzalitate între actul administrativ

anulat și prejudiciul moral suferit de către intimatul-reclamant. Faptul că de-a

lungul exercitării profesiei intimatul-reclamant a fost supus stresului, de altfel

toți polițiștii, nu are nicio relevanță în cauză și nu poate constitui un motiv

pentru acordarea unor daune morale care de fapt au fost solicitate pentru repararea

prejudiciului cauzat prin aplicarea sancțiunii disciplinare arătate.

În context, nici boala

apărută în timpul și din cauza serviciului, deci pe parcursul întregii cariere a

intimatului-reclamant și care a determinat clasarea medicală și pensionarea acestuia

nu poate determina acordarea daunelor morale în discuție și cu atât mai mult nu

poate reprezenta un element important pentru aprecierea cuantumului daunelor morale

stabilite de instanța de fond.

Nu pot fi primite nici

aprecierile Curții de Apel Bacău potrivit cărora „la stabilirea cuantumului, instanța

va avea în vedere gravitatea sancțiunii, respectiv mustrarea", aprecieri care

relevă faptul că instanța nu s-a obosit nici măcar să observe că potrivit prevederilor

art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

și completările ulterioare, sancțiunea aplicată intimatului-reclamant - mustrarea

scrisă este cea mai ușoară iar aceasta nu ar fi putut în niciun fel să cauzeze intimatului-reclamant

un prejudiciu moral care să necesite acordarea sumei de 15.000 RON. Pe de altă parte,

nici articolul din ziarul local la care face referire instanța de judecată și în

care numele intimatului-reclamant este doar amintit printre celelalte cadre ale

I.PJ. Bacău sancționate cu aceeași ocazie nu poate determina în vreun fel o reparație

morală care să se ridice la suma amintită.

Față de toate aspectele

prezentate, a solicitat Ministerul Internelor și Reformei Administrative admiterea

recursului și rejudecând cauza, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii

excepției puterii de lucru judecat în ceea ce privește solicitarea acordării daunelor

morale și în cazul în care se respinge această excepție, a respingerii acestui capăt

de cerere ca neîntemeiat.

Recurentul T.V.D., înainte

de dezbaterea recursurilor declarate în cauză, a renunțat la excepția nulității

recursului formulat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, invocată

prin întâmpinare, precum și la motivul de recurs referitor la greșita soluționare

a capătului de cerere din acțiune referitor la reducerea impozitului pe salariu

cu procentul de 40% prevăzut de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare

pentru Semnul onorific „ în serviciul Armatei" pentru ofițeri - 20 ani vechime,

urmare pronunțării deciziei nr. LV din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secțiile unite.

Analizând recursurile

declarate în cauză, se constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 139 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte acțiunea

reclamantului T.V.D. în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și Ministerul Administrației

și Internelor și în consecință s-a dispus anularea dispoziției din 23 februarie

2005 emisă de I.G.P.R. - prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu

mustrare - și radierea sancțiunii disciplinare aplicată.

În ceea ce privește daunele

morale la care s-a făcut referire prin acțiune, instanța care a pronunțat sentința

sus menționată nu s-a pronunțat în mod expres în sensul admiterii sau respingerii

acestui capăt de cerere, precizându-se că reclamantul nu a făcut dovada acestora

deși potrivit art. 1169 C. civ. sarcina probei îi revenea.

În mod corect prima instanță,

prin încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2006, a respins excepția autorității

de lucru judecat cu referire la capătul de cerere din acțiunea reclamantului prin

care s-a solicitat acordarea daunelor morale, invocată de pârâții B.V., F.D., A.A.

și Ministerul Administrației și Internelor, întrucât nu sunt întrunite cerințele

prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv tripla identitate de parte, obiect și

cauză. În primul proces, soluționat prin sentința civilă nr. 139 din 21

noiembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

nu s-a realizat o pronunțare a instanței, prin dispozitiv, asupra capătului de cerere

privitor la acordarea daunelor morale, și nici nu au avut loc dezbateri contradictorii

sub acest aspect și administrarea de probatorii, în condițiile în care reclamantul

nu a precizat un anumit cuantum al daunelor morale, astfel că este posibilă o nouă

reiterare a pretențiilor reclamantului la daune morale, în noul litigiu.

Sub aspectul daunelor

materiale solicitate de reclamant, constând în prejudiciul suferit prin neacordarea

integrală a drepturilor salariale (salariu de merit și salarii compensatorii), s-a

apreciat în mod corect de instanța de fond că există raport de cauzalitate între

acesta și actul administrativ anulat, cuantumul acestei pagube materiale fiind în

sumă totală de 57 RON, astfel cum s-a stabilit prin expertiza contabilă efectuată

în cauză.

În ceea ce privește soluția

dată de prima instanță sub aspectul capătului de cerere privitor la obligarea la

plata daunelor morale, se reține că, pe de o parte, Ministerul Internelor și Reformei

Administrative are calitate procesuală pasivă, întrucât a avut calitatea de parte

în procesul în care s-a solicitat anularea actului administrativ de sancționare

disciplinară a reclamantului și că, pe de altă parte, în raport de probatoriul administrat,

nu s-a probat existența legăturii de cauzalitate dintre sancționarea disciplinară

a reclamantului și producerea suferințelor de natură psihică, a deteriorării grave

a stării de sănătate, cu consecințe asupra speranței de viață, și a afectării situației

familiale, profesionale și sociale, astfel că în mod nelegal s-a dispus obligarea

Ministerului Internelor și Reformei Administrative la plata în favoarea reclamantului

a sumei de 15.000 RON cu acest titlu.

În acest context, este

de observat că s-a concluzionat, prin expertiza medico-legală traumatologică, administrată

în cursul primei instanțe, că bolile de care suferă reclamantul au cauzalitate multifactorială,

printre care și stresul, că afecțiunea pancreatică apreciată la momentul examinării

ca pancreatită cronică are o evoluție îndelungată, fără a se putea aprecia momentul

debutului acesteia și că diabetul zaharat diagnosticat în ianuarie 2006 este cel

mai probabil consecința afecțiunii pancreatice, neexistând astfel elemente certe

din care să rezulte în mod neîndoielnic că înrăutățirea stării de sănătate a reclamantului

s-a realizat în mod accentuat urmare impactului psihologic produs de aplicarea sancțiunii

disciplinare.

În raport de cele mai

sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate de reclamantul T.V.D. nu sunt

întemeiate și că este întemeiat numai motivul de recurs invocat de Ministerul Internelor

și Reformei Administrative referitor la obligarea acestei părți la plata daunelor

morale, urmează a se dispune, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., respingerea ca nefondat

a recursului declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 93 din 13 august 2007

a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, și a recursului

declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva încheierii

de ședință din 2 octombrie 2006 pronunțată de aceeași instanță și admiterea recursului

formulat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței

nr. 93 din 13 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii

capătului de cerere din acțiunea reclamantului de obligare a Ministerului Administrației

și Internelor la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Pe cale de consecință,

se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței atacate, inclusiv partea din hotărâre

prin care s-a dispus obligarea I.G.P.R. la plata în favoarea reclamantului a sumei

de 15.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 187 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată, care nefiind atacată cu recurs a dobândit putere de lucru

judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul T.V.D.

împotriva sentinței civile nr. 93 din 13 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva încheierii de ședință

din 2 octombrie 2006 a aceleiași instanțe.

Admite recursul declarat

de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței atacate,

pe care o modifică în parte în sensul că respinge capătul de cerere din acțiunea

reclamantului de obligare a Ministerul Internelor și Reformei Administrative la

plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.