ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4125/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul B.M.C. a chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A. și I.P.J. Brașov, solicitând : anularea Hotărârii nr. 25 din 15 iunie 2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.; anularea Hotărârii nr. 70865 din 16 aprilie 2007 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Brașov; anularea procesului verbal nr. 107699 din 16 februarie 2007 încheiat la I.P.J. Brașov la data de 16 februarie 2007, de către Comisia de cercetare administrativă numită prin Dispoziția nr. 247 din 18 decembrie 2006 a Șefului Inspectoratului; suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 a I.P.J.

Brașov. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin sentința penală nr. 40 din 24 noiembrie 2004, rămasă definitivă, Curtea de Apel Bacău l-a achitat, dar a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente M.I.R.A. la plata următoarelor sume : către partea civilă L.M. – 1780 euro daune materiale; 5000 euro daune morale; 2350 euro și 385 RON cheltuieli judiciare; către Statul Român – 1000 RON cheltuieli judiciare. În plus, reclamantul a precizat că partea civilă a înțeles să se îndrepte cu executare silită către partea responsabilă civilmente, în contextul în care M.I.R.A. nu a formulat căi de atac în executarea silită și nu a formulat vreo obiecțiune în timpul derulării procesului pe fondul cauzei penale, consimțind în acest fel la plata integrală a sumelor cerute de partea civilă vătămată.

Totodată, reclamantul a menționat că pârâtul I.P.J. Brașov i-a comunicat la 16 ianuarie 2007 că a achitat în monedă națională sumele solicitate de partea civilă. De asemenea, reclamantul a arătat că, în cursul procedurii administrativ - jurisdicționale, partea adversă nu a luat în considerare argumentele plângerii sale, precum și faptul că a achitat individual cheltuielile de judecată prevăzute de sentința penală către Statul Român. Prin întâmpinarea de la filele 37-40 dosar fond, pârâtul I.P.J. Brașov a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În esență, acest pârât a arătat că, prin sentința penală anterior indicată, a fost reținută culpa exclusivă a reclamantului, făcându-se precizarea că acesta „și-a depășit atribuțiile de serviciu, lovind o persoană încătușată, imobilizată de cei ce o transportau spre birourile poliției și care era lipsită total de posibilitatea de a se apăra”.

Ca urmare, nu poate exista niciun dubiu cu privire la vinovăția exclusivă a reclamantului, vinovăție care nu rezidă din existența unui ordin ilegal, a unei activități legată de munca specifică sau a oricărui fapt care ar putea justifica o răspundere solidară cu instituția din care face parte, raportat la fapta comisă. Același pârât a susținut că partea adversă a plătit partea de despăgubiri pentru care a fost obligat prin sentința penală, iar M.A.I. a plătit suma corespunzătoare obligației de plată stabilită prin aceeași hotărâre judecătorească, însă, în urma executării silite. În concepția pârâtului anterior indicat, M.A.I. are obligația legală să se întoarcă împotriva reclamantului pentru recuperarea întregii sume pe care instituția a plătit-o părții vătămate, acest demers având ca temei juridic art. 5 alin. (15) din Instrucțiunile M.I.

nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Prin întâmpinarea de la filele 84-86 dosar fond, pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În esență, acest pârât a precizat că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia și nu pentru propria faptă; în raporturile cu prepușii, comitentul nu are poziția unui codebitor, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 1052 și art. 1053 C. civ.; ca urmare a plății efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite (art. 1108 pct. 3 C. civ.); comitentul are numai rolul de garant în vederea protejării intereselor victimei, care, datorită acestei dispoziții de favoare, poate obține cât mai urgent și integral acoperirea pagubei care i s-a cauzat; plătind efectiv dauna către victimă, comitentul nu face altceva decât să plătească ceea ce, de fapt, trebuia să facă prepusul său care, în final, va suporta paguba.

Prin sentința civilă nr. 56/CA din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența și a dispus trimiterea dosarului la instanța competentă – Curtea de Apel Brașov. Prin încheierea din data de 29 iulie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 emisă de pârâtul I.P.J. Brașov în sarcina reclamantului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii (filele 147-149 dosar). Prin sentința nr. 163/F din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat procesul verbal nr. 107699 din 16 septembrie 2007 încheiat de Comisia de cercetare administrativă a I.P.J.

Brașov, a anulat Hotărârea nr. 70865 din 16 aprilie 2007 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Brașov, a anulat Hotărârea nr. 25 din 15 iunie 2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A., a admis plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 emisă de pârâtul I.P.J. Brașov, pe care a anulat-o, cu obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2419,9 lei către reclamant. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut, din analiza Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007, că, la emiterea acesteia, I.P.J.

Brașov a avut în vedere procesul – verbal de cercetare administrativă nr. 107699 din 16 septembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare administrativă, cu privire la cheltuielile pentru despăgubirea civilă datorate de reclamant, „în solidar cu MAI, ca urmare a sentinței penale nr. 40 din 24 noiembrie 2004, prin care M.A.I. prin I.P.J. Brașov a fost obligat la plata către cetățeanul italian L.M. a sumei de 35.136, 06 lei(RON)”. Instanța a reținut că suma mai sus indicată a fost imputată integral reclamantului, iar prin decizie se prevede că răspunderea materială s-a stabilit în conformitate cu art. 5 din O.G. nr. 121/1998. În concepția Curții, faptul că pârâta I.P.J.

a achitat întreaga sumă cu titlu de despăgubiri, la care au fost obligați în solidar reclamantul cu partea responsabilă civilmente, adică pârâtul M.I.R.A., nu poate conduce de la sine la ideea că numai reclamantul este vinovat de producerea acestui prejudiciu (despăgubiri civile), deoarece din hotărârea penală rezultă că acesta a fost achitat, iar fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. În plus, s-a mai arătat că susținerea pârâtelor, în sensul că reclamantul se face vinovat de producerea pagubelor și că acesta trebuie să achite întreaga sumă reținută prin hotărârea penală definitivă și irevocabilă, nu poate fi reținută de către instanța de contencios administrativ, deoarece prin hotărârea penală se stabilește o răspundere solidară a pârâtului M.I.R.A.

cu reclamantul B.M.C. În concepția primei instanțe, este bine cunoscut faptul că, pentru a imputa o anumită sumă cu titlu de prejudiciu creat de reclamant, trebuie stabilit în ce procent acesta a contribuit prin fapta sa efectiv la producerea prejudiciului. Judecătorul fondului a considerat că, din conținutul deciziei de imputare, nu rezultă baza de calcul a sumei imputate reclamantului, ci, pur și simplu, s-a trecut la imputarea sumei totale de 35.136,06 lei pe motivul că unitatea a achitat la finele anului 2006 suma - prin transformarea valutei în monedă națională. În optica aceleiași instanțe, atâta timp cât prin hotărârea penală s-a stabilit că răspunde în solidar M.A.I. cu reclamantul, nu poate fi reținută apărarea pârâtelor că doar reclamantul este vinovat de producerea întregii pagube.

La pronunțarea soluției au fost avute în vedere dispozițiile art. 5, 11, 15 din O.G. nr. 121/1998. Instanța de fond a considerat că, în speță, comisia de cercetare administrativă trebuia să stabilească măsura în care se face vinovat reclamantul, adică să stabilească în ce măsură acesta a contribuit la producerea pagubei, iar răspunderea lui materială să se stabilească proporțional cu solda netă de la data constatării pagubei, de la data plății efective și a hotărârii penale. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au fost promovate recursuri de către M.A.I. și I.P.J. Brașov. Recurentul pârât I.P.J. Brașov a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței și menținerea actelor administrative ca temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cadrul motivelor de recurs de la filele 7-11 dosar.

Recurentul M.A.I. a solicitat admiterea recursului său și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea căii extraordinare de atac, acest recurent susține că hotărârea criticată este vădit netemeinică și nelegală. A fost amintită sentința penală nr. 40/2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău (care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3508/2005 a instanței supreme). În concepția recurentului pârât, având în vedere că intimatul reclamant a avut și are calitatea de prepus al instituției, precum și faptul că, prin actele sale, săvârșite cu vinovăție și în timpul serviciului, a produs o pagubă unei terțe persoane fizice, la a cărei reparație a fost obligată și instituția publică la care acesta este încadrat, s-a impus recuperarea de la reclamant a sumei de bani plătite de I.P.J.

Brașov creditorului L.M., în baza titlului executoriu amintit. Sunt amintite, în acest sens, art. 5 din O.G. nr. 121/1998, prev. pct. 15 din Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999. În plus, recurentul pârât mai arată că, prin hotărârea penală anterior individualizată, intimatul reclamant a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, însă, pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Pe de altă parte, în aceeași hotărâre penală a fost reținută culpa exclusivă a intimatului reclamant. Recurentul pârât mai invocă prevederile art. 27 și art. 28 din Legea nr. 26/1994. De asemenea, aceeași parte mai susține că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, iar nu pentru propria faptă, iar comitentul, fiind chemat în solidar cu prepusul, răspunde în locul și pentru prepusul vinovat și nu alături de el.

În concepția recurentului, sunt aplicabile dispozițiile art. 1108 pct. 3 C. civ. în sensul că, urmare a plății efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite. Prin întâmpinarea de la filele 44-49 dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de I.P.J. Brașov. În cauză au fost depuse concluzii scrise de către recurenți și de către intimatul reclamant. La termenul de judecată din 07 octombrie 2009, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția tardivității recursului declarat de I.P.J. Brașov, iar susținerile părților au fost consemnate în practicarea prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată următoarele: Comunicarea sentinței atacate în prezenta cauză a fost realizată la data de 12 decembrie 2008, conform dovezii aflate la fila 186 dosar fond, însă, recursul a fost declarat de această parte la data de 06 ianuarie 2009, conform rezoluției aflate la fila 7 dosar recurs. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În raport de datele prezentate, de textul legal anterior precizat, dar și de prevederile art. 101 și art. 103 C.pr.civ., excepția tardivității recursului declarat de pârâtul I.P.J. Brașov este întemeiată. Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) teza a II –a C.pr.civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de I.P.J.

Brașov ca tardiv formulat. Referitor la recursul declarat de M.A.I., în urma analizării sentinței atacate, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C.pr.civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza I C.pr.civ. coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului. Instanța de control judiciar constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Mai precis, Înalta Curte consideră că este vorba despre o aplicare greșită a legii, avându-se în vedere argumentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 5 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terțelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparație a fost obligată instituția publică de care aceștia aparțin.

În speța de față, instanța de control judiciar apreciază că decizia de imputare este legală și temeinică, ceea ce impune respingerea acțiunii. Potrivit Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007, I.J.P. Brașov a dispus imputarea sumei de 35.136,06 lei în sarcina intimatului reclamant B.C., ofițer activ al I.G.P.R, S.O.I. Brașov, reprezentând despăgubire civilă achitată de I.P.J. Brașov creditorului L.M., urmare a sentinței penale nr. 40/2004 a Curții de Apel Bacău (filele 13-14 dosar tribunal). Prin Hotărârea nr. 70865 din 16 aprilie 2007, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P. Brașov a respins contestația formulată de petentul B.M.C. împotriva deciziei de imputare anterior individualizate (filele 113-116 dosar C.A.

Brașov). Prin Hotărârea nr. 25 din 15 iunie 2007, Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A. a admis în parte plângerea formulată de aceeași persoană fizică, în sensul diminuării pagubei reținute în sarcina acestuia cu contravaloarea sumei reprezentând cotă parte cheltuieli ocazionate de punerea în executare silită a sentinței penale nr. 40/2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a modificat în parte Hotărârea nr. 70865/2007 conform pct. 1 al prezentei hotărâri și a dispus modificarea Deciziei de imputare nr. 107703/2007 în acest sens(filele 82-84 același dosar). Potrivit sentinței penale nr. 40 din 24 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2117/2004 al Curții de Apel Bacău, inculpatul B.M.C.

a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C.pr.pen., pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., aplicându-i-se o amendă administrativă de 7.000.000 lei (fila 5 dosar tribunal). De precizat faptul că această hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3508 din 06 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul B.M.C. și partea civilă L.M. (fila 6 același dosar).

Din conținutul sentinței penale anterior menționate, rezultă că intimatul reclamant a fost singura persoană chemată în judecată penală în acel dosar, că această persoană fizică a fost găsită culpabilă de fapta imputată, dar că aceasta a fost achitată, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care instanța a aplicat o sancțiune administrativă inculpatului( a se vedea filele 69-72 dosar C.A. Brașov). De altfel, instanța penală a individualizat probele în baza cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului pentru fapta de purtare abuzivă. Pe latură civilă, aceeași instanță a dispus, în baza art. 14 și 346 C. pr. penală și art. 998 C. civ., obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I.

la plata, către partea civilă L.M., a următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 1.780 euro – daune materiale, 5.000 euro – daune morale. În plus, instanța penală a obligat, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părții civile suma de 2.350 euro și suma de 3.850.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (fila 74 dosar C.A. Brașov). În considerentele hotărârii penale, după ce a prezentat leziunile suferite de partea vătămată, instanța de judecată a arătat că s-a putut localiza care a fost leziunea produsă de inculpat în ziua de 3 iulie 2001, în curtea Poliției din Brașov.

În continuare, aceeași instanță a precizat că este de necontestat faptul că partea vătămată, urmare a leziunilor produse, atât de lucrătorii de la Forța de Intervenție Rapidă, cu ocazia imobilizării și încătușării, cât și de inculpat, a efectuat cheltuieli pentru vindecare, dar pe cât posibil, trebuie făcută distincție între leziunile suferite (fila 73 din același dosar). În plus, judecătorul a individualizat cheltuielile efectuate de partea vătămată (a se vedea fila 73 din același dosar). În opinia instanței penale, în total, suma care se cuvine părții vătămate pentru tratarea leziunii provocate de inculpat este de 1.780 euro. În plus, același judecător a arătat că prevederile art. 14 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ. impun concluzia că, pentru o justă și integrală despăgubire a părții vătămate, inculpatul poate fi obligat, pe lângă acoperirea pagubei materiale, și la plata unor daune morale (fila 73 același dosar). În finalul hotărârii penale, judecătorul precizează că este foarte greu a face o departajare a umilințelor suferite de partea vătămată în raport de momentul capturării sale, dar, ținând seama că doar inculpatul a fost trimis în judecată, din suma totală solicitată, se va acorda doar o parte din aceasta. În plus, având în vedere că inculpatul a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în solidar cu acesta a fost obligată la plata despăgubirilor civile și partea responsabilă civilmente, respectiv, M.A.I., în virtutea răspunderii civile delictuale (fila 74 același dosar).

În ceea ce privește cheltuielile judiciare către partea vătămată, au fost luate în calcul de instanța penală sumele cheltuite pe biletele de avion, cazarea în România, precum și onorariul pentru avocat (fila 74 același dosar). În altă ordine de idei, trebuie remarcat faptul că există la dosar ordine de plată și extrase de cont, care atestă plata sumei de 35.136,06 RON, care a fost achitată în luna decembrie 2006 de către I.P.J. Brașov creditorului L.M., în baza sentinței penale anterior indicate (filele 69-72 dosar Tribunalul Brașov), din care cheltuielile de executare silită sunt în cuantum de 3.996,24 RON. Din cele expuse anterior, rezultă că intimatul reclamant a avut calitatea de prepus al recurentului pârât M.A.I., dar și împrejurarea că, prin faptele sale, săvârșite cu vinovăție și în timpul serviciului, a produs o pagubă unei terțe persoane fizice, la a cărei reparație a fost obligată și instituția publică la care acesta este încadrat.

Din considerentele hotărârii penale rezultă că a fost reținută culpa exclusivă a intimatului reclamant în producerea pagubelor părții vătămate L.M. Afirmațiile instanței de fond cu privire la nelegalitatea deciziei de imputare, întrucât în decizia penală nu se prevede niciun procent, care să fi fost reținut în sarcina intimatului reclamant, sunt nefondate, deoarece, din toate probele administrate în cauză, dar și din considerentele sentinței penale, rezultă că B.M.C. este singurul vinovat de producerea prejudiciului. Indiscutabil, partea responsabilă civilmente M.A.I. are calitatea de comitent în cauză. Răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia și nu pentru propria faptă.

Comitentul, fiind chemat în solidar cu prepusul, răspunde în locul și pentru prepusul vinovat și nu alături de el. Conform art. 1000 alin. (3) C. civ., stăpânii și comitenții sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat. Comitentul are dreptul să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile efectiv plătite. Împrejurarea că, față de victimă, comitentul a răspuns solidar cu prepusul său, nu este de natură să ducă la o divizare a acțiunii de regres a comitentului, în raporturile cu acest prepus, potrivit regulilor privind recursul contra codebitorilor solidari, instituite prin art. 1052-1053 C. civ.: în raporturile cu prepușii, comitentul nu are poziția unui codebitor.

Solidaritatea comitentului apare numai în raporturile cu victima și decurge nu dintr-o răspundere împreună cu prepușii, ci dintr-o răspundere pentru prepuși. Ca urmare a plății efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite, conform art. 1108 pct. 3 C. civ. Prin consacrarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, art. 1000 alin. (3) C. civ. instituie o garanție exclusiv în folosul victimei referitoare la acoperirea prejudiciului. Prin urmare, prepusul nu se poate exonera de răspundere în raporturile cu comitentul, invocând prevederile art. 1000 alin (3) C. civ. În speță, este indiscutabil faptul că instanța penală a stabilit – prin hotărâre definitivă – că inculpatul B.M.C.

este culpabil de producerea pagubelor materiale și morale părții vătămate L.M., motiv pentru care a stabilit o răspundere civilă delictuală în sarcina acestuia. Obligarea părții responsabile civilmente M.A.I., în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor a avut în vedere răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Comitentul are numai rolul de garant în vederea protejării intereselor victimei, care, datorită acestei dispoziții de favoare, poate obține cât mai urgent și integral acoperirea pagubei care i s-a cauzat. Plătind efectiv dauna către victimă, comitentul nu face altceva decât să plătească ceea ce, de fapt, trebuia să facă prepusul său, care va suporta în final paguba.

Nu poate fi primită susținerea instanței de fond, în sensul că trebuia să se stabilească de către Comisia de cercetare administrativă în ce măsură a contribuit reclamantul la producerea pagubei, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat și principiul „penalul ține în loc civilul”. În speță, recurentul pârât I.P.J. Brașov a respectat, cu ocazia emiterii deciziei de imputare, prevederile art. 15 din O.G. nr. 121/1998, conform cărora răspunderea materială a militarilor se stabilește pentru fiecare, ținându-se seama de măsura în care a contribuit la producerea ei. În raport de argumentele prezentate anterior, în baza art. 314 C. pr.civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de M.A.I., va casa sentința, iar pe fond, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinței nr. 163/F din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea ca nefondată. Respinge recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de I.P.J. Brașov, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2009.