ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4125/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4125/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul B.M.C. a

chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A. și I.P.J. Brașov, solicitând : anularea

Hotărârii nr. 25 din 15 iunie 2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din

cadrul M.I.R.A.; anularea Hotărârii nr. 70865 din 16 aprilie 2007 a Comisiei de

soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Brașov; anularea procesului

verbal nr. 107699 din 16 februarie 2007 încheiat la I.P.J. Brașov la data de 16

februarie 2007, de către Comisia de cercetare administrativă numită prin

Dispoziția nr. 247 din 18 decembrie 2006 a Șefului Inspectoratului; suspendarea

executării Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 a I.P.J. Brașov.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că, prin sentința penală nr. 40 din 24 noiembrie 2004,

rămasă definitivă, Curtea de Apel Bacău l-a achitat, dar a fost obligat în

solidar cu partea responsabilă civilmente M.I.R.A. la plata următoarelor sume :

către partea civilă L.M. – 1780 euro daune materiale; 5000 euro daune morale;

2350 euro și 385 RON cheltuieli judiciare; către Statul Român – 1000 RON

cheltuieli judiciare.

În plus, reclamantul a

precizat că partea civilă a înțeles să se îndrepte cu executare silită către

partea responsabilă civilmente, în contextul în care M.I.R.A. nu a formulat căi

de atac în executarea silită și nu a formulat vreo obiecțiune în timpul

derulării procesului pe fondul cauzei penale, consimțind în acest fel la plata

integrală a sumelor cerute de partea civilă vătămată.

Totodată, reclamantul a

menționat că pârâtul I.P.J. Brașov i-a comunicat la 16 ianuarie 2007 că a

achitat în monedă națională sumele solicitate de partea civilă.

De asemenea, reclamantul a

arătat că, în cursul procedurii administrativ - jurisdicționale, partea adversă

nu a luat în considerare argumentele plângerii sale, precum și faptul că a

achitat individual cheltuielile de judecată prevăzute de sentința penală către

Statul Român.

Prin întâmpinarea de la

filele 37-40 dosar fond, pârâtul I.P.J. Brașov a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

În esență, acest pârât a

arătat că, prin sentința penală anterior indicată, a fost reținută culpa

exclusivă a reclamantului, făcându-se precizarea că acesta „și-a depășit

atribuțiile de serviciu, lovind o persoană încătușată, imobilizată de cei ce o

transportau spre birourile poliției și care era lipsită total de posibilitatea

de a se apăra”. Ca urmare, nu poate exista niciun dubiu cu privire la vinovăția

exclusivă a reclamantului, vinovăție care nu rezidă din existența unui ordin

ilegal, a unei activități legată de munca specifică sau a oricărui fapt care ar

putea justifica o răspundere solidară cu instituția din care face parte,

raportat la fapta comisă.

Același pârât a susținut că

partea adversă a plătit partea de despăgubiri pentru care a fost obligat prin

sentința penală, iar M.A.I. a plătit suma corespunzătoare obligației de plată

stabilită prin aceeași hotărâre judecătorească, însă, în urma executării

silite.

În concepția pârâtului

anterior indicat, M.A.I. are obligația legală să se întoarcă împotriva

reclamantului pentru recuperarea întregii sume pe care instituția a plătit-o

părții vătămate, acest demers având ca temei juridic art. 5 alin. (15) din

Instrucțiunile M.I. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială

a militarilor pentru pagubele produse.

Prin întâmpinarea de la

filele 84-86 dosar fond, pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

În esență, acest pârât a

precizat că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia și

nu pentru propria faptă; în raporturile cu prepușii, comitentul nu are poziția

unui codebitor, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 1052 și art. 1053 C.

civ.; ca urmare a plății efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile

victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii

sume plătite (art. 1108 pct. 3 C. civ.); comitentul are numai rolul de garant

în vederea protejării intereselor victimei, care, datorită acestei dispoziții

de favoare, poate obține cât mai urgent și integral acoperirea pagubei care i

s-a cauzat; plătind efectiv dauna către victimă, comitentul nu face altceva

decât să plătească ceea ce, de fapt, trebuia să facă prepusul său care, în

final, va suporta paguba.

Prin sentința civilă nr. 56/CA

din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a declinat competența și a dispus trimiterea dosarului la instanța competentă –

Curtea de Apel Brașov.

Prin încheierea din data de

29 iulie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 107703 din 20

februarie 2007 emisă de pârâtul I.P.J. Brașov în sarcina reclamantului, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii (filele 147-149 dosar).

Prin sentința nr. 163/F din 29

octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea, a anulat procesul verbal nr. 107699 din 16 septembrie 2007

încheiat de Comisia de cercetare administrativă a I.P.J. Brașov, a anulat Hotărârea

nr. 70865 din 16 aprilie 2007 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor

din cadrul I.P.J. Brașov, a anulat Hotărârea nr. 25 din 15 iunie 2007 a Comisiei

de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A., a admis plângerea formulată

de reclamant împotriva Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007

emisă de pârâtul I.P.J. Brașov, pe care a anulat-o, cu obligarea pârâților în

solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2419,9 lei către

reclamant.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut, din analiza Deciziei de imputare nr. 107703

din 20 februarie 2007, că, la emiterea acesteia, I.P.J. Brașov a avut în vedere

procesul – verbal de cercetare administrativă nr. 107699 din 16 septembrie 2007

încheiat de comisia de cercetare administrativă, cu privire la cheltuielile

pentru despăgubirea civilă datorate de reclamant, „în solidar cu MAI, ca urmare

a sentinței penale nr. 40 din 24 noiembrie  2004, prin care M.A.I. prin I.P.J. Brașov

a fost obligat la plata către cetățeanul italian L.M. a sumei de 35.136, 06

lei(RON)”.

Instanța a reținut că suma

mai sus indicată a fost imputată integral reclamantului, iar prin decizie se

prevede că răspunderea materială s-a stabilit în conformitate cu art. 5 din

O.G. nr. 121/1998.

În concepția Curții, faptul

că pârâta I.P.J. a achitat întreaga sumă cu titlu de despăgubiri, la care au

fost obligați în solidar reclamantul cu partea responsabilă civilmente, adică

pârâtul M.I.R.A., nu poate conduce de la sine la ideea că numai reclamantul

este vinovat de producerea acestui prejudiciu (despăgubiri civile), deoarece

din hotărârea penală rezultă că acesta a fost achitat, iar fapta nu prezintă

pericolul social al unei infracțiuni.

În plus, s-a mai arătat că

susținerea pârâtelor, în sensul că reclamantul se face vinovat de producerea

pagubelor și că acesta trebuie să achite întreaga sumă reținută prin hotărârea

penală definitivă și irevocabilă, nu poate fi reținută de către instanța de

contencios administrativ, deoarece prin hotărârea penală se stabilește o

răspundere solidară a pârâtului M.I.R.A. cu reclamantul B.M.C.

În concepția primei

instanțe, este bine cunoscut faptul că, pentru a imputa o anumită sumă cu titlu

de prejudiciu creat de reclamant, trebuie stabilit în ce procent acesta a

contribuit prin fapta sa efectiv la producerea prejudiciului.

Judecătorul fondului a

considerat că, din conținutul deciziei de imputare, nu rezultă baza de calcul a

sumei imputate reclamantului, ci, pur și simplu, s-a trecut la imputarea sumei

totale de 35.136,06 lei pe motivul că unitatea a achitat la finele anului 2006

suma - prin transformarea valutei în monedă națională.

În optica aceleiași

instanțe, atâta timp cât prin hotărârea penală s-a stabilit că răspunde în

solidar M.A.I. cu reclamantul, nu poate fi reținută apărarea pârâtelor că doar

reclamantul este vinovat de producerea întregii pagube.

La pronunțarea soluției au

fost avute în vedere dispozițiile art. 5, 11, 15 din O.G. nr. 121/1998.

Instanța de fond a

considerat că, în speță, comisia de cercetare administrativă trebuia să

stabilească măsura în care se face vinovat reclamantul, adică să stabilească în

ce măsură acesta a contribuit la producerea pagubei, iar răspunderea lui

materială să se stabilească proporțional cu solda netă de la data constatării

pagubei, de la data plății efective și a hotărârii penale.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești au fost promovate recursuri de către M.A.I. și I.P.J. Brașov.

Recurentul pârât I.P.J. Brașov

a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței și menținerea actelor

administrative ca temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cadrul

motivelor de recurs de la filele 7-11 dosar.

Recurentul M.A.I. a

solicitat admiterea recursului său și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea căii

extraordinare de atac, acest recurent susține că hotărârea criticată este vădit

netemeinică și nelegală.

A fost amintită sentința

penală nr. 40/2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău (care a rămas definitivă

prin Decizia penală nr. 3508/2005 a instanței supreme).

În concepția recurentului

pârât, având în vedere că intimatul reclamant a avut și are calitatea de prepus

al instituției, precum și faptul că, prin actele sale, săvârșite cu vinovăție

și în timpul serviciului, a produs o pagubă unei terțe persoane fizice, la a

cărei reparație a fost obligată și instituția publică la care acesta este

încadrat, s-a impus recuperarea de la reclamant a sumei de bani plătite de I.P.J.

Brașov creditorului L.M., în baza titlului executoriu amintit.

Sunt amintite, în acest

sens, art. 5 din O.G. nr. 121/1998, prev. pct. 15 din Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999.

În plus, recurentul pârât

mai arată că, prin hotărârea penală anterior individualizată, intimatul

reclamant a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă,

însă, pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Pe de altă parte, în aceeași

hotărâre penală a fost reținută culpa exclusivă a intimatului reclamant.

Recurentul pârât mai invocă

prevederile art. 27 și art. 28 din Legea nr. 26/1994.

De asemenea, aceeași parte

mai susține că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia,

iar nu pentru propria faptă, iar comitentul, fiind chemat în solidar cu

prepusul, răspunde în locul și pentru prepusul vinovat și nu alături de el.

În concepția recurentului,

sunt aplicabile dispozițiile art. 1108 pct. 3 C. civ. în sensul că, urmare a

plății efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având

dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite.

Prin întâmpinarea de la

filele 44-49 dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului

declarat de I.P.J. Brașov.

În cauză au fost depuse

concluzii scrise de către recurenți și de către intimatul reclamant.

La termenul de judecată din

07 octombrie 2009, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția

tardivității recursului declarat de I.P.J. Brașov, iar susținerile părților au

fost consemnate în practicarea prezentei decizii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată

următoarele:

Comunicarea sentinței

atacate în prezenta cauză a fost realizată la data de 12 decembrie 2008,

conform dovezii aflate la fila 186 dosar fond, însă, recursul a fost declarat

de această parte la data de 06 ianuarie 2009, conform rezoluției aflate la fila

7 dosar recurs.

Potrivit art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii.

În raport de datele

prezentate, de textul legal anterior precizat, dar și de prevederile art. 101

și art. 103 C.pr.civ., excepția tardivității recursului declarat de pârâtul I.P.J.

Brașov este întemeiată.

Prin urmare, în baza art. 312

alin. (1) teza a II –a C.pr.civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

I.P.J. Brașov ca tardiv formulat.

Referitor la recursul

declarat de M.A.I., în urma analizării sentinței atacate, în raport de

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.pr.civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza I

C.pr.civ. coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea

recursului.

Instanța de control judiciar

constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Mai precis, Înalta Curte

consideră că este vorba despre o aplicare greșită a legii, avându-se în vedere

argumentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 5 din O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, militarii răspund

material pentru pagubele produse, din vina lor și în legătură cu îndeplinirea

serviciului militar, terțelor persoane fizice sau juridice, la a căror

reparație a fost obligată instituția publică de care aceștia aparțin.

În speța de față, instanța

de control judiciar apreciază că decizia de imputare este legală și temeinică,

ceea ce impune respingerea acțiunii.

Potrivit Deciziei de

imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007, I.J.P. Brașov a dispus imputarea sumei

de 35.136,06 lei în sarcina intimatului reclamant B.C., ofițer activ al I.G.P.R,

S.O.I. Brașov, reprezentând despăgubire civilă achitată de I.P.J. Brașov

creditorului L.M., urmare a sentinței penale nr. 40/2004 a Curții de Apel Bacău

(filele 13-14 dosar tribunal).

Prin Hotărârea nr. 70865 din

16 aprilie 2007, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P. Brașov

a respins contestația formulată de petentul B.M.C. împotriva deciziei de

imputare anterior individualizate (filele 113-116 dosar C.A. Brașov).

Prin Hotărârea nr. 25 din 15

iunie 2007, Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A. a admis

în parte plângerea formulată de aceeași persoană fizică, în sensul diminuării

pagubei reținute în sarcina acestuia cu contravaloarea sumei reprezentând cotă

parte cheltuieli ocazionate de punerea în executare silită a sentinței penale nr.

40/2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a modificat în parte Hotărârea nr. 70865/2007

conform pct. 1 al prezentei hotărâri și a dispus modificarea Deciziei de

imputare nr. 107703/2007 în acest sens(filele 82-84 același dosar).

Potrivit sentinței penale nr.

40 din 24 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2117/2004 al Curții de Apel

Bacău, inculpatul B.M.C. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b)

1

C.pr.pen., pentru infracțiunea de

purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., aplicându-i-se o

amendă administrativă de 7.000.000 lei (fila 5 dosar tribunal).

De precizat faptul că

această hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3508

din 06 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

care a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, inculpatul B.M.C. și partea civilă L.M. (fila 6 același

dosar).

Din conținutul sentinței

penale anterior menționate, rezultă că intimatul reclamant a fost singura

persoană chemată în judecată penală în acel dosar, că această persoană fizică a

fost găsită culpabilă de fapta imputată, dar că aceasta a fost achitată,

întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv

pentru care instanța a aplicat o sancțiune administrativă inculpatului( a se

vedea filele 69-72 dosar C.A. Brașov).

De altfel, instanța penală a

individualizat probele în baza cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului pentru

fapta de purtare abuzivă.

Pe latură civilă, aceeași

instanță a dispus, în baza art. 14 și 346 C. pr. penală și art. 998 C. civ., obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. la

plata, către partea civilă L.M., a următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri

civile: 1.780 euro – daune materiale, 5.000 euro – daune morale.

În plus, instanța penală a

obligat, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul în solidar cu partea

responsabilă civilmente, să plătească părții civile suma de 2.350 euro și suma

de 3.850.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (fila 74 dosar C.A. Brașov).

În considerentele hotărârii

penale, după ce a prezentat leziunile suferite de partea vătămată, instanța de

judecată a arătat că s-a putut localiza care a fost leziunea produsă de

inculpat în ziua de 3 iulie 2001, în curtea Poliției din Brașov.

În continuare, aceeași

instanță a precizat că este de necontestat faptul că partea vătămată, urmare a

leziunilor produse, atât de lucrătorii de la Forța de Intervenție Rapidă, cu ocazia imobilizării și încătușării, cât și de inculpat, a efectuat cheltuieli

pentru vindecare, dar pe cât posibil, trebuie făcută distincție între leziunile

suferite (fila 73 din același dosar).

În plus, judecătorul a

individualizat cheltuielile efectuate de partea vătămată (a se vedea fila 73

din același dosar).

În opinia instanței penale,

în total, suma care se cuvine părții vătămate pentru tratarea leziunii provocate

de inculpat este de 1.780 euro.

În plus, același judecător a

arătat că prevederile art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. impun concluzia

că, pentru o justă și integrală despăgubire a părții vătămate, inculpatul poate

fi obligat, pe lângă acoperirea pagubei materiale, și la plata unor daune

morale (fila 73 același dosar).

În finalul hotărârii penale,

judecătorul precizează că este foarte greu a face o departajare a umilințelor

suferite de partea vătămată în raport de momentul capturării sale, dar, ținând

seama că doar inculpatul a fost trimis în judecată, din suma totală solicitată,

se va acorda doar o parte din aceasta.

În plus, având în vedere că

inculpatul a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în solidar

cu acesta a fost obligată la plata despăgubirilor civile și partea responsabilă

civilmente, respectiv, M.A.I., în virtutea răspunderii civile delictuale (fila

74 același dosar).

În ceea ce privește

cheltuielile judiciare către partea vătămată, au fost luate în calcul de

instanța penală sumele cheltuite pe biletele de avion, cazarea în România,

precum și onorariul pentru avocat (fila 74 același dosar).

În altă ordine de idei,

trebuie remarcat faptul că există la dosar ordine de plată și extrase de cont,

care atestă plata sumei de 35.136,06 RON, care a fost achitată în luna

decembrie 2006 de către I.P.J. Brașov creditorului L.M., în baza sentinței

penale anterior indicate (filele 69-72 dosar Tribunalul Brașov), din care

cheltuielile de executare silită sunt în cuantum de 3.996,24 RON.

Din cele expuse anterior,

rezultă că intimatul reclamant a avut calitatea de prepus al recurentului pârât

M.A.I., dar și împrejurarea că, prin faptele sale, săvârșite cu vinovăție și în

timpul serviciului, a produs o pagubă unei terțe persoane fizice, la a cărei

reparație a fost obligată și instituția publică la care acesta este încadrat.

Din considerentele hotărârii

penale rezultă că a fost reținută culpa exclusivă a intimatului reclamant în

producerea pagubelor părții vătămate L.M.

Afirmațiile instanței de

fond cu privire la nelegalitatea deciziei de imputare, întrucât în decizia

penală nu se prevede niciun procent, care să fi fost reținut în sarcina

intimatului reclamant, sunt nefondate, deoarece, din toate probele administrate

în cauză, dar și din considerentele sentinței penale, rezultă că B.M.C. este

singurul vinovat de producerea prejudiciului.

Indiscutabil, partea

responsabilă civilmente M.A.I. are calitatea de comitent în cauză.

Răspunderea comitentului

este o răspundere pentru fapta altuia și nu pentru propria faptă. Comitentul,

fiind chemat în solidar cu prepusul, răspunde în locul și pentru prepusul

vinovat și nu alături de el.

Conform art. 1000 alin. (3) C.

civ., stăpânii și comitenții sunt responsabili de prejudiciul cauzat de

servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Comitentul are dreptul să

recupereze de la prepusul său integral despăgubirile efectiv plătite.

Împrejurarea că, față de

victimă, comitentul a răspuns solidar cu prepusul său, nu este de natură să

ducă la o divizare a acțiunii de regres a comitentului, în raporturile cu acest

prepus, potrivit regulilor privind recursul contra codebitorilor solidari,

instituite prin art. 1052-1053 C. civ.: în raporturile cu prepușii, comitentul

nu are poziția unui codebitor.

Solidaritatea comitentului

apare numai în raporturile cu victima și decurge nu dintr-o răspundere împreună

cu prepușii, ci dintr-o răspundere pentru prepuși.

Ca urmare a plății efective

a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să

pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite, conform art.

1108 pct. 3 C. civ.

Prin consacrarea răspunderii

comitentului pentru fapta prepusului, art. 1000 alin. (3) C. civ. instituie o

garanție exclusiv în folosul victimei referitoare la acoperirea prejudiciului.

Prin urmare, prepusul nu se

poate exonera de răspundere în raporturile cu comitentul, invocând prevederile art.

1000 alin (3) C. civ.

În speță, este indiscutabil

faptul că instanța penală a stabilit – prin hotărâre definitivă – că inculpatul

B.M.C. este culpabil de producerea pagubelor materiale și morale părții

vătămate L.M., motiv pentru care a stabilit o răspundere civilă delictuală în

sarcina acestuia.

Obligarea părții

responsabile civilmente M.A.I., în solidar cu inculpatul, la plata

despăgubirilor a avut în vedere răspunderea comitentului pentru fapta

prepusului.

Comitentul are numai rolul

de garant în vederea protejării intereselor victimei, care, datorită acestei

dispoziții de favoare, poate obține cât mai urgent și integral acoperirea

pagubei care i s-a cauzat. Plătind efectiv dauna către victimă, comitentul nu

face altceva decât să plătească ceea ce, de fapt, trebuia să facă prepusul său,

care va suporta în final paguba.

Nu poate fi primită

susținerea instanței de fond, în sensul că trebuia să se stabilească de către

Comisia de cercetare administrativă în ce măsură a contribuit reclamantul la

producerea pagubei, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat și

principiul „penalul ține în loc civilul”.

În speță, recurentul pârât I.P.J.

Brașov a respectat, cu ocazia emiterii deciziei de imputare, prevederile art. 15

din O.G. nr. 121/1998, conform cărora răspunderea materială a militarilor se

stabilește pentru fiecare, ținându-se seama de măsura în care a contribuit la

producerea ei.

În raport de argumentele

prezentate anterior, în baza art. 314 C. pr.civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de M.A.I., va casa sentința, iar pe fond, va respinge

acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A.I. împotriva sentinței nr. 163/F din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond respinge acțiunea ca nefondată.

Respinge recursul declarat

împotriva aceleiași sentințe de I.P.J. Brașov, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2009.