ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6376/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul S.I. a solicitat anularea deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta SC P. SA, în baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, urmare analizării notificării nr. 18 din16 ianuarie 2002. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâta a încălcat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 300/ R dată în Dosarul nr. 4021/62/2007 al Curții de Apel Brașov, prin care, pe cale de ordonanță președințială, s-a suspendat executarea Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, ce formează obiectul Dosarului nr. 4011/62/2007, devenit 7961/105/2007, aflată pe rolul I.C.C.J., decizia de restituire atacată fiind emisă înainte ca instanța să se pronunțe irevocabil asupra cererii de ordonanță președințială.

Prin sentința civilă nr. 7128 din 24 iunie 2009, Judecătoria Brașov și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin încheierea din 14 octombrie 2009, a înaintat Dosarul Secției civile, fiind înregistrat sub nr. 7306/62/2009. Prin sentința civilă nr. 130/ S din 19 aprilie 2010, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis excepția puterii lucrului judecat invocată din oficiu, a respins acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâții B.I. și SC P. SA, a obligat reclamantul să plătească pârâtului B.I. suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut că la termenul de judecată din 12 aprilie 2010, instanța a invocat, din oficiu, excepția puterii lucrului judecat, pe care a admis-o, în considerarea următoarelor considerente: Obiect al cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată împotriva Deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta SC P. SA, decizie atacată și în Dosar nr. 4569/62/2007 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, prin care s-a admis în parte contestația și a fost anulată decizia cu privire la art. 2. Această sentință a devenit definitivă prin Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, prin care au fost respinse apelurile promovate de SC P. SA, S.I., SC T.P.

SRL și a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursurilor declarate de intervenienții SC T.P. SRL și S.I. În acest ciclu procesual au fost analizate cu putere de lucru judecat toate criticile pe care reclamantul le aduce în cauza de față, atât cu privire la legalitatea deciziei atacate, cât și cu privire la aspectele legate de transmiterea calității procesuale către pârâtul B.I. de la contestatoarea inițială G.G.R. Finalitatea demersului judiciar al reclamantului este aceeași ca în procesul anterior, respectiv anularea deciziei asupra căreia s-au pronunțat deja în mod irevocabil instanțele anterioare, distinct de temeiul juridic invocat de reclamant și care nu leagă instanța, acesta având obligația legală de a califica juridic acțiunea în temeiul art. 129 C. proc.

civ. În acest prim ciclu procesual, reclamantul din prezenta cauză a avut calitatea de intervenient în favoarea pârâtei SC P. SA, care a avut aceeași calitate și anterior, criticând atât calitatea contestatoarei de atunci cât și decizia atacată pe motive de nelegalitate, critici reiterate și în apelul său împotriva sentinței civile nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov. Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate (art. 1201 C. civ.). Chiar dacă în prezenta cauză reclamantul invocă temei de drept al acțiunii sale Legea 31/1990, finalitatea dorită de acesta este cea tranșată anterior cu privire la verificarea legalității Deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007, decizie ce poate fi cenzurată potrivit dispozițiilor speciale ale Legii 10/2001.

Există, deci, identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit și cu atât mai mult când este formulat identic, cum este cazul și în speța de față, cu toate că în primul proces acest obiect a fost formulat pe cale incidentală. Cât privește identitatea de calitate în proces, nu are relevanță poziția procesuală pe care au avut-o părțile în procesul anterior, puterea de lucru judecat existând în favoarea tuturor celor care au avut calitatea de a sta în proces. Și identitatea de cauză este prezentă în speță, reprezentând întreg complexul de fapte pe care le-a invocat reclamantul atât în prezenta cauză cât și în cea anterioară pentru valorificarea pretențiilor sale, fapte analizate de instanțele anterioare și cărora acestea le-au dat o soluție irevocabilă.

Sentința nr. 133/2008 se bucură de puterea lucrului judecat, astfel că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un litigiu viitor și cu atât mai mult nu mai poate pune în discuție acest drept reclamantul, ca intervenient anterior în favoarea pârâtei. Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ a declarat apel reclamantul, ce a fost respins prin decizia nr. 140/ AP din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele considerente: În ce privește încheierea de ședință atacată, prin care Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Secției civile a Tribunalului Brașov, curtea a constatat că, față de obiectul dedus judecății, respectiv anularea dispoziției de restituire emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, secția civilă este cea competență să soluționeze cererea, în temeiul art. 2 lit. b) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului dedus judecății, indicarea de către reclamant a temeiului juridic ca fiind Legea nr. 31/1990 nefiind suficientă pentru a atrage competența altei secții, față de dispoziția imperativă a legii.

De altfel, alin. 4 coroborat cu alin. (6) al art. 129 C. proc. civ. prevede că judecătorul este obligat să pună în discuție temeiul juridic al cererii formulate și să se pronunțe asupra obiectului dedus judecății, această obligație fiind îndeplinită de către instanță. În aceste condiții nu se poate susține că instanța a deturnat acțiunea, ci doar că a făcut o calificare corectă și o încadrare legală în funcție de petitele și cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ce privește apelul declarat împotriva sentinței prin care a fost soluționat fondul cauzei, s-a apreciat că instanța nu a procedat la introducerea din oficiu în cauză a unui terț, ci a făcut aplicarea principiului transmisiunii calității procesuale pasive, având în vedere că pârâta Gheorghiu Gabriela Ruxandra, chemată în judecată inițial de către reclamant, a transmis proprietatea asupra imobilului către terțul B.I., iar acesta a depus cerere de intervenție în proces, având în vedere această transmisiune convențională. Chiar dacă cererea formulată inițial de către terțul B.I. este denumită întâmpinare din cuprinsul acesteia, precum și din înscrisul depus în instanță rezultă că acesta este succesorul în drepturi a pârâtei inițiale, așa încât nu se poate susține că s-ar fi încălcat principiul disponibilității, reclamantul neputându-se judeca decât cu titularul dreptului.

Referitor la excepția puterii lucrului judecat, invocată și admisă de prima instanță, curtea a constatat că s-a făcut o aplicare corectă a triplei identități de părți, obiect și cauză, fapt ce rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate, respectiv sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov și decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la obiectul dedus judecății nu există nici din partea contestatorului critici, fiind evident că în discuție este decizia nr. 18 din 16 ianuarie 2002 emisă de SC P. SA Predeal, rămânând în discuție doar cauza acțiunii.

Cauza acțiunii este scopul către care se îndreaptă voința celui care reclamă sau se apără. Scopul urmărit de către reclamant prin prezenta acțiune este același cu cel avut în cuprinsul cererilor de intervenție care au fost formulate în cursul acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 4569/62/2007 al Tribunalului Brașov, finalizat cu sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008. În consecință și această identitate de cauză este temeinic reținută de către prima instanță. Faptul că apelantul face referire la temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată, ca fiind legea societăților comerciale și nu Legea nr. 10/2001, această discuție a fost soluționată corect de către prima instanță, prin încheierea din 14 octombrie2009, a cărei legalitate și temeinicie au fost analizate mai sus, pentru aceleași argumente respingându-se și această critică a apelantului.

Sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov este opozabilă atât societății cât și acționarilor acesteia, întrucât societatea, ca persoană juridică, acționează conform hotărârilor adoptate în Adunarea Generală a acționarilor, iar acționarii nu pot uza de căi civile introduse personal, ci pot doar solicita anularea hotărârii pe care o consideră nelegală, pe calea deschisă de către Legea nr. 31/1990. De altfel, apelantul a folosit căile procedurale ale intervenției în procesul anterior, atât în nume propriu cât și în numele unei alte societăți comerciale și are pe rolul instanțelor comerciale și o acțiune împotriva hotărârii adunării generale, în calitate de acționar.

Prin soluționarea cererii de chemare în judecată în sensul admiterii excepției autorității lucrului judecat nu s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, așa cum este le reglementat în art. 6 din CEDO, cu toate componentele pe care această noțiune de proces echitabil le comportă. În măsura în care, în cursul derulării unui proces, se invocă excepții dirimante instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra lor, iar admiterea unei astfel de excepții face de prisos cercetarea fondului cauzei, prin aceasta neputându-se susține că i s-a refuzat dreptul la o judecată pe fond, ci doar că acest drept nu mai este posibil și eficient datorită intervenirii excepției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.I.

care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici: 1. În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că instanțele au încălcat principiul disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin introducerea din oficiu în cauză a unui terț. În acest sens, recurentul susține că, prin acțiunea modificată la 20 mai 2009 în fața Judecătoriei Brașov, (fila 32 dos. Jud. Brașov) a indicat ca pârâtă societatea comercială SC P. SA, temeiul juridic - Legea nr. 31/1990 și are ca obiect acțiunea în anulare a Deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007 în baza Hotărârii A.G.A.

din 09 martie 2007, determinat de faptul că executarea hotărârii AGA a fost suspendată prin admiterea ordonanței președințiale soluționate de Curtea de Apel Brașov prin Decizia nr. 300/R. Instanța de fond a ignorat cererea modificată și prin încheierea de la termenul din 27 noiembrie 2009(fila 8, dosar Trib. Brașov) a dispus din oficiu introducerea în cauză, în calitate de pârât a lui B.I. Reținerea instanței de apel în sensul că instanța de fond nu a procedat la introducerea din oficiu în cauză, ci a făcut aplicarea principiului transmisiunii calității procesuale este eronată întrucât, prin cererea modificatoare, în calitate de parte pârâtă a fost indicată G.G.R., instanța fiind obligată să se pronunțe în funcție de această cerere.

Pe de altă parte, G.G.R. era decedată la data înregistrării cererii introductive de instanță, respectiv 31 martie 2009. Așa cum reiese din Decizia nr. 22/2009 a Curții de Apel Brașov și din extrasul din Registrul de moarte emis de Primăria Sector 1 București, Gheorghiu Gabriela Ruxandra a decedat la data de 02 noiembrie 2008, deci înaintea înregistrării acțiunii, neputând avea în prezentul litigiu calitatea de parte pârâtă, întrucât era lipsită de capacitate procesuală de folosință, iar B.I. nu se putea substitui în plan procesual unei persoane decedate, ce nu putea avea calitatea de parte în acest proces. G.G.R., nefiind indicată în calitatea de parte pârâtă, prin cererea modificată, fiind decedată înaintea înregistrării cererii, în speță nu putea opera transmisiunea calității procesuale către terțul B.I.

Aprecierea instanței de apel că acțiunea nu putea fi judecată decât cu titularul dreptului este întemeiată, instanța având obligația să examineze și să se pronunțe în funcție de cererea reclamantului și nu să introducă din oficiu terțe persoane în proces. Mai mult, B.I. nu are calitate procesuală, fiind străină raportului juridic ce face obiectul judecății dintre acționar și societate, reglementat de Legea nr. 31/1990 și nici titular al deciziei de restituire. Pentru acest motiv de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre judecare în contradictoriu cu SC P. SA, Tribunalului Brașov. În cadrul aceluiași motiv de nelegalitate, recurentul susține că instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. prin încălcarea temeiului juridic al acțiunii modificate. Litigiul dintre acționar și societatea comercială a fost determinat de faptul că Hotărârea A.G.A. din 09 martie 2007, suspendată pe calea ordonanței președințiale de Curtea de Apel Brașov prin Decizia 300/ R a fost executată de pârâta SC P. SA și este un litigiu de natură comercială întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de Legea nr. 31/1990. Potrivit dispozițiilor ari. 132 din Legea nr. 31/1990, acționarii societății au la îndemână acțiunea în anulare a hotărârilor (deciziilor) A.G.A. și a actelor întocmite în baza hotărârilor A.G.A. pentru cauze de nulitate absolută și relativă.

Instanțele au ignorat obiectul acțiunii și natura juridică a raportului dintre părți, calificând greșit natura juridică a acțiunii ca fiind legea nr. 10/2001, încălcând temeiul juridic al acțiunii modificate, legea societăților comerciale nr. 31/1990, normă juridică aplicabilă raportului dintre acționar și societatea comercială. Întrucât au ignorat obiectul acțiunii și încălcat temeiul juridic, instanțele au încălcat principiul disponibilității, consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârilor pronunțate, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru acest motiv de recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare Secției Comerciale a Tribunalului Brașov, competentă funcțional.

2. În motivarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârile au fost date cu ignorarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ., în mod greșit fiind admisă excepția puterii lucrului judecat în raport cu sentința nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov. Excepția puterii lucrului judecat a fost reținută în mod greșit întrucât nu există identitate de părți și cauză între cererea reclamantului și cererea soluționată în litigiul anterior, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Ambele instanțe au reținut eronat identitatea de părți între cele două cereri, instanța de fond reținând că reclamantul a avut calitatea de intervenient în favoarea pârâtei SC P. SA, iar instanța de apel a motivat identitatea de părți cu următoarea apreciere:,,din cuprinsul hotărârilor judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov și decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”. Așa cum reiese din dispozitivul sentinței civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov - față de care invocat excepția puterii lucrului judecat - și din Decizia nr. 22/AP/2009 a Curții de Apel Brașov, recurentul - reclamant nu a avut nici o calitate în litigiul anterior, nedepășind faza admisibilității în principiu.

În ceea ce privește lipsa identității de cauză sau temei juridic al dreptului valorificat prin cerere, ambele instanțe au reținut eronat identitatea de cauză. Așa cum reiese din sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, instanța a apreciat că decizia de restituire poate fi cenzurată numai potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel a apreciat că, aspectul temeiului juridic al acțiunii a fost rezolvată prin încheierea premergătoare din 14 octombrie2009 prin care cauza a fost scoasă de pe rolul Secției Comerciale. În speță, cauza cererii în anulare a deciziei de restituire o constituie cauza ilicită, motiv de nulitate absolută prevăzut de 132 din Legea nr. 31/1990, în timp ce în prima cerere cauza anulării deciziei de restituire a constituit-o legea nr. 10/2001.

Întrucât nu există identitate de părți și cauză între cererea reclamantului și cererea soluționată în litigiul anterior, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., astfel că în mod greșit, instanțele au reținut excepția puterii lucrului judecat. Pentru acest motiv, recurentul solicită admiterea recursului, casarea celor doua hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare Secției Comerciale a Tribunalului Brașov, competentă funcțional. Invocând că nu există identitate de cauză, instanța de apel avea obligația să stabilească natura juridică a raportului dintre acționar și societate și a normelor juridice aplicabile. Instanțele au calificat greșit natura juridică a acțiunii ca fiind Legea nr. 10/2001, litigiul dintre acționar și societate nefiind determinat de nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci de faptul că Hotărârea A.G.A.

din 09 martie 2007, suspendată de Curtea de Apel Brașov prin Decizia 300/ R a fost executată de pârâta SC P. SA și este un litigiu de natură comercială, întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de legea societăților comerciale nr. 31/1990. În fine, recurentul contestă obligarea sa de către cele două instanțe la plata cheltuielilor de judecată. Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: 1. În drept, procesul civil este guvernat de principiile disponibilității, contradictorialității și publicității dezbaterilor, inclusiv de principiul respectării dreptului la apărare.

Principiile menționate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care, orice persoană, „are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”. Principiul disponibilității semnifică posibilitatea părților de a dispune cu privire la obiectul procesului și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, ceea ce înseamnă că judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în raport de limitele învestirii de către părțile litigante.

La rândul său, contradictorialitatea dezbaterilor este un principiu fundamental al dreptului procesual civil, întrucât impune judecătorului obligația de a pune în dezbaterea contradictorie a părților toate elementele de care depinde soluționarea cauzei. Încălcarea acestor principii semnifică încălcarea însăși a substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., cu consecința casării în totalitate a hotărârii și reluării judecății. În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, anularea Deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de aceasta, în baza Hotărârii A.G.A.

din 09 martie 2007, urmare analizării notificării din 16 ianuarie 2002. La data de 20 mai 2009, în fața Judecătoriei Brașov (fila 32 dos. Jud. Brașov), reclamantul a depus la dosar o „precizare”, în care a mai menționat o dată că înțelege să se judece în contradictoriu cu societatea comercială SC P. SA, în calitate de pârâtă. Prin încheierea de la termenul din 27 noiembrie 2009 (fila 8), Tribunalul Brașov a dispus, din oficiu, conceptarea și introducerea în cauză, în calitate de pârât a lui B.I., menționând în dispozitivul încheierii „Din oficiu, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., dispune rectificarea erorii materiale săvârșită prin omisiune în conceptul de citare întocmit pentru acest termen de judecată, în acesta urmând a fi menționat și pârâtul B.I.”.

Procedând în acest sens, instanța a încălcat dreptul la apărare al părții și cele două principii de drept enunțate, care guvernează procesul civil, ceea ce atrage nulitatea hotărârii și incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, principiul contradictorialității presupune, printre altele, dreptul unei părți de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți, instanța trebuind să-i asigure posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de partea adversă sau de instanță. În temeiul acestui principiu, părțile au dreptul de a face cereri, de a propune și administra probe, de apune concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept care interesează în soluționarea cauzei, conform art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., instanța fiind obligată să-și fundamenteze hotărârea doar pe acele elemente care au format obiectul unor dezbateri contradictorii. Totodată, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, potrivit căruia, cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului, cât și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se poartă procesul. Pe cale de consecință, introducerea în cauză a altor persoane din inițiativa instanței este nelegală și nici nu poate fi explicată în baza principiului rolului activ al judecătorului, deoarece acest principiu se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii si numai în cadrul procesual stabilit prin voința reclamantului.

Numai părțile sunt cele care pot lărgi sfera procesului prin modificarea cererii de chemare în judecată, conform art. 132 C. proc. civ., iar nu instanța din oficiu, în virtutea exercitării rolului său activ. Pe de altă parte, reclamantul nu și-a manifestat în vreun fel opunerea sa față de această măsură a instanței, nici la termenul la care s-a dispus „introducerea în conceptul de citare a pârâtului B.I.”, nici ulterior. Așa fiind, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., prin aceea că a dispus din oficiu introducerea în cauză a unei părți, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate, desființarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se clarifica cadrul procesual al litigiului, ținând seama de principiile și dispozițiile legale arătate. 2. Referitor la excepția puterii lucrului judecat, curtea de apel a reținut că s-a făcut o aplicare corectă a triplei identități de părți, obiect și cauză, arătând că această împrejurare rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate într-un alt litigiu, respectiv sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov și decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând aceste hotărâri, se constată că reclamantul din prezenta cauză nu a avut calitatea de parte în acel litigiu, astfel că nu este îndeplinită condiția identității de părți pentru a putea fi reținută excepția puterii lucrului judecat. Astfel, în decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în primul litigiu, în faza procesuală a apelului (fila 58, dosar tribunal) se arată că „ … apelanții S.I. și SC T.P. SRL nu au avut și nu au dobândit calitatea de părți în primă instanță, deoarece cererile de intervenție principale și accesorii formulate de aceștia, nu au fost încuviințate în principiu de instanță, potrivit dispozițiilor art. 52 C. proc.

civ.” Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătorești și este reglementată de art. 1201 C. civ., ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul - „res judicata pro veritate habetur” și de art. 166 C. proc. civ., drept o excepție de fond, peremptorie si absolută. Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară întrunirea triplei identități de elemente: părțile, obiectul și cauză. Întrucât instanțele de fond au admis în mod greșit excepția puterii lucrului judecat, se impune și pentru acest motiv, rejudecarea pricinii, urmând ca instanțele să se pronunțe cu privire la fondul litigiului dedus judecății.

3. În ce privește susținerea recurentului, în sensul că litigiul ar avea natură comercială, întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de Legea societăților comerciale nr. 31/1990, aceasta nu poate fi primită. Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți. Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și el privește raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum și raporturile procesuale nepatrimoniale.

În speță, decizia a cărei „anulare” se solicită nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului. De aceea, este irelevant faptul că imobilul face parte din fondul de comerț și că este înregistrat în evidența contabilă a societății care a emis dispoziția și nici faptul că raportul juridic de asociere dintre reclamant și societate este reglementat de Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Întrucât prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat desființarea dispoziției emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3) din acest act normativ, competentă să soluționeze cauza este Secția civilă a Tribunalului Brașov. Celelalte critici formulate prin cererea de recurs urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei, după stabilirea cadrului procesual.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată, va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 130/ S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov, secția civilă, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 140/ AP din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată. Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 130/ S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov, secția civilă. Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.