ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6376/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6376/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul S.I. a

solicitat anularea deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta SC P.

SA, în baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, urmare analizării notificării nr.

18 din16 ianuarie 2002.

În motivarea cererii sale, reclamantul a

arătat că pârâta a încălcat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 300/ R dată

în Dosarul nr. 4021/62/2007 al Curții de Apel Brașov, prin care, pe cale de

ordonanță președințială, s-a suspendat executarea Hotărârii A.G.A. din 09 martie

2007, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, ce formează

obiectul Dosarului nr. 4011/62/2007, devenit 7961/105/2007, aflată pe rolul

I.C.C.J., decizia de restituire atacată fiind emisă înainte ca instanța să se

pronunțe irevocabil asupra cererii de ordonanță președințială.

Prin sentința civilă nr. 7128 din 24 iunie

2009, Judecătoria Brașov și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin încheierea

din 14 octombrie 2009, a înaintat Dosarul Secției civile, fiind înregistrat sub

nr. 7306/62/2009.

Prin sentința civilă nr. 130/ S din 19

aprilie 2010, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis excepția puterii

lucrului judecat invocată din oficiu, a respins acțiunea civilă precizată,

formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâții B.I. și SC P. SA, a

obligat reclamantul să plătească pârâtului B.I. suma de 5.000 lei, cheltuieli

de judecată.

Prima instanță a reținut că la termenul de

judecată din 12 aprilie 2010, instanța a invocat, din oficiu, excepția puterii

lucrului judecat, pe care a admis-o, în considerarea următoarelor considerente:

Obiect al cererii de chemare în judecată îl

constituie contestația formulată împotriva Deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007

emisă de pârâta SC P. SA, decizie atacată și în Dosar nr. 4569/62/2007 în care

s-a pronunțat sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului

Brașov, prin care s-a admis în parte contestația și a fost anulată decizia cu

privire la art. 2.

Această sentință a devenit definitivă prin

Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, prin

care au fost respinse apelurile promovate de SC P. SA, S.I., SC T.P. SRL și a

rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursurilor declarate

de intervenienții SC T.P. SRL și S.I.

În acest ciclu procesual au fost analizate cu

putere de lucru judecat toate criticile pe care reclamantul le aduce în cauza

de față, atât cu privire la legalitatea deciziei atacate, cât și cu privire la

aspectele legate de transmiterea calității procesuale către pârâtul B.I. de la

contestatoarea inițială G.G.R.

Finalitatea demersului judiciar al

reclamantului este aceeași ca în procesul anterior, respectiv anularea deciziei

asupra căreia s-au pronunțat deja în mod irevocabil instanțele anterioare,

distinct de temeiul juridic invocat de reclamant și care nu leagă instanța,

acesta având obligația legală de a califica juridic acțiunea în temeiul art. 129

C. proc. civ.

În acest prim ciclu procesual, reclamantul

din prezenta cauză a avut calitatea de intervenient în favoarea pârâtei SC P.

SA, care a avut aceeași calitate și anterior, criticând atât calitatea

contestatoarei de atunci cât și decizia atacată pe motive de nelegalitate,

critici reiterate și în apelul său împotriva sentinței civile nr. 133/ S din 11

aprilie 2008 a Tribunalului Brașov.

Este lucru judecat atunci când a doua cerere

în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate (art. 1201

C. civ.).

Chiar dacă în prezenta cauză reclamantul

invocă temei de drept al acțiunii sale Legea 31/1990, finalitatea dorită de

acesta este cea tranșată anterior cu privire la verificarea legalității

Deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007, decizie ce poate fi

cenzurată potrivit dispozițiilor speciale ale Legii 10/2001.

Există, deci, identitate de obiect chiar dacă

acesta este formulat diferit și cu atât mai mult când este formulat identic,

cum este cazul și în speța de față, cu toate că în primul proces acest obiect a

fost formulat pe cale incidentală.

Cât privește identitatea de calitate în

proces, nu are relevanță poziția procesuală pe care au avut-o părțile în

procesul anterior, puterea de lucru judecat existând în favoarea tuturor celor

care au avut calitatea de a sta în proces.

Și identitatea de cauză este prezentă în

speță, reprezentând întreg complexul de fapte pe care le-a invocat reclamantul

atât în prezenta cauză cât și în cea anterioară pentru valorificarea

pretențiilor sale, fapte analizate de instanțele anterioare și cărora acestea

le-au dat o soluție irevocabilă.

Sentința nr. 133/2008 se bucură de puterea

lucrului judecat, astfel că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune

în discuție dreptul său într-un litigiu viitor și cu atât mai mult nu mai poate

pune în discuție acest drept reclamantul, ca intervenient anterior în favoarea

pârâtei.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de

ședință din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Brașov, Secția comercială și de

contencios administrativ a declarat apel reclamantul, ce a fost respins prin

decizia nr. 140/ AP din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de

apel a reținut următoarele considerente:

În ce privește încheierea de ședință atacată,

prin care Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Secției civile a

Tribunalului Brașov, curtea a constatat că, față de obiectul dedus judecății,

respectiv anularea dispoziției de restituire emisă în temeiul Legii nr. 10/2001,

secția civilă este cea competență să soluționeze cererea, în temeiul art. 2 lit.

b) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului dedus judecății,

indicarea de către reclamant a temeiului juridic ca fiind Legea nr. 31/1990

nefiind suficientă pentru a atrage competența altei secții, față de dispoziția

imperativă a legii. De altfel, alin. 4 coroborat cu alin. (6) al art. 129 C.

proc. civ. prevede că judecătorul este obligat să pună în discuție temeiul

juridic al cererii formulate și să se pronunțe asupra obiectului dedus

judecății, această obligație fiind îndeplinită de către instanță. În aceste

condiții nu se poate susține că instanța a deturnat acțiunea, ci doar că a

făcut o calificare corectă și o încadrare legală în funcție de petitele și

cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ce privește apelul declarat împotriva

sentinței prin care a fost soluționat fondul cauzei, s-a apreciat că instanța

nu a procedat la introducerea din oficiu în cauză a unui terț, ci a făcut

aplicarea principiului transmisiunii calității procesuale pasive, având în

vedere că pârâta Gheorghiu Gabriela Ruxandra, chemată în judecată inițial de

către reclamant, a transmis proprietatea asupra imobilului către terțul B.I.,

iar acesta a depus cerere de intervenție în proces, având în vedere această

transmisiune convențională. Chiar dacă cererea formulată inițial de către

terțul B.I. este denumită întâmpinare din cuprinsul acesteia, precum și din

înscrisul depus în instanță rezultă că acesta este succesorul în drepturi a

pârâtei inițiale, așa încât nu se poate susține că s-ar fi încălcat principiul

disponibilității, reclamantul neputându-se judeca decât cu titularul dreptului.

Referitor la excepția puterii lucrului

judecat, invocată și admisă de prima instanță, curtea a constatat că s-a făcut

o aplicare corectă a triplei identități de părți, obiect și cauză, fapt ce

rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate, respectiv sentința

civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, decizia civilă nr.

22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov și decizia civilă nr. 831

din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la

obiectul dedus judecății nu există nici din partea contestatorului critici,

fiind evident că în discuție este decizia nr. 18 din 16 ianuarie 2002 emisă de

SC P. SA Predeal, rămânând în discuție doar cauza acțiunii. Cauza acțiunii este

scopul către care se îndreaptă voința celui care reclamă sau se apără. Scopul

urmărit de către reclamant prin prezenta acțiune este același cu cel avut în

cuprinsul cererilor de intervenție care au fost formulate în cursul acțiunii ce

a format obiectul Dosarului nr. 4569/62/2007 al Tribunalului Brașov, finalizat

cu sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008. În consecință și această

identitate de cauză este temeinic reținută de către prima instanță.

Faptul că apelantul face referire la temeiul

juridic invocat în cererea de chemare în judecată, ca fiind legea societăților

comerciale și nu Legea nr. 10/2001, această discuție a fost soluționată corect

de către prima instanță, prin încheierea din 14 octombrie2009, a cărei

legalitate și temeinicie au fost analizate mai sus, pentru aceleași argumente

respingându-se și această critică a apelantului.

Sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie

2008 a Tribunalului Brașov este opozabilă atât societății cât și acționarilor

acesteia, întrucât societatea, ca persoană juridică, acționează conform

hotărârilor adoptate în Adunarea Generală a acționarilor, iar acționarii nu pot

uza de căi civile introduse personal, ci pot doar solicita anularea hotărârii

pe care o consideră nelegală, pe calea deschisă de către Legea nr. 31/1990. De

altfel, apelantul a folosit căile procedurale ale intervenției în procesul

anterior, atât în nume propriu cât și în numele unei alte societăți comerciale

și are pe rolul instanțelor comerciale și o acțiune împotriva hotărârii

adunării generale, în calitate de acționar.

Prin soluționarea cererii de chemare în

judecată în sensul admiterii excepției autorității lucrului judecat nu s-a

încălcat dreptul la un proces echitabil, așa cum este le reglementat în art. 6

din CEDO, cu toate componentele pe care această noțiune de proces echitabil le

comportă. În măsura în care, în cursul derulării unui proces, se invocă excepții

dirimante instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra lor, iar

admiterea unei astfel de excepții face de prisos cercetarea fondului cauzei,

prin aceasta neputându-se susține că i s-a refuzat dreptul la o judecată pe

fond, ci doar că acest drept nu mai este posibil și eficient datorită

intervenirii excepției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul S.I. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc.

civ., a formulat următoarele critici:

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că

instanțele au încălcat principiul disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6)

C. proc. civ., prin introducerea din oficiu în cauză a unui terț.

În acest sens, recurentul susține că, prin

acțiunea modificată la 20 mai 2009 în fața Judecătoriei Brașov, (fila 32 dos.

Jud. Brașov) a indicat ca pârâtă societatea comercială SC P. SA, temeiul

juridic - Legea nr. 31/1990 și are ca obiect acțiunea în anulare a Deciziei de

restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007 în baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie

2007, determinat de faptul că executarea hotărârii AGA a fost suspendată prin

admiterea ordonanței președințiale soluționate de Curtea de Apel Brașov prin

Decizia nr. 300/R.

Instanța de fond a ignorat cererea modificată

și prin încheierea de la termenul din 27 noiembrie 2009(fila 8, dosar Trib.

Brașov) a dispus din oficiu introducerea în cauză, în calitate de pârât a lui

B.I.

Reținerea instanței de apel în sensul că

instanța de fond nu a procedat la introducerea din oficiu în cauză, ci a făcut

aplicarea principiului transmisiunii calității procesuale este eronată

întrucât, prin cererea modificatoare, în calitate de parte pârâtă a fost

indicată G.G.R., instanța fiind obligată să se pronunțe în funcție de această

cerere. Pe de altă parte, G.G.R. era decedată la data înregistrării cererii

introductive de instanță, respectiv 31 martie 2009.

Așa cum reiese din Decizia nr. 22/2009 a

Curții de Apel Brașov și din extrasul din Registrul de moarte emis de Primăria

Sector 1 București, Gheorghiu Gabriela Ruxandra a decedat la data de 02

noiembrie 2008, deci înaintea înregistrării acțiunii, neputând avea în

prezentul litigiu calitatea de parte pârâtă, întrucât era lipsită de capacitate

procesuală de folosință, iar B.I. nu se putea substitui în plan procesual unei

persoane decedate, ce nu putea avea calitatea de parte în acest proces.

G.G.R., nefiind indicată în calitatea de

parte pârâtă, prin cererea modificată, fiind decedată înaintea înregistrării

cererii, în speță nu putea opera transmisiunea calității procesuale către

terțul B.I.

Aprecierea instanței de apel că acțiunea nu

putea fi judecată decât cu titularul dreptului este întemeiată, instanța având

obligația să examineze și să se pronunțe în funcție de cererea reclamantului și

nu să introducă din oficiu terțe persoane în proces.

Mai mult, B.I. nu are calitate procesuală,

fiind străină raportului juridic ce face obiectul judecății dintre acționar și

societate, reglementat de Legea nr. 31/1990 și nici titular al deciziei de

restituire.

Pentru acest motiv de recurs, solicită

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre

judecare în contradictoriu cu SC P. SA, Tribunalului Brașov.

În cadrul aceluiași motiv de nelegalitate,

recurentul susține că instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ. prin încălcarea temeiului juridic al acțiunii modificate.

Litigiul dintre acționar și societatea

comercială a fost determinat de faptul că Hotărârea A.G.A. din 09 martie 2007,

suspendată pe calea ordonanței președințiale de Curtea de Apel Brașov prin

Decizia 300/ R a fost executată de pârâta SC P. SA și este un litigiu de natură

comercială întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de

Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispozițiilor ari. 132 din Legea nr.

31/1990, acționarii societății au la îndemână acțiunea în anulare a hotărârilor

(deciziilor) A.G.A. și a actelor întocmite în baza hotărârilor A.G.A. pentru

cauze de nulitate absolută și relativă.

Instanțele au ignorat obiectul acțiunii și

natura juridică a raportului dintre părți, calificând greșit natura juridică a

acțiunii ca fiind legea nr. 10/2001, încălcând temeiul juridic al acțiunii

modificate, legea societăților comerciale nr. 31/1990, normă juridică

aplicabilă raportului dintre acționar și societatea comercială.

Întrucât au ignorat obiectul acțiunii și

încălcat temeiul juridic, instanțele au încălcat principiul disponibilității,

consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea

hotărârilor pronunțate, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru acest motiv de recurs, recurentul

solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei

spre rejudecare Secției Comerciale a Tribunalului Brașov, competentă

funcțional.

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârile

au fost date cu ignorarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166

C. proc. civ., în mod greșit fiind admisă excepția puterii lucrului judecat în

raport cu sentința nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov.

Excepția puterii lucrului judecat a fost

reținută în mod greșit întrucât nu există identitate de părți și cauză între

cererea reclamantului și cererea soluționată în litigiul anterior, nefiind

îndeplinite cerințele impuse de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Ambele instanțe au reținut eronat identitatea

de părți între cele două cereri, instanța de fond reținând că reclamantul a

avut calitatea de intervenient în favoarea pârâtei SC P. SA, iar instanța de

apel a motivat identitatea de părți cu următoarea apreciere:,,din cuprinsul

hotărârilor judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie

2008 a Tribunalului Brașov, decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a

Curții de Apel Brașov și decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție”.

Așa cum reiese din dispozitivul sentinței

civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov - față de care

invocat excepția puterii lucrului judecat - și din Decizia nr. 22/AP/2009 a

Curții de Apel Brașov, recurentul - reclamant nu a avut nici o calitate în

litigiul anterior, nedepășind faza admisibilității în principiu.

În ceea ce privește lipsa identității de

cauză sau temei juridic al dreptului valorificat prin cerere, ambele instanțe

au reținut eronat identitatea de cauză. Așa cum reiese din sentința pronunțată

de Tribunalul Brașov, instanța a apreciat că decizia de restituire poate fi

cenzurată numai potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel

a apreciat că, aspectul temeiului juridic al acțiunii a fost rezolvată prin

încheierea premergătoare din 14 octombrie2009 prin care cauza a fost scoasă de

pe rolul Secției Comerciale.

În speță, cauza cererii în anulare a deciziei

de restituire o constituie cauza ilicită, motiv de nulitate absolută prevăzut

de 132 din Legea nr. 31/1990, în timp ce în prima cerere cauza anulării

deciziei de restituire a constituit-o legea nr. 10/2001.

Întrucât nu există identitate de părți și

cauză între cererea reclamantului și cererea soluționată în litigiul anterior,

nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc.

civ., astfel că în mod greșit, instanțele au reținut excepția puterii lucrului

judecat.

Pentru acest motiv, recurentul solicită

admiterea recursului, casarea celor doua hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare Secției Comerciale a Tribunalului Brașov, competentă funcțional.

Invocând că nu există identitate de cauză,

instanța de apel avea obligația să stabilească natura juridică a raportului

dintre acționar și societate și a normelor juridice aplicabile.

Instanțele au calificat greșit natura

juridică a acțiunii ca fiind Legea nr. 10/2001, litigiul dintre acționar și

societate nefiind determinat de nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

ci de faptul că Hotărârea A.G.A. din 09 martie 2007, suspendată de Curtea de

Apel Brașov prin Decizia 300/ R a fost executată de pârâta SC P. SA și este un

litigiu de natură comercială, întrucât are la bază raportul juridic de asociere

reglementat de legea societăților comerciale nr. 31/1990.

În fine, recurentul contestă obligarea sa de

către cele două instanțe la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.

Verificând legalitatea deciziei recurate în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat,

urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

principiile disponibilității, contradictorialității și publicității

dezbaterilor, inclusiv de principiul respectării dreptului la apărare.

Principiile menționate sunt o componentă a

dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care, orice persoană,

„are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen

rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială,

instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și

obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații

în materie penală îndreptate împotriva sa”.

Principiul disponibilității semnifică

posibilitatea părților de a dispune cu privire la obiectul procesului și de

mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, ceea ce înseamnă că

judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în raport de limitele

învestirii de către părțile litigante.

La rândul său, contradictorialitatea

dezbaterilor este un principiu fundamental al dreptului procesual civil,

întrucât impune judecătorului obligația de a pune în dezbaterea contradictorie

a părților toate elementele de care depinde soluționarea cauzei.

Încălcarea acestor principii semnifică

încălcarea însăși a substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs

în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ., cu consecința casării în totalitate a hotărârii și

reluării judecății.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brașov, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

SC P. SA, anularea Deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de aceasta, în

baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, urmare analizării notificării din 16

ianuarie 2002.

La data de 20 mai 2009, în fața Judecătoriei

Brașov (fila 32 dos. Jud. Brașov), reclamantul a depus la dosar o „precizare”,

în care a mai menționat o dată că înțelege să se judece în contradictoriu cu

societatea comercială SC P. SA, în calitate de pârâtă.

Prin încheierea de la termenul din 27

noiembrie 2009 (fila 8), Tribunalul Brașov a dispus, din oficiu, conceptarea și

introducerea în cauză, în calitate de pârât a lui B.I., menționând în

dispozitivul încheierii „Din oficiu, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc.

civ., dispune rectificarea erorii materiale săvârșită prin omisiune în

conceptul de citare întocmit pentru acest termen de judecată, în acesta urmând

a fi menționat și pârâtul B.I.”.

Procedând în acest sens, instanța a încălcat

dreptul la apărare al părții și cele două principii de drept enunțate, care

guvernează procesul civil, ceea ce atrage nulitatea hotărârii și incidența

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, principiul contradictorialității

presupune, printre altele, dreptul unei părți de a discuta și combate

susținerile și probele celeilalte părți, instanța trebuind să-i asigure posibilitatea

de a-și exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept

invocate de partea adversă sau de instanță.

În temeiul acestui principiu, părțile au

dreptul de a face cereri, de a propune și administra probe, de apune concluzii

cu privire la toate problemele de fapt și de drept care interesează în

soluționarea cauzei, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanța fiind

obligată să-și fundamenteze hotărârea doar pe acele elemente care au format

obiectul unor dezbateri contradictorii.

Totodată, instanța de fond a încălcat

principiul disponibilității, potrivit căruia, cadrul procesual, atât sub

aspectul obiectului, cât și al părților între care se derulează litigiul, este

cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în

afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor

persoane decât cele între care se poartă procesul.

Pe cale de consecință, introducerea în cauză

a altor persoane din inițiativa instanței este nelegală și nici nu poate fi

explicată în baza principiului rolului activ al judecătorului, deoarece acest

principiu se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea

adevărului, în limitele legii si numai în cadrul procesual stabilit prin voința

reclamantului. Numai părțile sunt cele care pot lărgi sfera procesului prin

modificarea cererii de chemare în judecată, conform art. 132 C. proc. civ., iar

nu instanța din oficiu, în virtutea exercitării rolului său activ.

Pe de altă parte, reclamantul nu și-a

manifestat în vreun fel opunerea sa față de această măsură a instanței, nici la

termenul la care s-a dispus „introducerea în conceptul de citare a pârâtului

B.I.”, nici ulterior.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., prin aceea că a dispus din oficiu introducerea în cauză a

unei părți, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei

recurate, desființarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru a se clarifica cadrul procesual al litigiului, ținând seama

de principiile și dispozițiile legale arătate.

judecat, curtea de apel a reținut că s-a făcut o aplicare corectă a triplei

identități de părți, obiect și cauză, arătând că această împrejurare rezultă

din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate într-un alt litigiu,

respectiv sentința civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov,

decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov și

decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Verificând aceste hotărâri, se constată că

reclamantul din prezenta cauză nu a avut calitatea de parte în acel litigiu,

astfel că nu este îndeplinită condiția identității de părți pentru a putea fi

reținută excepția puterii lucrului judecat.

Astfel, în decizia civilă nr. 22/ AP din 23

februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în primul litigiu, în faza

procesuală a apelului (fila 58, dosar tribunal) se arată că „ … apelanții S.I.

și SC T.P. SRL nu au avut și nu au dobândit calitatea de părți în primă

instanță, deoarece cererile de intervenție principale și accesorii formulate de

aceștia, nu au fost încuviințate în principiu de instanță, potrivit

dispozițiilor art. 52 C. proc. civ.”

Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul

dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătorești și este reglementată

de art. 1201 C. civ., ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de

conformitate a hotărârii cu adevărul - „res judicata pro veritate habetur” și

de art. 166 C. proc. civ., drept o excepție de fond, peremptorie si absolută.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară întrunirea triplei

identități de elemente: părțile, obiectul și cauză.

Întrucât instanțele de fond au admis în mod

greșit excepția puterii lucrului judecat, se impune și pentru acest motiv,

rejudecarea pricinii, urmând ca instanțele să se pronunțe cu privire la fondul

litigiului dedus judecății.

sensul că litigiul ar avea natură comercială, întrucât are la bază raportul

juridic de asociere reglementat de Legea societăților comerciale nr. 31/1990,

aceasta nu poate fi primită.

Caracterizarea unui litigiu ca fiind de

natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice

aplicabile raporturilor juridice existente între părți.

Dreptul comercial are ca obiect normele

juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și el privește

raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de

comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi

patrimoniale, precum și raporturile procesuale nepatrimoniale.

În speță, decizia a cărei „anulare” se

solicită nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului. De aceea, este

irelevant faptul că imobilul face parte din fondul de comerț și că este

înregistrat în evidența contabilă a societății care a emis dispoziția și nici

faptul că raportul juridic de asociere dintre reclamant și societate este

reglementat de Legea societăților comerciale nr. 31/1990.

Întrucât prin cererea introductivă de

instanță, reclamantul a solicitat desființarea dispoziției emisă în temeiul

Legii nr. 10/2001, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3) din acest act

normativ, competentă să soluționeze cauza este Secția civilă a Tribunalului

Brașov.

Celelalte critici formulate prin cererea de

recurs urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, cu ocazia rejudecării

cauzei, după stabilirea cadrului procesual.

Față de considerentele expuse, în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

decizia recurată, va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

civile nr. 130/ S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov, secția civilă, pe

care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov,

secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.I.

împotriva deciziei nr. 140/ AP din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Casează decizia recurată.

Admite apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței civile nr. 130/ S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov, secția

civilă.

Desființează sentința apelată și trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

septembrie 2011.