ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5210/2011

HOTĂRÂRE
04.11.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5210/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.I.

SRL a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Brașov solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei din 9

noiembrie 2010 prin care pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației administrative

promovate împotriva deciziei de impunere din 10 august 2010, prin care a fost obligată

la plata sumei de 524.209 RON, cu consecința reluării soluționării contestației.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat faptul că măsura adoptată de autoritatea pârâtă este nelegală,

întrucât împrejurarea că aceasta din urmă a sesizat organul de urmărire penală în

vederea efectuării de cercetări nu înseamnă că a probat acele indicii de săvârșire

a unor infracțiuni determinante în soluționarea cauzei.

În întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, deoarece

aspectele semnalate de autoritatea fiscală fac obiectul cercetărilor penale în Dosarul

nr. 8286/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov; ca atare, organul

administrativ jurisdicțional nu se poate pronunța pe fondul cauzei înainte de a

se finaliza soluționarea laturii penale.

Curtea de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 17 din 31

ianuarie 2011, a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea deciziei nr. 1595

din 9 noiembrie 2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la continuarea soluționării

contestației administrative, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 4.000 RON.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1595

din 9 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, a fost suspendată soluționarea contestației

administrative din 6 octombrie 2010 pentru suma imputată societății reclamante în

valoare de 524.209 RON, în baza dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C.

proc. fisc., până la rezolvarea laturii penale.

Controlul fiscal a început

în luna septembrie 2007 și, în vederea efectuării unor controale încrucișate și

obținerii unor informații, a fost suspendat la data de 30 octombrie 2007 și a fost

reluat după 3 ani, adică în luna iulie 2010.

Facturile ce provin de

la SC S.G. SRL și de la SC G.C. SRL sunt din anul 2003, iar cea de la SC B.C.

SRL sunt din anul 2005.

Procesele-verbale întocmite

de organele vamale sunt din anii 2005 și 2006, iar soluționarea contestațiilor formulate

împotriva acestora este, conform susținerilor făcute de pârâtă în întâmpinare, suspendată

până la finalizarea cercetărilor penale.

Ca urmare, la momentul

întocmirii raportului de inspecție fiscală, adică august 2010, erau constatate neregularități

pentru perioada 2003-2007, iar pentru unele dintre ele s-a recurs la suspendarea

contractului pentru perioada de 3 ani.

Organul de control a procedat

la sesizarea organului de cercetare penală, în sensul transmiterii procesului-verbal

și a deciziei de impunere, în vederea „analizării dacă aspectele prezentate întrunesc

elementele constitutive ale unei infracțiuni”.

Raportul de inspecție

fiscală a fost întocmit cu expunerea opiniei organului de control cu privire la

legalitatea operațiunilor contabile, fiind sancționate operațiunile privind TVA,

prin respingerea la deducere și prin colectare suplimentare la deducere. Operațiunile

contabile vizate au fost comunicate și organelor de cercetare penală, însă, odată

cu transmiterea documentelor, nu s-a făcut referire la vreun indiciu al săvârșirii

unei infracțiuni, ci doar au fost prezentate niște situații de fapt.

De asemenea, nu a fost

motivată sau expusă în vreun fel nici înrâurirea hotărâtoare a constatării săvârșirii

unei infracțiuni asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Operațiunile contabile apreciate ca fiind nelegale de către organul de control au

fost sancționate, astfel că o eventuală săvârșire a unei infracțiuni de o persoană

cu drepturi speciale din cadrul firmei controlate sau a societăților enumerate anterior

nu poate conduce la aplicarea altor dispoziții legale ce reglementează deductibilitatea

TVA.

În plus, organul de control

a stabilit o stare de fapt fiscală ce privire la cele două procese-verbale întocmite

de Direcția Regională Vamală Brașov, confirmarea sau nu a stării de fapt de către

organul de urmărire penală nefiind o condiție a soluționării contestației.

În fine, prima instanță

a arătat că are în vedere la adoptarea soluției și timpul scurs de la emiterea facturilor

fiscale și a proceselor-verbale și până în prezent, precum și perioada în care inspecția

fiscală a fost suspendată, contribuabilul verificat având dreptul la soluționarea

unei cereri de rambursare TVA într-un termen rezonabil.

În opinia instanței, nu

pot fi invocate prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și b) din C. proc. fisc.

în situația sesizării organului de urmărire penală, întrucât „o altă judecată” presupune

derularea unei cercetări judecătorești și nu posibilitatea sesizării în viitor a

instanței cu un rechizitoriu.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Brașov, care a solicitat modificarea sa, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta

a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și

b) din C. proc. fisc.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

În cauză a fost probată

existența Dosarului nr. 8286/P/2010 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brașov, fapt care atestă că prima instanță nu a ținut seama de înrâurirea pe care

urmează să o aibă cauza penală asupra celei civile.

Mai precis, instanța trebuia

să observe faptul că prioritatea de soluționare o au organele penale care se vor

pronunța asupra caracterului infracțional al constatărilor efectuate, fapt ce atrage

plata către bugetul de stat a obligațiilor stabilite prin decizia de impunere contestată,

procedura administrativă urmând să fie reluată numai ulterior motivului care a determinat

suspendarea.

Prevederile textului legal

invocat mai sus se coroborează cu cele ale art. 108 alin. (1) din C. proc. fisc.,

potrivit căruia organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură

cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni

elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

Pentru acest motiv, în

cazul în care actul administrativ-fiscal este contestat, organul de soluționare

competent poate suspenda, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc.,

prin decizie motivată, soluționarea cauzei în procedura administrativă până la soluționarea

cauzei penale.

Ca atare, textele de lege

invocate nu fac nicio precizare expresă a modului în care s-a început urmărirea

penală, respectiv a factorului care a declanșat-o.

Totodată, recurenta a

arătat faptul că organele de soluționare a contestației administrative au identificat

suficiente elemente care să determine suspendarea soluționării fondului cauzei,

astfel cum au fost expuse prin decizia contestată, până la pronunțarea unei soluții

pe latura penală.

În fine, recurenta a susținut

că, în speța de față, nu sunt aplicabile prevederile art. 274 din C. proc. civ.,

întrucât intimata nu a făcut dovada culpei sale procesuale în emiterea deciziei

de impunere ce constituie act administrativ-fiscal.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Conform raportului de

inspecție fiscală din 10 august 2010 întocmit de D.G.F.P. Brașov, în perioadele

27 septembrie 2007–30 octombrie 2007 și 19 iulie 2010–10 august 2010, intimata a

fost supusă verificărilor ca urmare a cererii formulate de către societate de rambursare

a sumei negative de TVA. Perioada verificată a fost 1 august 2002–31 iulie 2007.

Pentru determinarea stării

de fapt fiscale a societății, organul de inspecție fiscală a solicitat efectuarea

de controale încrucișate la 13 societăți comerciale emitente de facturi fiscale

din valoarea cărora a fost dedusă TVA.

Ca urmare a faptului că

TVA deductibilă aferentă facturilor emise de acești 13 furnizori a avut o pondere

mare în totalul TVA deductibilă înregistrată de societate, inspecția fiscală parțială

a fost suspendată până la primirea răspunsurilor privind controalele încrucișate.

În urma controalelor dispuse,

s-a constatat faptul că documentele prezentate de intimată nu probează realitatea

și legalitatea deductibilității TVA, înregistrată în evidențele contabile în baza

facturilor emise de aceste societăți.

Prin decizia de impunere

din 10 august 2010 emisă în baza raportului de inspecție fiscală anterior individualizat,

organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Brașov au stabilit suplimentar

TVA în valoare de 227.581 RON, au respins la rambursare TVA în valoare de 100.399

RON și au stabilit astfel TVA de plată în sumă de 127.182 RON și majorări de întârziere

aferente acesteia în cuantum de 330.425 RON.

Prin adresa din 12

august 2010, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Brașov au trasmis

raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere mai sus indicate către Parchetul

de pe lângă Judecătoria Brașov pentru a analiza dacă aspectele consemnate în cuprinsul

acestora întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute

de art. 8 alin. (1)-(3) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea

evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare; în cuprinsul adresei

s-a precizat faptul că, în urma verificărilor efectuate, au rezultat informații

care generează susceptibilități majore privind realitatea și legalitatea operațiunilor

consemnate în facturile în speță.

Prin decizia nr. 1595

din 9 noiembrie 2010, recurenta-pârâtă a dispus suspendarea soluționării contestației

administrative din 6 octombrie 2010 promovate de intimata-reclamantă împotriva deciziei

de impunere din 10 august 2010, până la rezolvarea laturii penale, în raport de

dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) și b) din C. proc. fisc.

Conform acestui text legal,

„Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat

activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor

săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;

b) soluționarea cauzei

depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face

obiectul unei alte judecăți.”

Înalta Curte apreciază

că soluția adoptată prin decizia contestată în cauză este legală, în raport de următoarele

argumente:

Organele de inspecție

fiscală au sesizat organele de cercetare penală cu privire la aspectele constatate,

iar aceste aspecte fac obiectul cercetărilor penale în Dosarul nr. 8286/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov; ca atare, organul administrativ investit

cu soluționarea recursului administrativ nu se poate pronunța pe fondul cauzei înainte

de a se finaliza soluționarea laturii penale.

Prima instanță și-a motivat

soluția în sensul că operațiunile contabile vizate au fost comunicate și organelor

de cercetare penală, însă, odată cu transmiterea documentelor, nu s-a făcut referire

la vreun indiciu al săvârșirii unei infracțiuni, ci doar au fost prezentate niște

situații de fapt.

Or, Înalta Curte constată

că, în adresa din 12 august 2010, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P.

Brașov au făcut trimitere la infracțiunea prevăzută și sancționată de art. 8

alin. (1)-(3) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, judecătorul

fondului a arătat faptul că nu a fost motivată sau expusă în vreun fel nici înrâurirea

hotărâtoare a constatării săvârșirii unei infracțiuni asupra soluției ce urmează

a fi dată în procedura administrativă.

Pe acest aspect, Înalta

Curte reține faptul că, în cuprinsul deciziei nr. 1595 din 9 noiembrie 2010, au

fost prezentate în detaliu constatările făcute de către organele de inspecție fiscală

din cadrul D.G.F.P. Brașov și s-a arătat că între stabilirea obligațiilor bugetare

consemnate prin decizia nr. 1012 din 10 august 2010 și stabilirea caracterului infracțional

al faptei săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea

cauzei. În plus, s-a susținut faptul că autoritatea investită cu analizarea contestației

administrative nu se poate pronunța până la momentul finalizării cercetării penale,

întrucât în speță se pune problema realității operațiunilor consemnate în facturile

analizate.

Așadar, în raport de cele

anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului

a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) și b) din

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Brașov împotriva sentinței nr. 17/F din 31 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea reclamantei SC R.I. SRL Brașov, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2014
noiembrie 2010 (corectată la 12 ianuarie 2011), a R.I.F. nr. 11332 din 30 noiembrie 2010 (corectat la data de 12 ianuarie 2011) și a procesului-verbal nr. 11333 din 30 noiembrie 2010 (corectat la data de 12 ianuarie 2011), acte emise de D.G
ÎCCJ 2011-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 5 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.I. SRL,
ÎCCJ 2013-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5809/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 203/ F din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclam
ÎCCJ 2012-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. SA a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.S.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C., solicitând instanței ca în contradi
ÎCCJ 2016-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2016
Decizia nr. 719/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribuna
Sursă