ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C. SA a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.S.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C.,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea deciziei

din 11 ianuarie 2010 emisă de D.G.S.C. și a deciziei din 17 martie 2009 emisă

de D.G.A.M.C., să restituie reclamantei suma de 28.166 RON și dobânzile legale

aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în mod nelegale pârâta D.G.S.C. i-a respins contestația

formulată împotriva deciziilor de calcul a accesoriilor din 17 martie 2009

pentru suma totală de 28.166 RON.

Curtea de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 120/F din

9 iunie 2011, a admis contestația formulată și precizată de reclamantă, dispunând

anularea deciziei din 11 ianuarie 2010 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. precum

și a deciziilor de calcul a accesoriilor din 17 martie 2009 emise de D.G.A.M.C.

din cadrul A.N.A.F.

Totodată, a obligat pârâta

A.N.A.F. să restituie reclamantei SC C. SA Brașov suma de 28.166 RON și dobânzile

aferente, calculate de la data reținerii acestei sume de către pârâtă.

De asemenea, instanța

a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 5639,30 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

Pentru contestarea deciziilor

de compensare nu a existat nici un interes la data comunicării acestora, întrucât

prin compensarea datoriilor reciproce și restituirea T.V.A. s-a dat câștig de cauză

reclamantei.

Reclamanta nu avea interes

să conteste deciziile de compensare și pentru faptul că acestea nu aveau cuprinse

în conținutul loc și majorări de întârziere, majorări care nu sunt datorate, așa

cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.

Expertiza a concluzionat

că reclamanta nu a creat nici un prejudiciu A.N.A.F. , astfel că nu se poate reține

legalitatea și temeinicia celor 20 de decizii de calcul accesorii emise de D.G.A.M.C.

și, în consecință, nici decizia din 11 ianuarie 2011 de respingere a contestației

formulată de reclamantă, emisă de D.G.S.C. A.N.A.F., nu poate fi reținută ca legală

și temeinică.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice

- A.N.A.F. - D.G.S.C.

-Recurenta a susținut

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală prin aceea că

nu a avut în vedere notele de compensare de la nr. 2195 la nr. 2200, emise de D.G.A.M.C.

– Serviciul rambursări T.V.A., compensări, restituiri alte impozite.

Astfel, susține recurenta,

din taxa pe valoarea adăugată de rambursat în sumă de 4007,074 RON aferentă lunilor

septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2007, au fost stinse prin compensare,

în temeiul prevederilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003, obligații fiscale în sumă

de 3.729.292 RON scadente în perioada 25 octombrie 2007 – 25.01.2008 și neachitate.

Referitor la accesoriile

în sumă totală de 28.166 RON, recurenta susține că au fost calculate în mod legal

pentru perioada 26 noiembrie 2007 – 21 decembrie 2007, respectiv 27 decembrie 2007

-25 martie 2008, după operarea compensărilor, necontestate, cu T.V.A. de rambursat

aferent lunilor septembrie – decembrie 2007, aprobat la compensare.

Cu privire la obligarea

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.639,30 RON, recurenta a susținut

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., A.N.A.F. nefăcând

dovada nici a relei credințe și nici a unui comportament neglijent care să atragă

culpa procesuală.

Înalta Curte apreciază

că prezentul recurs este întemeiat în sensul și pentru considerentele în continuare

arătate:

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către Ttribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților

de Apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii

ce sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel).

Astfel fiind, având în

vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale

precum și faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competența

de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului

central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează

obiectul actelor contestate este sub 500.000 RON, competența de soluționare în fond

a litigiului aparține Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministrul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.S.C. împotriva sentinței civile

nr. 120/F din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie

2012.