ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 446/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 64 pronunțată în data de 6 aprilie 2011, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 923.674 RON reprezentând dobânzi/penalități.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat obligarea acestuia din urmă la restituirea sumei de 759.443 RON, urmare a Deciziei nr. 105 din 24 aprilie 2007 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 233 din 02 iunie 2008, obligarea la plata sumei de 923.674 RON reprezentând dobânzi calculate în temeiul art. 124 coroborat cu art. 70 C. proc. fisc. și la plata cheltuielilor de judecată.

Arată instanța că la data de 11 noiembrie 2009 s-a dispus disjungerea celor două capete de cerere, petitul al doilea fiind înregistrat separat sub nr. 841/64/2009.

Prin Sentința civilă nr. 154/F din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativa și fiscal, a respins primul capăt de cerere, ca rămas fără obiect, reținându-se că prin Notele de compensare nr. 5721 din 25 noiembrie 2008 și nr. 5741 din 25 noiembrie 2008, s-a efectuat compensarea sumei solicitate cu alte obligații fiscale restante ale reclamantei.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere instanța a constatat că dreptul societății reclamante la rambursare s-a născut la data de 20 iunie 2005, data înregistrării decontului.

Reclamanta a plătit și indisponibilizat efectiv 759.443 RON achitând debitul calculat suplimentar, majorările și penalitățile.

Opinia expertului, așa cum reiese din expertiza contabilă încuviințată în cauză, este în sensul că dobânzile curg de la data blocării sumei menționate, respectiv datele la care au fost plătite și înregistrate în fișa sintetică până la data de 03 decembrie 2008, dată la care, prin anularea deciziei de impunere, sumele stabilite suplimentar au fost utilizate pentru stingerea altor datorii, compensările fiind înregistrate în fișa sintetică la acest moment.

Valoarea dobânzii datorate pentru aplicarea cu întârziere a compensării sumei negative de TVA din decontul lunii mai 2005 este de 841.000 RON.

Mai arătă instanța că raportat la ansamblul stării de fapt, se impune a se verifica dacă reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor/penalităților solicitate în baza art. 124 coroborat cu art. 70 C. proc. fisc.

Astfel instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de dobânzi, eventualul prejudiciu suferit de reclamantă și invocat în motivarea cererii de chemare în judecată fiind de altă natură, iar acoperirea lui putând fi solicitată pe altă cale.

Mai reține, instanța în raport de dispozițiile mai sus-menționate, că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suport[ din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Pe de altă parte, chiar dacă această compensare s-a efectuat cu întârziere, după formularea unui nou decont de rambursare TVA și după efectuarea unei inspecții fiscale parțiale în vederea verificării din nou a dreptului de rambursare a TVA, dobânda curge doar la suma care se restituie după efectuarea compensării. Compensarea a vizat întreaga sumă de rambursat, astfel că nu există vreo diferență în raport de care să fie calculate dobânzi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. R. S.A.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor în sumă de 841.000 RON, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că, în raport de dispozițiile art. 124, art. 122, art. 116 și art. 70 C. proc. fisc., prin desființarea în parte a Deciziei de impunere nr. 80 din 06 iunie 2005 prin Decizia nr. 105 din 24 aprilie 2007 se consideră că efectul acesteia nu s-a produs, astfel că decontul de TVA cu opțiune de rambursare depus la data de 25 mai 2005 a produs efectele prevăzute de lege de la data depunerii acestuia, iar compensarea care a intervenit în 2008 a vizat datorii scadente la data compensării, care au fost compensate cu suma ce trebuia să fie rambursată în 2005.

În consecință, apreciază recurenta că dobânzile trebuiau acordate pentru perioada iunie 2005, decembrie 2008, astfel cum s-a reținut și prin raportul de expertiză efectuat în cauză, raport care a fost înlăturat fără a se expune motivele care au determinat această soluție.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Ordinul nr. 967/2005 și nr. 1899/2004 precum și dispozițiile C. proc. fisc.

Examinând cauza de față, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Aspectul aflat în litigiu în cauza de față, vizează aplicarea legislației fiscale referitoare la acordarea dreptului la dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.

În această privință, instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 124 coroborat cu art. 70 C. proc. fisc. cât și dispozițiile Ordinului MFP nr. 1899/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc. republicat „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (1) și (2) din același act normativ, termenul de soluționare al cererilor contribuabililor este de 45 de zile, termen care poate fi prelungit, atunci când pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziilor.

Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabilului pentru sumele restituite cu depășirea termenului legal a fost reglementată prin Ordinul MFP nr. 1899/2004 care prevede la Cap. 2 pct. 3 că „dobânda se calculează de organul fiscal competent, numai asupra sumei de restituit după efectuarea operațiunilor de compensare”.

Din perspectiva acestor prevederi legale, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, faptul că cererea reclamantei de acordare a dobânzilor este neîntemeiată întrucât urmare a cererii formulate și a compensărilor legale efectuate nu a rezultat nicio sumă de restituit și în consecință nu sunt datorate dobânzi.

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză nu pot fi reținute, instanța de fond bazându-se pe întregul material probator administrat în cauză și motivându-și soluția în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este legală și temeinică, neexistând motive pentru casarea sau modificarea acesteia și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA împotriva Sentinței nr. 64 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2012.