ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 22/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., obligarea pârâtului să trimită la evaluator sau la societatea de evaluare desemnată, dosarul său privind solicitarea drepturilor bănești la Legea nr. 10/2001, privind un imobil expropriat conform Decretului de expropriere nr. 136/1978. Prin sentința nr. 85 din 7 iulie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.D. și a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

să transmită dosarul reclamantului, la evaluator sau la societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 133 din 9 august 2001, mama reclamantului, numita P.M.Ș. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul proprietatea sa din municipiul Botoșani, trecut în proprietatea Statului Român, prin Decretul de expropriere nr. 136/1978. Prin dispoziția Primarului municipiului Botoșani din 20 noiembrie 2006, cererea a fost respinsă, în sensul că s-a propus ca despăgubirile să fie acordate conform Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.

A mai reținut prima instanță că, la aproape un an de la trimiterea acestei dispoziții, împreună cu toate actele doveditoare, respectiv la 20 martie 2007, pârâta răspunde cu adresă, că dosarul se află în studiu și dacă se va constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură, se va trimite unui evaluator pentru calculul sumei ce poate fi acordată cu titlu de despăgubiri, dar nici până la data introducerii acțiunii - 23 iunie 2008 pârâta nu a trimis la evaluator dosarul reclamantului. Pe această situație de fapt, instanța de fond a constatat că deși, Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen pentru finalizarea procedurilor de soluționare a cererilor de retrocedare și emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, aceasta nu reprezintă o justificare pentru autoritatea publică, de a tergiversa și nesoluționa într-un termen rezonabil, cererea reclamantului.

A mai reținut prima instanță că dreptul la soluționarea cererii într-un termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contenciosul administrativ și a fost statuat ca atare, în art. 6 din C.E.D.O. A concluzionat Curtea de Apel Suceava în sensul că, este fără putință de tăgadă că autoritatea pârâtă nu a respectat acest drept, prin modul în care a înțeles să răspundă solicitării reclamantului, de vreme ce de aproape doi ani de la transmiterea dosarului, nu a fost parcursă nici o etapă administrativă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. În esență, recurentul a arătat că dosarul nr. 30729/ CC care îl privește pe intimatul P.D., a parcurs procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a fost transmis pentru efectuarea raportului de evaluare, astfel că în opina sa acțiunea a rămas fără obiect.

La data de 11 decembrie 2008 C.C.S.D. a înaintat Înaltei Curți Decizia nr. 3506 din 10 noiembrie 2008 prin care s-a emis titlul de despăgubire în favoarea intimatului P.D., precum și dovada că acest act a fost comunicat celui în cauză conform borderoului anexat (fila 12 și 13 dosar recurs). Întrucât la baza emiterii acestei Decizii a stat și raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr. 30729/ CC din 11 ianuarie 2007, iar această operațiune a constituit motivul acționării în judecată la Curtea de Apel Suceava, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca rămase fără obiect. Examinând cauza în temeiul art. 304 1 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent și că este corectă și în acord cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente) soluția de admitere a acțiunii formulate la data de 24 iunie 2008 și de obligare a C.C.S.D. să transmită dosarul reclamantului P.D. în vederea întocmirii raportului de evaluare. Așa cum rezultă din probatoriul administrat, demersul judiciar al reclamantului a fost justificat la acel moment de nesoluționarea într-un termen rezonabil – în accepțiunea dată de art. 6 din C.E.D.O. – a cererii ce privește imobilul situat în Municipiul Botoșani, expropriat prin Decretul nr. 136/1978.

Împrejurarea că ulterior, după pronunțarea instanței de fond, autoritatea competentă și-a îndeplinit obligația legală și a transmis dosarul reclamantului în vederea întocmirii raportului de evaluare și, mai mult, a emis în favoarea celui îndreptățit și Decizia privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu constituie un argument pentru respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii în justiție. Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 85 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2009.