ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 1 octombrie 2003,

reclamantele P.M. și P.O. au contestat - în temeiul Legii nr. 10/2001 -

Dispoziția nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului

Oradea, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului

situat în Oradea, str. C.N. nr. 6/B cu nr. top 126 înscris în CF 26 S.

Reclamantele

au precizat că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 159/1974.

Într-un

prim ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 719 din 25 octombrie 2006,

Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta

P.M. în contradictoriu cu pârâta Instituția Primarului municipiului Oradea.

A

dispus anularea Dispoziției nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de Primarul

municipiului Oradea.

A

dispus obligarea pârâtului să emită o dispoziție de restituire în natură pentru

suprafața de 1.260 mp din imobilul cu nr. top. 126/2 înscris în CF. nr. 26 S.,

condiționat de restituirea sumei de 3.219,75 RON vechi de către reclamantă,

sumă ce urmează să fie reactualizată la data plății.

Aceeași

instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta P.O., ca fiind exercitată

de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Nu

au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva

Sentinței civile nr. 719/C din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor au

declarat apel Primarul municipiului Oradea și Primăria municipiului Oradea,

solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței, în sensul respingerii

contestației formulate de către reclamantele P.O. și P.M..

În

esență, în dezvoltarea motivelor de apei, pârâții au susținut că terenul ce

formează obiectul litigiului nu poate fi restituit în natură, fiind traversai

de rețele electrice, rețele termice secundare, rețea apă canal, rețea de

monitorizare, cămin de tragere, cămin apometru.

Prin

Decizia nr. 22 din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză.

Împotriva

Deciziei nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea, arătând în

motivarea căii de atac, că bunul solicitat este imposibil de restituit în

natură.

Prin

Decizia nr. 7812 din 30 septembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 140/35/2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuala a admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea

împotriva Deciziei nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

A

casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în

vederea suplimentării probatoriului, pentru a se determina cu exactitate

existența sau inexistența amenajărilor pretins aflate pe terenul în litigiu, eu

mențiunea ca experții să verifice, în raport de înscrisurile invocate de pârâți

și aflate în dosarul instanței de apel și evidențele persoanelor la care apar a

fi înscrise aceste utilități, inclusiv schițele întocmite la momentul

edificării acestora.

Totodată,

instanța de trimitere a stabilit că va fi individualizată cu exactitate suprafața

în litigiu, cu mențiunea poziționării sale, față de blocurile între care este

situată și a destinației actuale, în raport de evidențele existente la nivelul

primăriei.

În

prima rejudecare, prin Decizia civilă nr. 93/A din 28 septembrie 2010, Curtea

de Apel Oradea, a admis apelul declarat de pârâții Primăria Municipiului Oradea

și Primarul Municipiului Oradea împotriva Sentinței civile nr. 719 din 25

octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor.

A

schimbat în parte sentința sus menționată, în sensul că a respins contestația

formulată de reclamanta P.M. împotriva Dispoziției nr. 1330/2003 emisă de

Primarul municipiului Oradea.

Au

fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

În

esență, instanța de rejudecare a reținut că reclamanta este îndreptățită la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. nr. 26 S.,

cu nr. top. 126/2, în suprafață de 1260 mp. și a dispus obligarea pârâtului

Primarul municipiului Oradea să se conformeze dispozițiilor art. 16 din Legea

nr. 247/2005.

Împotriva

Deciziei civile nr. 93/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea au

declarat recurs reclamantele P.M. și P.O., invocând nelegalitatea hotărârii

atacate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin

Decizia nr. 4223 din 08 iunie 2012 pronunțată în Dosar nr. 175/35/2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de

reclamanta P.M. împotriva Deciziei civile nr. 93/A din 28 septembrie 2010 a

Curții de Apel Oradea.

A

casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată

a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.O. împotriva

aceleiași decizii.

Pentru

a decide ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținui următoarele:

Prin

Decizia de casare nr. 7812 din 30 septembrie 2009, pronunțată într-un prim

ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suplimentarea

probatoriului în scopul determinării cu exactitate a existenței/inexistenței

amenajărilor pretins aflate pe terenul din litigiu cu mențiunea ca experții să

verifice, în raport de înscrisurile invocate de pârâți și aflate în dosarul

curții de apel, și evidențele persoanelor (furnizori de utilități) la care apar

a fi înscrise aceste utilități inclusiv schițele întocmite ia momentul

edificării acestora.

S-a

dispus, totodată, să fie individualizată cu exactitate suprafața în litigiu cu

menținerea poziționării sale față de blocurile în care este situată

(dimensiuni, distanțe) și a destinației sale actuale în raport de evidențele

existente la nivelul primăriei.

Însă,

instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, numai pe baza datelor

solicitate de la instituțiile descentralizate ce administrează domeniul public

de interes local al municipiului Oradea și a schiței de identificare a

imobilelor (aflată la dosar de apel) depusă de pârâta Primăria Municipiului

Oradea, a reținut că imobilul solicitat de reclamantă a fi restituit în natură,

identificat cu nr. top 126/2 S. este afectat de tronsoane de rețea de

canalizare de apă, rețea de monitorizare, cămine de tragere și cămine apometre,

toate aceste rețele traversând terenul revendicat, de-a lungul acestuia.

Instanța

de trimitere nu a rejudecat procesul în sensul și limitele stabilite prin

hotărârea instanței superioare, respectiv nu s-a conformat dezlegărilor

obligatorii date de instanța de recurs pentru suplimentarea probatoriului și

stabilirea situației de fapt,

Nesocotindu-se

îndrumările deciziei de casare, contrar dispozițiilor art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, la

rejudecarea apelului, deși instanța de casare a statuat că se impune efectuarea

unei noi expertize pentru a se clarifica aspectele reținute, aceasta nu a fost

dispusă de instanța de rejudecare.

Cu

privire la criticile formulate de recurenta-reclamantă P.O., Înalta Curte a

constatat că acestea sunt deduse judecății omisso medio, făcând inadmisibil

demersul acesteia.

Prin

apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 719/2006 a Tribunalului Brașov,

pârâții Primarul municipiului Oradea și Primăria municipiului Oradea au

solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul

respingerii contestației formulate de reclamantele P.O. și P.M.

În

motivarea apelului, pârâții au criticat sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că terenul în cauză nu poate fi restituit în natură,

fiind traversat de rețelele electrice, rețele termice secundare, rețea de apă

canal, rețea de monitorizare, cămine de tragere și apometre.

Prin

urmare, apelanții au susținut că întrucât terenul în litigiu situat între

blocuri este afectat de utilități publice - conform Notei interne primite de la

arhitectul șef din cadrul Primăriei Oradea la care sunt anexate răspunsurile de

la furnizorii de utilități publice - nu poate fi restituit în natură.

Intimatele-reclamante

- prin reprezentantul acestora - au solicitat instanței acordarea unor termene

pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă și acordarea unui teren în

compensare, recunoscând implicit că terenul în litigiu este afectat de

utilități publice, sens în care, instanța a emis adrese prin care a solicitat

apelanților-pârâți să comunice balanța suprafețelor de teren, libere de

construcții, care pot fi acordate în compensare.

Astfel,

în rejudecare după casare, prin Decizia nr. 144/A din 17 decembrie 2013, Curtea

de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâții Primăria

municipiului Oradea și Primarul municipiului Oradea împotriva Sentinței civile

nr. 719 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor.

A

schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins contestația formulată

de reclamanta P.M. împotriva dispoziției nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă

de Primarul municipiului Oradea.

A

constatat că reclamanta P.M. este îndreptățită la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul înscris în CF nr. 26 S., cu nr. top 126/2 în

suprafață de 1260 mp.

A

dispus obligarea pârâtului Primarul municipiului Oradea să înainteze

documentația privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

Secretarului Comisiei Naționale conform Legii nr. 165/2013 de modificare a

Legii nr. 247/2005.

Au

fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat că se impune schimbarea

în parte a sentinței pentru următoarele considerente:

Prin

contestația formulată și ulterior precizată, reclamantele P.O. și P.M. au

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea anularea

Dispoziției nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001

și, în consecință, obligarea acestuia la emiterea dispoziției de restituire în

natură pentru suprafața de 1260 mp teren din imobilul cu nr. top 126/2 înscris

inițial în CF 26 S. situat în Oradea, str. C.N., nr. 6B.

Așa

cum a reținut și instanța de fond, conform situației de CF. nr. 26 S.,

imobilele revendicate cu nr. top 125 și 126 au constituit proprietatea lui S.F.

în cotă de 1/2, conform mențiunilor de sub B10-12, aceste imobile fiind

dobândite prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 01 decembrie 1964 de

către reclamanta P.M. și defunctul soț P.I., care au și intrat în folosința

imobilului de la acea dată.

Prin

Sentința civilă nr. 358/1999 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă, s-a constatat

dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din nr. top 125,

în natură casă și teren, în suprafață de 662 mp, iar din adresa nr. 12665 din

03 octombrie 1974 emisă de către Consiliul Popular al Județului Bihor către

P.I. (soțul reclamantei) i-a fost expropriat o suprafață de 1431 mp din

suprafața de 1884 mp dobândită prin cumpărare, fiindu-i acordate despăgubiri în

cuantum de 3219,75 lei, potrivit adresei nr. 17614 din 05 decembrie 2001 a RA

A. Oradea.

Corect

a reținut instanța de fond că reclamanta P.M. este persoană îndreptățită în

sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, că imobilul în suprafață de 1260 mp din

CF 26 S., nr. top 126/2 așa cum a fost precizat, face parte din categoria

imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

însă în condițiile în care din probele administrate a rezultat că terenul este

afectat de tronsoane de rețea de canalizare de apă, rețea de monitorizare,

cămine de tragere și cămine apometre, toate acestea traversând terenul

revendicat de-a lungul acestuia, conform schiței de identificare întocmită de

expert B.V. (dosar apel nr. 175/35/2010), acest teren nu poate fi restituit în

natură.

Faptul

că terenul solicitat a fi restituit este afectat de utilități a fost confirmat

implicit de reprezentantul reclamantelor, care, în rejudecarea apelului a

solicitat teren în compensare, însă apelanta-pârâta Primăria Oradea a comunicat

instanței anunțurile nr. 6361 din 04 aprilie 2013 și nr. 8474 din 07 mai 2013,

din care a rezultat că nu deține terenuri care pot fi acordate prin compensare,

raportul depus de intimată privind identificarea unor imobile alese pentru a fi

cedate în compensare, fiind irelevant.

Așadar,

în condițiile în care din probele administrate a rezultat că imobilul

expropriat nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de servituțile legale

și alte amenajări de utilitate publică a unităților urbane, instanța a apreciat

că sunt incidente dispozițiile ari. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

acestora, persoana îndreptățită poate obține doar măsuri reparatorii prin

echivalent, așa încât, s-a concluzionat că Dispoziția nr. 1330/2003 emisă de

Primarul municipiului Oradea - prin care a fost respinsă cererea de restituire

în natură a terenului - este legală.

Instanța

de apel a menținut dispozițiile seminței cu privire la condiționarea stabilirii

și acordării măsurilor reparatorii prin echivalent - de restituirea de către

reclamantă a sumei de 3219, 75 RON vechi - sumă ce va fi reactualizată la data

plății cu coeficientul de actualizare conform legislației în vigoare, precum și

dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii formulată de

reclamanta P.O.

Împotriva

Deciziei nr. 144/A din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I

civilă, au declarat recurs reclamantele P.M. și P.O., invocând în drept,

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante

au solicitat admiterea recursului, în sensul restituirii în natură a

imobilului, prin compensare cu terenul identificat prin expertiza topografică,

susținând că nu exista niciun impediment pentru a se realiza compensarea cu

terenul expropriat în suprafață de 1260 mp.

Deși

criticile au fost încadrate formal de către reclamante în dispozițiile sus

menționate, în motivele de recurs se face trimitere la cronologia desfășurării

procesului pe parcursul ciclurilor procesuale.

În

realitate, singura critică invocată în recurs este reflectată în nemulțumirea

recurentelor-reclamante cu privire la nerestituirea în natură a imobilului și

greșita apreciere a instanței de apel, în sensul că nu a acordat reclamantelor

în compensare teren, conform expertizei.

Pe

cale de întâmpinare, Primarul municipiului Oradea a solicitat respingerea

recursului și menținerea, ca legală, a Deciziei nr. 144/A din 17 decembrie 2013

a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, susținând că terenul este ocupat de

utilități de publice și că, nu este reală afirmația reclamantelor, în sensul că

s-ar fi ajuns la o soluționare amiabilă a litigiului, existând propunerea de

acordare a unui teren în compensare.

Recursul

este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Este

de observat că, în apel după rejudecare, în cel de-al doilea ciclu procesual a

fost formulată de către reclamante solicitarea de a fi compensat terenul cu o

altă suprafață ce ar putea fi pusa la dispoziție de Primăria municipiului

Oradea, astfel cum rezultă din încheierea pronunțată la 3 decembrie 2013, când

reclamantele au depus la dosar un raport de evaluare a proprietăților

imobiliare preluate abuziv.

Or,

în acest cadru procesual, motivele de recurs sunt structurate doar sub aspectul

cererii de compensare a terenului într-o formă, care nu este posibilă a fi

acordată de instanță.

Cum

corect au reținut instanțele în rejudecare, terenul este afectat de amenajări

de utilitate publică și nu poate fi restituit în natură, astfel cum au

solicitat reclamantele în configurarea cadrului procesual sub aspectul

obiectului cererii dedusă judecății.

Reclamantele

au solicitat anularea Dispoziției nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă de

Primarul municipiului Oradea și restituirea în natură a terenului situat în

Oradea, str. C.N. nr. 6/B cu nr. top inițial 126., înscris în CF 26-S., iar în

apel după rejudecare, încercând a schimba cadrul procesual, au cerut a li se

acorda în compensare un teren similar, recunoscând indirect că nu este posibilă

restituirea în natură a acestuia.

Este

evident că, sub aspectul criticilor redate în recurs, nu sunt incidente

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Potrivit

art. 304 pct. 8 din cod, acest motiv este incident numai în cazul în care

"instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", iar în

conformitate cu prevederile pct. 9 al aceluiași text procedural, acestea ar fi

putut fi aplicabile numai în ipoteza în care "hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii".

Astfel,

nu se poate reține că "raportul de expertiză topografică

extrajudiciară" în care au fost identificate două suprafețe de teren, cu

privire la care reclamantele ar fi propus compensarea, ar putea reprezenta un

act juridic în sensul manifestării de voință a părților, producătoare de efecte

juridice, pentru a se pune problema greșitei interpretări, schimbării naturii

ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Ca

atare, referirea făcută de recurentele-reclamante la acest raport de expertiză,

nu se poate constitui într-o critică pertinentă și fondată, în raport de

prevederile art. 304 pct. 8 din același cod.

Așa

fiind, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

de la 1865, deoarece expertiza topografică extrajudiciară nu este un act

juridic, textul evocat referindu-se la acele acte juridice, în sens de negotium

juris, adică manifestări de voință producătoare de efecte juridice, or, în

cazul concret raportul de expertiză nu reprezintă un astfel de act juridic,

pentru a se regăsi ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 din același cod.

Nici

invocarea art. 304 pct. 9 nu este de primit sub aspectul unei greșite

interpretări sau aplicări a legii, fiind corect aplicate de către instanța de

apel dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în

care s-a constatat că terenul în litigiu este afectat de lucrări de utilitate

publică, rețele termice secundare (etc.) și s-a stabilit, că reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent. Concluzionând este de

precizată că, în mod corect, instanța a cărei hotărâre este recurată a apreciat

că, în apel după rejudecare, nu poate fi formulată de către reclamante o cerere

de compensare a terenului, schimbând astfel cadrul procesual inițial al

învestirii.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarai de reclamantele P.M. și P.O. împotriva Deciziei

nr. 144/A din 17 decembrie 2013 a Curții de Apei Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV