ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7812/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie

2003, astfel cum a fost precizată (f. 124 dosar fond) reclamantele P.M. și P.O.C.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea,

anularea dispoziției nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de pârât și obligarea

acestuia să emită o dispoziție de restituire în natură pentru suprafața de 1260

m.p. din imobilul înscris inițial în CF Sebeș situat în Oradea.

În motivarea cererii,

reclamanta P.M. a învederat că imobilul solicitat a fost dobândit în anul 1969

în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la acea dată și că în baza

Decretului nr. 159 din 20 august 1974 le-a fost expropriată suprafața de 1431

m.p. din imobilul astfel dobândit.

Au solicitat restituirea în

natură a suprafeței de 120 m.p. situată pe topograficul 126 pe care o stăpânesc

și în prezent, precum și astfel cum rezultă din precizarea de acțiune a

suprafeței de 1260 m.p., situată pe același topografic, care nu este afectat de

utilități și poate face obiectul restituirii în natură.

Prin sentința civilă nr. 719/

C din 25 octombrie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta P.M. și a anulat dispoziției nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă

de Primarul municipiului Oradea.

A fost obligat pârâtul să

emită dispoziție de restituire în natură pe seama reclamantei pentru suprafața

de 1260 m.p. din imobilul înscris inițial în CF Sebeș, condiționat de

restituirea sumei de 3.219,75 lei vechi de către reclamantă, sumă ce va fi

actualizată la data plății cu coeficientul de actualizare stabilit conform

legislației în vigoare.

A fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanta P.O. ca fiind formulată de o persoană lipsită de

calitate procesuală activă.

Prima instanță a reținut, în

esență, că reclamanta este persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 3 alin.

(1) lit. a) și b) din Legea nr. 10/2001, că imobilul solicitat face parte din

categoria imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 alin. (1) din același act

normativ și că potrivit expertizei efectuate în cauză suprafața de 1260 m.p.

este liberă, putând fi astfel restituită în natură.

Apelul declarat de pârâții

Primăria municipiului Oradea și Instituția Primăriei municipiului Oradea

împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 22/

A din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Instanța de apel a reținut,

în esență, ca nefiind fondate criticile privind existența unor impedimente de

restituire, cu consecința imposibilității restituirii bunului solicitat în

natură, sens în care s-a evocat alături de prevederile art. 1 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001 republicată ce consacră prevalența restituirii bunului în

natură și concluziile lucrărilor de specialitate efectuate în cauză (expertiza

B.V. și contraexpertiza N.P.G. ș.a.), care conchid, (cu referire la suprafața

de 1.260 m.p.), că imobilul este liber și nu este afectat de vreo utilitate

publică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea criticând-o pentru

nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și în dezvoltarea căruia a învederat imposibilitate restituirii

bunului solicitat în natură, întrucât astfel cum rezultă din nota internă emisă

de instituția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei municipiului Oradea la care

sunt anexate răspunsurile primite de la furnizorii de utilități publice,

terenul în litigiu, situat între blocuri, este traversat de rețele electrice,

rețele termice secundare, rețea apă – canal, rețea monitorizare, cămin de

tragere, cămin apartamente, amenajări ce nu permit restituirea lui în natură și

care fac ca hotărârea instanței de apel să fie dată cu aplicarea greșită a

legii.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 republicată „în cazul în care construcțiile expropriate

au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură

a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent.

Dispozițiile art. 10 alin. (3),

(4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător”.

Sintagma „amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale” din conținutul textului

legal citat are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități

publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a

deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicații (străzi, alei, terase

etc.), dotări tehnico-edilitare subterane (conducte de alimentare cu apă, gaz,

petrol, etc.), amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri

și grădini publice și alte asemenea, situații ce se constituie în impedimente

la restituirea în natură a bunului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 și

atrag acordarea/propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent

prevăzute de aceeași lege.

Determinarea destinației

actuale a imobilului și implicit a existenței/inexistenței amenajărilor vizate

de textul legii speciale ca făcând improprie restituirea bunului în natură,

presupunea însă, întotdeauna, în faza administrativă a procedurii și,

consecutiv în etapa sa judiciară, identificarea cu exactitate a bunului și

vecinătăților sale, destinația și suprafața acestuia (teren), precum și

existența și utilizarea amenajărilor subterane, respectiv supraterane, ceea ce

presupune efectuarea unor lucrări de specialitate în materie.

În speță, deși administrată

proba menționată, atât la judecata în fața primei instanțe, cât și în apel

(contraexpertiza efectuată de mai mulți experți) nu a fost determinat cu

certitudine, deși sunt depuse înscrisuri în acest sens (f. 12 – 17 dos. apel)

dacă terenul solicitat în prezenta procedură (situat în Oradea) este traversat

de rețele subterane și individualizarea traseului acestora.

Se reține astfel din schița

de identificare a imobilului solicitat, poziționat între blocurile de la

aceeași adresă, că acesta este traversat de rețea canalizară menajeră, tronson

rețea secundară apă, rețea principală apă, rețea monitorizare, cămin tragere,

cămin apartamente, amenajări a căror existență nu a fost determinată în cauză

de nici una din lucrările administrate de cele două instanțe.

Ca urmare, în raport de cele

ce preced și de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecății

va fi admis cu consecința casării deciziei curții de apel și trimiterii cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță în vederea suplimentării probatoriului în

scopul determinării cu exactitate ca existenței/inexistenței amenajărilor

pretins aflate pe terenul în litigiu cu mențiunea ca experții să verifice, în

raport de înscrisurile invocate de pârâți și aflate în dosarul curții de apel

și evidențele persoanelor (furnizori de utilități) la care apar a fi înscrise

aceste utilități inclusiv schițele întocmite la momentul edificării acestora.

Va fi individualizată cu

exactitate suprafața în litigiu cu menținerea poziționării sale față de

blocurile între care este situată (dimensiuni, distanțe) și a destinației sale

actuale în raport de evidențele existente la nivelul primăriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva Deciziei nr. 22 din 11 februarie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

30

septembrie 2009

.