ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1232/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 8 octombrie 2003, reclamanții T.E. și G.M. au solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Primarul municipiului Oradea anularea dispoziției nr. 1363 din 2

septembrie 2003 și aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că terenul dobândit de autorul lor, T.A., prin cumpărare, a fost

expropriat prin Decretul nr. 635/1965.

Deși titlul autorului lor nu a fost

înscris în cartea funciară, calitatea de posesor la data preluării, constituie

prezumție de proprietate care, în cauză se coroborează și cu un act translativ

de proprietate.

În drept, au invocat prevederile

art. 22, art. 24 din Legea nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 498/2003.

Prin sentința civilă nr. 888/C din 4

noiembrie 2004 a Tribunalului Bihor a fost admisă acțiunea, anulată dispoziția

nr. 1363 din 2 octombrie 2003 și obligarea pârâtului să emită o dispoziție de

restituire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de

1044 mp, cu nr.top 4851/12 din C.F. Oradea.

În considerentele sentinței s-a

reținut că reclamanții se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la

restituire, terenul fiind preluat de la autorul acestora, filiația

reclamanților fiind dovedită cu actele de stare civilă depuse la dosar.

În ceea ce privește modalitatea de

restituire a imobilului, s-a reținut că întrucât pe teren sunt construite

blocuri, nu este posibilă restituirea în natură, astfel încât se impune

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, ce se va stabili în

conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Apelul pârâtului a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 435/2005 A, a Curții de Apel Oradea,

reținându-se că exproprierea s-a realizat de la autorul reclamanților, T.A.,

astfel încât, față de prevederile art. 22.1 pct. c din H.G. nr. 498/2003 pentru

dovedirea dreptului de proprietate este suficientă indicarea actului de

expropriere.

Această împrejurare se coroborează

și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și înscrisurile depuse

la dosar din care rezultă că terenul a fost înscris în evidențele fiscale pe

numele autorului reclamanților.

Temeinic s-a reținut deci, atât

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, cât și stabilirea ca

modalitate de reparațiune a măsurilor prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

sens în care a susținut că imobilul a trecut în proprietatea Statului român

prin expropriere de la alte persoane, K.L., M.I. și K.L. jr. și nu de la

autorul reclamanților, care nu apare ca proprietar tabular în evidențele

funciare.

Prin urmare, temeinic a fost emisă

dispoziția atacată, prin care a fost respinsă notificarea reclamanților.

Recursul nu este fondat.

Instanțele au reținut temeinic,

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, în sensul prevederilor art.

3 din Legea nr. 10/2001, calitate justificată cu actele depuse la dosarul

cauzei și care întrunesc cerințele de „acte doveditoare” în conformitate cu

prevederile art. 22 din lege.

Astfel, potrivit art. 22 din Legea

nr. 10/2001 și art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare și interpretare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, prin acte

doveditoare se înțeleg „orice acte juridice translative de proprietate, care

atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică”,

categorii în care sunt incluse și actele sub semnătură privată, precum și,

potrivit art. 22.1 lit. c), în cazul exproprierii prevăzute de art. 11 din

lege, indicarea actului de expropriere.

Textul legal indicat extinde

conținutul noțiunii de acte doveditoare ale dreptului de proprietate, incluzând

în această categorie nu numai actele prevăzute de dreptul comun în materia probațiunii

proprietății imobiliare, dar și, orice alte acte care atestă deținerea

proprietății, fiind deci evidentă intenția legiuitorului de a asigura aplicarea

dispozițiilor actului de reparațiune tuturor persoanelor cărora le-au fost

preluate în mod abuziv bunurile în perioada vizată de dispozițiile art.1 din

lege în acord cu spiritul de reparații al acestui act normativ.

Ori, din înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la

data de 26 ianuarie 1949, act care a primit dată certă prin înregistrare la

organele fiscale, autorul reclamanților a cumpărat imobilul în litigiu, înscris

în C.F. Oradea sub nr.top 4851/30, imobil pe care l-a stăpânit până la data

exproprierii.

Prin Decretul nr. 635/1965

nemișcătorul în suprafață de 1044 mp a fost expropriat de la autorul

reclamanților (poziția 3 din tabelul actului de expropriere), imobilul fiind

identificat în același C.F., dar sub un alt nr.top, respectiv 4851/12, urmare a

dezmembrărilor succesive ale imobilelor înscrise în această carte funciară.

Terenul la care se referă recurenta

este înscris în C.F. 8252 Oradea, nr.top 4851/30 și era, la data exproprierii

efectuată de stat în baza aceluiași act normativ, în proprietatea unei alte

persoane, R.T., pe numele căreia s-a și realizat preluarea bunului.

Prin urmare, nu pot fi reținute

criticile recurentei sub aspectul menționat, instanțele stabilind temeinic atât

dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

dar și identitatea între terenul ce a constituit obiectul preluării și cel

pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii.

Față de cele ce preced, recursul

formulat se vădește a fi nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei civile nr.

435/A din 10 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.