ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1232/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 octombrie 2003, reclamanții T.E. și G.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea anularea dispoziției nr. 1363 din 2 septembrie 2003 și aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul dobândit de autorul lor, T.A., prin cumpărare, a fost expropriat prin Decretul nr. 635/1965. Deși titlul autorului lor nu a fost înscris în cartea funciară, calitatea de posesor la data preluării, constituie prezumție de proprietate care, în cauză se coroborează și cu un act translativ de proprietate.

În drept, au invocat prevederile art. 22, art. 24 din Legea nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 498/2003. Prin sentința civilă nr. 888/C din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Bihor a fost admisă acțiunea, anulată dispoziția nr. 1363 din 2 octombrie 2003 și obligarea pârâtului să emită o dispoziție de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1044 mp, cu nr.top 4851/12 din C.F. Oradea. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la restituire, terenul fiind preluat de la autorul acestora, filiația reclamanților fiind dovedită cu actele de stare civilă depuse la dosar. În ceea ce privește modalitatea de restituire a imobilului, s-a reținut că întrucât pe teren sunt construite blocuri, nu este posibilă restituirea în natură, astfel încât se impune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, ce se va stabili în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 435/2005 A, a Curții de Apel Oradea, reținându-se că exproprierea s-a realizat de la autorul reclamanților, T.A., astfel încât, față de prevederile art. 22.1 pct. c din H.G. nr. 498/2003 pentru dovedirea dreptului de proprietate este suficientă indicarea actului de expropriere. Această împrejurare se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că terenul a fost înscris în evidențele fiscale pe numele autorului reclamanților. Temeinic s-a reținut deci, atât calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, cât și stabilirea ca modalitate de reparațiune a măsurilor prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care a susținut că imobilul a trecut în proprietatea Statului român prin expropriere de la alte persoane, K.L., M.I. și K.L. jr. și nu de la autorul reclamanților, care nu apare ca proprietar tabular în evidențele funciare. Prin urmare, temeinic a fost emisă dispoziția atacată, prin care a fost respinsă notificarea reclamanților. Recursul nu este fondat. Instanțele au reținut temeinic, calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, calitate justificată cu actele depuse la dosarul cauzei și care întrunesc cerințele de „acte doveditoare” în conformitate cu prevederile art. 22 din lege.

Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare și interpretare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, prin acte doveditoare se înțeleg „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică”, categorii în care sunt incluse și actele sub semnătură privată, precum și, potrivit art. 22.1 lit. c), în cazul exproprierii prevăzute de art. 11 din lege, indicarea actului de expropriere.

Textul legal indicat extinde conținutul noțiunii de acte doveditoare ale dreptului de proprietate, incluzând în această categorie nu numai actele prevăzute de dreptul comun în materia probațiunii proprietății imobiliare, dar și, orice alte acte care atestă deținerea proprietății, fiind deci evidentă intenția legiuitorului de a asigura aplicarea dispozițiilor actului de reparațiune tuturor persoanelor cărora le-au fost preluate în mod abuziv bunurile în perioada vizată de dispozițiile art.1 din lege în acord cu spiritul de reparații al acestui act normativ. Ori, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 ianuarie 1949, act care a primit dată certă prin înregistrare la organele fiscale, autorul reclamanților a cumpărat imobilul în litigiu, înscris în C.F.

Oradea sub nr.top 4851/30, imobil pe care l-a stăpânit până la data exproprierii. Prin Decretul nr. 635/1965 nemișcătorul în suprafață de 1044 mp a fost expropriat de la autorul reclamanților (poziția 3 din tabelul actului de expropriere), imobilul fiind identificat în același C.F., dar sub un alt nr.top, respectiv 4851/12, urmare a dezmembrărilor succesive ale imobilelor înscrise în această carte funciară. Terenul la care se referă recurenta este înscris în C.F. 8252 Oradea, nr.top 4851/30 și era, la data exproprierii efectuată de stat în baza aceluiași act normativ, în proprietatea unei alte persoane, R.T., pe numele căreia s-a și realizat preluarea bunului.

Prin urmare, nu pot fi reținute criticile recurentei sub aspectul menționat, instanțele stabilind temeinic atât dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dar și identitatea între terenul ce a constituit obiectul preluării și cel pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii. Față de cele ce preced, recursul formulat se vădește a fi nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei civile nr. 435/A din 10 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.