ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2006, reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea, anularea dispoziției nr. 612 din 28 februarie 2006 emisă de pârât și restituirea suprafeței de 200 mp, teren liber de construcții, în Oradea, înscris în C.F. 1403 Oradea, nr.top. 1746/2, 1745/2 și 1747/4. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în mod greșit i-a fost respinsă, prin dispoziția atacată, cererea de restituire a terenului menționat, cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 247/2005. În temeiul acestor prevederi legale, primăria avea obligația să-i ofere teren liber în echivalent pe raza municipiului Oradea.

Prin sentința civilă nr. 556/c/2006 din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Bihor, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea întrucât pe terenul preluat de la reclamant în suprafață de 432 mp s-au edificat blocuri de locuințe, iar terenul solicitat prin cererea introductivă de instanțe constituie spațiu liber între blocuri. S-a constatat ca legală dispoziția primarului prin care reclamantului i s-a refuzat dreptul la măsuri reparatorii prin compensare cu un bun echivalent, cu justificarea că problema deficitului de teren la nivelul localității Oradea este de notorietate. Apelul declarat de reclamant împotriva susmenționatei hotărâri, a fost admis prin decizia civilă nr. 29/A din 21 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă contestația reclamantului și anulată dispoziția primarului. S-a dispus obligarea primarului să emită dispoziția de restituire în natură prin compensare cu teren în suprafață de 432 mp pe raza municipiului Oradea corespunzător suprafeței preluate abuziv de Statul Român din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 1403 Oradea, nr. top. 1746/2 și 1747/2. Instanța de apel a reținut în esență că, în materia legilor de reparațiune regula o constituie restituirea în natură a bunului, obiect al acestora, măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, constituind excepția.

Impedimentul la restituire invocat de pârâtă, nu a fost primit pe considerentul că imposibilitatea învederată nu a fost dovedită și că în urma modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005 terenurile aparținând Agenției Domeniilor Statului, au trecut la comisii în considerarea soluționării cererilor de restituire, respectiv compensare în favoarea foștilor proprietari cărora le-au fost preluate abuziv imobilele. Nu a fost primită cererea de restituire în natură a terenului de 200 mp, întrucât acesta constituie spațiu între blocuri, afectat de utilități și bunei funcționări a acestora, așa încât întreaga suprafață la care este îndreptățit de 436 mp corespunzătoare bunului preluat abuziv urmează a-i fi acordați prin compensare pe raza municipiului Oradea.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâtul a susținut că pentru a opera compensarea în temeiul Legii nr. 10/2001, ca măsură reparatorie, este necesar nu doar acordul notificatorului, ci și existența de teren disponibil, condiție neîntrunită în cauză. În acest sens a învederat că în municipiului Oradea este de notorietate deficitul de teren, astfel încât, măsura retroactivă a compensării nu poate opera în cauză. Acesta a fost motivul pentru care, prin dispoziția contestată s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită și dreptul la măsuri reparatorii ce urmează a fi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este fondat. Potrivit art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparațiune impusă de lege, însă o atare reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.

Or, în prezenta cauză, instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la restituirea unei suprafețe de 436 mp de teren, cu toate că nu a stabilit dacă în patrimoniul localității există teren disponibil de aceeași valoare și caracteristici, pentru a fi acordat în compensare, ca modalitate de reparație prevăzută de art. 10 din Legea nr. 10/2001. Deși potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, instanța de apel a reținut, în lipsa unor dovezi certe, ca nedovedită susținerea pârâtei privind impedimentul la restituire pentru inexistența terenului disponibil corelat cu împrejurarea că terenurile ce au aparținut Agenției Domeniilor Statului ar fi trecut la organele cu atribuții în materia legilor de reparații, deducție care, în lipsa unor dovezi concludente, este lipsită de relevanță.

Or, potrivit dispozițiilor legale citate, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, instanța ar fi trebuit să administreze probele considerate ca pertinente și concludente pentru a stabili dacă în patrimoniul pârâtului municipiul Oradea, există terenuri libere de construcții de aceeași valoare și caracteristici cu ale terenului preluat și dacă terenurile disponibile, astfel identificate fac obiectul unor cereri de retrocedare, așa cum s-a susținut prin recurs. Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecința casării hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe, care va administra probele necesare justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 29 A din 21 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2008.