ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

13 martie 2006, reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Primarul municipiului Oradea, anularea dispoziției nr. 612 din 28 februarie

2006 emisă de pârât și restituirea suprafeței de 200 mp, teren liber de

construcții, în Oradea, înscris în C.F. 1403 Oradea, nr.top. 1746/2, 1745/2 și

1747/4.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că, în mod greșit i-a fost respinsă, prin dispoziția atacată, cererea

de restituire a terenului menționat, cu încălcarea prevederilor art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 247/2005.

În temeiul acestor prevederi legale,

primăria avea obligația să-i ofere teren liber în echivalent pe raza

municipiului Oradea.

Prin sentința civilă nr. 556/c/2006

din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Bihor, a fost respinsă ca neîntemeiată

acțiunea întrucât pe terenul preluat de la reclamant în suprafață de 432 mp

s-au edificat blocuri de locuințe, iar terenul solicitat prin cererea

introductivă de instanțe constituie spațiu liber între blocuri.

S-a constatat ca legală dispoziția

primarului prin care reclamantului i s-a refuzat dreptul la măsuri reparatorii

prin compensare cu un bun echivalent, cu justificarea că problema deficitului

de teren la nivelul localității Oradea este de notorietate.

Apelul declarat de reclamant

împotriva susmenționatei hotărâri, a fost admis prin decizia civilă nr. 29/A

din 21 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

A fost schimbată în tot sentința

atacată, în sensul că a fost admisă contestația reclamantului și anulată

dispoziția primarului.

S-a dispus obligarea primarului să

emită dispoziția de restituire în natură prin compensare cu teren în suprafață

de 432 mp pe raza municipiului Oradea corespunzător suprafeței preluate abuziv

de Statul Român din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 1403 Oradea,

nr. top. 1746/2 și 1747/2.

Instanța de apel a reținut în esență

că, în materia legilor de reparațiune regula o constituie restituirea în natură

a bunului, obiect al acestora, măsurile reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor, constituind excepția.

Impedimentul la restituire invocat

de pârâtă, nu a fost primit pe considerentul că imposibilitatea învederată nu a

fost dovedită și că în urma modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005 terenurile

aparținând Agenției Domeniilor Statului, au trecut la comisii în considerarea

soluționării cererilor de restituire, respectiv compensare în favoarea foștilor

proprietari cărora le-au fost preluate abuziv imobilele.

Nu a fost primită cererea de restituire

în natură a terenului de 200 mp, întrucât acesta constituie spațiu între

blocuri, afectat de utilități și bunei funcționări a acestora, așa încât

întreaga suprafață la care este îndreptățit de 436 mp corespunzătoare bunului

preluat abuziv urmează a-i fi acordați prin compensare pe raza municipiului

Oradea.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, pârâtul a susținut că pentru a opera compensarea în temeiul Legii nr.

10/2001, ca măsură reparatorie, este necesar nu doar acordul notificatorului,

ci și existența de teren disponibil, condiție neîntrunită în cauză.

În acest sens a învederat că în

municipiului Oradea este de notorietate deficitul de teren, astfel încât,

măsura retroactivă a compensării nu poate opera în cauză.

Acesta a fost motivul pentru care,

prin dispoziția contestată s-a constatat calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită și dreptul la măsuri reparatorii ce urmează a fi stabilite de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 10 și art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu

este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în

compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Acordarea în compensare de alte

bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparațiune impusă de lege, însă

o atare reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a

notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor

bunuri ce pot fi acordate în compensare.

Or, în prezenta cauză, instanța de

apel a dispus obligarea pârâtei la restituirea unei suprafețe de 436 mp de

teren, cu toate că nu a stabilit dacă în patrimoniul localității există teren

disponibil de aceeași valoare și caracteristici, pentru a fi acordat în

compensare, ca modalitate de reparație prevăzută de art. 10 din Legea nr.

10/2001.

Deși potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, putând

ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, instanța de apel a

reținut, în lipsa unor dovezi certe, ca nedovedită susținerea pârâtei privind

impedimentul la restituire pentru inexistența terenului disponibil corelat cu

împrejurarea că terenurile ce au aparținut Agenției Domeniilor Statului ar fi

trecut la organele cu atribuții în materia legilor de reparații, deducție care,

în lipsa unor dovezi concludente, este lipsită de relevanță.

Or, potrivit dispozițiilor legale

citate, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, instanța ar fi

trebuit să administreze probele considerate ca pertinente și concludente pentru

a stabili dacă în patrimoniul pârâtului municipiul Oradea, există terenuri

libere de construcții de aceeași valoare și caracteristici cu ale terenului

preluat și dacă terenurile disponibile, astfel identificate fac obiectul unor

cereri de retrocedare, așa cum s-a susținut prin recurs.

Pentru considerentele ce preced, în

temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecința casării

hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului

aceleiași instanțe, care va administra probele necesare justei soluționări a

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 29 A din 21 februarie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie

2008.