ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3060/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19

noiembrie 2007, S.V. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Comisia

locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și Primarul Municipiului Oradea - să

oblige pârâții de a emite o dispoziție de restituire în natură a terenului de

307 mp înscris în C.F. 1665 Oradea, nr. top 696 și 697 iar, pentru diferența de

teren ocupată de construcții să i se acorde o altă suprafață, în compensare.

În motivarea demersului său

judiciar, reclamantul a învederat instanței că imobilul, în suprafață totală de

1060 mp, a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 iar notificarea, pe

care a formulat-o, în acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu a fost

soluționată în sensul emiterii unei decizii sau dispoziții motivate.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 112/C din 19 martie 2009, a

respins acțiunea, reținând în esență că terenul în litigiu nu este liber, fiind

constituit în mod valabil dreptul de proprietate în favoarea unor terțe persoane,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/2001.

Or, conchide instanța fondului cum

restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă, reclamantul este

îndreptățit la acordarea, în compensare, a unor alte bunuri sau servicii sau la

acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Cât privește cererea reclamantului ca

pentru diferența de 55 mp teren să i se recunoască calitatea de persoană

îndreptățită la compensare, aceasta este lipsită de interes atâta vreme cât

Instituția Primarului Municipiului Oradea, nu îi contestă calitatea de persoană

îndreptățită de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, care, prin decizia nr. 99 din 2 iunie 2009, a admis apelul reclamantului

și schimbând în parte sentința, a admis în parte acțiunea iar în consecință a

constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul înscris în C.F. 14802 Oradea, nr. top 696/2 și 697/2,

reprezentând teren în suprafață de 362 mp.

A obligat Primarul Municipiului

Oradea să se conformeze dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței atacate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că terenul în litigiu a fost

atribuit prin Ordin al Prefectului, antecesorilor pârâtului C.I., anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație în care reclamantul nu poate

beneficia decât de măsurile reparatorii în echivalent, prevăzute de lege.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, reclamantul S.V. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei

rețineri a imposibilității de restituire a terenului, în condițiile în care nu

s-a făcut dovada că suprafața de 362 mp este necesară utilizării normale a

locuinței pârâților.

Împrejurarea că, mai arată

recurentul, terenul a fost atribuit prin Ordin al Prefectului, unor alte

persoane, nu exceptează imobilul de la restituirea în natură mai ales că excepția

de nelegalitate a acestui ordin a fost respinsă pe alte temeiuri decât cele

care țin de cercetarea fondului.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Imobilul în litigiu, situat în

Oradea, înscris în C.F. 1665 Oradea, casă și grădină în suprafață de 1060 mp a

fost trecut în proprietatea statului prin naționalizare, de la proprietarii

tabulari C.S., P.S. și P.M.S., tatăl reclamantului, proprietari coindivizari,

în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 aprilie 1934.

Urmare unor dezmembrări succesive

ale terenului, a fost înscris în C.F. 14.802 Oradea, dreptul de proprietate al

antecesorilor pârâtului C.V. asupra construcției edificată de aceștia pe o

porțiune din suprafața în litigiu.

Ulterior, prin Ordinul nr. 196 din

23 decembrie 1998 al Prefectului județului Bihor, terenul aferent acestei

construcții – în suprafață de 324 + 38 mp, a fost atribuit lui C.I. și A., în

acord cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Prin hotărâri judecătorești

irevocabile, s-au respins cererile formulate de reclamant, vizând anularea

susnumitului Ordin al Prefectului și respectiv a hotărârii Comisiei Județene de

aplicare a Legii nr. 18/1991 Bihor, privind terenul în litigiu.

Tot astfel Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194/CA

din 7 noiembrie 2008, a respins excepțiile de nelegalitate a deciziei nr. 766/1956

emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Oradea și a

Ordinului Prefectului nr. 196/1999, invocate de reclamantul S.V. în baza art. 4

din Legea nr. 554/2004.

Această hotărâre a rămas irevocabilă

urmare respingerii recursului formulat de reclamant, prin decizia nr. 647 din 6

februarie 2009 a Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal.

Susținerile recurentului, vizând

necercetarea pe fond, de către instanța de contencios administrativ a

susnumitului Ordin al Prefectului sunt nefondate.

Astfel, prima instanță, a cărei

hotărâre a fost confirmată de instanța supremă, a reținut că cele două condiții

cerute de textul art. 36 din Legea nr. 18/1991 au fost îndeplinite în persoana

beneficiarilor dreptului de folosință veșnică, excepția fiind nefondată.

De altfel, așa cum corect a reținut

și instanța de contencios administrativ, legalitatea acestui Ordin a mai fost

cercetată – chiar dacă din perspectiva altui temei juridic – și în dosarul

8245/2001 al Judecătoriei Oradea.

În considerarea celor ce preced, în

mod corect instanța de control judiciar a făcut aplicațiunea dispozițiilor art.

1 alin. (2) și respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și luând act

de faptul că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât terenul nu este

liber în sensul legii, a obligat entitatea investită cu soluționarea

notificării să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Cât privește celelalte critici, de

fond, formulate de recurent vizând imposibilitatea accesului la imobilul

proprietatea sa, ocuparea de către intimatul pârât a întregului front stradal

de 23 m, scăderea valorii imobilului etc., acestea nu vor fi analizate întrucât

nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate vizat prin dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., indicat de altfel, ca temei al recursului.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 99/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

mai 2010.