ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3060/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 noiembrie 2007, S.V. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și Primarul Municipiului Oradea - să oblige pârâții de a emite o dispoziție de restituire în natură a terenului de 307 mp înscris în C.F. 1665 Oradea, nr. top 696 și 697 iar, pentru diferența de teren ocupată de construcții să i se acorde o altă suprafață, în compensare. În motivarea demersului său judiciar, reclamantul a învederat instanței că imobilul, în suprafață totală de 1060 mp, a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 iar notificarea, pe care a formulat-o, în acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu a fost soluționată în sensul emiterii unei decizii sau dispoziții motivate.

Investit în primă instanță, Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 112/C din 19 martie 2009, a respins acțiunea, reținând în esență că terenul în litigiu nu este liber, fiind constituit în mod valabil dreptul de proprietate în favoarea unor terțe persoane, în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/2001. Or, conchide instanța fondului cum restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă, reclamantul este îndreptățit la acordarea, în compensare, a unor alte bunuri sau servicii sau la acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Cât privește cererea reclamantului ca pentru diferența de 55 mp teren să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită la compensare, aceasta este lipsită de interes atâta vreme cât Instituția Primarului Municipiului Oradea, nu îi contestă calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, care, prin decizia nr. 99 din 2 iunie 2009, a admis apelul reclamantului și schimbând în parte sentința, a admis în parte acțiunea iar în consecință a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F.

14802 Oradea, nr. top 696/2 și 697/2, reprezentând teren în suprafață de 362 mp. A obligat Primarul Municipiului Oradea să se conformeze dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că terenul în litigiu a fost atribuit prin Ordin al Prefectului, antecesorilor pârâtului C.I., anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație în care reclamantul nu poate beneficia decât de măsurile reparatorii în echivalent, prevăzute de lege. În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul S.V. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei rețineri a imposibilității de restituire a terenului, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că suprafața de 362 mp este necesară utilizării normale a locuinței pârâților.

Împrejurarea că, mai arată recurentul, terenul a fost atribuit prin Ordin al Prefectului, unor alte persoane, nu exceptează imobilul de la restituirea în natură mai ales că excepția de nelegalitate a acestui ordin a fost respinsă pe alte temeiuri decât cele care țin de cercetarea fondului. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Imobilul în litigiu, situat în Oradea, înscris în C.F. 1665 Oradea, casă și grădină în suprafață de 1060 mp a fost trecut în proprietatea statului prin naționalizare, de la proprietarii tabulari C.S., P.S. și P.M.S., tatăl reclamantului, proprietari coindivizari, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 aprilie 1934. Urmare unor dezmembrări succesive ale terenului, a fost înscris în C.F.

14.802 Oradea, dreptul de proprietate al antecesorilor pârâtului C.V. asupra construcției edificată de aceștia pe o porțiune din suprafața în litigiu. Ulterior, prin Ordinul nr. 196 din 23 decembrie 1998 al Prefectului județului Bihor, terenul aferent acestei construcții – în suprafață de 324 + 38 mp, a fost atribuit lui C.I. și A., în acord cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată. Prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-au respins cererile formulate de reclamant, vizând anularea susnumitului Ordin al Prefectului și respectiv a hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bihor, privind terenul în litigiu.

Tot astfel Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194/CA din 7 noiembrie 2008, a respins excepțiile de nelegalitate a deciziei nr. 766/1956 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Oradea și a Ordinului Prefectului nr. 196/1999, invocate de reclamantul S.V. în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004. Această hotărâre a rămas irevocabilă urmare respingerii recursului formulat de reclamant, prin decizia nr. 647 din 6 februarie 2009 a Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal. Susținerile recurentului, vizând necercetarea pe fond, de către instanța de contencios administrativ a susnumitului Ordin al Prefectului sunt nefondate.

Astfel, prima instanță, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanța supremă, a reținut că cele două condiții cerute de textul art. 36 din Legea nr. 18/1991 au fost îndeplinite în persoana beneficiarilor dreptului de folosință veșnică, excepția fiind nefondată. De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de contencios administrativ, legalitatea acestui Ordin a mai fost cercetată – chiar dacă din perspectiva altui temei juridic – și în dosarul 8245/2001 al Judecătoriei Oradea. În considerarea celor ce preced, în mod corect instanța de control judiciar a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și luând act de faptul că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât terenul nu este liber în sensul legii, a obligat entitatea investită cu soluționarea notificării să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Cât privește celelalte critici, de fond, formulate de recurent vizând imposibilitatea accesului la imobilul proprietatea sa, ocuparea de către intimatul pârât a întregului front stradal de 23 m, scăderea valorii imobilului etc., acestea nu vor fi analizate întrucât nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate vizat prin dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat de altfel, ca temei al recursului. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 99/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.